Cu bibliotecile am rezolvat-o. Le umplem, în principiu, până la refuz, aşezăm cărţile în teancuri inclusiv deasupra lor sau le îndesăm prin sertarele în care sperăm întotdeauna să mai găsim un colţişor şi decorăm fiecare margine de raft rămasă neatinsă cu câte un obiect care, în cele mai multe cazuri, are legătură tot cu cărţile.

Dar ce ne facem atunci când birourile noastre sunt ocupate aproape în întregime de cărţi? Şi, să fim sinceri, cel mai adesea aceste teancuri haotice nu prea ne inspiră la muncă. Mai mult de-atât, am vrea să putem şti ce titluri avem pe birou, dar pentru că nu avem o anumită ordine şi preferăm să aşezăm şi alte diferite obiecte, biroul nostru se transformă cu succes într-un spaţiu de depozitare de pe care devine dificil şi să ştergem praful.

Dacă în biblioteci împărţirea e simplă, iar rafturile ne sunt de mare ajutor, cum putem aşeză cărţile de pe birou în aşa fel încât să arate la fel de bine ca în bibliotecă? Iată zece metode diferite pentru zece stiluri diferite. Dacă unele inspiră la muncă, altele inspiră la lectură sau pur şi simplu relaxare. Voi decideţi, iar pentru fiecare în parte va trebui să vă puneţi imaginaţia şi creativitatea la lucru.

Pentru traducători, pentru studenţi, dar şi pentru cei care preferă să citească la birou şi să îşi ia constant notiţe, un astfel de decor poate fi cel ideal. Simplu, cu o atmosferă caldă, îmbină cărţile aşezate în teancuri obişnuite cu un suport pentru cărţi, ideal pentru orice împătimit al lecturii. Spor la citit!

Trișăm, dar nu foarte mult, pentru această a doua categorie. Un set de suporturi de dosare sau nişte rafturi detaşabile care pot fi puse pe spaţiul de lucru ajută foarte mult la capitolul organizare.

Inspiraţia este cheia: chiar dacă acest coş plin de cărţi de reţete se află pe un blat de bucătărie, putem fura ideea pentru a o folosi cu succes pentru organizarea cărţilor de pe birou. Putem înlocui oricând acel coş cu unul auriu, alb sau în orice altă nuanţă ne face ochiul.

Poate una dintre preferatele mele este cea de mai jos, în care fie îmbrăcăm nişte bibliorafturi simple, fie le alegem cu modele diferite şi le etichetăm în funcţie de cărţile pe care le aşezăm în ele. Le putem organiza în funcţie de autori, edituri, colecţii etc.

Pentru această următoare idee, putem folosi fie hărţi mai vechi, fie ziare decupate pentru a îmbrăca tot ceea ce ţinem, de regulă, pe birou. În afară de faptul că este o modalitate bună de a păstra intacte coperţile cărţilor, e şi o metodă ingenioasă prin care acoperim, de exemplu, anumite cărţi care nu ne inspiră prea tare (cărţile din care avem de învăţat pentru un examen, să spunem).

Un decor simplu la prima vedere, în care teancurile sunt uniforme, iar unele obiecte de decor sunt folosite pentru a sparge monotonia acestora. Folosiţi orice alte obiecte de decor aveţi prin casă, de la cana preferată de ceai sau cafea până la un suvenir drag adus de peste mări şi ţări. Orice obiect drag poate fi folosit cu succes într-unul de decor, dacă e încadrat cu grijă şi pus în evidenţă în mod corect.

Dacă aveţi prin casă cărţi mai vechi, răspândite printre rafturi, aduceţi-le într-un singur loc şi aşezaţi-le pe birou în locul celor care tronează acum fără să creeze neapărat impresia de ordine. Aşezaţi lângă un obiect cu vechime sau care doar inspiră vechime (un felinar, un sfeşnic, un cuţit de corespondenţă, o lupă cu mâner antichizat etc.).

Şi minimaliştii au la îndemână opţiuni de care se pot folosi cu mult succes. Selectaţi cărţile în funcţie de culori (sau non-culori) şi alegeţi o organizare cât mai simplă, care să nu încarce foarte mult spaţiul. Această metodă poate fi folosită şi dacă doriţi să aşezaţi cărţile pe autori sau edituri, în diferite teancuri care ar trebui să nu varieze foarte mult în dimensiuni.

Chiar dacă mai sunt câteva luni bune până la Crăciun, cine ar putea să reziste unei astfel de idei? Este numai bună de pus în practică, iar momentan vă puteţi inspira pentru a decora teancurile de cărţi cu frunze galbene şi lumânări parfumate cu miros de măr copt şi scorţişoară.

Ultima metodă are în centru exagerarea, deoarece aici puteţi depăşi aproape toate limitele de mai sus, alegând să aveţi un număr aproape egal de cărţi şi obiecte decorative. Sticluţe de parfumuri, statuete, sfeşnice, cutiuţe de bijuterii, chiar şi ghivece mici sau medii cu plante, toate se pot încadra pentru a da viaţă unor teancuri de cărţi.

Dacă sunteţi printre norocoşii care încă reuşesc cu brio să-şi ţină cărţile organizate temeinic şi departe de spaţiul de lucru, atunci poate că aceste idei servesc doar ca inspiraţie pentru organizarea unor mici colţuri din casă, unde aveţi obiceiul de a strânge teancuri de cărţi. Iar dacă sunteţi din categoria celor care ar dori să vadă cărţi oriunde s-ar uita, atunci aceste idei vă vor fi din plin de folos. Indiferent de ce parte a baricadei din cărţi vă situaţi, un lucru e sigur: cărţile, în teanc sau nu, pe raft sau lângă bibliotecă, nu vor rămâne niciodată necitite. Lectură plăcută!

Sursă imagine principală

Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *