sau 1 Mai muncitoresc în hohote de râs cu Nicuță Tănase și Ion Dogar Marinescu

Îmi propusesem să sărbătoresc ziua de 1 mai prin muncă (știu, șablon răsuflat… 🙂 ). Astfel, la ora șapte dimineața eram cu ochii făcuți, cu micul dejun luat, pregătită să recuperez absența de pe bookaholic și ulterior să mai exersez puțin la germană.

Aveam însă o problemă, un ușor disconfort provenit din amintirea unei rămășițe de vis care îmi bruia gândurile. Niciodată nu am avut vreo curiozitate pentru tălmăcirea viselor, probabil că puținele informații pe care le mai rețin din timpul facultății și câteva exerciții de introspecție mi-au fost absolut suficiente pentru a mă scoate din impasuri de acest gen.

Lucrurile au stat însă altfel  în dimineața cu pricina. Mi-am amintit că văzusem în bibliotecă o carte de explicare a viselor. O văzusem de mai demult, și deși era o curiozitate că se afla acolo și nu-mi aparținea, nu m-am cramponat și nici nu am făcut investigații pentru a mă edifica. Până în acel moment, când am luat cartea, cu scepticism totuși, și am început să o răsfoiesc. (inclusiv numele scriitorului îmi augumenta scepticismul: Nicuță Tănase)

55544-feat[1]

Nu mică mi-a fost uimirea să descopăr o carte umoristică, fără nicio legătură cu astrologia sau psihologia. Iată o mostră, deschid cartea la întâmplare: Ecvestru. Dacă visezi că ai murit, și ca să nu se uite figura ta, ți s-a ridicat o statuie ecvestră în Piața Matache Măcelaru, bucură-te pentru că a doua zi, instituția la care lucrezi va vorbi numai de bine la persoana ta și s-ar putea ca în mai puțin de zece ani să fii propus pentru un schimb de experiență în străinătate. Fotografiază-te! sau Tango. Dacă se face că la un bal dat de Casa de cultură a sectorului șapte dansezi cu Maria Antoaneta de după decapitare și dacă se face că faci un scandal monstru pentru că un pletos nespălat, dar frumos, i-a făcut cu ochiul partenerei tale și dacă se mai face că partenera ta nu-l scapă nici ea din priviri, a doua zi nu mai lipsi nemotivat de la serviciu, că și așa nu stai prea bine cu disciplina în Intreprindere. S-ar putea să ai bucuria să fii chemat chiar a doua zi ca să ți se înmîneze, într-un cadru festiv, cartea de muncă și desfacerea contractului, tot de muncă. Cu Maria Antoaneta ți-ai găsit să dansezi tu?”

Carte_de_explicare_a_viselor-Nicuta_Tanase-Albatros_11749-1024x768[1]

După aceste mostre, cartea m-a prins și am răsfoit-o amuzată o bucată de vreme după care curiozitatea mi-a dat ghes și am încercat să aflu mai multe despre autor. Cine a fost Nicuță Tănase și ce a scris el? Am dat peste o foarte scurtă descriere pe Wikipedia și am găsit un articol scris de Florin Hălălău care mi-a plăcut.

Tot în articol, jos la comentarii am găsit și aceste informații extrase din Dicționarul Scriitorilor Români, editura Albatros, 2002, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu: Nicuță Tănase, născut la 12 august 1924, comuna Roșu, București. Prozator. Fiul lui Anghel Nicuță, negustor ambulant, și al Elenei (n. Moldovan). După școala de ucenici urmată la București, lucrează ca lăcătuș la Avrig (județul Sibiu) și apoi la Hunedoara. Debutează în ziarul Combinatului Siderurgic Hunedoara („Uzina noastră”) cu foiletoane și versuri (1948). În 1950 intră la Școala de Literatură și Critică Literară “Mihai Eminescu” din București. Lucrează ca redactor la Urzica, apoi la Scînteia. Colaborează la ziarele centrale și la reviste literare (Scînteia, Contemporanul, Flacara, Gazeta literară, Luceafarul, Presa noastră, Revue Roumaine, Scînteia tineretului, Tribuna, Tînărul scriitor, Viața Românească s.a.), cu povestiri, foiletoane satirice sau fragmente de roman, pe care le publică apoi și în volum. Premiul Asociației Scriitorilor din București pe 1979.

Deși se pare că a scris foarte multe cărți pentru copii, până acum nicio bibliotecă nu mi l-a revelat. Nu știu în ce fel va fi perceput astăzi ca scriitor. Dacă este condamnabil astăzi, pentru contextul socio-politic în care a trăit și la care s-a raportat, dacă valoarea scriiturii sale o depășește pe aceea a unor cărți de plastic actuale sau dacă umorul lui poate fi catalogat ca fiind prea facil, lipsit de acea doză de cinism pe care ne-am obișnuit astăzi să o asociem hazului. Tot ce pot spune este că de multe ori apetența mea pentru cărți, prin necunoscute căi de detectare, mă pune în fața unor ciudate și valoroase descoperiri, nu neapărat în sensul de valoare unanim confirmată de canoanele criticii literare, valoroase la nivel de trăire și experiență personală.

Cred că o analiză a simțului umorului raportat la diferite perioade poate să ne furnizeze interesante informații despre cum se trăia atunci. Dacă știm cum se râdea, de ce se amuzau oamenii și cum o făceau – avem deja multe detalii pentru a creiona din punct de vedere antropologic societatea respectivă. Găsiți aici un articol foarte bine documentat despre Umorul popular, umorul „oficial” şi umorul subversiv în România comunistă semnat de Mihai Barbu.

Și să nu uităm fundamentalul aspect medical: râsul este sănătos! Toți doctorii, de la Hippocrate până la psihoterapeuții de azi, recomandă cu prisosință râsul, ca adjuvant al fericirii. Vă las în continuare să vă amuzați cu scurta istorie a alfabetului în plăsmuirea lui Nicuță Tănase.

A      OLYMPUS DIGITAL CAMERA                                                                                                                                                              Litera A a fost descoperită în anul 1312 de către un tînăr călugăr african, care – după ce a inventat alfabetul – a băut o sticlă de vin, s-a culcat și a visat că-i lipsește o literă.

B                                                                                                                                                                       Litera B are oroare de istorie. De cînd era mică. Așa că…să o lăsăm fără istorie.

C                                                                                                                                                                        Litera C a fost descoperită dormind într-o magazie. După ședință s-a îndreptat, punînd din plin  umărul la construirea cuvintelor.

D                                                                                                                                                             Litera D s-a născut pe întuneric, în timpul unei eclipse totale, dar trecătoare de soare. Era noapte. Literele dormeau. Cînd s-au trezit totul era bine, doar litera E a țipat că cineva s-a băgat în fața ei. Nu i-a dat nimeni nici o atenție, deși intrusa era destul de voluminoasă.

E                                                                                                                                                                Cîteodată, pe-nserat, pe vremea cînd duhurile bune se bat cu duhurile rele, bătrîna literă E își prinde strîns tîmplele între palme și meditează: „Ehei, spune ea, mulți proști mai sunt pe lumea asta! Mare mai e împărăția umorului!” Dar asta nu are nici o legătură cu istoria literei E. Litera E n-a fost niciodată verișoara literei F. Nu există nici un fel de legături de rudenie între ele.

F                                                                                                                                                             Litera F a fost creată de fonfăniți pentru uz intern. De-a lungul secolelor ea a fost verișoara literei E, a participat la o singură bătălie importantă, la două cruciade, un război mondial și unul local, a devenit apoi pașnică și fericită fără vreo cauză aparentă, pentru ca în cele din urmă să se stabilească în locul în care poate fi întîlnită și acum.

G     OLYMPUS DIGITAL CAMERA                                                                                                                                                             Litera G este cea mai veche literă. Atît de veche încît ar trebui scoasă în curte și împușcată. Ea a apărut pe pămînt înainte de nașterea Sfîntului Gheorghe. Dacă nu exista litera G, ăsta se numea Sfîntul Heorhe. Numele celui care a descoperit-o nu se cunoaște, dar se fac săpături în toate locurile. Să sperăm că vom afla, înainte de a fi prea tîrziu, mai multe amănunte despre această literă, căruia autorul îi poartă un respect deosebit.

H     OLYMPUS DIGITAL CAMERA                                                                                                                                                                 Înainte și după potop, toată lumea, dar absolut toată lumea îl pronunța pe H. Își dădea cu o piatră peste mînă, zicea: „Haș, ce mă doare”, îi era sete, zicea: „Haș, ce sete-mi este”, vedea o femeie frumoasă, exclama: „Haș, ce femeie frumoasă”. Deci H-ul era răspîndit peste tot. Dar în alfabet nu exista. „Hai să-l introducem și-n alfabet, au zis cei ce se ocupau cu alcătuirea alfabetului. Dar ce înfățișare să-i dăm, cum să-l facem? Și-au bătut ei capul ce și-au bătut și pînă la urmă tot un rapidist i-a salvat. A scris pe Podul Grand: „Hai Rapid!” „Vino, Răducanu!”.

