Bookaholic

Există o satisfacţie aparte a lucrurilor muncite, exersate sau analizate îndelung. Ceea ce ni se dă de-a gata nu poate să egaleze vreodată bucuria pe care o simţim când vedem roadele muncii noastre. Cunoaştem etapele şi îi ştim pe de rost parcursul. Tocmai de aceea, uneori e bine să aştepţi timp îndelungat pentru o carte, oricât ţi-ar fi de dragă. Aşteptarea aceea măreşte bucuria întâlnirii, întocmai ca într-o poveste cu îndrăgostiţi. Alteori, surprizele vin din căutările noastre temeinice, titlurile trecute cândva pe o foaie uitată-ntr-un sertar îşi fac drum către noi şi reuşesc să ne iasă în cale.

E o plăcere aparte căutarea prin anticariate. Anticipezi bucuria unor descoperiri fără să ştii anume ce vei găsi, îţi imaginezi, dar nu poţi fi sigur. Speri că vei da peste titlurile dorite la preţuri mai mici, speri că-ţi vei completa colecţia Ionesco sau speri că vei găsi cartea aceea dragă, împrumutată şi definitiv pierdută.

Am mers zilele trecute la Târgul cărţii, anticariat despre care Eli Bădică a povestit cu mult entuziasm într-un articol dedicat. A devenit de multă vreme unul dintre anticariatele mele preferate, de acolo am plecat cu romane ale Editurii Univers preţioase şi nereeditate, din păcate, până azi.
O să prezint pe scurt aceste trei cărţi pe care le-am descoperit în această vizită recentă, cu recomandarea de a vă oferi ocazional astfel de plăceri şi de a convinge din ce în ce mai mulţi oameni să salveze cărţile care au existat cândva în marile biblioteci ale interbelicului.

O să încep cu Eugen Jebeleanu fiindcă volumul său de poezii intitulat Hanibal îmi ieşea în cale în ultimele zile. Nu m-aş fi aşteptat să-l găsesc chiar pe rafturile anticariatului amintit, dar l-am găsit şi m-am bucurat de parcă tocmai primisem un cadou de Crăciun.

Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina – d. 21 august 1991, București) a fost academician, poet, publicist și traducător roman. Este considerat ca fiind unul dintre scriitorii marcanţi ai literaturii române şi este unul dintre autorii cunoscuţi pe plan internaţional odată cu apariția volumului Surâsul Hiroshimei, tradus în numeroase limbi, citit şi în prezent în ţări din America Latină și Europa.

Totodată, Eugen Jebeleanu este şi laureat al premiului de poezie „Etna Taormina” din Italia (1971) și al premiului Herder din Austria (1973). A fost membru corespondent al Academiei Române în 1955 şi membru titular din 1974.

Multe dintre poeziile sale din volumul Hanibal au fost interpretate drept critici la adresa dictatorului Nicolae Ceauşescu, textele sale fiind văzute şi ca lecţii morale privind noţiunea de tiranie şi condiţia socială a omului.

Despre Eugen Jebeleanu, Revista 22 scrie:

„Eugen Jebeleanu (1911-1991) a fost un poet antifascist, un om de stânga, un intelectual care a făcut multe compromisuri în epoca stalinismului dezlăţuit, a regretat amarnic anii orbirii, a ştiut să renască, printr-o chinuitoare alchimie a expiaţiunii, drept un poet autentic, confirmând aşteptările lui E. Lovinescu din anii ´30.

Ca atâţia alţii, ca Aragon, ca Ehrenburg, ca Simonov, ca Neruda, ca Adam Wazyk, ca Eluard, ca Brecht, ca Pierre Daix, ca Ritsos, ca Nazim Hikmet, Jebeleanu s-a identificat emoţional, sentimental, pasional cu stânga revoluţionară a veacului al XX-lea. Admiratorul lui Bacovia a crezut şi el în utopia socialistă. S-a înşelat, dar nu a fost un poltron, un şarlatan, nu a cântat osanale lui Ceauşescu”.

Şi nu pot să nu redau aici poemul Hanibal, potrivit parcă din nou acestor timpuri:

„Nimeni n-avea ceea ce el avea
superba lui trufie
şi elefanţii
şi labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiţi de spaimă.
Călca, de-abia să se audă, peste stânci
şi s-auzea în lună, şi
nimeni nu mai văzuse trâmbiţele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.
Şi n-au învins”.
Eugen Jebeleanu, „Hanibal”

Cea de-a doua carte, tot de poezii, descoperită în acelaşi anticariat, e un volum care mi-a atras atenţia datorită ilustraţiei de pe copertă. A fost ca o chemare, ca o invitaţie la a da pagina, la a descoperi toate textele şi ilustraţiile care se ascund în cele 200 de pagini: Un ocean devorat de licheni urmat de Poemul regăsit cu şase stilamancii.

Virgil Teodorescu (n. 15 iunie 1909, Cobadin, Constanța – d. 24 iunie 1987, București) a fost un poet, prozator, eseist și traducător român, fiind unul dintre reprezentanţii mișcării literare de avangardă. De asemenea, a fost membru corespondent al Academiei Române şi a făcut parte din grupul suprarealist român. A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România între 1974 și 1978.
De reţinut că debutul literar a avut loc în anul 1928 în paginile revistei Bilete de papagal, editată de Tudor Arghezi, sub numele de Virgil Rareș.

În afară de operele care-i poartă semnătura, Virgil Teodorescu a tradus din autori renumiţi precum Guillaume Apollinaire sau George G. Byron.

Printre prozele şi eseurile sale se strecoară şi unele colaborări semnificative cu Gellu Naum:

Critica mizeriei, în colaborare cu Gellu Naum și Paul Păun, Colecția suprarealistă, București, 1945
Spectrul longevității. 122 de cadavre, în colaborare cu Gellu Naum, Colecția suprarealistă, București, 1946
Éloge de Malombre (Elogiul Malombrei), în colaborare cu Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun și Dolfi Trost, Colecția suprarealistă, București, 1947

Volumele sale de poezii sunt numeroase, reţinem ca titluri deosebite:

Poem în leopardă, Les Editions de L’oubli (Editura Uitării), București, 1940 (exemplar unic cu stilamancii de Dolfi Trost, ilustrat cu harta Leopardiei și un glosar)
Diamantul conduce mâinile, Colecția suprarealistă, București, 1940 (manuscris, în colaborare cu Dolfi Trost și Paul Păun)
Blănurile oceanelor, Editura “Tiparul Universitar”, Colecția suprarealistă, București, 1945 (cu două reproduceri de Wolfgang Paalen)
Butelia de Leyda, Colecția suprarealistă, București, 1945 (cu 4 lovaje după un brevet de Paul Păun)
Heraldica mișcării, Editura Eminescu, București, 1973 (copertă și ilustrații de Mihai Gheorghe)
Poezie neîntreruptă, Colecția Biblioteca pentru toți, Editura Minerva, București, 1976 (prefață de Nicolae Balotă)
Repos de la voyelle, Editura Eminescu, București, 1976 (ediție bilingvă, traducere în limba franceză de Andreea Dobrescu-Warodin)
Legea gravitației, Editura Junimea, Iași, 1979
Cît vezi cu ochii, antologie îngrijită de autor, Editura Eminescu, București, 1983
Un ocean devorat de licheni urmat de Poemul regăsit cu șase silamancii, Editura Cartea Românească, București, 1984

Virgil Teodorescu – Un ocean devorat de licheni

Despre Cristian Tudor Popescu aţi auzit cu siguranţă multe şi unii dintre voi poate l-au si cunoscut. Născut la 1 octombrie 1956 în Bucureşti, Cristian Tudor Popescu este un scriitor, gazetar și filmolog român.

În 2005 a părăsit redacţia ziarului Adevărul, alături de alţi jurnalişti, și a înfiinţat ziarul Gândul. Pe lângă doctoratul său în cinematografie, jurnalistul deţine şi premiul european pentru jurnalism al Fundației ZEIT-Stiftung, în valoare de 10.000 euro, în anul 2002, fiind totodată distins cu Ordine dei Giornalisti, înmânat de președintele Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, în decembrie 2004.
În 2015 şi-a anunţat demisia de la ziarul Gândul unde ocupa din 2008 funcţia de editorialist, an în care îşi dăduse demisia din funcţia de director al cotidianului.

Despre volumul Copiii fiarei, Editura Polirom scrie: „Paginile cele mai bune din Copiii fiarei, tulburi de viziuni si proiectii sumbre, din disperare se nasc. Nu stiu dacă va rezolva sau nu în mod avantajos «problema genialității», însă Cristian Tudor Popescu îmi pare fi unul dintre cei mai proeminenți scriitori ai acestor ani”.

Veţi găsi în acest volum eseuri şi reflecţii adesea greu de digerat, dar care fac în întregime parte din realitatea cotidiană pe care în mod greşit încercăm uneori din răsputeri să o îndulcim. Pentru a putea fi îndreptată, realitatea trebuie privită cu o luciditate maximă şi cu un ochi rece, de chirurg, pare să ne spună Cristian Tudor Popescu.

Printre cărţile publicate până în prezent, în afară de titlurile de non-ficţiune, se numără şi proză ştiinţifico-fantastică. Amintesc doar câteva titluri din ambele categorii:
1987 – Planetarium, Editura Albatros – Premiul Congresului European de science fiction, Montpellier, Franța
1991 – Vremea mânzului sec, Editura Cartea Românească; ediția a doua, 1998, Editura Polirom
1993 – Imperiul oglinzilor strâmbe, Societatea Adevărul – antologie de literatură științifico-fantastică
1997 – Copiii fiarei; ediția a doua, 1998, Editura Polirom
1998 – Timp mort, Editura Polirom
2000 – Omohom – ficțiuni speculative, Editura Polirom
2009 – Cuvinte rare – Editura Polirom[
2011 – Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune (1912-1989) – Editura Polirom – Premiul Academic al Uniunii Cineaștilor din România, pe anul 2011.
2013 – Filmar – Editura Polirom

Sigur că există nenumărate alte cărţi mai valoroase din multe puncte de vedere, dar am ales trei titluri pe care cred că le-am găsit la timpul potrivit şi care pentru mine înseamnă mult, din varii motive. Comorile, aşadar, din bibliotecile noastre, îşi câştigă această titulatură şi din criterii subiective, cu toate că ediţia princeps a volumului Un ocean devorat de licheni urmat de Poemul regăsit îşi merită calificativul şi din motive cât se poate de obiective, formatul cărţii şi ilustraţiile deosebite fiind unele dintre ele. Dacă aveţi astfel de mici bucurii prin bibliotecă, nu vă sfiiţi să ni le împărtăşiţi.