Istoria descriptivă a literaturii române, proaspăt ieșită din tipar, propune o schimbare de direcție în istoria literară, o schimbare necesară care merita o discuție ceva mai amplă decât simpla dare de seamă cronicărească. De aceea m-am bucurat că profesorul Mircea Anghelescu a acceptat să punem sub lupă mizele și deschiderile acestei ingenioase istorii a literaturii. În ce mă privește, a fost o plăcere să discut cu profesorul Anghelescu despre acest bildungsroman al literaturii premoderne, pus în pagină cu efervescența și eleganța unui critic literar de primă clasă. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "literatură"
Literatura română, o reușită la Livre Paris 2019 prin standul ICR
Prezenţa României la ediţia a 39-a a Livre Paris a fost un succes datorită volumelor, invitaților și manifestărilor organizate la standul Institutului Cultural Român. Ecoul costant în mass media românești și franceze pe toată perioada evenimentului a fost primul semnal al recunoașterii. Au fost apreciate numărul impresionant de vizitatori și invitaţi, printre care personalităţi de prim rang ale culturii române şi franceze, dar și înalți oficiali europeni, organizarea unor dezbateri pe teme de interes european, lansări și traduceri de cărţi. „Salonul de carte de la Paris a fost pus, anul acesta, sub semnul Europei. Iar inima culturală a Europei a bătut, spunem noi, în standul României. Dacă «literatura este numitorul comun al Europei», așa cum frumos s-a spus în încheierea dezbaterii dedicate istoriei literare comune estului și vestului, atunci numitorul comun al acestei ediții a salonului parizian a fost România”, a declarat Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR.
Citeşte tot articolulLista scriitorilor invitați la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara
Literatura la zi. Invitat: Tudor Ganea
Lansare Hyperliteratura – „Sangele apa nu se face” – Adrian Parvu
Sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 14:30, la Green Hours va avea loc o dublă lansare: romanul de debut al poetului și fostului jurnalist Adrian Parvu, „Sângele apă nu se face” și totodată noul său volum de poezie, „Soare cu piper”.
Invitatul special al evenimentului va fi scriitorului Octavian Soviany, iar întâlnirea va fi moderată de directorul Editurii Hyperliteratura, Andrei Ruse. Citeşte tot articolul
Povești europene. Concurs de scriere “O poveste europeană: câștigătorii Premiului Uniunii Europene pentru Literatură scriu despre Europa”
Editura Arthur prezintă: ”Trofeul Arthur”. Concurs de literatură pentru copii
Dacă scrii literatură pentru copii, poți fi publicat la Editura Arthur! Acesta este mesajul pe care din 2012 îl transmitem autorilor în fiecare an. Trofeul Arthur a ajuns la ediția a VII-a și continuă să-i atragă atât pe scriitorii consacrați, cât și pe cât și pe cei care n-au publicat niciodată, dar vor să încerce pentru că au ceva de spus.
Citeşte tot articolulNoutate Editura Polirom: „Lumea scrisă”, de Martin Puchner, peste 4.000 de ani de literatură universală
„O privire fascinantă asupra evoluţiei scrierii în ultimii 5.000 de ani.” (The Times) • Mai mult decît o istorie a literaturii sau a tehnologiilor scrierii, arătînd cum cărţile au influenţat istoria şi cum literatura ne-a transformat planeta într-o lume scrisă.
La Editura Polirom a apărut în această săptămînă volumul Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația, de Martin Puchner, profesor „Byron and Anita Wien” de engleză şi de literatură comparată la Universitatea Harvard. Citeşte tot articolul
Mihai Ignat: „Pentru mine, «Frigul» nu e doar literatură” (interviu)
Mihai Ignat este cunoscut publicului ca dramaturg și poet. Recent, la editura Nemira, în colecția Vorpal, a publicat volumul Frigul (elegie). „Frigul conține toată știința poetică și literară a lui Mihai Ignat, dar nu seamănă cu nimic din ce a fost înainte. Este «un rit de chemare a bătrâneții», o lamentație masculină nel mezzo del cammin, un poem unic în poezia noastră. Un exercițiu tardiv de seducție, plin de disperare, erotism, duioșie, cinism și resemnare, în care totul e ținut la un loc nu numai de impecabila voce a poetului, ci și de acel «clei al fricii» pe care o resimte «cel care așteapta frigul»“, a scris Svetlana Cârstean pe coperta cărții.
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, ediția a VI-a
Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) va avea loc în perioada 3-7 octombrie 2018. Citeşte tot articolul
Elias Khoury: „Literatura este istoria oamenilor obișnuiți” (interviu)
L-am cunoscut pe scriitorul Elias Khoury cu puțin timp înaintea prezentării ultimei sale cărți, Copiii ghetoului, la ediția a XIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest București. Romanul său a fost recent tradus în limba română la Editura Polirom de Nicolae Dobrișan. M-am simțit onorată de această întâlnire și de ocazia de a-i pune câteva întrebări scriitorului de origine libaneză despre cartea sa, despre cum concepe actul de a scrie, literatura, semnificațiile și raportarea ei la realitate. Citeşte tot articolul
Miercuri la Takla | Madame Bovary c’est moi? Autorul și personajul în literatura contemporană | Ediția a XI-a
Miercuri la Takla: în ultima miercuri din fiecare lună, la Librăria Humanitas Kretzulescu, de la ora 18.30, vom discuta, alături de cititori pasionați, despre ceea ce rămâne după cititul cărților. Citeşte tot articolul
Timp, Memorie și Spațiu în literatura exilului: scriitorul libanez Elias Khoury la București
Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului Copiii ghetoului. Numele meu este Adam, apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Citeşte tot articolul
Lansarea colecției de literatură română contemporană „n’autor”
Editura Nemira sărbătorește Ziua Internațională a Cărții prin lansarea colecției de literatură română contemporană „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Primele trei cărți din colecție sunt volumele de povestiri „Matriarhat”, de Cristina Andrei, și „Anotimpuri care nu se repetă”, de Ion Pleșa, și romanul „Territoria”, de Oleg Garaz. Evenimentul începe de la ora 19.00 și are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Participă cei trei scriitori și coordonatoarea colecției. Citeşte tot articolul
Literatura la zi. Invitat: Claudiu Komartin
Invitatul lunii aprilie este poetul Claudiu Komartin Miercuri 25 aprilie ora 19.00 „Literatura la zi” este un eveniment care va avea loc lunar la Londophone şi va fi moderat de Vasile Ernu.
În fiecare lună vom invita un scriitor important cu care vom discuta şi povesti de toate. Citeşte tot articolul