Pe Adrian Cioroianu îl ştiţi ca fost Ministru de Externe al României, istoric, scriitor şi realizator TV. Dar nu şi ca fan de benzi desenate, punem pariu 🙂 Despre cărţi, călătorii şi istorie, dar şi despre cum e să fumezi trabuc cu Regele Spaniei, în interviul de mai jos.
Care fost prima carte pe care aţi citit-o? V-a plăcut?
Cu precizie, nu mai ştiu care a fost prima – dar primul roman de care-mi aduc aminte cu oarecare precizie este Insula Misterioasă a lui Verne, citită prin clasa a III-a (şi am mai recitit-o de câteva ori în anii următori). Mi-a plăcut atât de mult încât l-am şi citat, într-o compunere de la şcoală, cu ultima lui frază din roman – ceea ce a impresionat-o plăcut pe doamna învăţătoare Barbu (de la Şcoala generală nr. 18 din Craiova). Cred că atunci mi-a răsărit în minte idea că aş putea şi eu să scriu o carte, într-o zi.
Unde, când şi cât (mai) citiţi?
Pot citi oriunde mă aflu: acasă, în avion, în tren, în taxi, în vreun birou, pe o plajă – oriunde. Citesc, din păcate, mai mult din interes profesional – cărţi de istorie sau de actualitate internaţională (cărţi care uneori mă ajută în cărţile pe care le scriu eu însumi). Apoi, într-un an, mai citesc cîteva zeci de lucrări de licenţă, masterat sau doctorat – lucrări pe care le coordonez sau care trec prin comisii printre ai cărei membri mă aflu.
Mai citesc cărţi pe care le recomand unor autori (îngrijesc o astfel de colecţie la Curtea Veche). Iar vara, în vacanţă, cu obligativitate citesc romane sau dramaturgie. Ţin la acest mic răsfăţ: vara înseamnă literatură, de la Michel Houellebecq pînă la Andrei Makine, Andrei Kurkov, Arturo Perez Reverte ş.a.
Ce citiţi acum? Ce planuiţi de mult să citiţi şi n-aţi avut timp? Ce carte v-a spus toată lumea sa citiţi, dar până la urmă v-a dezamăgit?
Acum tocmai am terminat, cu regret, foarte buna carte a lui Sebag Simon Montefiore, Ierusalim – un fel de biografie istorico-politică a uneia dintre cele mai agitate zone (sacre) ale lumii. Editura Trei, la care va apărea curând traducerea românescă, mi-a oferit privilegiul de a o citi “în premieră” (auzisem despre carte, dar nu îmi procurasem ediţia în engleză).
Citesc apoi o carte a lui Robert Assaraf despre cariera politică a liderului israelian Ariel Sharon şi despre istoria contemporană a Orientului Mijlociu. În paralel, mai citesc interesanta Lebăda neagră a lui Nicholas Taleb. Iar ieri, pentru că a fost duminică, am citit ultimul album BD al artistului român Puiu Manu, în care eroul său Dim Dunăreanu se luptă cu piraţii din Somalia!
Ce plănuiesc să citesc de mult: mai multă literatură – dar pentru asta vacanţa ar trebui să fie mai mare. Cît priveşte dezamăgirile, cred că am avut parte de cîteva: de regulă, mă orientez după cîţiva critici pe a căror mînă merg, dar se mai întîmplă şi să obţii mai puţin decît aşteptai.
Ce ar trebui să învaţăm la şcoală la ora de istorie şi nu se întâmplă?
Ar trebui să învăţăm că Istoria este o poveste şi nimic altceva. Nu întotdeauna frumoasă, dar tot poveste rămîne.
Trei cărţi de istorie care nu trebuie să ne lipsească din bibliotecă.
Istoria Romană a lui Theodor Mommsen, Diplomaţia a lui Kissinger şi Marea Neagră a lui Gheorghe Brătianu.
Care sunt acele cărţi grele pe care ar trebui să facem toţi un efort şi să le citim?
Vezi mai sus.
Ca ministru de externe aţi avut ocazia să vedeţi multe locuri frumoase şi să întâlniţi mulţi oameni interesanţi. Ce moment sau momente n-o să uitaţi niciodată din perioada asta?
Au fost multe, vă daţi seama. Un astfel de moment a fost cînd am vizitat Norvegia, iar fiul exploratorului şi etnografului Thor Hayerdahl mi-a fost ghid în expoziţia permanentă în care se găsesc artefactele expoziţiei Kon-Tiki.
Un alt moment a fost cînd am vizitat Kazahstanul; sau cina cu Regele Suediei, sau cea după care am fumat trabuc alături de Regele Spaniei, vorbind despre fotbal; sau vizita în ţările arabe, din Maroc pînă în Egipt; sau discuţiile pe teme literare pe care le-am purtat cu miniştri precum spaniolul Miguel Angel Moratinos sau francezul Bernard Kouchner; amabilitatea unui înalt oficial marocan, care m-a luat discret şi m-a dus să vizitez în interior o mare moscheie din capitala Rabat; amabilitatea doamnei ministru de Externe a Greciei, Dora Bakoyannis, care mi-a oferit o vizită foarte completă pe Acropole; sau după-amiaza în care avut ocazia să vorbesc la tribuna ONU – o tribună pe care o ştiam, ca mai toţi, din filme şi cărţi.
Toate aceste momente sunt unice, nu le poţi pune într-un clasament, dar nici nu-s de dat uitării.
În ce loc v-aţi dori să ajungeţi şi n-aţi apucat încă? De ce?
Pe o insulă caldă din Pacific, unde să n-am nici o treabă şi să lenevesc toată ziua sub umbra a vreo trei palmieri. Sau patru. De ce? De plăcere.
Daca aţi putea să locuiţi într-o carte, care ar fi aceasta?
N-aş vrea să locuiesc într-o carte, ci să mă mişc acolo! Aş vrea, de exemplu, să merg pe mările lumii alături de Corto Maltese , eroul meu preferat de bandă desenată (şi creaţie a genialului artist BD Hugo Pratt).
Care v-a fost scriitorul preferat în adolescenţă?
Radu Tudoran, Toate pînzele sus!, un mare roman.
Trei plăceri vinovate (cărţi sau autori). Aţi citit vreodată vreo carte pe furiş?
Chiar nu ştiu ce să spun aici. Nu mi-a plăcut proza erotică (dacă la asta faceţi trimitere) şi nici nu cred că am citit vreodată o carte pe furiş (poate doar cînd eram membru în Senatul României şi cînd vreun distins coleg se înţepenea la tribună).
În rest, am citit într-o vreme multe romane poliţiste şi am citit majoritatea cărţilor clasice ale genului SF – pentru mine tot literatură sunt. Citesc foarte multă bandă desenată sau romane grafice, dar nu le-aş trece la plăceri vinovate, ci la plăceri pe care le-aş recomanda tuturor.
Un autor pe care v-ar plăcea să-l întâlniţi. Ce aţi vrea să aflaţi de la el?
Probabil pe Homer. I-aş cere o mai precisă descriere a sirenelor!
3 autori români pe care ar trebui să-i ştie toată lumea.
Petre Ispirescu (pentru basme), Radu Tudoran (pentru Toate pînzele sus!) şi Livia Rusz (pentru benzile desenate cu Mac, Cocofifi, Cipi etc.).
