Bookaholic

Fiind primul Sfânt Valentin prin care trece Bookaholic, a trebuit să lăsăm şi noi inimioarele să zburde prin literatura universală şi să lăsăm câţiva “cuceritori” fictivi să iasă la lumină. Nu ne-am putut abţine din a întreba pe câţiva din prietenii noştri dacă ar fi să aleagă un personaj literar cu care ar avea (sau ar fi vrut la un moment dat să aibă) o aventură sau o poveste de dragoste, care ar fi acela şi de ce. Au răspuns Luiza Vasiliu, Răzvan Țupa, Adina Rosetti, Octavian Soviany, Chris Simion și Carmen Lidia Vidu!

My love for Linton is like the foliage in the woods. Time will change it, I’m well aware, as winter changes the trees – my love for Heathcliff resembles the eternal rocks beneath – a source of little visible delight, but necessary.(Emily Bronte, La răscruce de vânturi)

De câte ori nu am plonjat atât de adând în ficțiune încât personajele dragi să devină reale? Sau de câte ori nu am proiectat asupra realității trăsăturile imaginare ale oamenilor din cărți? Nu suntem primii care se încumetă la o astfel de zona demnă de cupidon – în decembrie Marius Chivu a făcut o anchetă similară și întrebarea plutește prin multe publicații străine. E firesc, ce cititor nu s-a întrebat vreodată cu ce personaj literar i-ar plăcea să trăiască o poveste de dragoste?

Luiza Vasiliu

Visez la o aventură scurtă dar cuprinzătoare cu Arturo Belano, unul dintre cei doi realişti viscerali din “Detectivii sălbatici” ai lui Roberto Bolaño. Umblând mereu “ca şi cum ar fi înfăşurat de un nor de praf”, scandalagiu, genial, “un păun arogant şi stupid”, nesigur şi nefericit (asta să ştiu doar eu), impunător şi solar (asta să ştie toată lumea), salvând prostituatele în pericol, aruncând în aer lecturile poetice (ale lui Paz mai ales), provocându-şi criticii la duel, recitându-mi începuturi de poeme în timp ce numărăm stelele de pe cerul Africii de Vest, călătorind împreună din Mexic până-n Ethiopia şi-apoi în Spania (are un prieten care-i proprietarul unui club de echitaţie în Castelldefels, mergem des acolo).

Mi-l imaginez arătând ca Javier Bardem (şi când scriu asta, leşin), ne-am măsura puterile o vreme, până când eu, obosită de-atâta luptă, i-aş spune “Arturo, iubitule, mai tunde-te şi tu” şi-aş pleca la Paris.

(n.r. fotografia Luizei e făcută când chiar se afla în Paris 🙂 )

Răzvan Ţupa

Nu aş vrea să te dezamăgesc, dar n-am avut niciodată fantezii legate de personaje literare, în primul rând pentru că aveam o senzaţie ca toate sunt luate. Şi, apoi, pentru că am fost mereu circumspect atunci când e vorba despre o persoană pe care o cunosc din descrierea altcuiva.

În schimb, sunt multe personaje cu care nu mi-ar fi plăcut să stau prea mult de vorbă faţă în faţă, dar am fost fascinat să le urmăresc. Cam asta este situaţia pentru mine cu des Esseintes din “În răspăr”, cu Carlo din “Petrol” sau cu Zenobia. Nu de alta, dar mi s-ar fi părut că îi deranjez.

Oricât am vrut eu să scot în faţă câteva personaje mai importante pentru mine, mă gândesc totuşi ca situaţia se aplică oricărui erou (sau eroină) dintr-o carte care îmi place (de la Habarnam şi eroii pierduţi în preeria din “Călăreţul fără Cap” al lui Reid încoace). Dar de aici până la relaţie sau aventură în sens de Sf. Valentin… e mare distanţă. Măcar şi pentru că, prinşi în carte, au ceva neajutorat şi mi-ar da impresia că nu au de ales… ca şi cum ar fi lăsaţi în grija mea. Şi asta nu prea m-a atras niciodată.

Adina Rosetti

Dragă Tom (Sawyer),

Ce bine-ar fi să apari și le tragi o mamă de bătaie nesuferiților ălora de Gheorghiu Cosmin și Bălăuță Vlad care mă pândesc în curtea școlii să mă bulgărească! Normal, după aia o să stau cu tine-n bancă la ora de istorie și-o să le desenăm mustăți voievozilor din manual și eu o să-ți arunc priviri furișe și-o să-mi scutur cosițele blonde în așa fel încât să-ți atrag atenția și tu o să mâzgăleşti ceva indescifrabil în caiet și n-o să-mi dai voie să mă uit, și eu o să mă rog de tine cu cerul și cu pământul, da’ tu o să te prefaci că nu vrei, ca eu să mă rog și mai mult, și-o să ne luptăm un pic, eu o să-ncerc să-ți smulg caietu’, tu o să te-mpotrivești, da’ numai așa, de chichi, de fapt sperând din tot sufletu’ ca eu să reușesc, în cele din urmă, de-aia și lași caietu’ să-ți alunece, învins, din mână, ca să mă vezi cum citesc cu obrajii-mpurpurați declarația ta de dragoste, I love you, scrie acolo mic, cu litere strâmbe și tremurate, cele mai frumoase cuvinte din lume, vrei să ne logodim?, mă-ntrebi dup-aia șoptit și eu mă codesc nițel, c-așa fac fetele, apoi zic daaa, adică yes, că tu mai mult ca sigur nu vorbești românește, și-apoi ne sărutăm și uite-așa începe totul. Acu scuză-mă un pic, tre’ să bag cartea la loc în ghiozdan, că dăm extemporal la mate!

Cu drag,

Adina.

Octavian Soviany

Mă număr printre acei cititori ai lui Camil Petrescu care n-au fost fascinaţi niciodată de doamna T. Îmi place mai curând Ioana Boiu din “Suflete tari“, pentru că e croită după modelul domnişoarei de La Môle din “Roşu şi negru“.

Eu am fost îndrăgostit odată, pe vremuri, de femeile lui Stendhal: de Mathilde de La Môle, bineînţeles de Sanseverina, chiar de prostuţa aceea de Clelia Conti, niciodată însă de doamna de Renal. Dragostea asta a durat până am descoperit-o pe Nastasia Filippovna a lui Dostoievski, care e şi acum femeia de hârtie pe care o iubesc cel mai mult. Dar nu mi-am dorit niciodată să am o aventură cu ea, tendinţele mele autodistructive nu merg chiar atât de departe…

A, să nu uit, am fost îndrăgostit şi de un bărbat, lucru ce nu mi s-a întâmplat niciodată până acum în viaţa reală: de Pantazi din Craii de Curtea-Veche.

Chris Simion

Nu pot să-ţi spun ceva de genul “Mi-ar fi plăcut să fiu Maitreyi… cel puţin ca să îl întâlnesc pe Mircea Eliade” pentru că mi s-a întâmplat asta, am fost “Maitreyi” şi l-am întâlnit pe Mircea Eliade. Ca regizor ai această şansă. Cea mai recentă montare a mea este MAITREYI de Mircea Eliade cu intervenţii din “Dragostea nu moare“. Până să îi dai unui actor rolul trebuie să treci mai întâi tu prin el, când faci dramatizarea, când decupezi scenele, când stabileşti relaţiile, conflictul, miza… eşti în toate personajele. Şi dacă eşti pe bune în poveste ca regizor, dacă povestea te costă, te arde, se vede în produsul final, în spectacol. Aşa că dacă am fost sau nu MAITREYI înainte de a o alege pe Aylin Cadîr şi dacă l-am întâlnit pe Mircea Eliade (Vlad Zamfirescu) o să îmi spuneţi după ce vedeţi spectacolul.

Carmen Lidia Vidu

Mi-ar plăcea să am o poveste de dragoste cu Ariel (Mica Sirenă).

În altă ordine de idei, sperând că v-am surescitat imaginația suficient, voi cu ce personaj literar ați fi ales să aveți un amor pasional, dacă v-ar fi stat în posibilitate?