I                                                                                                                                                                  Lipsea cu desăvîrșire din alfabet litera I și tocmai în momentul cînd făcătorii, descoperitorii de litere își băteau capul cum să-l inventeze pe I, a trecut pe acolo un țăran cu un stîlp în spinare. Îi trebuia lui stîlpul ăsta ca să-l pună ca șpraiț, să nu-i cadă tavanul în cap. Stîlpul îl luase, așa drept și frumos, din pădure. Făcătorii de litere l-au întrebat așa într-o doară: „Ce-i lemnul ăla la tine?” Țăranul fîstîcit, a început să se bîlbîie:                                                                                                                                –      Iii, îîî…                                                                                                                                                Făcătorii de litere au sărit în sus de bucurie și i-au dat țăranului niște bani, și astfel din lemnul ăla, ai naibii făcători de litere au facut literele i și î, ș-au luat pe chestia asta o groază de bani. Pe adevăratul descoperitor, adică pe cel care l-a tăiat din pădure, nu l-au trecut nici măcar la colaboratori.

J                                                                                                                                                                  

De fapt, această literă nu are un istoric prea fericit. Aceiași făcători de litere de la litera I, după ce au luat lemnul țăranului si-au facut din el literele i și î, din greșeală au tras lemnul lîngă focul pe care-l făcuseră pentru a pune de mămăligă. Bietul lemn s-a încovoiat la capul de jos. Cel care știa să mestece mămăliga și care era și mai deștept dintre ei a strigat: 

–  Hai să facem J din lemnul ăsta îndoit.   

Și așa a apărut litera J pe pămînt.

K                                                                                                                                                                        Întrucît autorul nu a intrat în posesia tuturor datelor în legătură cu istoricul acestei litere, care, după el, este de proveniență străină, amînă explicarea apariției pe lume a literei K. Vă mulțumește pentru îngăduință.

L                                                                                                                                                                                Se zice că pe Sîntul apostol și evanghelist Luca, înainte de apariția literei L, îl chema Uca. Neplăcîndu-i acest nume, s-a dus la Dumnezeu și s-a plîns. Dumnezeu l-a povățuit să vorbească și el cu un cărturar, că mai mult decît sigur, acel cărturar îî va da o mînă de ajutor. S-a dus Sfîntul apostol și evanghelist Uca la un cărturar, și acesta fiind puțin amețit, l-a întrebat:     

–  Cu ce ocazie pe la mine, Luca?

 Lui Uca i-a plăcut numele de Luca și nu i-a mai spus cărturarului de ce s-a dus la el. Exact atunci a apărut în alfabet și litera L, care trebuie sa recunoaștem că ne este de mare folos, mai ales lunea.

M     OLYMPUS DIGITAL CAMERA                                                                                                                                                                   Această literă era cît p-aci să nu fie inventată. S-a pus la vot și jumătate plus unul din cei prezenți au susținut că nu este nevoie de ea. Tocmai în momentul în care se încheia procesul verbal, s-a ridicat un creștin ortodox și a spus: „Eu susțin cu încăpățînare ca litera M să fie inventată! Ce argumente aduc? Uite, mie îmi place să botez copii. Îmi place să fiu naș. Și am ambiția ca la cîțiva din finii mei să le pun numele Matei. Daca nu avem litera M, cum se vor numi Mateii mei?                                 

S-a pus din nou la vot și litera M a apărut pe pamînt și, după cum bine vedeți, ne este de mare trebuință.

N       OLYMPUS DIGITAL CAMERA                                                                                                                                                                    Se zice că litera N a fost făcută din greșeală. Înaintea erei noastre, cu vreo patru luni, trăia un fierar al cărui nume nu se cunoaște. Înainte de Sfînta Măria mare, fierarul ăsta și-a adus un nepot de la țară ca să-l învețe și pe el acest meștesug. Într-o zi, fierarul i-a dat copilului o bucata de fier încălzit în foc, un ciocan, o nicovală și i-a spus: „ Bate fierul ăsta cît e cald și vezi să-ți iasă din el o unealtă. Indiferent ce unealtă, numai să nu te pună dracul să nu scoți nimic din el”. Ucenicul, fără experiență, săracul, s-a apucat să bată fierul cît a fost cald, l-a bătut ce l-a bătut și în loc de unealtă, i-a ieșit litera N. Și N a rămas și-n ziua de azi. Fie numele ucenicului binecuvîntat, cu toate că nu-l cunoaștem!

