Există autori pe care îi descoperim cu alţi ochi în diferitele perioade ale vieţilor noastre. Pe unii regretăm că nu i-am citit mai devreme. Intuim acolo ce este iremediabil pierdut, fără puterea de a retrăi totul cu acea primă bucurie copilărească sau adolescentină. Pe alţii, îi recitim o dată la zece ani, convinşi că axul vieţii noastre se va roti după aceeaşi carte ca după soare pentru a descoperi, odată întorşi în acelaşi punct, că anotimpurile nu mai arată la fel ca în trecut.

Din unele cărţi extragem lecţii de care simţim că avem nevoie într-un moment anume. De altele ne agăţăm pentru că la un moment dat, credem noi, ne vor fi de folos. Şi, într-un mod cât se poate de straniu, aproape că nu greşim niciodată. Căutările noastre livreşti ne dau răspunsuri, citatele pe care le subliniem apăsat sunt, de multe ori, direcţiile noastre în viaţă.

Ne lăsăm convinşi de principii, cuceriţi de idei. Ne e milă să îndoim colţurile unei pagini și, totuşi, o facem de teamă să nu rătăcim rândurile. Nu vrem ca ceea ce descoperim să fie pierdut pentru totdeauna. Ne încredem în tipăritură şi ne abandonăm memoria. Luăm caietele pline de însemnări şi le umplem din scoarţă-n scoarţă. Acolo, în ele, se adună cele mai iubite citate.

Sunt jurnalele noastre de cititori, adesea mai intime decât cele în care ne scriem propriile gânduri. Dar tot acolo ştim că găsim mai mereu un izvor de înţelepciune din care ni se pare că e necesar uneori să împărtăşim fie cunoscuţilor, fie nouă înşine.

Despre volumul Iubiri caraghioase al lui Milan Kundera s-a scris deja, însă din această ediţie reeditată, apărută recent la Editura Humanitas, am extras câteva idei despre viaţă, câteva citate care ne fac să medităm mai îndelung asupra unor cuvinte şi câteva concluzii de care, întocmai ca un colecţionar feroce, e bine să nu ne mai desprindem niciodată:

„Străbatem prezentul cu ochii legaţi; putem, mai mult sau mai puţin, să presimţim şi să ghicim ce ne aşteaptă în clipa următoare. Şi totuşi abia mai târziu, când ne dezlegăm ochii şi examinăm trecutul, ne dăm seama de ceea ce am trăit şi începem să-i desluşim tâlcul”.

„Viaţa omului poate da loc la interpretări multiple. După modul în care este prezentat, trecutul oricăruia dintre noi poate deveni la fel de bine biografia unui şef de stat foarte iubit, ca şi a unui criminal de rând”.

„Există în viaţă momente când trebuie să adopţi o tactică defensivă. Când trebuie să baţi în retragere. Când trebuie să părăseşti nişte poziţii mai puţin importante pentru a salva altele mai vitale şi, în sfârşit, dacă nu se poate altfel, să păstrezi una singură, ultima şi cea mai vitală, pentru că, într-un fel, trebuie să te opreşti pe o anumită linie dacă nu vrei să reîncepi viaţa de la zero, cu mâinile goale şi cu sentimentul de a fi un ratat”.

„Gelozia, de bună seamă, nu-i o însuşire prea plăcută, dar atunci când nu-i practicată cu exagerare (şi mai e şi îmbinată cu modestia), are în ea, în afara aspectului neplăcut, şi ceva înduioşător”.

„Dorinţele copilăreşti înfruntă toate momelile şi capcanele spiritului matur şi adeseori îi supravieţuiesc până la adânci bătrâneţi”.

„Până şi în joc se ascunde pentru om o anumită privaţiune de libertate; până şi jocul constituie, pentru cel care-l practică, o capcană”.

„Dacă omul ar fi răspunzător numai pentru faptele sale conştiente, proştii ar fi absolviţi dinainte de orice vină. (…) Omul răspunde de neştiinţa, de ignoranţa lui”.

„Faptele înseamnă prea puţin faţă de o anumită stare de spirit. Combaterea zvonurilor sau a unei stări de spirit e tot atât de zadarnică şi de inutilă ca şi încercarea de a risipi în ochii unui credincios dogma despre imaculata concepţie”.

„Nu, nu vreau să vorbesc de forţele supranaturale ale cerului, ci de forţele aruncate în joc de înseşi fiinţele umane, căci, adeseori, din clipa în care anumite fiinţe formează o colectivitate, ele devin, unele pentru alte, nişte ceruri străine”.

„Încrederea excesivă e cel mai prost aliat. (…) Când crezi în ceva fără rezervă, ajungi cu credinţa ta ad absurdum”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *