De aseară, de când m-am întors de la WASP, mi-e greu să mă adun să scriu despre premiera spectacolului Aleargă, o adaptare după romanul omonim al Anei Maria Sandu (Editura Polirom, 2013), cu Nicoleta Lefter și un concept semnat de Silvia Călin. M-a tulburat cu aceeași intensitate cu care m-a năucit cartea scriitoarei, acum aproape doi ani – iar afirmația aceasta spune multe despre cum e spectacolul. M-a lăsat cu promisiuni, cu regrete, cu gânduri răzlețe care mi-au invadat creierul și ființa. Am plecat de acolo cu o admirație mută pentru autoarea textului, pentru actrița care a făcut un one woman show fantastic, pentru conceptul gândit de coregrafă. Și cu gândul că trebuie să le recomand multor prieteni, cunoștințe, cititori, iubitori de teatru să meargă să-l vadă. Așa, ca într-o excursie cu „clasa”.
Știam deja de ceva vreme că Aleargă avea să fie adaptat pentru scenă. Citisem cartea și habar n-aveam, cu umila imaginație din dotare, cum ar fi putut arăta dramatizată – Ana Maria Sandu a scris o carte care se sustrage atât de mult genurilor (nu, nu prea e un roman sau microroman, în sensul „clasic”, e proză poetică sau poezie în proză, jucați-vă cum vreți cu termenii aceștia scorțoși, e și eseu, și-un pseudo-jurnal, și, și), un volum atât de puternic, nevrotic, plin de angoase, întrebări, viața în multele sale noduri, problematizant pe marginea timpului și a trecerii lui, cu atât de multe dezordini, confuzii, fugi, încât nu poți să nu rezonezi cu el, orice vârstă ai avea (chiar dacă naratoarea intră în „căsuța 30 și”), oricare ar fi coordonatele sau preocupările tale curente.
Credit foto: Black Horse Mansion
Mi-a fost tare teamă când, pe la începutul lui februarie, am aflat că premiera va fi pe 5 martie. Teamă că frumusețea și necruțătoarea aceasta de carte ar putea fi mutilată. Se pare că n-am fost singura care a avut frica aceasta: „După ce am primit cartea Anei Maria Sandu, Aleargă, de la actrița Nicoleta Lefter și am citit-o, m-am gândit că primul lucru pe care trebuie să-l fac este să nu stric textul, care-mi place foarte tare și să am grijă să valorific așa cum trebuie un actor minunat. Așadar, marea mea provocare în acest spectacol este găsirea echilibrului între cuvânt, mișcare și imagine”, spune Silvia Călin.
Nicoleta Lefter – Credit foto: Adi Bulboacă
Da, n-o vedeam interpretată, oricât mă străduiam, ci gravată în cititor, în trăirile lui. Am și făcut un experiment, pentru prima dată: nu am recitit rândurile Anei Maria Sandu înainte, ci după. Altfel spus, am vrut să văd cum ar putea simți un spectator ce se întâmplă pe scenă dacă n-a citit cartea (am putut să fac asta pentru că memoria mea se șterge periodic, reține foarte puțin din ceea ce citesc, peste ani). Am descoperit că adaptarea te trimite negreșit la volum. Îl vrei, cât mai repede. Cum am ajuns acasă, am luat Kindle-ul în brațe și nu m-am oprit până când nu am recitit tot. Și, trebuie să recunosc, de data aceasta, în fragmentele pe care Nicoleta Lefter le-a selectat pentru spectacol, i-am auzit vocea în capul meu. Ori, dacă acestea două nu sunt meritele unei adaptări remarcabile, atunci nu știu ce sunt.
Silvia Călin – Credit foto: Black Horse Mansion
Derulăm. N-am mai fost la Working Art Space and Production – WASP – până acum. L-am găsit greu, după câteva întoarceri și reveniri, pe o vreme ploioasă și friguroasă (nu contează, a meritat cu vârf și-ndesat!). Am urcat la ultimul etaj al clădirii și am descoperit un hol plin de oameni care așteptau să intre la spectacol. Nu știu câți erau, nu-s bună la aproximat (să zicem, de dragul concreteții, că ar fi fost cincizeci o sută patru persoane, mi-a șoptit actrița 🙂 ). Am așteptat 15, poate 20 de minute pentru a intra. Când am făcut-o, cu toții ne-am așezat, cuminți, pe scaune. Nicoleta Lefter, în costum de jogging, își făcea încălzirea, aparent relaxată. Când a observat că nu mai intră nimeni, one woman show-ul a început. Câteva flotări executate admirabil, apoi lumini stinse, o lanternă pe cap și alergat – pe loc sau în mișcare -, continuu, timp de aproape cincisprezece minute. Pe „fundal”, Nicoleta Lefter și debutul cărții:
„Corpul e singurul meu animal de companie.
Îl îngrijesc, îl hrănesc, dar încă n-am ajuns să-i vorbesc.
O prietenă din Canada mi-a zis de curînd că ea poate.
Am invidiat-o sincer, mai ales că m-am hotărît să las dracului toate scuzele din lume și să încep să alerg.
Obiceiul ăla nesuferit care te scoate din casă pe orice vreme” (p. 5, Aleargă, Ana Maria Sandu).
Credit foto: Black Horse Mansion
Lanterna și lumina de la ea, într-un joc continuu, manevrat de Nicoleta Lefter, zgomotele pașilor actriței, gâfâitul, textul și, în rest, beznă – acesta este începutul. Aproape că nu-i vezi fața actriței, dar îi auzi ritmul, respirația, cuvintele, într-un crescendo care te lasă și pe tine fără suflare, de parcă ai alerga o dată cu ea, ai simți ce simte, ai da o tură de parc – și încă una, încă una, mereu alta. Există momente – nu numai în punctul acesta, ci și mai încolo – în care nu mai înțelegi ce spune Nicoleta Lefter, ritmul alert îi ia glasul sau îi înghesuie cuvintele. E o senzație aparte, care, prin extenuarea fizică, redă frica, panica, scoate la suprafață fobii. Fuga de sine prin jogging – cât de profund este interpretată!
Credit foto: Black Horse Mansion
Nicoleta Lefter și Silvia Călin au extras esențialul din esențial (pentru că volumul Anei Maria Sandu, confesiunea aceea amețitoare a naratoarei, este el însuși redus la esențial, nu e nimic în plus, frazele sunt bine alese și decupate, flashback-urile la fel, în ciuda dezordinei de la suprafață), l-au aranjat și rearanjat pentru dramatizare (însemnând că n-au respectat ordinea paginilor, firul în care curge cartea), au creat contrapuncte necesare adaptării scenice, respectiv prinderii spectatorului în cârlige.
Credit foto: Black Horse Mansion
Au ales un decor minimalist – în sala WASP nu este o scenă propriu-zisă, ci mai degrabă un spațiu delimitat ca fiind scenă; un microfon cu stativ, un costum de jogging (pe care actrița îl tot recompune), o fustă neagră, o ramă de tablou, un pardesiu pus pe un umeraș (folosit pentru secvența cu bărbatul din hotel, dar și îmbrăcat mai târziu), o pereche faină de pantofi roșii, o geantă galbenă, un geamantan, căști, felii de șuncă, un bluzon alb cu urechi, o ciocolată și cartea omonimă spectacolului. Toate, elemente importante, vitale, cărora Nicoleta Lefter le dă sens și viață. Le îmbracă cu singurătate și disperare. Dezarmant, vă spun.
Credit foto: Black Horse Mansion
Tragismul, trecerea aceasta nebună a timpului, introspecția lucidă și crudă, sunt îndulcite, din când în când, cu umorul delicat al actriței, care valorifică textul pe deplin. Îți trebuie un car de talent și o doză mare de curaj să faci ce a făcut ea pe scenă, să te transformi atât de mult, atât de repede, să fii minunată chiar și când mănânci felii de șuncă sau citești despre „Alergătorii” lui Auster din În țara ultimelor lucruri, înghițind bucăți de ciocolată.
Credit foto: Adi Bulboacă
Muzica și proiecțiile video mi s-au părut că întregesc spectacolul. Mi-au plăcut mult, sunt din același „film”, completează și gradează tensiunea. Imaginați-vă o sală scufundată, din nou, în întuneric, în care silueta actriței se suprapune peste tulpina unui copac stilizat, într-o seară cu multe stele, proiectate pe peretele din spate, cu Dream a little dream of me pe fundal și vocea frumoasă și pătrunzătoare a Nicoletei Lefter pregătindu-și ieșirea din scenă. Iar apoi închipuiți-vă o sală plină izbucnind în aplauze care par să nu se mai oprească.
Credit foto: Black Horse Mansion
Nicoleta Lefter (alături de Silvia Călin) a găsit cadența textului Anei Maria Sandu, a pus-o în valoare și s-a jucat spectaculos cu metafora alergătoarei. A ieșit o adaptare despre care se va vorbi mult timp de acum încolo. Așa că e bine să mergeți s-o vedeți, să fiți în cunoștință de cauză :). Dar și pentru că veți pleca de acolo cel puțin schimbați. Următoarele reprezentații sunt pe 13 și 21 martie, de la orele 19, tot la WASP.
ALEARGA (trailer) from Black Horse Mansion on Vimeo.
ALEARGĂ (teaser 1) from Black Horse Mansion on Vimeo.
ALEARGĂ (teaser 2) from Black Horse Mansion on Vimeo.
Toate fotografiile și clipurile din acest material sunt preluate de pe pagina de Facebook a evenimentului din data de 5 martie.
