Luna trecută a avut loc Bookfest 2017, ceea ce înseamnă că am avut parte de mai multe noutăți și cărți interesante decât într-o lună obișnuită. Listele de cărți noi și de bestselleruri de la Bookfest sunt suficiente ca să nu mai știm ce să citim mai întâi. Romane, eseuri, cărți de știință sau cărți de copii, avem de toate pentru toți, iar mai jos am alcătuit o listă de 10 recomandări (da, doar 10, n-a fost ușor).
Anul gândirii magice, de Joan Didion (trad. Virginia Costeschi)
Viața aşa cum o ştiai se poate sfârşi într-o clipă. Un infarct şi toată structura unei vieți în doi se năruie. Dar nu numai viața în doi. Moartea cuiva apropiat schimbă foarte mult lucrurile şi pentru cei care îi supraviețuiesc. Joan Didion descrie cu precizie medicală anul de după moartea soțului ei, în care învață cum să trăiască din nou de una singură, într-o echilibristică emoționantă printre amintiri şi ceea ce trezesc ele. Şi îi este cu atât mai greu cu cât, imediat după acest eveniment nefericit, trebuie să-şi vegheze fiica grav bolnavă, aflată la rândul ei la limita dintre viață şi moarte. Un act terapeutic, făcut parcă să exorcizeze singurătatea şi suferința, demonii cei mai cumpliți de după piederea persoanei iubite. (©Editura Pandora M)
Io contra Statele Unite ale Americii, de Paul Beatty (trad. Bogdan Perdivară)
Născut în „ghetoul agrar” Dickens – la periferia orașului Los Angeles –, naratorul de culoare al romanului Io contra Statele Unite ale Americii se resemnează să ducă o viață prin nimic ieșită din comun. Crescut de tatăl său, un sociolog controversat, și-a petrecut copilăria ca subiect în studiile psihologice cu teme rasiale ale acestuia, convins că tatăl va publica până la urmă un jurnal ce le va rezolva problemele financiare. Dar, când sociologul este ucis într-o altercație cu poliția, fiul își dă seama că jurnalul nu a existat niciodată. Tot ce i-a rămas este factura pentru înmormântare. Împins de această descoperire și de disperarea generală din urbea sa, naratorul își propune să readucă pe hartă numele orașului Dickens, șters oficial pentru a salva onoarea Californiei. Mai mult, cu ajutorul unui renumit rezident al orașului, un fost figurant de film pe nume Hominy Jenkins, inițiază o acțiune absolut scandaloasă – reinstaurarea sclaviei și segregarea liceului local –, care îl aduce în fața Curții Supreme a Statelor Unite. Satiră mușcătoare despre educația excentrică a unui tânăr de culoare și despre procesul lui la Curtea Supremă, romanul lui Paul Beatty contestă principiile sacre ale Constituției Statelor Unite, viața urbană, mișcarea drepturilor civile, relația tată–fiu și simbolul ultim al egalității rasiale – restaurantul chinezesc pentru negri. Roman recompensat cu Man Booker Prize 2016 (©Editura Litera)
Povestea vieții tale, de Ted Chiang (trad. Ileana Busac)
Dintr-un turn Babel care face legătura între Pământ și sferele înalte într-o lume în care aparițiile angelice fascinează și înspăimântă, de la o modificare neuronală care elimină atracția exercitată de frumusețea fizică la un idiom străin care ne schimbă percepția realității, prozele lui Ted Chiang etalează puterea imaginației și subtilitatea inteligenței unui scriitor de succes. Stând sub semnul întrebării, dar și sub semnul miracolului, volumul Povestea vieții tale merge dincolo de știință, în ținutul nesfârșit al ficțiunii care te provoacă să cauți neîncetat răspunsuri în universul din jur și în lumile invizibile.
Un bărbat pe nume Ove, de Frederik Backman (trad. Andreea Caleman)
Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Își divinizează mașina Saab, marca lui de suflet, și judecă oamenii după ce mașină conduc, disprețuind profund, se înțelege, automobilele străine. Se crede înconjurat de idioți și crede că lumea se duce de râpă cu toți filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec. A fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari – în urma a ceea ce el a numit a fi „o lovitură de stat” -, dar tot el e regele cartierului, pe care îl inspectează nesmintit în creierii dimineții să se asigure că totul este în ordine. Lumea îl consideră teribil de urâcios.
Într-o dimineață de noiembrie, însă, tot universul și planurile sale îi sunt date peste cap în cel mai neașteptat mod cu putință, când o iraniancă pe cât de gravidă, pe atât de dezinvoltă, și soțul ei tolomac, împreună cu cele două fetițe ale lor, se mută lângă casa lui și-i turtesc cutia poștală cu o remorcă (deși Ove postase foarte clar peste tot afișe cu „Interzis accesul mașinilor în zona rezidențială”).
Accidentul e sunetul de start pentru o serie de întâmplări neverosimil de amuzante și, uneori, perfect înduioșătoare – cu o pisică jigărită și aproape fără coadă și prietenii dintre cele mai improbabile -care-l fac pe Ove, eternul ursuz supărat pe tehnologia modernă, bătăușul de clovni și „vecinul infernal”, să (re)învețe să respire aerul unei vieți pe care el însuși o credea pierdută și de care lumea nu-l bănuia în stare pe acest pensionar imposibil.
Un bărbat pe nume Ove a cucerit o lume întreagă prin modul irezistibil, plin de umor și tandrețe, în care explorează teme grave precum pierderea, bătrânețea, diversitatea, toleranța, principiile morale, prietenia și speranța. La final, nu aveți cum să nu îl adorați pe Ove. (©Editura Art)
Autobiografia lui Charles Darwin. Urmată de fragmente din Călătoria unui naturalist în jurul lumii, de Charles Darwin (trad. Ioana Miruna Voiculescu, Andrei Bontaş şi Ancuţa Bontaş)
Amintirile lui Charles Darwin, scrise pentru „copiii şi nepoţii mei”, deschid o perspectivă revelatoare asupra vieţii şi gândirii unui savant care a revoluţionat nu doar studiul naturii, ci şi felul în care ne vedem pe noi înşine. Această versiune completă a Autobiografiei restituie pasajele – considerate prea radicale – cenzurate de familie la momentul primei publicări. Darwin îşi zugrăveşte devenirea pe fundalul unui tablou mai amplu al vieţii intelectuale victoriene, alternând expuneri esenţiale, precum aceea despre credinţa religioasă, cu relatări anecdotice.
Autobiografia este întregită în acest volum cu o selecţie reprezentativă din jurnalul ţinut de Darwin în timpul călătoriei sale în jurul lumii la bordul vasului Beagle (1831–1836). Dacă înaintea acestei expediţii tânărul absolvent al Universităţii Cambridge cocheta cu ideea de a deveni preot de ţară, periplul de cinci ani prin nenumărate ţinuturi l-a făcut să pună la îndoială multe dintre credinţele acceptate despre om şi Pământ şi l-a condus în cele din urmă la elaborarea celebrei sale teorii a evoluţiei prin selecţie naturală. Relatările lui Darwin despre băştinaşii din Ţara de Foc, despre marele cutremur produs pe teritoriul chilian în 1835 sau despre speciile observate în arhipelagul Galápagos constituie nu doar un document unic în istoria ştiinţei, ci şi un fascinant jurnal de călătorie. (©Editura Humanitas)
Augustus, de John Williams (trad. Ariadna Ponta)
Roman recompensat în 1973 cu prestigiosul National Book Award.
Cel din urmă roman al lui John Williams, Augustus, este o rescriere ficţională a vieţii împăratului roman Caius Octavius Augustus, din anii primei tinereţi până la bătrâneţe. Construit într-o manieră originală, din scrisori, rapoarte oficiale şi declaraţii ce refac pas cu pas destinul acestui personaj fascinant, cartea reprezintă un adevărat tur de forţă şi virtuozitate narativă. De la inteligenta şi promiscua fiică a împăratului, Iulia, până la conducători militari faimoşi, precum Marcus Antonius, sau cărturari şi poeţi ca Strabon, Horaţiu şi Ovidiu, fiecare personaj îşi păstrează individualitatea şi se povesteşte în acelaşi timp pe sine. Departe de a fi un simplu roman istoric, Augustus este o naraţiune complexă a devenirii şi transformării unei fiinţe umane remarcabile. În acelaşi timp, cartea reface o epocă şi o lume, cu intrigi şi lupte pentru putere, patriotism şi loialitate, comploturi şi libertinism. (©Editura Polirom)
Wonderland. Cum a creat jocul lumea modernă, de Steven Johnson (trad. Dan Crăciun)
Jocul a fost întotdeauna mai important decât realizează cei mai mulți dintre noi. În această analiză plină de viață a forței jocului și a delectării, Steven Johnson ne oferă o istorie surprinzătoare a divertismentului popular. Autorul abordează domenii variate – de la bucătăria medievală și tavernele antice, până la cazinouri și malluri – și identifică ideile inovatoare din orice loc în care oamenii se străduiesc să se amuze pe ei înșiși, dar și pe alții.
Narațiunea lui Johnson este la fel de amuzantă ca și invențiile pe care le descrie. De-a lungul acestei călătorii, face nenumărate opriri surprinzătoare, de la concepte simple, la sisteme moderne complexe. Ne face cunoștință cu pitoreștii inovatori ai timpului liber: exploratorii, patronii, showmenii și artiștii care au schimbat mersul istoriei, inventând articole de lux, instrumente muzicale, mâncăruri exotice, spații publice, jocuri video și spectacole de magie. Johnson demonstrează că aceste tărâmuri de basm ale divertismentului au făcut mai mult decât să-i distreze pe deținătorii lor. În plus, acestea au contribuit în mod direct la revoluțiile economice și sociale care au transformat lumea modernă.
Johnson pledează convingător pentru ideea că oricine dorește să afle încotro se îndreaptă tehnologia și curentele sociale ar trebui să acorde maximă atenție modului în care ne jucăm. Dacă sunteți în căutarea viitorului, îl veți găsi oriunde oamenii se amuză la maximum. (©Editura Publica)
Aviatorul, de Evgheni Vodolazkin (trad. Adriana Liciu)
Autorul bestsellerului internațional Laur, Evgheni Vodolazkin, revine cu o poveste copleșitoare despre memorie și vină, despre o iubire atât de puternică, încât învinge haosul și chiar moartea. Aviatorul a fost finalist la principalele premii literare din Rusia și a câștigat, în 2016, Bolșaia Kniga — Premiul al doilea.
Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene. (©Editura Humanitas Fiction)
Un impuls bizar, de Lydia Davis (trad. Luana Schidu)
Editura Vellant continuă proiectul dedicat traducerii în limba română a integralei prozei scurte semnate de Lydia Davis, una dintre cele mai bune scriitoare contemporane, al cărei talent o apropie de Hemingway, dar şi de Julio Cortazar, Kafka (devenit personajul uneia dintre povestiri) sau Milorad Pavić datorită insolitului cu tentă absurdă şi experimentală. Al doilea volum din intergrala prozei scurte – Un impuls bizar – include prozele din volumele Samuel Johnson este indingnat (2001) şi Tulburări diverse (2007). Traduse în limba română de Luana Schidu, aceste povestiri abordează într-o manieră originală subiecte precum dramele dintr-un cuplu, teama de moarte şi relaţiile familiale. (©Editura Vellant)
Culorile și viața lor secretă, de Kasia St. Clair (trad. Mihai Moroiu)
Neobișnuitele povești ale celor mai seducătoare nuanțe, ale celor mai fascinanți pigmenți și ale celor mai fragile umbre. De la galbenul-solar imaginat de Van Gogh într-o simfonie de tente crude sau frânte la cel mai stins Veronese pornit spre albastru-regal, de la puritatea morală și spirituală din gândirea lui Le Corbusier la albul-infinit modelat de Rodin, de la cărbunele de pe pereții peșterii din Lascaux la perioada albastră a lui Picasso, de la verdele-Kelly la purpura imperială și rozul-fluorescent al generației punk, un foc de artificii, un studiu fără asemănare al civilizației umane. Cutreierând rafinat universul politicii și al modei, al artelor și al războiului, Culorile și viața lor secretă șoptesc istoria vie a propriei noastre culturi. (©Editura Baroque Books&Arts)