Am început anul citind, printre altele, multă literatură (bună) pentru copii. Dintre lecturile mele, m-am gândit să vă recomand câteva, dacă aveți dispoziție să citiți cărți pentru copii, dacă nu mai știți ce volume să-i cumpărați celui mic sau dacă vreți să-i faceți cadou o carte drept mărțișor :). Le-am nedreptățit puțin scriind așa, în calup, despre ele, căci fiecare în parte ar merita o discuție mai pe larg, cu paragrafe lămuritoare, cu mai multe detalii de context (și nu numai). Însă și-așa, materialul e puțin lunguț, așa că n-am vrut să sar coarda și să vă rețin prea mult atenția.

Sper doar ca, printre cele 7 cărți noi pline de aventuri, să găsiți măcar una-două pe gustul vostru. Mie mi-au plăcut mult toate, din diferite motive – pe care le-am expus mai în cele ce urmează – și, dacă aș fi în locul vostru, le-aș lua pe toate acasă. Și acum, spor la lectură! 🙂

Și v-am spus povestea așa, de Florin Bican

Editura Arthur, ilustrații de Mircea Pop, după o idee de Dragan Ibrahimovici, hardcover, 2014

si v-am spus povestea asa florin bicanFlorin Bican strikes again! 🙂 Și-ncă cum!

Îmi doream, după Reciclopedia, Și v-am spus povestea așa. Aventurilor cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși așa cum îți dorești să apară soarele, să vină primăvara după o iarnă grea. Să te pierzi în cărțile lui Florin Bican nu e un lucru neobișnuit, căci are un talent incredibil de povestitor și o imaginație fără limite. Fără limite, serios! Presară următoarele ingrediente – umor, originalitate, basme șterse de praf, elemente moderne, aventuri peste aventuri – și obții o lectură captivantă.

De data aceasta, scriitorul român a venit cu o altă carte superbă în care a remixat basmele clasice românești într-un hit de zile mari, care le cuprinde într-o poveste contemporană care vă va ține copilul la pat, cu volumul nedezlipit de mâini. Pe mine m-a ținut prinsă zile-n șir, ce să mai zic de cei mici…

Doru și părinții săi pornesc într-o escapadă de weekend, spre Sinaia. Copilul se plictisește însă și propune o abatere de la drum. O câștigă, la urma urmei, iar cei trei se trezesc că dau nas în nas cu zâne, unicorni, elfi, pitici, vrăjitoare, cavaleri, centauri, cai ș.a.m.d. Ați ghicit, da, familia a ajuns, fără să vrea, în Fantascalia, chiar la celebrarea Paștelui Cailor, atunci când toate poveștile se împletesc într-una singură. Eroii basmelor ascultă această poveste mare pentru că astfel „își aduc mai bine aminte cine sunt și, renăscuți din cuvintelepoveștii ascultate, pot da viață mai departe propriei lor povești. Altfel s-ar ofili, și odată cu ei s-ar ofili și povestea lor” (p. 15). Cel care o va nara va fi, surpriză, chiar Doru, băiețelul cu un căluț de plastic din două bucăți, într-o limbă necunoscută părinților lui – dar stați liniștiți, avem parte de o traducere simultană realizată de o turturică, iar versiunea scrisă este chiar cartea lui Florin Bican.

Caii eroilor din povești sunt personajele principale, vom cunoaște perspectiva lor asupra basmelor, vom porni cu ei în aventuri nenumărate și vom râde cu gura până la urechi de năzdrăveniile lor. Ei, ajungem și să-i admirăm și să-i punem la loc de cinste, căci până acum nu ne-a dat niciodată prin cap că ei sunt responsabili, împreună cu Sfânta Duminică, de succesul feților-frumoși, al prinților și, prin extensie, al binelui asupra răului. Mă opresc doar pentru a vă lăsa pe voi să continuați lectura. E o carte de colecție, vă spun, frumoasă de pică :).

Basmania: Răspântia gândurilor (cartea I), de Valentin Nicolau

Editura Nemira, colecția „Cuaternar”, ilustrații de Tudor Popa, hardcover, 2014

basmaniaAm tot amânat să scriu despre cartea aceasta câteva rânduri pentru că s-a transformat, peste noapte, complet imprevizibil, în ultima carte publicată de binecunoscutul scriitor și editor român Valentin Nicolau. Și pentru că, din poziția de cititor îndrăgostit de Basmania (un tărâm deosebit, comparabil cu cele imaginate de Michael Ende, J. R. R. Tolkien, J. K. Rowling etc.), simt un regret imens că nu voi mai citi continuarea (continuările?) volumului.

Pot să sper doar că Valentin Nicolau lucrase deja măcar cel de-al doilea volum, altfel este o pierdere greu de cuprins în cuvinte pentru literatura română (și nu numai de aceea), căci scriitorul a apucat doar să ne introducă în lumea Basmaniei, să ne lase să o adulmecăm, să o pipăim, să ne familiarizăm cu personajele fantastice, să curpindem cu mintea ceea ce avea să urmeze.

Citeam undeva, acum ceva timp, că Basmania nu este o carte pentru copii, ci pentru adulții care vor să se reîntoarcă la copilărie, la vârsta specifică asimilării oricărui tip de lume, și că volumul lui Valentin Nicolau necesită o lectură matură. Îndrăznesc să nu fiu complet de acord cu asta, Basmania este o carte și pentru copii – copiii sunt inteligenți, judecă totul fără să aibă nevoie de tiparuri, de comparații, de chei de lectură; ei sunt capabili să discearnă și să se lase fermecați de tărâmul pictat cu atâta ingeniozitate de scriitorul român, de personajele lui captivante, cum ar fi Băsmuitorul cel Cumplit, împăratul Basmaniei, Arpegiata, împărăteasa lui, Aeiou, pajul imperial povestitor, Aquarela, contrapunctul feminin al lui Aeiou, ilustratoare, Infanta Hlizita, prințesa cea mică, Aricioșenia Sa, primul născut al regelui, Bosumflarea Sa, al doilea prinț, Pehlivan, măscăriciul imperial, maleficul Tenebrus Ochi Roșii, directorul Casei de Nevisători ș.a.m.d. Zeci de personaje sunt creionate de autor pe parcursul volumului, prin acțiunile și gândurile lor, și reluate prin descrieri, fizice și morale, însoțite de desenele lui Tudor Popa, la sfârșit – le puteți vedea și aici). Că cei mici nu vor înțelege din volum ceea ce vor pricepe adulții, asta e cu totul altă poveste – sigur că prichindeii nu-l vor putea apropia pe Valentin Nicolau de Jung și sondarea psihicului uman, de exemplu, și e numai bine așa.

Basmania este o lume care are cerul la comun cu Pământul. Altfel spus, cele două lumi își sunt una alteia cer. Au multe lucruri în comun, iar oamenii au puterea de a influența viața basmanilor: dacă ei nu mai cred în basme, eroii basmelor nu mai evoluează și lucruri groaznice se pot întâmpla (cum ar fi dispariția Basmaniei și, apoi, și cea a Pământului). Intrăm în Basmania într-o perioadă de criză, când Băsmuitorul cel Cumplit încearcă să găsească o soluție pentru a salva situația – cuvânt cheie: Băsmașul Fără-de-Poveste (Neica-Nimeni, veți vedea). Nu intru în amănunte, nu vreau să divulg (aproape) nimic. Insist, insist mult să o citiți (singuri sau cu cei mici). E o carte inedită în peisajul contemporan românesc.

Caterina Categoric, de Patrick Modiano

Editura Arthur, cu ilustrații de Jean-Jacques Sempé, traducere din limba franceză de Iulian Curuia, hardcover, 2014

caterina categoric modianoDinspre literatura română facem un pas spre cea străină odată cu volumul acesta semnat de laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 2014, Patrick ModianoCaterina Categoric este, din câte știu eu, singura carte pentru copii scrisă de autorul în cauză. După ce i-am citit trei dintre volumele sale – În cafeneaua tinereții pierduteMicuța Bijou și Bulevardele de centură – și sunt deja la a patra, Călătorie de nuntă, voiam neapărat să pun mâna și pe Caterina Categoric, mă rodea curiozitatea, mă întrebam cum poate să scrie Modiano o carte pentru copii când cele pentru adulți sunt atât de impregnate de melancolie, nostalgie, amintiri, căutări, mister și vag și altele, nu prea luminoase, să zicem.

Am împrumutat-o (mulțumesc, Maria!) și m-am lămurit, dragi cititori, Modiano nu se dezminte nici măcar în literatura pentru copii. Își păstrează stilul și temele, dar le adaptează pentru cei mici, folosind un limbaj mult simplificat, și le aduce în universul lor grație Caterinei, o fetiță cu un nume de familie ciudat, (re)inventat de tatăl ei, a cărei mamă, dansatoare, se reîntoarce în țara natală, America, iar tatăl rămâne cu ea și are o slujbă dificil de descris.

Micuța Caterina se aseamănă cu tatăl ei, domnul Categoric, în ceea ce privește latura boemă: „Când o vedeam fără ochelari, lumea îşi pierdea asperităţile, era moale şi mătăsoasă ca o pernă pe care-mi rezemam obrajii, pentru ca mai apoi să adorm. Cu ochelarii, vedeam lumea aşa cum e. Nu mai puteam visa”, aflăm de la ea, din perspectiva de adult, profesoară de balet la New York. Amintirile încep să curgă, pornind de aici, iar Parisul, univers al copilăriei, capătă contur. Atât ea, cât și tatăl ei, se simt în pielea lor doar atunci când își dau ochelarii jos, când le este permis să viseze, în singurătatea spațiului pe care-l ocupă, fără alți instruși.

Povestea lor plină de mister și de nedumeririle de copil are o strălucire aparte și un miros puternic de inocență. Nu e chiar o carte care te va binedispune, dar este, cu siguranță, o carte plină de tâlc, întoarsă spre lumea de neînțeles a adulților, spre existență, care poartă amprenta lui Modiano în fiecare pagină și-n fiecare rând. E un fel de protest împotriva cărților cu prințese și finaluri fericite (deși avem un soi de final fericit și aici), o percepție asupra unui copil care ar fi avut toate datele să fie nefericit dar, în schimb, se bucură de tot ceea ce compania tatălui credul și jucăuș îi oferă, în lipsa mamei, de toate întâmplările în care reușește să găsească latura amuzantă, frumoasă sau ironică.

Micuțul Nicolas, de René Goscinny și Jean-Jacques Sempé

Editura Arthur, traducere din limba franceză de Raluca Dincă, harcover, cu ilustrații de Jean-Jacques Sempé, 2014

micul-nicolasÎn prima zi din an eu citeam aventurile faine, aproape obișnuite, ale micuțului Nicolas. Și mă delectau, făcându-mă să mă simt copil, să-mi aduc aminte de perioada în care nu existau lucruri rele pe lumea aceasta, iar joaca și distracția era tot ce conta. Cred că Micuțul Nicolas este mult peste Jurnalul unui puști, are o savoare, un farmec aparte. Și, când te gândești că, cu mult înaintea lui Greg Heffley, exista, chiar lângă noi, un puști cel puțin la fel de simpatic, care avea atât de multe de povestit…

Se spune că Micuțul Nicolas este o carte clasică a literaturii pentru copii, mai ales că „părinții” lui sunt adevărate legende – Goscinny este autorul lui Astérix, Lucky Luke, Iznogoud, cel care fondează Studiourile Idéfix și, cu instrumentele unui scenarist get beget, creează capodopere ale desenului animat; Sempé, exmatriculat în adolescență pe motiv de indisciplină de la Colegiul modern din Bordeaux, este cel care ajunge să fie unul dintre puținii ilustratori francezi care au desenat coperta The New Yorker și cel care îi dă chip, pentru prima dată, micuțului Nicolas, și începe, astfel, o colaborare fructuoasă cu Goscinny.

La noi, Micuțul Nicolas nu știu dacă a fost atât de popular pe cât a fost în Franța, Europa, lumea întreagă, era mai greu cu traducerile pe atunci. Însă îl avem acum în fața noastră și e numai bine. Pare că timpul nu a trecut peste Nicolas și prietenii lui de la școală, peste părinții sau profesorii săi, nu-l simți din altă dimensiune, dimpotrivă, ai senzația că îl cunoști de undeva :). E un băiețel simpatic, inteligent, inocent, pus pe năzbâtii, plin de energie și voie bună. Iar colegii săi, Gil și costumele sale extravagante, Lothar și notele sale slabe, Aristide, mâncăciosul, Eusebiu, bătăușul, Rufus, micul polițist, și alții, sunt la fel de dornici de aventuri ca Nicolas. Cum, necum, intră mereu în încurcături – fie cu doamna învățătoare sau cu pedagogul Bulbuc, fie cu vecinii ș.a.m.d. Vă spun, e o bucurie să-l „asculți” pe Nicolas povestindu-și zilele! Iar ilustrații, vai, ilustrațiile sunt superbe!

Dominic. Un câine cu suflet de aur și nervi de oțel, de William Steig

Editura Arthur, traducere din limba engleză de Laura Albulescu, ilustrații de William Steig, hardcover, 2014

Dominic un caine cu suflet de aur si nervi de otel SteigPe Dominic l-am cunoscut chiar după Nicolas și m-am împrietenit cu el cu zâmbetul pe buze. N-ai cum să nu-l îndrăgești pe Dominic, care chiar este un câine cu suflet de aur și nervi de oțel. Ce nu menționează foarte clar subtitlul este că acestui câine al nostru îi plac tare mult (poate prea mult?) aventurile. Așa că se hotărăște el, într-o bună zi, să-și ia tălpășița în lume (explicația indirectă și a copertei 🙂 ).

„Dragi prieteni, plec oarecum pe fugă ca să văd lumea largă, așa că n-am timp să-mi iau rămas-bun de la fiecare în parte. Vă îmbrățișez pe toți şi vă adulmec drăgăstos. Nu știu când o să mă întorc. Dar de întors, o să mă întorc. Dominic” – așa sună mesajul pe care îl lasă într-un cui pe ușa de la intrare, căci n-are răbdare să-și ia rămas bun de la prietenii săi, îi ard tălpile să-și caute norocul „în lumea asta mare și necunoscută”. Încuie ușa căsuței sale, îngroapă cheia și, cu o bocceluță pe umăr, pornește în călătoria vieții sale.

Simplă, amuzantă, ingenioasă și delicioasă povestea lui Dominic, cel care are parte de numeroase încercări, care-și păstrează calmul în orice situație și căruia îi place să-și ajute semenii, într-un mod altruist. Voios, galant, cu un piccolo după el, câinele se luptă continuu cu malefica gașcă Judecata-de-Apoi, îl îngrijește pe domnul Bartolomeu Bursuc, un porc rafinat, până la moarte – și capătă, drept recompensă, comoara acestuia, cufere imposibil de cărat pentru Eleazar Mistreț, un măgăruș simpatic, sau pentru Solomon Cangurmic, o țestoasă, așa că Dominic împarte bijuteriile neprețuite cu generozitate, atât celor doi care l-au ajutat cu transportul, cât și altora, cum ar fi Matilda Vulpe, o doamnă gâscă respectabilă, care gătește fenomenal, sau lui Beniamin Băiețaș, un mistreț căruia îi salvează viitoarea căsnicie prin darul său.

Galeria de personaje ia amploare pe măsură ce înaintăm în poveste, iar Dominic se face util în toate situațiile posibile și imposibile. E salvatorul tuturor :), va deveni o legendă vie. Și-și va găsi perechea, la sfârșitul călătoriei. De descoperit pe îndelete.

am uitat cum se numește, de Daniil Harms

Editura Ratio et Revelatio, colecția „Biblioteca R & R. Slavonica”, traducere din limba rusă și postfață de Mihail Vakulovski, 2014

am-uitat-cum-se-numeste daniil harmsVă mărturisesc, din capul locului, că habar n-aveam, până acum, că minunatul scriitor avangardist rus Daniil Harms a scris și literatură pentru copii. Astfel încât cărticica aceasta, am uitat cum se numește, cu subtitlul texte pentru copii, părinți, bunici, a fost o veritabilă surpriză. Pe Daniil Harms l-am citit cu mare plăcere în (câteva, puține, mereu îmi promit că mă voi dedica scrierilor sale) prozele sale – de la traducătorul cărții, Mihail Vakulovski, aflu că autorul a publicat și poezie, și dramaturgie. Excelent!

am uitat cum se numește este, așadar, un volum-descoperire pentru mine. Sunt adunate aici texte scurte, uneori foarte scurte, de doar câteva rânduri, întâmplări de tot soiul, inventive, pline de informații utile (despre viață, animale, povești, poezie, siguranțe, scorneli, abilități etc.) și morale creative. Ce mi-a plăcut cel mai mult este jocul lui Harms în ceea ce privește limbajul – povestioarele sunt stilizate, aventurile se definesc nu neapărat prin fantasticul situațiilor, ci prin giumbușlucurile lexicale, semantice, fonetice.

De aceea, textele scriitorului rus pot fi citite fără probleme și de către cei mari, vă asigur că veți găsi cu totul alte chei de interpretare decât cei mici. Iar copiii cu siguranță se vor amuza pornind în căutarea misterului defectării continue a siguranței din casa de copii nr. 124, îl vor îndrăgi pe profesorul Trubocikin și-i vor urmări pașii cu atenție, vor porni într-o călătorie cu totul și cu totul specială împreună cu Nicușor Pankin și Petrișor Erșov, îl vor descoperi pe Pușkin și o mică parte din povestea sa, vor râde de confuziile bătrânicii care căuta cerneală în cele mai neobișnuite locuri și încă câte și mai câte!

Expresul polar, de Chris Van Allsburg

Editura Arthur, traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, hardcover, 2014

expresul polarDin punct de vedere vizual, aceasta este cărticica cea mai mare, cea mai lată; iar în ceea ce privește numărul paginilor, este cel mai scurt volum din lista de față. Totodată, Expresul polar este și o recomandare de păstrat pentru mai târziu – în sensul că, tematic, nu s-ar potrivi cu anotimpul acesta. Însă, citind-o recent, am inclus-o aici pentru că nu vreau să uit de ea cu altă ocazie, e o carte cu o magie aparte.

Cel mai mult și cel mai mult m-au încântat ilustrațiile, care sunt absolut mi-nu-na-te, de o calitate extraordinară. Povestea, succintă, este spusă de un băiețel care încă crede, în ciuda unor prieteni de-ai săi, în Crăciun – mai exact, în Moș Crăciun. Și, să vezi cum se potrivesc lucrurile, o întâmplare fericită îl face să nu renunțe, până la bătrânețe, la Moș Crăciun și credința în existența lui. Un tren neobișnuit care are stație chiar la ușa locuinței lui îl ademenește pe micuțul băiat într-o călătorie fascinantă, până în lumea lui Moș Crăciun și a elfilor săi, de unde nu pleacă chiar cu mâna goală.

Expresul polar este o comoară pentru cei mici, iar celor mari le va stârni multe amintiri plăcute.

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Comandă cărțile de pe librăria online Cărturești! – click pe titluri

3 comentarii
  1. Groza Claudia

    Buna ziua.

    Am scris o carte pentru bebelusi – o zi – 3 ani – “Bubu in lumea bebelusilor”.

    M-ati putea ajuta cu promovarea? Multumesc!

    Reply
  2. Eli BădicăEli Bădică Post author

    Groza Claudia – Felicitări pentru carte! În urma lecturii, pot apărea câteva rânduri despre carte, pozitive sau negative, sau nu. Așa ne păstrăm independența și credibilitatea editorială. Scrieți-ne pe eli@bookaholic.ro și/ sau cristina@bookaholic.ro.

    K.J. – Mulțumesc mult! S-ar putea ca, într-o viitoare selecție, să-și facă loc și-un pluș :).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *