Evenimentele din 11 septembrie nu i-au lăsat indiferenţi nici pe scriitorii din afara spaţiului american, aşa că apariţia cărţii Windows on the World a lui Frédéric Beigbeder (cunoscut la noi mai degrabă pentru volumul Dragostea durează trei ani), în 2003, nu a fost surprinzătoare. Alegînd un titlu ce face referire la celebrul restaurant aflat la etajul 107 din Turnul de Nord al World Trade Center, Beigbeder plasează centrul acţiunii în chiar mijlocul dezastrului: în locul din care nimeni nu a mai avut vreo şansă de salvare.

Perspectiva franceză asupra atacurilor din New York dezvăluie un autor care, deşi la distanţă de spaţiul cel mai afectat de noua formă a conflictului mondial din secolul al XXI-lea, simte că nu se poate sta departe de acest subiect şi că literatura trebuie să reflecte chiar atunci tragismul zilei de 11 septembrie. Nivelul ficţional – în care Beigbeder imaginează ultimele clipe ale celor cîţiva oameni care luau micul dejun în restaurantul din Turnul de Nord, focusul fiind pe un american de vîrsta a doua, Carthew Yorston, şi pe cei doi copii ai acestuia, Jerry şi David – este alternat de un nivel al reflecţiilor autorului cu privire la o sumă de probleme – rolul Americii, raportul ei cu celelalte state, familie, libertate etc.

În acest al doilea plan, în care Beigbeder se prezintă pe sine la restaurantul Ciel de Paris, la etajul 56 din turnul din Montparnasse, de unde scrie romanul, transpar destul de clar admiraţia şi simpatia pentru America. Beigbeder nu este în poziţia francezului care se refugiază în aroganţa şi în sentimentul superiorităţii, ci recunoaşte că America naşte adesea invidii şi frustrări din partea francezilor. Apreciază arta americană pentru că este în perpetuă reînnoire, în permanenţă afltă în miezul vieţii concrete.

Il entre dans l’antiaméricanisme une bonne part de jalousie et d’amour déçu“.

Aparentul complex de superioritate nu ascunde, de fapt, decît un complex de inferioritate. Mai mult, „la France aujourd’hui a le meme rapport avec les Étas-Unis que la province avec Paris: mélange d’admiration et de rejet, désir d’en être, gloire d’y resister“.

Beigbeder consideră că deşi 11 septembrie este un subiect delicat, tabu, tocmai de aceea trebuie abordat, pentru că scopul literaturii este să se ocupe de subiectele interzise. Nici atunci cînd vorbeşte despre aroganţa tipic americană, Beigbeder nu o face cu reproş, ci cu o subtilă complicitate, parcă acceptînd-o ca fiind justificată. În restaurantul al cărui nume traduce acest tip de aroganţă – autorul sugerează că o titulatură mai potrivită ar fi fost End of the World, pentru ambivalenţa termenului „end“: limită şi/sau sfîrşit –, îşi vor găsi moartea, printre alţii, un bărbat şi cei doi fii ai acestuia, care speră în zadar că tatăl lor va deveni un erou.

Atunci cînd Boeingul 767 de la American Airlines intră în turn, impactul scoate la suprafaţă din acest texan aflat la a doua vîrstă, divorţat, dar incapabil, asemenea unui adolescent, să devină responsabil, temîndu-se că o nouă căsătorie i-ar răpi independenţa, nu un curaj ce se afla latent în el, ci o teamă ce îl face să nu se gîndească prima oară la copii, ci la el.

Astfel, primul gest pe care îl face, în momentul în care coliziunea destabilizează restaurantul, nu e cel de a-şi proteja copii, ci de a se feri pe el, reproşîndu-şi apoi meschinăria acestui gînd. Yorston nu reuşeşte să se salveze însă nici pe sine, nici pe copii, pentru că nimeni aflat mai sus de etajul 94 (avionul care a lovit turnul a intrat între etajele 94 şi 98) nu a supravieţuit. Poate că singura contribuţie, involuntară, la salvarea cuiva o are asupra unui client, un om de afaceri brazilian, pe care, la începutul dimineţii îl reclamă că fumează în restaurant, care era de nefumători, iar chelneriţa îl roagă să-l părăsească localul.

Capitolele cărţii urmăresc segmentul de timp cuprins între 08.30 şi 10.29 – fiecare reflectînd cîte un minut din această perioadă, după cum indică titlurile (08.30, 08.31 etc.), cifrele impare fiind dedicate personajelor din turn, cele pare, reflecţiilor autorului. Descrisă în amănunt, te-ai aştepta ca atmosfera de panică a oamenilor aflaţi în restaurant să atingă cel mai înalt punct în groaza acelei ultime clipe, cînd moartea devine o realitate iminentă. Dar Beigbeder nu oferă nici o descriere, poate sugerând că o asemenea oroare nu poate fi, cel puţin deocamdată, detaliată.

Beigbeder, în calitate de scriitor, resimte puternic evenimentele din 11 septembrie, mai mult poate decît alţi scriitori americani, şi crede că este un moment decisiv pentru întreaga literatură a lumii democratice. 11 septembrie a creat un impas în sfera literaturii, blocînd posibilităţile de îndreptare către alte subiecte, pînă cînd acestui eveniment, deşi practic imposibil să i se dea glas, nu i se va găsi spaţiul adecvat în literatură:

Depuis le 11 septembre 2001, non seulement la réalité dépasse la fiction, mais elle la détruit. On ne peut pas écrire sur ce sujet mais on ne peut pas écrire sur autre chose non plus. Plus rien ne nous attaint“.

 

Frédéric Beigbeder, Windows on the World, Gallimard, 2003.

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *