Sunt simpatici și, de la depărtare, ți-ar plăcea să-i apuci de obraji și, probabil, ai râde când ai auzi poveștile năzbâtiilor pe care le fac. Dacă ți i-ar da cineva în grijă, pentru o după-amiază, probabil te-ar face să plângi și să te juri că n-o să faci niciodată copii. Dar dacă ar fi ai tăi – sigur te-ar face mândru 🙂

Nică – Pentru că e primul de care învățăm la școală și e peste tot – în manuale, în listele de lecturi obligatorii, în cărțile moștenite de la mame și bunici, în amintirile și povestirile adulților care se strofoacă să ne explice că poveștile cu Nică sunt de neprețuit. Acum, că or fi, sau că nu, că n-or fi, e greu să negi că Nică n-ar fi copil atomic. Știți voi de ce  – poveștile cu cireșele și caprele Irinucăi și cu scăldatul și cu Smărăndița, și alte ocazii când Nică a luat-o pe coajă de la maică-sa după ce făcuse o boacănă.

Domnul Goe și Ionel – V-ați gândit vreodată că literatura obligatorie din clasele mici e cu copii neastâmpărați care fac de toate, parcă numai ca să ne arate tot ce n-aveam noi voie sa facem acasă? Toată copilăria am visat să trag semnalul de alarmă la tren (și acum am fantezia asta în metrou) și aveam vreo câțiva invitați acasă cărora le-aș fi pus cu plăcere dulceață-n șoșoni (pentru asta nu-i încă timpul pierdut). Caragiale avea un fel al lui de a face copiii să pară cu adevărat enervanți și, mai ales, să-i facă pe părinții lor să pară cu adevărat stupizi. E și asta un talent 🙂

Huckleberry Finn și Tom Sawyer – Nici băieţii ăştia nu aveau stare. Cu un chef de aventură ieşit din comun şi cu un refuz al autorităţii şi mai şi, băieţii fac o grămadă de boacăne, de la prostii de şcoală pânp la fugit de acasă sau petrecut nopţi în cimitire. Păi dacă vor să fie piraţi, cred şi eu.

Tic din Cireșarii – Din tot grupul Cireșarilor, Tic era cel mai mic. Ca orice frate mai mic care se respectă, își trăgea sora de cozi și era mereu pus pe șotii, dar avea o inimă mare, un nas cârn și un simț al umorului care l-au transformat în fratele mai mic al întregului grup, nu doar al Mariei.

Olguța din La Medeleni – Nu-s multe fete băiețoase în literatura română, dar Olguța suplinește cu succes lipsa tuturor celorlalte. Cu o limbă ascuțită, multă personalitate și simțul umorului, Olguța scapă ușor chiar și atunci când e prinsă cu mâța-n sac. Ceea ce nu se întâmplă prea des.

Jane și Michael din Marry Poppins – Copiii cei mari ai familiei Banks erau cam atât de atomici pe cât pot fi copiii în literatura engleză. Au reușit să alunge toate dădacele angajate de părinți, iar Marry Poppins nu le e deloc simpatică la început. Însă cu dădaca lor magică se bucură, printre altele, de o petrecere cu capul în jos și de mers la cumpărături de Crăciun cu o stea din constelația Pleiadelor. Și devin, din copii atomici, copii atomici visători 🙂

Peter Pan – Puțini copii nu vor să crească niciodată. Sau, poate, mulți își dau seama de asta abia după ce au crescut, când realizează că viața de adult nu e așa fun cum o vedeau ei de la înălțimea genunchilor părinților. Peter Pan e mai norocos – are revelația asta și rămâne în Neverland, unde poate să facă năzbâtii pentru totdeauna. Fără să fie pedepsit.

Puștii lui Mircea Sântimbreanu din Recreația mare – Ar putea fi colegii tăi de clasă, care copiază, chiulesc, pocesc numele colegilor, merg în tabere, încearcă să scape fără să fi învățat nimic sau, dimpotrivă, să convingă profesorii că știu, chiar și atunci când habar n-au. Nu sunt cuminți și nici prea studioși – tocmai de-asta mi se păreau atât de simpatici când frunzăream Recreția Mare, prin școala generală.

Greg Heffley din Jurnalul unui puști – Cu el am făcut cunoștință relativ recent, în seria lui Jeff Kinney, și ne-a plăcut: un puști normal, cu o familie normală, dar cu o dilemă mare: ce înseamnă și mai ales cum se obține popularitatea în școală? Greg e genul de puști peste care acum zece ani ai fi dat doar la televizor – azi, însă, s-ar putea să te lovești de el în mall-uri, în fața standurilor cu jocuri pe calculator, urlând după taică-su să-i cumpere Mac și întrebându-te dacă poate să nu le dea mărțișoare la școală și fetelor urâte 🙂

Nils Hogersson – Un exemplu clasic de drac împielițat care primește o lecție – așa cum primesc toți copiii răi în cărțile copilăriei. Nils era rău cu animalele, până când s-a trezit de mărimea unui deget și a trebuit să învețe că, atunci când ești mic, e rău ca cineva mai mare să se poarte urât cu tine. Și, cu ocazia asta, s-a plimbat și prin Suedia pe spatele unui gâscan de curte.

2 comentarii
  1. Avatardaniel

    hehe, si mai erau pustii dintr-o carte foarte misto pentru copii dar cam necunoscuta la noi: razboiul bumbilor, de louis pergaud. aia atomici :)) mi-a facut copilaria cartea aia.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *