Cautare dupa "cronici"
Cronicile scriitoarelor: „Arta de a cere”, de Amanda Palmer
Lansare „Cronicile vulpii. Amintiri din liceul anilor ’90”
”Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu – Cronica unor incompatibilităţi
Hatchet Job of the Year – pentru acele cronici de carte delicios de răutăcioase
Imagine publică și viață privată în autobiografie. Intimitate. Rușinea și rememorarea
„Ce n’est pas ce qui est criminel qui coute le plus a dire, c’est ce qui est ridicule et honteux”. (1) Rousseau, Confessions
Eseu de Maria Ioana Oancea
Una dintre principalele probleme pe care le pune autobiografia este raportarea la adevăr - nu neapărat la un adevăr absolut, dar cel puțin la adevărul subiectiv, ceea ce consideră adevărat cel care scrie. Rousseau promite cititorului său că va încerca să spună mereu adevărul și, dacă se va întâmpla să spună un neadevăr, cu siguranță nu va fi unul despre care el știe că nu e adevărat. Totodată, ceea ce este chiar mai semnificativ, Rousseau se angajează să nu treacă nimic cu vederea.
Citeşte tot articolulT.O. Bobe: „Am încercat să-mi fac portretul și să-mi răspund la întrebarea de ce nu pot să scriu”
După Bucla (1999), Darul lui Moș Crăciun (2003), Cum mi-am petrecut vacanța de vară (2004) și Contorsionista (2011), T.O. Bobe revine cu un nou roman. În puține cuvinte, în Cartea neisprăvirii „domnul Teo scrie un roman”. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate de atât, așa încât mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu T.O. Bobe despre dedesubturile și legăturile subtile din cartea lui. Citeşte tot articolul
Mircea Anghelescu: „Literatura, arta în genere, este un fapt de cultură”
Istoria descriptivă a literaturii române, proaspăt ieșită din tipar, propune o schimbare de direcție în istoria literară, o schimbare necesară care merita o discuție ceva mai amplă decât simpla dare de seamă cronicărească. De aceea m-am bucurat că profesorul Mircea Anghelescu a acceptat să punem sub lupă mizele și deschiderile acestei ingenioase istorii a literaturii. În ce mă privește, a fost o plăcere să discut cu profesorul Anghelescu despre acest bildungsroman al literaturii premoderne, pus în pagină cu efervescența și eleganța unui critic literar de primă clasă. Citeşte tot articolul
Cronică de carte: „Alchimistul. Amintiri cu și despre Dinu Lipatti”, ed. Fabian Anton
Odată cu centenarul Dinu Lipatti din 2017, au apărut mai multe volume care recuperează, într-o formă sau alta, bucăți din viața privată sau cea concertistică a lui Lipatti. Volumul îngrijit de Fabian Anton, Alchimistul. Amintiri cu și despre Dinu Lipatti, vine, cu siguranță, în continuarea acestor apariții editoriale. Ideea unui volum care să reunească cronicile muzicale și mărturiile celor care l-au ascultat pe Dinu Lipatti concertând e, în sine, cum nu se poate mai nimerită. Totuși, unele neajunsuri există. Citeşte tot articolul
Mi chiamano Ioana – „O formă de viață necunoscută”, de Andreea Răsuceanu
Despre debutul în proză al Andreei Răsuceanu s-a scris deja destul de mult. Cronicile de întâmpinare și listele scurte ale rezoluțiilor de an au făcut limpede că O formă de viață necunoscută e un roman valoros. Așa încât îmi permit acum să depășesc simplele judecăți de valoare și să spicuiesc măcar câteva dintre zonele de profunzime ale romanului. Citeşte tot articolul
Antidot pentru o cascadă a prejudecăților – „Sârmă ghimpată”, de Claudiu Komartin
Felul demotivant și fugitiv în care s-a scris despre așa-numita „generație a războiului” sau „generația pierdută” a degenerat într-un soi de „cascadă a prejudecăților”, preluând, de dragul sonorităților, titlul unei rubrici semnate de Camil Petrescu prin ’45-’46. Vorbim despre acei poeți care debutează în jurul anilor ʼ39-ʼ47 și care sunt de două ori reduși la tăcere: o dată de venirea celui de-Al II-lea Război Mondial, iar apoi de instaurarea comunismului. Citeşte tot articolul
”Indigo” și ”Tribar”, lectură în Tramvaiul 26
Lansarea romanului „Tatuatorul de la Auschwitz“de Heather Morris, bazat pe incredibila poveste a unui tatuator de la Auschwitz–Birkenau și a femeii pe care a iubit-o
Bibliotecă de scriitor – Nora Iuga: „Nu e nevoie să ai casa plină de cărți pentru a-ți face o cultură solidă”
Am ajuns acasă la Nora Iuga cu un buchet de narcise galbene, pentru a afla chiar din prag că aceasta este culoarea ei preferată. Mă pregătisem pentru o întâlnire scurtă, căci, la cei 86 de ani împliniți, mă așteptam ca scriitoarea să obosească destul de repede. Da’ de unde! După cinci ore de discuții și fotografii, eu mă simțeam deja epuizată, dar Nora Iuga nu dădea semne că ar fi obosit – mereu se mai găsea ceva de povestit, o amintire care ieșea la suprafață, un subiect pe care nu-l abordasem. M-au uimit memoria, luciditatea și energia de care dă dovadă, dar și căldura, sinceritatea și interesul cu care își tratează interlocutorii. M-am despărțit de Nora cu părere de rău, căci e practic imposibil să n-o îndrăgești pe scriitoare după câteva ore petrecute în compania ei. Citeşte tot articolul