Din motive legate, cel mai probabil, (tot) de programa școlară, arta și manifestările artistice sunt văzute de mulți oameni la fel de îndepărtate de viața reală ca și, să zicem, călătoria în afara sistemului solar. Dacă literatura sau filmul au reușit să devină manifestări artistice tot mai populare (să nu mai vorbim de fotografie), lucrurile nu stau la fel în ceea ce privește pictura, sculptura sau arhitectura pe care mulți contemporani le consideră de neînțeles.
Există, însă, în limba română, nenumărate cărți ce pot constitui un bun început pentru cei care ar vrea să știe mai multe despre artă, dar nu știu de unde să înceapă. Mai jos, am făcut câte o scurtă prezentare pentru 5 asemenea cărți. Inițial voiam să vorbesc despre mai multe volume în acest articol, însă mi-am dat seama că ar fi devenit mult prea lung, așa că voi mai reveni și cu altele în curând.
Istoria artei, de E.H. Gombrich (trad. Nicolae Constantinescu, Ed. Art, 2016)
Apărută pentru prima oară în 1950, Istoria artei a lui Gombrich a rămas, până acum, una dintre istoriile fundamentale ale artei. Este o istorie a artei spusă în limbajul cel mai simplu, intenția declarată a autorului fiind de a scrie un volum potrivit atât pentru tineri, cât și pentru cititorii adulți pasionați de artă. Este, de asemenea, „o istorie a capodoperelor”, a acelor opere devenite, în timp, definitorii pentru anumite perioade, curente sau artiști și, deși se ocupă preponderent de pictură, autorul nu neglijează nici celelalte arte, precum sculptura sau arhitectura.
După o minunată introducere („Arta și artiștii”), urmează o prezentare cronologică a perioadelor artistice și a operelor reprezentative. Cred că e una dintre cele mai bune cărți cu care un cititor interesat își poate începe educația artistică, aceasta fiind, de fapt, și ambiția autorului.
„Am încercat să povestesc încă o dată istoria artei în limbajul cel mai simplu, făcând-o foarte coerentă în mintea cititorului. Ea ar trebui să-i lumineze judecata, nu atât prin descrieri entuziaste, cât prin indicații despre intențiile probabile ale fiecărui artist. Metoda mea ar trebui cel puțin să contribuie la risipirea cauzelor unora dintre neînțelegerile cel mai des întâlnite și să prevină o atitudine critică ce lasă să ne scape esențialul operei de artă. În plus, cartea are și un alt scop, puțin mai ambițios: încearcă să așeze opera de artă în locul ei istoric și să faciliteze astfel înțelegerea intențiilor artistice ale diferiților maeștri” (Prefață la ediția din 1950).
Ediția mea este cea din 2007 la Pro Editură și Tipografie (cred că este și prima traducere în limba română, nu am găsit o alta mai veche), iar acum se găsește de cumpărat o ediție mai nouă, cartonată, apărută la Editura Art (în aceeași traducere și, probabil, aceleași condiții grafice).
30 de milenii de pictură. 1 000 de picturi celebre, de Victoria Charles, Joseph Manca, Megan McShane, Donald Wigal (trad. Oana Cristea, Ed. Litera, 2013)
Spre deosebire de volumul lui Gombrich, mai degrabă narativ și interpretativ, 30 de milenii de pictură. 1 000 de picturi celebre este un album în care vizualul predomină clar asupra narativului. Organizarea este tot cronologică, iar, după Introducerea de sinteză făcută de unul dintre autori, fiecare capitol începe cu o scurtă prezentare de sinteză asupra perioadei prezentate (din preistorie până în epoca modernă), după care imaginile ocupă cel mai mult din spațiul cărții. Datate, localizate și, uneori, comentate, imaginile sunt lăsate, practic, să vorbească pentru ele însele, volumul oferind o viziune de ansamblu asupra fenomenului artistic în general.
Este un album potrivit pentru cei ce vor să privească „în liniște” operele, fără comentarii și interpretări care le-ar putea influența propria opinie. Într-un fel poate fi asemănat unei vizite într-un muzeu de artă, unde exponatele sunt ordonate cronologic, nu tematic, o vizită în care poți admira tablourile fără să asculți comentariile unui ghid și te poți bucura singur de ceea ce-ți oferă arta. Cred că este mai degrabă potrivit pentru cei care și-au făcut deja inițierea în tainele artei, au vizitat muzeele peste tot pe unde au fost și acum vor să aibă o bucățică din tablourile frumoase văzute și în biblioteca de acasă pentru a le revedea oricând.
Istoria frumuseții, ed. îngrijită de Umberto Eco (trad. Oana Sălișteau; Ed. Rao, 2005)
Alături de celelalte două istorii îngrijite de Umberto Eco, Istoria urâtului și Istoria tărâmurilor și locurilor legendare, Istoria frumuseții este deja un volum clasic pentru cei interesați de artă. Organizată cronologic, dar și tematic, Istoria frumuseții este atât un album de artă, cât și unul de istorie a culturii și mentalităților, întrucât imaginilor li se adaugă atât comentarii și interpretări ale autorilor, cât și texte din epocă. După o Introducere pe tema frumuseții semnată de Umberto Eco („această lucrare pornește de la principiul că Frumusețea nu a fost niciodată o valoare absolută și imuabilă, ci a cunoscut chipuri diferite în funcție de perioada istorică și de țară”), urmează 11 planșe comparative din care cititorul „să poată vizualiza nemijlocit modul în care numeroasele idei despre Frumusețe revin și se dezvoltă, cu unele modificări, în operele unor gânditori, scriitori și artiști de facturi și epoci foarte diferite”. Venus și Adonis (în varianta nudă sau îmbrăcați, prezentați în întregime sau numai ca portret), Maria și Isus, regi și regine, planșele tematice stau mărturie încă de la început despre metamorfozele în care, în funcție de epoci și sensibilități diferite, omenirea a conceput frumusețea.
Pentru mine, Istoria frumuseții este un text fundamental la care mă întorc mereu atunci când am nevoie de o privire sintetică asupra unei anumite perioade istorice și, mai ales, când am nevoie să predau respectiva perioadă istorică. Sintezele celor doi autori sunt scrise pentru a fi pe înțelesul marelui public, nu pentru un public specializat, dar sunt, în același timp, pline de informații esențiale și interesante. Este genul de carte de popularizare a culturii generale, utilă în orice bibliotecă.
Oglinda lumii. O nouă istorie a artei, de Julian Bell (trad. Bogdan Lepădatu, Tania Șiperco, Adrian Buz, Valentin Sălăgeanu; Ed. Vellant, 2007)
Deși organizată tot cronologic, ce are în plus istoria artei scrisă de Julian Bell este uriașa perspectivă comparativă pe care și-a propus autorul s-o aibă asupra artei. Astfel, în capitolul despre arta preistorică, de exemplu, sunt prezentate atât picturile rupestre din Europa de Vest (Lascaux, Altamira, Chauvet etc.), cât și picturi rupestre sau statuete găsite în America, Australia, Africa, Japonia, Scoția etc. Efortul sintetizator al lui Julian Bell e cel de a găsi o gramatică a imaginii, de a găsi semnificațiile ascunse în imaginile care ne înconjoară acum în civilizația imaginii, dar și ale celor care ne-au precedat și, într-o mare măsură, ne-au format (deși acum nu mai conștientizăm asta).
„Povestea care urmează este narată de cineva din Anglia începutului de secol XXI, care încearcă să conecteze milenii de creație și cele șase continente în care au fost făurite asemenea obiecte, sperând că i-ar putea astfel oferi cititorului o bază pentru construirea propriei sale povești. Această carte se dorește a fi o introducere generală în problematica istoriei artei universale, mai degrabă decât un set de concluzii despre ea, și nu este preocupată de definirea sau redefinirea a ceea ce poate fi numit artă, ci mai mult de descrierea conținutului general acceptat al acesteia. Obiectivul îl constituie amploarea, mai degrabă decât profunzimea, deschiderea, mai degrabă decât rigoarea.”
Este o istorie sintetică și comparativă a artei, o istorie contextuală, ce oferă informații despre operele de artă și creatorii lor, dar și despre societatea care le-a dat naștere și care este în directă legătură cu sensibilitatea artistică a epocii. Oglinda lumii este genul de carte pe care o poți citi după ce ți-ai făcut inițierea de bază în istoria artei, să zicem după ce ai trecut măcar prin Gombrich și 30 de milenii de pictură. De fapt, ar fi un bun companion al amândurora, mai ales al celei de-a doua, întrucât completează prin narațiune bogăția vizuală a acesteia.
Arta ca terapie, de Alain de Botton, John Armstrong (trad. Bogdan Lepădatu; Ed. Vellant, 2014)
Volumul de față face parte din seria inițiată de Alain de Botton, „The School of Life”, o colecție de cărți de popularizare a filozofiei și științei în rândul cititorilor amatori. Așa cum face de obicei în cărțile sale, și în acest volum ambiția lui Alain de Botton este de face arta mai accesibilă și mai prietenoasă pentru cei neinițiați, pentru cei care au impresia că subiectele dificile din filozofie, artă sau științe sunt bune doar pus pe un piedestal și discutate în discuții aride și nesfârșite între membrii unei academii.
„Această carte pleacă de la premisa că problema nu rezidă în principal în individ, ci în felul în care arta este predată, vândută sau prezentată de elitele mediului artistic. De la începutul secolului XX, relația noastră cu arta a fost șubrezită de ezitarea instituțională de a răspunde întrebării referitoare la scopul intrinsec al artei, care a devenit, poate pe nedrept, iritantă, ilegitimă și puțin insolentă.”
Metoda propusă de Alain de Botton și John Armstrong cuprinde 7 trăsături psihologice în tratarea cărora arta ar putea fi de ajutor și, de aici, șapte funcții ale artei. În capitolul despre rostul artei, cei doi autori își exprimă fără echivoc crezul: „motivul primar pentru care relaționăm cu arta este că ne ajută să ducem o viață mai bună, să creăm versiuni îmbunătățite ale eului nostru”.
Spre deosebire de volumele prezentate înainte, aceasta nu este o istorie a artei, ci o interpretare a artei, în cazul acesta, dintr-o perspectivă terapeutică. Încă din cele mai vechi timpuri, arta, în toate formele ei, a constituit o constantă umană fundamentală. Cei doi autori discută laolaltă pictura, cât și arhitectura, fotografia, literatura sau obiectele meșteșugărești (toate văzute ca modalități diferite de manifestare a sensibilității artistice), atât în încercarea de a face mai accesibilă arta pentru publicul larg, cât și de a milita pentru rolul terapeutic pe care îl are arta în viața noastră psihică. Arta este o unealtă, o unealtă prin care, din cele mai vechi timpuri, omenirea s-a exprimat și s-a înțeles pe sine însuși, iar ambiția autorilor este de a-i reda această funcție și în lumea contemporană.
Cumpără volumele (click pe titlurile de mai sus) din librăria online Cărturești!
