IMG_0602

Dacă ar fi să fac un exercițiu de imaginație, bazat pe program, aș putea spune că ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) va umple sala Clubului Țăranului de la MȚR, va ridica publicul în picioare, se vor forma cozi imense (nu la pâine, ci la autografe), iar oamenii vor pleca cu zâmbetul pe buze acasă, așteptând seara următoare, apoi pe cealaltă și tot așa. 

Însă, dacă ați fost aseară la subsolul Cărturești Verona, nu este nevoie să faceți niciun exercițiu de imaginație. Exact așa a fost, cum spuneam mai sus (cu diferența că a fost plină nu sala de la Clubul Țăranului, ci cafeneaua Verona).

Am asistat la unul dintre cele mai faine evenimente pe care le-am văzut în ultimul timp, bazat pe o idee simplă, dar niciodată pusă în aplicare până acum la noi: se iau trei cupluri de scriitori, se pun în fața publicului, se adresează întrebări, se începe un dialog și se servește la cald. Rețeta delicioasă m-a făcut să mă duc țopăind acasă, bucurându-mă că am reușit să ajung la Soț și soțieeveniment care a deschis, aseară, Festivalul Internațional de Literatură de la București.

Ideea a pornit de la romanul celebrei scriitoare israeliene, Zeruya Shalev (un interviu cu autoarea aici), Soț și soție (Editura Polirom, 2008 și 2012, traducere de Ioana Petridean). Invitații au fost Zeruya Shalev & Eyal Megged și Cecilia Ştefănescu & Florin Iaru, iar discuțiile au fost moderate de familia Adela Greceanu & Matei Martin.

Adela si Matei

 

Sursa

Dialogul s-a purtat în jurul avantajelor și dezavantajelor de a avea un soț/ o soție scriitor/ scriitoare, dificultăților pe care le întâmpină famiile din cauza meseriei comune, dorințelor de împrumutare a unui aspect sau altul din stilul celuilalt, citirii reciproce a manuscriselor, ficțiunii (sentimentul regăsirii propriei persoane într-un personaj sau altul), concurenței (geloziei, succesului celuilalt, invidia constructivă) și multe, multe altele.

A fost un spectacol pe viu, o încântare să-i asculți pe toți cei patru invitați și pe cei doi moderatori care-au scos întrebări una și una din mânecă, toți puși într-o situație nouă, cumva de dezgolire a unor detalii din viața de cuplu. Atmosfera a fost tare faină, oamenii au râs cu gura până la urechi, au fost extrem de receptivi la discuțiile purtate acolo, au fost tensionați când se povesteau întâmplări mai puțin fericite sau mai serioase. Invitații au demonstrat, dacă mai era nevoie, că sunt scriitori extrem de buni – au avut prezență de spirit, au făcut glumițe de tot soiul, au povestit așa cum numai ei o puteau face, s-au alintat în fața publicului, dându-i exact ceea ce cerea.

IMG_0607

Nu pot reda evenimentul care a avut loc în ziua 0 a FILB, dar pot face o mică selecție din ceea ce s-a discutat. Lectură plăcută!

Nefericire versus fericire ca motor literar

În ceea ce mă privește, momentul acela punctual de nefericire nu poate produce literatură. Am nevoie de un proces lung de digestie, corpul meu trebuie să se obișnuiască cu otrava aceasta a nefericirii pentru ca, mai apoi, să o poată exorciza într-o formă sau alta. E o formă de terapie, să spunem. Cred că nefericirea, mai degrabă decât fericirea, poate produce literatură, nu știu de ce. (Cecilia Ștefănescu)

Noi suntem niște animale care căutăm fericirea în pofida a orice. Din cauza faptului că fericirea este statică, ea nu are conflict, nici nu poate să dezvolte un nucleu dramatic. Apoi, noi suntem niște canibali literari, mâncăm nefericire pe pâine și asta ne mulțumește. Nefericirea celuilalt ne face pe noi fericiți. (Florin Iaru)

Invitati

 

Sursa

Împărtășirea manuscriselor

Un cuplu de scriitori, din punctul acesta de vedere, al lecturii manuscriselor, este unul bun pentru că celălalt este un profesionist, s-a obișnuit cu tine, nu vrea să-ți mai facă plăcere din orice, dimpotrivă, mai degrabă este critic. Oricum, în general, când îi dai celuilalt ceva scris, îi dai ceea ce crezi tu că ai mai bun, altfel nu merge, e zadarnic tocmai pentru că devii piesa slabă din cuplu. (Florin Iaru)

Mie îmi place să-i dau lui Florin să citească deși suntem complet diferiți. Ne despart nu numai 20 de ani, ci și modul în care privim lumea. Și asta pe mine mă alimentează, îmi face bine. Am încredere deplină în el ca cititor. Totuși, dacă e să ridicăm cortina de pe imaginea asta idilică a familiei, trebuie să vă spun că ies cele mai cumplite discuții, supărări, ne amărâm atunci când ne discutăm manuscrisele. Nu se termină niciodată bine, chiar dacă părem de aceeași parte a baricadei estetice. După aceea, sigur, ne împăcăm. (Cecilia Ștefănescu)

Am cunoscut-o pe Zeruya după ce a scris despre una dintre cărțile mele, ultimul volum de poezie pe care l-am publicat înainte să devin scriitor de proză; a fost, probabil, cea mai bună carte de poezie pe care-am scris-o și cea mai deprimantă; se întâmpla acum vreo 25 de ani.

Editorul oficial este întotdeauna entuziasmat când îi dau vreo carte, dar eu nu mă pot bucura că a ieșit bine până nu citește și Zeruya și-mi spune că e bună. Peste două zile, zburăm spre Mexic; pentru drumul lung, i-am pregătit Zeruyei un nou manuscris.

Ca scriitor, ai nevoie de critică constructivă, nu de cocoloșit. (Eyal Megged)

Problema împărtășirii manuscriselor în cuplu este una dificilă pentru noi. Eyal v-a povestit cum ne-am cunoscut, este adevărat, scriam recenzii atunci pentru un ziar israelian; mi-au trimis cartea lui, am citit-o și mi s-a părut foarte interesantă, așa că am încercat să analizez personalitatea omului care a scris cartea. Am simțit că-l cunosc și că aș vrea să-l cunosc și mai bine. Dar de atunci, în ultimii 20 de ani, am fost puși față-n față cu multe situații vis-a-vis de împărtășirea manuscriselor, încercând să ne ajutăm unul pe celălalt.

Mult timp, la început, nu aveam încredere în mine, nu știam dacă scriu bine, dacă voi avea vreun cititor, dacă oamenii se vor identifica cu volumele respective. Îmi amintesc că, din când în când, obișnuiam să-i arăt lui Eyal pagini din carte. El era foarte entuziast, îmi spunea că e minunată, să nu mă dau bătută, că va fi un succes. Mă gândeam că nu știe despre ce vorbește. Dar eram recunoscătoare că mă încuraja.

Este și o poveste puțin tristă, legată de manuscrisele lui. Eu am fost editor mult timp; încă citesc cărți ca un editor: nu pentru propria-mi plăcere, ci pentru a le corecta. Așa că citesc manuscrisele lui Eyal nu de drag și pentru a-i da sfaturi, ci pentru a le corecta. Sigur, sunt lucruri minunate pe care le citesc acolo, dar eu văd mai mult micile detalii care nu-mi plac și pe care i le cer să le modifice. Așa că începem o discuție în contradictoriu, iar eu încerc să-l conving. De altfel, i-am spus că voi începe să-i citesc noua carte pe drumul de întoarcere, pentru că nu vreau să ne stricăm călătoria în România.

În final, face cum spun eu și cartea este excelentă. (Zeruya Shalev)

Împrumutul literar de la celălalt

În literatură, aș vrea să am puterea ei de muncă. Eu sunt un tip foarte leneș, obosesc foarte repede, de aceea scriu foarte scurt. După două, maxim trei pagini, mă ia cu fărașul. Scriu un roman de 20 de ani și nu pot să-l termin, nu am oase de prozator. Ea când se așează la masă, scrie. Îmi spune așa: ”Florin, ieși afară, eu acuma scriu”. (Florin Iaru)

Eu aș vrea să împrumut multe din literatura soției mele. Frecvent, îmi spun mie însumi să fiu răbdător, să nu sar de la o idee la alta, să nu mă întorc să dorm (scriu pe la 4 dimineața), fii ca cea care trăiește lângă tine, conștiincioasă, răbdătoare, muncitoare, să încerc să scot tot ce-i mai bun din poveste. Nu este vorba despre imitat, ci despre luat de la celălalt tot ceea ce are mai bun, lucrurile care simți că-ți lipsesc. Am un exemplu atât de bun lângă mine, că nu mă pot abține să vreau să fiu ca ea. (Eyal Megged)

Cred că am multe de învățat de la Eyal, pare că scrie cu o ușurință mult mai mare decât mine. Eu mă chinui foarte tare, mă opresc ore întregi să mă hotărăsc ce cuvânt să folosesc într-o anumită situație, de exemplu. El este altfel. Eu mă aplec în scris spre lumea din interior, el pe cea din exterior, e foarte bun în descrierile atmosferei, a orașelor ș.a. – așa că am ce lua de la Eyal. (Zeruya Shalev)

IMG_0610

Despre succes și concurență

Mi-a luat mulți ani să mă obișnuiesc cu ideea că volumele Zeruyei sunt mai bine primite decât ale mele. Ea a dat un interviu la un moment dat în care spunea că nu poate fi bucuroasă pentru succesul ei de față cu mine, ci atunci când nu este lângă mine. Mi-a luat mult timp să înțeleg că fiecare primește ceea ce merită.

Succesul este un lucru complicat, nu-ți aduce atât de multe satisfacții pe cât ai crede. Probabil că i se potrivește mult mai mult ei decât mie căci să ai succes te privează de libertate, iar eu am nevoie de libertate. Ea dă multe interviuri, eu nu am răbdare, prefer să merg într-un bar, să beau o cafea și să fiu liniștit. (Eyal Megged)

Cred că învățăm, pe zi ce trece, să ne bucurăm de succes, de cât de bine sunt primite unele cărți. Primul lucru pe care îl fac când aud de un premiu sau o cronică entuziastă de undeva de prin lume este să îl sun sau să îi spun lui Eyal. El se bucură mai mult decât mine de vești de tipul acesta. (Zeruya Shalev)

Avantaje și dezavantaje în căsătoria cu un scriitor

Când sunt doi scriitori, soț și soție, e frumos și greu în același timp să conviețuiești. Pentru că, într-un fel sau altul, ei se aseamănă. Nu este nimeni care să fie conștiincios să plătească facturile, să aibă grijă de casă, să-l acopere pe celălalt. Plătim un preț pentru asta.

Avantajele sunt mult mai importante și despre asta am tot vorbit aici. (Zeruya Shalev)

Florin este un expansiv singuratic, eu sunt o timidă nevrotică. Câte griji nu mi-am făcut înainte să vin aici! De aici vin și avantajele, și dezavantajele. Ei bine, cine mă suporta pe mine așa cum sunt? Numai un expansiv nevrotic, un om care înțelege de ce îl alung de acasă ca să scriu. (Cecilia Ștefănescu)

 

Mai sunt câteva ore până la începerea primei zile FILB. În seara aceasta, de la ora 18, la Clubul Țăranului de la MȚR, îi puteți întâlni și voi pe viu pe Zeruya Shalev și Eyal Megged, alături de Sarah Dunant și Andrea Tompa, eveniment moderat de Marius Chivu. Vinul și covrigii sunt din partea casei, iar intrarea este liberă. Așa că n-aveți absolut niciun motiv să nu fiți acolo!

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator și la „Suplimentul de cultură” și „Revista Arte și Meserii”. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Pasionată de literatura contemporană, teatru, film, scris & altele.(credit foto: machromart)


Un comentariu
  1. Gabriela

    Pe textul de mai sus …poti renunta cu usurinta la cuvantul ‘fain’ cu ‘comparativul’ ..tare fain… si sugerez utilizarea unei site fine pentru a retine multiple stereotipii (e.g.: glumite de tot soiul….)….

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *