În 1977, exasperat de spectatorii din ce în ce mai puțin interesați de la spectacolele Pink Floyd, Roger Waters își imaginează cum ar fi să existe un zid între trupă și public. Show-urile lor deveniseră din ce în ce mai mari, publicul crescuse și se diversificase și reacțiile lor nu erau întotdeauna cele dorite de Waters care vroia oameni care să-i înțeleagă pe bune experimentele muzicale. Ba chiar în timpul turneului In the Flesh, la un concert din Canada, Roger Waters a scuipat pe un grup de fani din față care-l enervaseră prin agitația și superfecialitatea lor. Și așa s-a născut Pink.  Alienarea față de fani și de lume în general l-a făcut pe Waters să gândească The Wall, un album concept pe care l-am văzut acum câteva ore pus grandios în scenă în fața Casei Poporului. Acum, când spunem The Wall, vorbim despre alienare, singurătate, nebunie dar și despre totalitarism, opresiune, război, presiuni sociale, terorism și libertate. Dintr-o chestiune personală, Waters a dus The Wall în ceva universal. Break the wall!

Nu e un secret pentru nimeni că Roger Waters militează împotriva războiului, că s-a implicat în multe cauze sociale și că are păreri politice puternice și nu tocmai amabile. The Wall Live, turneul prin care Waters a revigorat spectaculos zidul, are un puternic mesaj pacifist, punând în lumina reflectoarelor persoane care au avut de suferit de-a lungul timpului și care s-au luptat pentru lucrurile în care au crezut, de la oameni simpli care au murit la Revoluția Verde din Iran (de exemplu Neda), în Cambodgia, Vietnam sau Cuba, militari din diverse teatre de război până la personalități precum Mahatma Gandhi sau Federico Garcia Lorca.

IMG_20130828_222534

IMG_20130828_203422
Când mergi la Roger Waters, ți-e clar că nu e doar un concert. E o întreagă filosofie în spate, e poezie, e ficțiune construită în cele mai mici detalii, metaforă, e istorie, cultură, e activism real și, mai ales, e o istorie muzicală care-ți dă fiori. Nu știu despre voi, dar eu chiar cred că Pink Floyd a schimbat complet cursul muzicii și că ceea ce ascultăm acum li se datorează în mare parte lui Waters, Syd Barrett, Gilmour, Manson și Wright. Mulțumim, domnilor!

IMG_20130828_204930

Să revin la concertul de aseară. A fost exact cum mi l-am imaginat (și am trișat uitându-mă pe YouTube, deși asta nu înseamnă nimic) – un show spectaculos, suprarealist, pus milimetric la punct, cu un sunet impecabil, cu un Waters prezent acolo sută la sută, atât prin mesaj cât și prin muzică, cu vizualuri ce te loveau în moalele capului și cu senzația de ireal de o poezie pură. Tehnic a fost impecabil – vizualuri randate fără urmă de pixel și efecte sonore care te făceau să te uiți lateral să vezi de unde vine avionul. Waters construiește acolo o lume în sine, cu personaje fantastice, plină de simboluri și de semnificații profunde, deloc frumoasă, întunecată, dură și rece.

IMG_20130828_212444

În prima parte zidul s-a construit. Proiecțiile fantastice umpleau cărămizile albe cu jocuri de forme, culori, cu grafitti-uri animate, cu filmări reale din zone de conflict, mesaje și personaje gonflabile ce pluteau pe scenă. Profesorul tiranic domina scena când un cor de copii români cânta frenetic “Hey, teacher, leave us kids alone!”. Waters le-a mulțumit apoi, într-un discurs într-o română delicioasă și chinuită, în care ne-a spus și cât se bucură să fie aici. Nu mai mult ca noi! 🙂

IMG_20130828_204730 IMG_20130828_204312

A sunat excelent “What shall we do now”, o piesă nu atât de populară ca altele. La fel și “One of my Turns”, când în zid mai rămăseseră câteva găuri și Waters era singur în față.

Cât despre “Mother”, Waters și-a recunoscut narcisismul și a făcut un duet cu sine însuși, cel din tinerețe. Rezultatul a fost, cel puțin pentru cine s-a mai uitat la înregistrările lor de atunci (sper că ați văzut concertul de la Pompei, e fabulos!), emoționant, o întoarcere în timp care arată că, în ciuda aparențelor, unele lucruri nu se schimbă niciodată. Iar când cânta “Mother should I trust the government”, pe partea dreaptă a zidului scria “Fuck no!” iar pe stânga “La dracu, nu!” :). Complet de acord iar fix în fața Casei Poporului dădea și mai bine.

IMG_20130828_212613

Pe “Goodbye Blue Sky” avioanele aruncau bombe: dolarii (financiare), consumeriste (logo-uri de la Mercedes, Shell sau McDonalds), religioase (Steaua lui David), politice (secera și ciocanul). Prea puțin spectaculos, deși eram fix lângă el, a fost avionul care a intrat în zid la început.

IMG_20130828_210647

Și zidul uriaș s-a construit complet. A urmat o pauză în care erau proiectate chipurile și poveștile câtorva sute de oameni care au murit pentru libertate sau care au avut de suferit pentru ideile lor. Un moment de meditație și contemplație, în care te uitai pe zid, citeai poveștile și te întrebai dacă ai putea muri pentru lucrurile în care crezi. Și să începi să te gândești mai mult la ce se întâmplă în jurul tău în lume.

A urmat “Hey, you” în cel mai minimalist și frumos mod cu putință: nici o mișcare pe scenă, se cânta din spatele zidului, fără proiecții. Doar “Hey, you” și atât, de ascultat cu ochii închiși. De ce? Pentru că “The wall was too high as you can see / No matter how he tried he could not break free”. Poate sunt și subiectivă, fiind una dintre melodiile mele preferate de foarte, foarte mult timp.

IMG_20130828_222849

“Comfortably numb” a fost aproape la fel de simplă, cu Waters singur în fața zidului, (aproape) fără proiecții. Oricât de mult fantazam, n-a apărut Gilmour pe zid ca la Londra, cu un chitarist a cărui umbră se vedea proiectată fix pe Casa Poporului. N-are sens să mai spun că a sunat genial. Încet, încet, mai cade câte o bucată de zid și lasă loc muzicienilor din spate.

Ultima parte, cu Waters îmbrăcat în uniformă nazistă, de la “The Show Must Go On” încolo a fost dinamică și spectaculoasă, cu celebrul porc gonflabil survolând mulțimea. Pe “In the Flesh”, Waters împușcă publicul cu o mitralieră. De efect. Ce poate urma după mitraliere? “Run Like Hell”, care a sunat excelent, cu un Waters în forță, o armată în spate și un public cu mâinile pe sus!

IMG_20130828_222532

Că tot vorbim de literatură, să nu uităm proiecțiile cu referințe la Josef K, acuzat fără să știe niciodată de ce. Tear down the wall! În final, zidul este dărâmat și se sparge, la propriu, spectaculos, în zeci de bucăți.

IMG_20130828_223423

Despre organizare: mulțumim, Emagic! Nu prea pot găsi bile negre pentru organizare, s-a intrat ușor, s-a ieșit ușor, n-au fost cozi, s-a auzit și s-a văzut excelent. Nu cred că e tocmai ușor să te ocupi de un eveniment de o asemenea complexitate. Mai vrem! 🙂

Cât despre public, a fost puțin cam liniștit pentru gustul meu (cel puțin la Golden, nu știu despre alte sectoare), probabil și datorită mediei de vârstă ceva mai mari ca la alte concerte – a fost foarte frumos să vezi tineri veniți acolo cu părinții lor, dărâmând împreună zidul dintre generații. Sau măcar bucăți.

IMG_20130828_224621

The Wall Live e o experiență senzorială totală. Poți spune despre Waters că e narcisist, că a construit un show imens în jurul lui, poți spune chiar că totul e prea elaborat și că nu lasă mult loc emoției, poți spune că tot activismul e prea “in your face”. Dar nu cred că te poate lăsa indiferent. Concertul te impresionează profund, pleci năuc, cu o mie de gănduri învârtindu-se în cap și cu un mix de senzații pe care puține experiențe muzicale îl pot da. E un spectacol concept, pe o viziune artistică personală puternică, la care, dacă  nu l-ați văzut aseară, vă recomandăm să mergeți oriunde, oricând. E, cum spuneam, ficțiune, filosofie, poezie, istorie, știință, artă, psihologie la un loc.

Foto main image: Alex Chelba

Cam așa a fost, cu mențiunea că în 2010, de când e filmarea (cea mai bună calitativ pe care am găsit-o), concertul era în sală, deci cu o desfășurare de forțe ceva mai mică.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


15 comentarii
  1. cristi

    COncertul a fost de nota 11, atat muzica (clar, nu?) si interpretarea melodiilor, dar si partea vizuala a conertului, efectele vizuale.
    Scena a fost uriasa, nu stiu cum s-a vazut din fata, dar de la gazonul B s-a vazut foarte bine, aveai o imagine de panormaa a intregului zid, (am stat in dreptul centrului scenei, unde era amplasat cercul acela urisa de proiectare) ce-i drept Roger se vedea cam mic :)), dar au fost si proiectiile cu el pe ambele margini ale zidului.
    Sunetul, ei bine, a fost ca la cinematograf, surround, efectele audio, vezi trecerea elicopetrului :)), puteai jura ca e deasupra la 10 metrii.
    La concert am vazut foarte multi parinti de 0-50 de ani cu copii, ce nu vezi la prea multe concerte.
    Cum au mai zis si ceilalti comentatori, poate daca si publicul canta mai mult melodiile, era mai frumos.
    Oricum, nu era de ratat acest concert.

    Reply
  2. Serj

    A fost genial. Foarte frumos scris. Am stat la Gazon B. S-a văzut totul perfect. Spectacolul a fost grandios. Cred că s-a văzut și de pe Lună! :)) Din spate a fost o experiență de cinema. Plus, fiind pe iarbă, acolo sus, ne-am simțit ca la un spectacol rock autentic.

    Am fost cu tatăl meu. Doar de la el am moștenit casetele cu The Wall pe care le-am ascultat de la 10 ani. 🙂

    Organizarea a fost și ea ok, confirm. Am fost la spectacole, chiar la fel de mari. S-a intrat repede. S-a ieșit… ok, avînd în vedere că au fost 50.000 de suflete, poate chiar mai multe, și doar două ieșiri pentru toate categoriile.

    M-au deranjat în schimb românismele tipice… cîțiva la Gazon B au băut de au dat pe lîngă. S-a vărsat bere pe cei care stăteau liniștiți întinși pe iarbă. Pentru unii se pare că a fost mai important plimbatul prin mulțime în timpul spectacolului ca să facă realimentarea cu bere, decît spectacolul în sine. Pozele cu bliț. Din spatele meu, la nici 10 sec. după anunuțul organizatorilor: ”Hai bă, ce aberează ăsta. -pac poză cu bliț-”.

    Reply
  3. Pingback: aiureli.ro » București, 28 august. Concert Roger Waters.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *