Prezenţa României la ediţia a 39-a a Livre Paris a fost un succes datorită volumelor, invitaților și manifestărilor organizate la standul Institutului Cultural Român. Ecoul costant în mass media românești și franceze pe toată perioada evenimentului a fost primul semnal al recunoașterii. Au fost apreciate numărul impresionant de vizitatori și invitaţi, printre care personalităţi de prim rang ale culturii române şi franceze, dar și înalți oficiali europeni, organizarea unor dezbateri pe teme de interes european, lansări și traduceri de cărţi. „Salonul de carte de la Paris a fost pus, anul acesta, sub semnul Europei. Iar inima culturală a Europei a bătut, spunem noi, în standul României. Dacă «literatura este numitorul comun al Europei», așa cum frumos s-a spus în încheierea dezbaterii dedicate istoriei literare comune estului și vestului, atunci numitorul comun al acestei ediții a salonului parizian a fost România”, a declarat Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR.
Citeşte tot articolulCautare dupa "Paris"
Lansări de carte și dezbateri – a doua zi la Livre Paris 2019
A doua zi la standul ICR de la Livre Paris a fost dedicată volumelor inspirate de corespondenţa dintre Pallady şi Matisse, romane de ficţiune şi poliţiste.
A doua zi a la standul României de la Salonul Cărţii de la Paris, ediţia a 39-a, a fost dedicată legăturilor dintre artă şi literatură, dintre cei importanţi artişti români Andrei Cădere şi Constantin Brâncuşi, Theodor Pallady şi Henri Matisse. Spaţiul românesc a fost animat la fiecare lansare de carte şi dezbatere, publicul fiind unul select, format din critici de artă, scriitori, poeţi, artişti care au asistat la întâlniri. Citeşte tot articolul
România la Livre Paris 2019 – a doua zi
Pierre Moscovici, comisarul european pentru comerţ, afaceri economice şi financiare, a vizitat standul României de la Livre Paris.
Om politic cu origini româneşti, Pierre Moscovici, comisarul european pentru comerţ, afaceri economice şi financiare, a vizitat vineri, 15 martie, împreună cu ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, standul românesc de la Livre Paris 2019. Citeşte tot articolul
Prima zi la Livre Paris 2019 – ministrul francez al Culturii a vizitat standul ICR: „Este un mare succes!”
Cel mai mare eveniment dedicat cărţii în Franţa, Livre Paris, ediţia a 39-a, s-a deschis joi seară, la Porte de Versailles, în prezenţa unui public numeros, celebrând Europa şi valorile ei. La standul ICR, poziționat în centrul Salonului, sute de cărţi scrise în limba română și în limba franceză de autori contemporani au fost răsfoite de vizitatori. Vizita-supriză la standul României a fost, însă, a ministrului francez al Culturii, Frank Riester, care a fost întâmpinat de preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, alături de E.S. ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, E.S ambasadorul României la Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, Adrian Cioroianu, şi de Pierre Buhler, preşedintele Institutului Francez. Citeşte tot articolul
România, pregătită cu un stand-simbol al ICR pentru deschiderea celei de-a 39-a ediţii a Livre Paris
Seria evenimentelor organizate la Standul Institutului Cultural Român (ICR) va începe mâine, 14 martie, odată cu deschiderea oficială a celei de-a 39-a ediţii a Salonului Cărţii de la Paris (15-18 martie, Porte de Versailles). Pe lângă cele peste 20 de lansări de carte, ICR va găzdui dezbateri despre traduceri şi corespondenţa dintre arte vizuale şi literatură, alături de autori recunoscuți internațional, printre care Gabriela Adameșteanu, George Banu, Ioana Pârvulescu, Matei Vișniec și Adriana Babeți. Citeşte tot articolul
ICR, prezent cu dezbateri şi lansări la Salonul Cărţii de la Paris
România va fi prezentă la ediţia din acest an la Livre Paris/ Salonul Cărţii de la Paris, în perioada 15-18 martie 2019, cu o serie de evenimente organizate la standul Institutului Cultural Român. Sloganul sub care se vor desfăşura proiectele propuse de ICR este „2019 - L’année de la Roumanie en Europe / Anul României în Europa”. Citeşte tot articolul
Bogdan Suceavă despre Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi la București, Cluj, Iași și Paris
Doina Ioanid citește la Paris, pe 9 și 10 iunie, în cadrul La Marché de la poésie
Doina Ioanid se va afla în perioada 8-10 iunie la Paris, la Marché de la poésie, un eveniment care are o bună tradiție și receptare și se află la cea de-a 35 ediție. La acest Marché de la poésie, autoarea va avea o serie de dedicații la standul Editurii Atelier de l’agneau, pentru cartea Le collier de cailloux – Poèmes de passage (Poeme de trecere), volum tradus de Jan H. Mysjkin și publicat anul trecut. Va fi prezentă și la lectura-performance și expunerea tabloului făcute după un poem scris în franceză, pe tema effacement, la cererea Wandei Mihuleac, duminică 10 iunie, între orele 17.00 și 18.00. Citeşte tot articolul