O                                                                                                                                                                 Credeți, nu credeți, aflați că această literă a fost inventată cu ajutorul unui șarpe. Nu cu ajutorul șarpelui ăluia din biblie, cu Adam, cu Eva, ci cu ajutorul unui șarpe foarte obișnuit. Șarpele ăsta foarte obișnuit avea vreun metru nouăzeci și doi în lungime și odată, văzînd că vine un om din stînga lui, s-a luat după el. Omul, de teamă, a început să fugă. Șarpele s-a făcut „roată” și a început să se dea de-a dura după el, după om. Omul a început să fugă mai tare, șarpele roată după el și la un moment dat, omul, văzîndu-l colac, a exclamat: „OOO” și ooo a rămas o și în ziua de astăzi. Se bănuiește că roata a apărut după această întîmplare.

P                                                                                                                                                                                  În legătură cu apariția literei P pe pămînt circulă foarte multe variante. Unii susțin că a fost descoperită de Columb odată cu descoperirea Americii. Presupunerea însă este neverosimilă, pentru că în cuvîntul America nu există nici o literă P. Alții susțin că tot un fierar ar fi inventat-o. Un fierar beat mort. Se zice că ar fi vrut să facă o potcoavă și i-a ieșit un P. Alții spun că litera P ar fi făcut-o faraonul Keops odată cu una din piramide. Se mai zice că, înainte, piramidelor li se zicea iramide și nu suna prea plăcut la urechi. Keops, observînd asta, a făcut un p și iramidelor li s-a spus piramide. Nici varianta asta nu e destul de verosimilă, dar poți să știi? Pînă găsim o altă explicație, s-o luăm pe asta de bună.

R                                                                                                                                                                S-au găsit documente care dovedesc că litera R a fost creată de Dumnezeu într-o duminică. În ziua lui de odihnă. Stătea pe plajă și se juca cu degetul pe nisipul umed.(Găletușele, lopățelele și celelalte jucării nu le inventase.) Și jucîndu-se el așa, făcînd fel de fel de semne, din greșeală a făcut și această literă. I-a plăcut așa de mult acest semn pe care l-a făcut din greșeală, încît i-a pus numele R. S-ar putea să fie adevărat, pentru că această literă de unii este luată în considerație, de alții nu. Barem franțujii…Își bat joc de această literă. O pronunță de-ți vine să-i plîngi de milă.

S și Ș

Se zice că pentru inventarea literei S au fost însărcinați doi savanți (numele lor, din anumite motive, nu le deconspirăm). Se mai zice că la un moment dat, unuia dintre savanți, venindu-i în cap litera S, a desenat-o și a strigat: „S!” 

Al doilea savant a dat din cap negativ și a zis: „Ș.” 

Primul a zis din nou: „S.” „Ș.”

Și s-a încins între ei o bătaie! Pînă la urmă au ajuns la judecată și judecătorul nu a avut ce să judece, pentru că amîndoi erau pentru litera S, dar unul dintre ei nu-l putea pronunța pe S, fiind peltic, zicea în loc de S, Ș. Cu timpul, a intrat în alfabet și litera Ș.

T  și Ț     OLYMPUS DIGITAL CAMERA                                                                                                                                                                    Aceste litere se zice că au fost inventate cu ajutorul unui mahomedan care era de meserie tîmplar. Se zice că a venit la el un creștin și l-a rugat să-i facă o cruce, pentru că îi murise un copil.    

–   Eu nu știu să fac cruce, bre! a zis mahomedanul.                                                                            –   Ia și tu două scînduri și bate-le una de-a curmezișul alteia.                                                     Mahomedanul a luat două scînduri, le-a tras la rindea, dar în loc să le bată cum l-a învățat creștinul, a făcut din ele un T. Cînd a văzut creștinul „crucea” a zis: „Țțțț!” Trecînd pe acolo din înîmplare un mare cărturar și auzindu-l pe creștin făcînd „țțț” i-a căzut fisa și din „crucea” mahomedanului, a făcut două litere pe care noi le folosim mai în fiecare zi, fără a ne mai gîndi cu pioșenie la copilul cel mort și la mahomedanul care n-a știut să facă o cruce. Cu toate că-i prea tîrziu, e bine dacă păstrăm acum un moment de reculegere. Mulțumesc.

U                                                                                                                                                              Această literă a fost inventată de cel mai leneș inventator. A fost însărcinat să-l inventeze pe U și ce-a făcut al naibii? S-a dus în cameră la el cu un O de tipar mai lunguieț și s-a făcut că se gîndește. Și a chiulit în camera lui de lucru cîteva zile. Cînd mai marii lui au bătut la ușă și l-au întrebat cum stă cu „producția”, acesta a luat O-ul de tipar mai lunguieț, l-a tăiat cu un bomfaier în două și a ieșit din camera de lucru cu doi de U. La unul din ei i-a prins o codiță și l-a făcut U de mînă. Nu ziceți că pentru chestia asta a luat și o primă substanțială? Chiulangiu tipul, dar i-a umblat mintea.

V                                                                                                                                                            Litera V a fost inventată din porunca lui Dumnezeu. Înainte de a fi descoperită această literă, Dumnezeu nu se putea înțelege cu creștinii lui. Neexistînd litera V, zicea: „Pace ouă”, în loc de „Pace vouă”, „Zic eu ouă”, în loc de „Zic eu vouă” și așa mai departe. După ce litera V a fost inventată de cuviosul Arlaam (acum Varlaam), acesta a fost trecut în rîndul sfinților, dar nu știu ce a făcut, mi se pare că l-a făcut greșit pe V de mînă și l-a trecut din nou în rîndul mucenicilor. Să-i mulțumim însă pentru prețioasa lui descoperire.

Z       OLYMPUS DIGITAL CAMERA  

Și în legătură cu această literă sînt mai multe variante. Peste trei sute. Unii susțin că a apărut pe pămînt înaintea lui Gutemberg. Alții susțin că ar fi apărut chiar și înaintea lui Dumnezeu, dat fiind că în formarea numelui său există un Z. Alții susțin că litera ar fi fost inventată dupa domesticirea pisicii. Pisica făcîndu-se prea blîndă, îndrăgindu-l prea tare pe om, se ținea tot timpul după el. Nu-l lăsa nici să răsufle. Atunci unul cu mai multă glagorie la cap, supărîndu-se că nu este lăsat în pace de pisică, a strigat la ea: „Zît!” și pisica a plecat de lîngă el. Cărturarii, observînd că această literă dă rezultate imediate, au introdus-o în alfabet. Să fie așa? Să nu fie? Hai să zicem c-a fost așa, că n-avem nimic de pierdut.

Carte de explicare a viselor, Nicuță Tănase, editura Albatros, 1975

Ar mai fi de zis că ilustrațiile din carte (fiecare literă este reprezentată grafic) sunt realizate de către Ion Dogar Marinescu. Încă o dată surf la suprafața cunoașterii cum numește Baricco folosirea motorului de căutare Google, pentru că nici acest nume nu îmi era cunoscut, deși se pare că a fost unul dintrte cei mai mari caricaturiști români, fondator al Punct Grup. Din păcate nu am reușit să aflu prea multe informații despre Ion Dogar Marinescu cu excepția unui singur site, best cartoons, care îi prezintă 16 desene (dacă sunteți curioși cum arată caricaturile lui, accesați site-ul, imaginile sunt protejate, astfel că nu vă pot oferi aici nici măcar o mostră 🙁 ) și o referință făcută de Horațiu Mălăiele într-un interviu în revista Clipa din ianuarie 2011: Ion Dogar Marinescu, un prieten de-al meu de demult, a fost, nimeni nu mai ţine minte, un mare caricaturist, care a renovat, într-un fel, faţa caricaturii româneşti pe la începutul anilor ‘70 şi a făcut un grup care s-a numit Punct Grup şi datorită lui am învăţat să gândesc desenând. (sursa)

Sunt  sigură că m-am întâlnit cu parte din desenele lui, pe vremea când mă uitam doar la poze, răsfoind almanahurile vechi pe care le aveau părinții mei. 🙂 Sper ca atât textele lui Nicuță Tănase, cât și desenele lui Ion Dogar Marinescu să fie un plăcut prilej de amintire pentru unii sau noi și interesante „întâlniri” pentru alții. Iar dacă  nu va fi niciuna din aceste variante, măcar un prilej de amuzament să fie!

Maria Elisabeta Boamfă

Psiholog de profesie, a lucrat în domeniul dezvoltării şi trainingului. Momentan, expatriată în Germania, se ocupă de îmblânzirea limbii, iar în timpul rămas are grijă, cu neostoită pasiune, de cărţi şi de alte minuni. Adeptă a cultului "bucuria vieţii", e responsabilă cu colectarea de zâmbete şi poveşti.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *