Bookaholic

În ultimii ani, Uniunea Scriitorilor din România a reușit să provoace mai multe discuții aprinse decât orice alt subiect din domeniul editorial. Când conflictele dezbinau din ce în ce mai mult breasla scriitorilor, am aflat, mulți dintre noi cu stupoare, de existența unei Comisii de Monitorizare, Suspendare si Excludere (C.M.S.E.) în cadrul U.S.R. Comisie care a fost foarte prezentă și activă încă de anul trecut – din februarie 2016 și până în ianuarie 2017 (inclusiv), aceasta a decis să excludă din U.S.R nu mai puțin de 19 scriitori, astfel: în 2016, Dan Mircea Cipariu, Grigore Șoitu, Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perța, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius și Daniel Vorona, iar în urmă cu aproape trei săptămâni, încă șase membri: Catia Maxim, Mugur Grosu, Radu Aldulescu, Dinu Adam, Ioan Vieru și Adrian Lustig. 

Argumentele excluderilor rămân neclare – chiar dacă, în comunicatele de presă emise de U.S.R., se invocă câteva motive precum încălcarea Statutului U.S.R., denigrarea U.S.R. sau prejudicii de imagine aduse U.S.R. – și au contrariat, de-a lungul timpului, atât pe foștii membrii U.S.R., cât și pe mulți profesioniști din domeniul cultural autohton. De curând, scriitorii Dan Lungu și Radu Vancu au inițiat o scrisoare deschisă către Conducerea Uniunii Scriitorilor din România, solicitând revocarea acestor excluderi abuzive, precum și demisia în bloc a membrilor acestui Consiliu care, spre dezonoarea lui, a votat „în unanimitate”. Până pe 15 ianuarie, aceasta fusese semnată de peste 300 de oameni – scriitori, traducători, jurnaliști, profesori, editori, librari, istorici, muzeografi, cititori. Până acum, din câte știu, nu a venit niciun răspuns oficial din partea U.S.R. Cert este că situația este din ce în ce mai tensionată și, în clipa de față, Uniunea Scriitorilor din România face un mare deserviciu imaginii scriitorului român prin modul în care acționează.

Am urmărit îndelung șirul excluderilor și, într-un final, am decis să-i întrebăm chiar pe membrii excluși din U.S.R. ce părere au în legătură cu faptul că această comisie cu nume sinistru există și a acționat împotriva lor. Au răspuns la cele două întrebări 11 dintre cei 19 scriitori excluși din Uniunea Scriitorilor din România în perioada 2016-2017: Dinu Adam, Dan Mircea Cipariu, Dan Iancu, Catia Maxim, Valeriu Mircea Popa, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Grigore Șoitu, Cristian Teodorescu, Ioan Vieru și Paul Vinicius. O concluzie generală a anchetei, dacă vreți, ar fi că aceste excluderi sunt ilegale, nedrepte, nedemocratice. Cum și de ce, vă invit să descoperiți din rândurile de mai jos.

Dinu Adam

Ce părere aveți în legătură cu faptul că există, în cadrul Uniunii Scriitorilor din România, o Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere?

Aș începe cu o precizare imperios necesară: în cadrul Uniunii Scriitorilor din România NU există o Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere.

Este adevărat că o astfel de comisie năstrușnică este prevăzută într-un așa-zis statut al Uniunii Scriitorilor din România, doar că acesta nu este înregistrat în conformitate cu cadrul legal în vigoare, deci este ilegal – implicit, toate prevederile sale (printre care și dreptul președintelui la mai mult de două mandate ori organizarea adunărilor generale o dată la cinci ani) sînt ilegale.

Chiar făcînd abstracție de precizarea de mai sus, mărturisesc că titulatura acestei comisii este pe cît de inedită, pe-atît de caraghioasă. Mai toate organizațiile, mai ales cele obștești, au cîte un organism intern ce veghează la respectarea deontologiei de breaslă și, eventual, mediază litigiile dintre membri. Dar ele poartă, în general, o denumire pașnică: fie consiliu de onoare, fie comisie de disciplină, fie comitet de integritate. Numai în acel statut al scriitorilor apare asemenea războinică titulatură, din care ar trebui să înțeleg că această organizație își propune, a priori, să-și excludă membrii și, desigur, desfășoară o intensă activitate în consecință.

Cum societatea românească, în general, este maladiv obsedată de servicii secrete, trag concluzia că – într-un suspect acces de nostalgie față vremea cînd Consiliul Culturii și Educației Socialiste făcea curățenie prin lumea scriitoricească – domnul Manolescu și echipa cu care a pus la cale această structură de investigații au simțit nevoia să intre și dînșii în rîndul lumii, adică să aibă și scriitorii Securitatea lor.

Nu este, însă, cazul să-și închipuie cineva că ar fi vorba chiar de un echivalent al cenzurii de cîndva, întrucît, tehnic vorbind, nu dispune de un aparat specializat și logistică adecvată, însă funcționează cam la fel: membrii comisiei – direct sau cu ajutorul unor colaboratori voluntari (pe care liniștit putem să-i numim „turnători”) – citesc, ascultă, veghează.

Mai exact, ei urmăresc (pardon: monitorizează) cine ce declarații publice face în presă sau pe la vreo televiziune, cine la ce și cui îi dă „like” pe Facebook, cine la ce adunare participă. De altfel, comisia este alcătuită tot din scriitori, colegi de-ai noștri, care s-au lăsat probabil seduși de perspectiva penibilă să taie și să spînzure, respectiv să întocmească rapoarte de suspendare și excludere a membrilor indezirabili ori doar incomozi, strict pentru delict de opinie.

Faptul că domnul Manolescu insistă cu încăpățînare în a contesta sau îmbrînci în derizoriu valoarea literară a celor sancționați de comisia cu pricina este o speculație penibilă, menită doar să cosmetizeze caracterul represiv al acestei activități. Ca să fie diversiunea completă, nu comisia este cea care exclude, ci unanimitatea din Consiliul USR (altă invenție inedită, căci neconformă cu legislația în vigoare), așa încît responsabilitatea pentru deciziile ilegale să fie cît mai difuză.

În concluzie, nu pot spune că am o părere grozavă despre Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excudere, chiar dacă dintr-însa fac parte și prieteni sau cunoscuți de-ai mei, dar pot să vă asigur că o asemenea comisie nu există și nu va exista vreodată în statutul legal înregistrat al Uniunii Scriitorilor din România.

Restul riscă să devină literatură. Nu neapărat de bună calitate.

Dar de faptul că ați fost exclus din USR de această comisie sau de către Consiliul USR?

Așa am menționat mai sus, vorbim despre niște măsuri abuzive, adoptate de o conducere ilegitimă, în virtutea unui statut ce nu are autoritate legală, nefiind înregistrat conform legii.

Fără excese metaforice, domnul Manolescu și echipa domniei-sale puteau să mă excludă, cu la fel de multă îndreptățire, și din asociația de locatari din care fac parte.

Ar fi și cu neputință să accept asemenea decizie, cîtă vreme motivul pentru care m-am bucurat de atenția comisiei de excludere și a așa-zisului Consiliu al USR este tocmai participarea, alături de alți colegi, la o adunare generală perfect legală, organizată așa cum prevede OUG 26/2000.

Și, ca să fie limpede și pentru cei care n-au urmărit cu atenție convulsiile USR din ultimii doi ani, trebuie subliniat că grupul de reformă al USR nu are alt obiectiv decît intrarea în legalitate a USR, deoarece – din indolență ori suveran dispreț față de lege, profitînd și de complezența instituțiilor statului – fosta conducere n-a catadicsit, de aproape douăzeci de ani încoace, să-și reglementeze relația cu cadrul legal ce reglementează funcționarea organizațiilor non-guvernamentale, inclusiv a celor de utilitate publică, cum este USR.

În pofida repetatelor semnale de alarmă, domnul Manolescu și locotenenții săi au continuat să ignore consecințele grave pe care le are nerespectarea legii, astfel că am fost nevoiți să adoptăm o strategie de avarie: am făcut noi ceea ce-ar fi trebuit să facă inconștienta conducere a USR, adică am organizat adunarea generală, am refăcut statutul în concordanță cu preverile legale și am oficializat existența USR, înregistrînd-o în registrul asociațiilor și fundațiilor.

Indiferent de zvonurile generos puse în circulație de răspîndacii domnului Manolescu, este bine de știut că demersul nostru nu urmărește nici obținerea de funcții, nici acces la oarece privilegii din partea USR, ci doar securizarea garanției că colegii noștri scriitori, care au obținut pensii suplimentare ori îndemnizații de merit (nota bene: acestea nu sînt plătite de USR, ci de stat, la recomandarea USR), și le vor primi în continuare. Căci, în cazul în care USR ar fi radiată – așa cum ar fi fost cazul, dacă s-ar fi aplicat legea –, toate aceste facilități ar fi anulate, iar patrimoniul USR ar intra în proprietatea statului.

În fine, mă văd obligat să precizez că eu n-am beneficiat și nici n-am rîvnit vreodată – nici măcar pe vremea cînd eram purtător de cuvînt al Comitetului Director – la vreun avantaj sau privilegiu pe seama calității de membru al USR.

Aș fi putut intra în USR încă din 1976, după publicarea celui de-al doilea volum și cînd îmi întocmisem dosarul, cu recomandări de la Grigore Hagiu, Constanța Buzea și Ana Blandiana. Nu  l-am depus pentru că mi s-a părut indecent să profit de un avantaj față de colegii mei de generație cărora li se puneau, la vreme aia, piedici nedrepte în tentativa de-a debuta. În ianuarie 1990,      le-am cerut Constanței Buzea și Anei Blandiana acceptul de-a folosi recomandările lor din 1976 și așa am fost eu admis în USR cu recomandarea unui mort (între timp, Grigore Hagiu dispăruse dintre noi).

Am participat, împreună cu Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Sandu Mușina și alții (care însă trăiesc) la fondarea ASPRO, ca alternativă reformistă la deja anacronica USR (căci era încă uniune de creație, nu de creatori – însemnată diferență de nuanță care ar comporta însă o discuție mult mai amplă, pentru care nu este locul aici).

Și atunci Laurențiu Ulici ne-a amenințat cu excluderea din USR, cam cu aceleași argumente de care abuzează acum și domnul Nicolae Manolescu; pe unii chiar i-a impresionat, dar ASPRO n-a sucombat din pricina strădaniilor USR, ci a nevredniciei celor care au preluat-o după prematura evadare în neant a lui Mircea Nedelciu.

Ca urmare, am preferat să fondez – împreună cu Mircea Dinescu – o fundație culturală care, de aproape 20 de ani, organizează prestigioase evenimente literare (și nu numai), la nivel național și internațional, la centrul cultural pe care l-am înființat în portul de la Cetate, singurul port cultural din Europa.

De altfel, n-am considerat niciodată că apartenența la o organizație sindicală (cum este USR și în momentul de față) se reduce la obținerea unui statut privilegiat în societate, ci impune participare, adică inițiativă și creativitate, concretizate în proiecte și programe care să vizeze doar în subsidiar traiul zilnic al scriitorilor, obiectivul principal rămînînd consolidarea și promovarea literaturii originale contemporane și înlesnirea accesului publicului la lectură.

Este tocmai ce încercăm să facem acum prin reformarea USR – la vîrsta mea, încă îmi pot permite să fiu optimist.

Dan Mircea Cipariu

În acest moment, USR a reales, conform unei Hotărâri a Adunării Generale Ordinare din 7 ianuarie 2017, conducerea în fruntea căreia se afla dl. Cristian Teodorescu. Încă de anul trecut, când a avut loc o Adunare Generală Extraordinară, USR nu mai are o comisie de monitorizare și excluderi, cum nu mai are o conducere ilegală, care a schimbat ilegal statutul pentru a avea mandate fără număr! Pe 16 ianuarie 2017, Judecătoria sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată ordonanța președințială formulată de domnii Vosganian și Voncu prin care au cerut suspendarea hotărârilor Adunării Generale Ordinare a USR din 7 ianuarie 2017. Prin urmare, USR îl are reprezentant legal pe dl. Cristian Teodorescu! Noi, Grupul de Reformă a USR, susținem legalitatea formulată de OG 26/2000 prin care orice asociație din România trebuie să aibă cel puțin o adunare generală pe an, să schimbe statutul și să își aleagă conducerea prin hotărâri ale adunării generale. Dl. Manolescu nu a fost ales niciodată printr-o hotărâre a Adunării Generale a USR și a schimbat statutul fără a fi fost votat de către o Adunare Generală a USR! Restul e doar frica obsesivă de a pierde puterea și de a da socoteală pentru anii de lipsă de transparență și execuții bugetare neaprobate de Adunarea Generală!

Dan Iancu

Prezența în Uniunea Scriitorilor din România este dată de operele membrilor ei, mai precis de cele mai bune opere ale lor. Măcar în teorie. De-a lungul timpului, scriitorii nu se pot lăuda cu caractere ireproșabile, măcar nu mai mult decît restul populației. A concepe o astfel de comisie e un soi de armă     la-ndemîna conducerii dictatoriale, cu care să sperie contestatarii și reformiștii. A inventa motive precum încălcarea statutului e la-ndemîna oricui, iar a vedea numai paiul din ochiul adversarului, pe cînd tu n-ai loc de bîrna din propriul ochi, devine penal. După părerea mea, o astfel de comisie este inutilă, dacă nu chiar aducătoare aminte de vremurile comunismului în România. E foarte grav să încalci statul și să pretinzi corectitudine celor ce te-au ales să ai grijă de această tagmă. Vă dau un exemplu. În statutul existent înainte de cel de-al treilea mandat al tovarășului Nicolae Manolescu exista prevederea că acesta nu poate fi schimbat decît de Adunarea Generală. Pe lîngă faptul că AG trebuie convocată anual, acum nu e decît o dată la cinci ani, ei au schimbat în comitetul director articolul prin care un președinte nu poate fi ales decît pentru două mandate. Au modificat în sensul că au scos propoziția. Urmarea e că un președinte, de exemplu, poate avea oricîte mandate. Putea să fie o propunere pe care s-o dezbată AG-ul, dar n-a fost așa. Lista încălcărilor statutului și a legislației este mai lungă, dar mă opresc aici.

Nu am ce să zic de excluderea mea decît că este, după părerea mea, ilegală. Am participat la adunări generale convocate legal, pentru că USR nu poate fi în afara legilor acestui stat, și am fost ales în comisia de cenzori conform prevederilor în vigoare. Comisia cu pricina și Comitetul Director nu au făcut decît să mă excludă pentru că așa a ordonat tovarășul Nicolae Manolescu.

Catia Maxim

1. Când am aflat de existența acestei comisii, m-am îngrozit. Am citit regulamentul ei de funcționare și am constatat cât de nepotrivită și de rușinoasă se dovedește pentru statutul de scriitor o astfel de comisie, desprinsă parcă din anii ‘50. Util ar fi ca opinia publică să cunoască și cine sunt membrii CMSE. Nu de alta, dar ne trezim în aberantele situații politicianiste, când membri ai comisiei, care au în fișa postului să propună și să voteze, în unanimitate, excluderea de scriitori incomozi conducerii USR, sunt capabili să mimeze perfect în spațiul public ca apărători ai democrației și ai libertății de exprimare. În ce mă privește, mi-aș dori să știu dacă sunt aceiași Mircea Mihăieș, Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coșoveanu, Daniel Cristea-Enache si Răzvan Voncu, care, în 2017, cenzurează opiniile și adunările publice. Nutresc încă speranța că normalitatea și legalitatea se vor instala la USR, iar CMSE se va dizolva, căci a produs deja serioase daune de imagine scriitorimii române.

2. Să ne înțelegem: excluderile au fost făcute de scriitori altor scriitori. Efectuate pe bandă rulantă, ele sunt demne de o Carte Neagră a creatorilor cu aptitudini de jandarmi cimentați în adulația lor pentru Tătucul de la Casa Vernescu. Prin urmare, inclusiv excluderea mea o consider ilegală și, mai cu seamă, imorală. Cel mai bine, însă, ar fi să redau fragmentul cu pricina din comunicatul USR: „În urma raportului prezentat de Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere, întrunită în temeiul art. 3 din Regulamentul C.M.S.E., Consiliul Uniunii Scriitorilor din România a votat în unanimitate excluderea din U.S.R. a următorilor 6 membri (pentru încălcarea art. 16 și următoarele din cap. 5 din Statutul U.S.R.)…”.

Valeriu Mircea Popa

1. Această Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere este prevăzută în statut, este legală. Dar nu consider că am făcut nimic jignitor, nu am defăimat președintele sau Uniunea. Dacă dl Manolescu preferă să meargă pe modelul Ceaușescu totalitar și nimeni nu are dreptul să spună nimic, este treaba lui.

2. E o aberație! Dar pe cale juridică se poate rezolva această problemă. Nu mă îndoiesc că voi fi reprimit în Uniune, deoarece această excludere a fost o nedreptate.

Octavian Soviany

1. După ştiinţa mea, o asemenea comisie  n-a existat nici pe vremea stalinismului. Ea este invenţia domnului Manolescu şi a acoliţilor săi, care, fără a ţine seamă de dreptul la opinie şi liberă exprimare, încearcă să deţină un control absolut asupra tuturor membrilor fostei USR. Şi până una alta reuşesc de minune, căci prin natura lui scriitorul român, cu puţine excepţii, e laş şi oportunist. Sincer să fiu, mie mai dezgustătoare decât atitudinea domnului Manolescu mi se pare atitudinea „cârpelor” din consiliul uniunii, care votează în unanimitate după poruncă. Dacă ăsta e scriitorul român, daţi-mi voie să mă consider… scriitor polinezian.

2. Excluderea din USR nu m-a afectat în niciun fel, m-a scutit de efortul de a-mi scrie demisia. Nu mai este de mult o onoare să faci parte din această organizaţie, ci o ruşine. Sub înţeleapta conducere a domnului Manolescu, USR devine tot mai mult o adunătură de veleitari, de pensionari, care, în pragul senectuţii, îşi descoperă talentele literare de dragul unei pensii suplimentare. E „armata moartă” a unui „general” îmbătrânit, rupt tot mai mult de realitate şi de literatura momentului, care nu poate admite că nu mai este marele pontif al criticii, aşa ca odinioară. Printre cei 2600 de membri ai USR, vor fi existând poate şi vreo 100 de scriitori adevăraţi…

Adrian Suciu

Dumneavoastră vorbiți serios??? Există în Uniunea Scriitorilor din România o comisie cu o asemenea titulatură??? Părerea mea sinceră este că dumneavoastră fabulați. Dacă, prin absurd, ar exista o asemenea structură, cei care fac parte din ea sau, mai grav, o conduc, nu ar avea decît o singură ieșire onorabilă din acest bordel: să se spînzure!

Eu n-am auzit nimic despre vreo excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, deci iar nu știu dacă vorbiți serios sau fabulați. Dacă, prin absurd, aș fi fost exclus fără să mi se acorde dreptul la apărare, pe care pînă și instanțele staliniste îl acordau, măcar de formă, condamnaților, atunci cei care au participat la o asemenea sinistră mascaradă nu au decît o singură ieșire onorabilă dintr-o asemenea mocirlă morală: să-și taie venele pe lung!

Părerea mea e că dumneavoastră, ziariștii, exagerați în căutare de rating! Asemenea informații nu pot fi corecte!

Dacă, însă, îmi spuneți că am fost exclus din gașca lui Manolescu și nu din Uniunea Scriitorilor din România, atunci am să vă răspund simplu că nu mi s-a făcut vreo onoare mai mare în lumea literară! Pentru că, altminteri, și dumneavoastră faceți parte dintre fraierii care plătesc, din impozitele lor, indemnizațiile de merit recent acordate pentru soțiile domnilor Nicolae Manolescu și Nicolae Prelipceanu, în sumă de 5000 RON/ lună/ persoană, după cum mai plătiți niște zeci de asemenea indemnizații de merit secrete. După cum tot fraierii mai plătesc multe altele din impozitele lor către gașca lui Manolescu, în lipsa oricărui control al statului român!

Grigore Șoitu

Ce părere aveți în legătură cu faptul că există, în cadrul Uniunii Scriitorilor din România, o Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere?

N-o să merg atât de departe încât să spun că U.S.R. n-ar trebui să aibă un mecanism de verificare a situației membrilor săi, dar acest mecanism ar trebui să se rezume la protecția membrilor împotriva abuzurilor și discriminărilor de orice fel, la monitorizarea situației cotizațiilor și nu să devină un instrument de poliție politică a scriitorilor… Înțeleg partea cu suspendarea unui membru pentru că nu și-a plătit cotizația la timp, dar nu accept situația prin care șase membri titulari ai Uniunii Scriitorilor sunt dați afară pentru simplul motiv că au apărut, pe 7 ianuarie, într-o fotografie de grup de pe facebook.

Cred că această Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere, al cărei regulament este prezent în statutul U.S.R., Capitolul 8/Anexa 4, este o reminiscență procedurală din perioada comunistă, când scriitorii care deviau prea tare de la linia roșie, impusă de Partid, trebuiau pedepsiți exemplar în sânul organizației din care făceau parte. Întâi erau excluși, li se lua statutul de scriitor, apoi erau dați pe mâna vigilentă a Securității…

Iar mecanismul instituțional pe care-l urmează o excludere este halucinant. C.M.S.E. se autosesizează (închipuiți-vă, așa, ca-n Orwell, cum această comisie aude și vede tot ceea ce ține de U.S.R. și ia, imediat, atitudine!), „se întruneşte ori de câte ori consideră necesar şi supune propunerile sale votului membrilor CUSR”. Propunerea de excludere (sau de suspendare, sancționare etc.) a unor membri U.S.R. este înaintată membrilor Consiliului U.S.R. (C.U.S.R.) care, la rândul lor, validează, sau (n-a fost cazul, până acum!) invalidează, propunerile C.M.S.E.. Stop! Unde este greșeala, care, după părerea mea, încalcă grosolan prevederile actelor normative actuale, în materia asociațiilor și fundațiilor? Nu C.U.S.R. ar trebui să excludă un membru U.S.R., ci Adunarea Generală. Ceea ce nu s-a-ntâmplat, în cazul excluderilor din ultimul an…

În comparație cu statutul U.S.R., statutul Uniunii Artiștilor Plastici este mult mai permisiv la capitolul suspendări și excluderi. De fapt, mult mai aproape de intenția legiuitorului din ultimii ani, legiuitor care a considerat că legislația noastră referitoare la formele legale de asociere trebuie armonizată cu legislația europeană. În fine, dacă ești artist plastic și ai fost exclus, ai obligația, conform art. 28 din statutul UAP, „să soliciți Uniunii, în termen de treizeci de zile de la data constatarii neînţelegerii, soluţionarea conflictului prin conciliere directă cu cealaltă parte”. Cei de la UAP sunt deschiși procedurii contencioase, și, implicit dialogului, pentru că așa îi obligă statutul! În plus, „suspendarea şi excluderea membrilor U.A.P. sunt […] aprobate de Adunarea Generală”, așa cum prevede legea cadru, și nu de un simplu Consiliu, controlat de un singur om…

Dar de faptul că ați fost exclus din USR de această comisie sau de către Consiliul USR?

În ultimul timp, am citit tot felul de rezumate ale excluderilor din U.S.R. din ultimul an, cu tot felul de cifre. În perioada 2016 – 2017 au fost excluși 19 (nouăsprezece!) scriitori, după cum urmează: Dan Mircea Cipariu, Grigore Șoitu (în luna februarie, 2016); Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perta, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius, Daniel Vorona (în luna martie, 2016); Catia Maxim, Mugur Grosu, Radu Aldulescu, Dinu Adam, Adrian Lustig și Ioan Vieru (în luna ianuarie, 2017). Ultimul scriitor din listă a bătut recordul, în materia excluderilor U.S.R.: a fost exclus a doua oară (prima oară a fost exclus prin anul 2014…)!

Iată componența Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, din februarie 2016: Mircea Mihăieş (Preşedinte), Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu (membri). Și componența C.U.S.R.: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Aurel Pantea, Vasile Dan, Calistrat Costin, Adrian Lesenciuc, Victor Gh. Stan, Radu Voinescu, Radu F. Alexandru, Horia Gârbea, Nicolae Prelipceanu, Aurel Maria Baros, Leo Butnaru, Irina Petraș, Mitchievici Angelo, Gabriel Coșoveanu, Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, Nicolae Oprea, Ion Radu Văcărescu, Corneliu Antoniu, Marko Bela, Cornel Ungureanu, Lucian Blaga Alexiu. Aceștia sunt scriitorii care au exclus alți scriitori, fără să-i invite la dialog, fără să le dea dreptul la o apărare formală! Cel mai grav este faptul că un Consiliu a dat afară scriitori validați de o Adunare Generală, pe baza unui statut imoral și, pînă la urmă, ilegal!

Am fost exclus ilegal dintr-o organizație care are probleme psihotice, la nivel institutional, pentru două motive: un articol publicat pe facebook și reluat pe blogul grusr.org („O ură psihanalizabilă…”), pe motiv c-ar leza imaginea U.S.R., și acțiunile în justiție, pe care le-am deschis în ianuarie 2016, pe motiv că aduc „grave încălcări ale statutului şi ale deontologiei, prin producerea unei pagube care afectează patrimoniul USR”. Din păcate, conducerea U.S.R. trăiește într-o realitatate paralelă! Ea confundă un proces civil (o acțiune licită, în scopul recunoaşterii sau realizării drepturilor subiective civile şi a situaţiilor juridice ocrotite de lege) cu o acțiune ilicită, care o afectează la nivel patrimonial… În ce fel? Ar trebui să-i întrebați pe artizanii acestor excluderi.

Este trist faptul că, în ultima perioadă, se încearcă transformarea noastră într-un soi de derbedei, care dau cu piatra-n geamul uniunii și cer cheile de la ușă (Vosganian) sau care ucid cultura prin contracultură (Manolescu), aruncând praf în ochii membrilor uniunii, în ochii celor care privesc de pe margine, prin încercarea de a deturna atenția de la esența conflictului. De la ce a pornit totul? De la acordarea premiului Premiului Mihai Eminescu – Opera Omnia, în anul 2015, unui poet mediocru, care avea și funcția de vicepreședinte al U.S.R. (conflict de interese?) ? De la lipsa de transparență a unei instituții culturale de utilitate publică care a refuzat să pună la dispoziția membrilor săi, la cererea expresă a acestora, documente importante, care în conformitate cu legislația în vigoare, ar trebui făcute publice (Rapoartele de activitate şi situaţiile financiare ale U.S.R. pentru anii 2012, 2013 şi 2014, precum și Rapoartele Comisiei de cenzori)? De la faptul că nu s-au convocat Adunări Generale Extraordinare în ultimii 5 ani și nu s-au înregistrat, nici în ziua de azi, organele de conducere, sau lista membri lor U.S.R. în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial? De la faptul că nu au fost făcute publice rapoartele anuale pentru anii 2012, 2013 şi 2014 cu privire la situaţia financiară a sumelor colectate de către U.S.R. în temeiul Legii nr. 35/1994 cu privire la timbrul literar? Sau de la schimbarea discreționară a statutului de către echipa lui Nicolae Manolescu, în anul 2013, care facilitează ocuparea funcției de președinte al U.S.R. mai mult de două mandate? Și pentru multe alte pietre-n geam, care nu-mi vin acum în minte… Cu lista asta pe masă ar trebui să pornim orice discuție cu toți Manoleștii și Vosganienii, care dau în noi cu eleganța agresorului machiat în victimă.

Cristian Teodorescu

Comisia asta mi se pare o rușine pentru Uniunea Scriitorilor. De altfel, în Adunarea Generală Extraordinară de anul trecut am desființat-o. Echipa dlui Nicolae Manolescu se încăpățînează însă s-o țină în viață, ceea ce mi se pare la fel de rușinos.

Excluderea mea și excluderile celorlalți scriitori care au participat la adunările noastre generale, care sînt perfect legale, sînt toate probe ale ilegalității în care se scufundă cei care continuă să se creadă liderii scriitorimii din USR.

Ioan Vieru

Ce părere aveți în legătură cu faptul că există, în cadrul Uniunii Scriitorilor din România, o Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere?

Cel care ar fi sugerat constituirea acestei Comisii, cu mulți ani în urmă, a fost deconspirat drept colaborator al fostei Securități, fapt pentru care a plătit cu funcția de la Uniunea Scriitorilor. Însă, cel care a păstrat-o și, mai mult, a   activat-o din stadiul de simplu paragraf, în loc să o denunțe, nu are nici măcar dosar de urmărire la Securitate !, deși fără acesta, cruciatul în cauză e de-a dreptul posibil suspect, și nu este singurul în această situație realmente bizară. Dacă poate dormi liniștit, cum cred că se întâmplă, nu cred că este în regulă. Toată lumea vorbește despre democrație și nu avem democrație pentru că suntem „lucrați” de aceste personaje prin care supraviețuiește sub diferite forme „creatoare” teroarea anilor ‘50. Actuala conducere a Uniunii Scriitorilor are acum o problemă la fel de mare cât întregul regim comunist cu Securitatea care l-a slujit, respectiv această Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere. Auschwitz, Gulag, Bărăgan, Canal – toate firele trecutului negru, in nuce, se regăsesc acum la Uniunea Scriitorilor, pe cât permite prezentul, însă ele există. Știu bine cum au evoluat lucrurile la Uniunea Scriitorilor, am refuzat să mă raliez acestor „orientări” în lupta pentru putere, am mers în direcția contrară lor, tocmai din motivele invocate: nu pot exista împotriva celorlalți! In acest moment, Uniunea Scriitorilor are un regulament de funcționare mafiot. Pare incredibil, scandalul de acum este unul de competența instituțiilor europene, cele românești fiind cam nereformate, privind încălcarea drepturilor omului, la critică sau asociere în scopul protestului în justiție, într-o țară încă măcinată de fostul regim comunist. Dacă vrem să existe în continuare Uniunea Scriitorilor, trebuie făcut ceva. Aceasta este conectată instituțiilor statului, nu poate funcționa ca o fundație oarecare, așa cum se întâmplă acum în regim de confiscare. Aceste drepturi esențiale, democratice, fundamentale pentru actul cultural și instituțiile publice fiind anihilate în interiorul USR de către o conducere autopermanentizată prin așa-zise alegeri, operând cu instrumente specifice poliției politice. Aceasta este momentan Uniunea Scriitorilor, ajunsă uniunea unor scriitori, legați prin firele interesului, așa cum s-a afirmat sub presiunea evenimentelor în nenumărate rânduri. Ordinea nu o mai poate restabili decât justiția, nimeni altcineva, amenințările și chiar retragerea unor drepturi fiind la ordinea zilei.

Dar de faptul că ați fost exclus din USR de această comisie sau de către Consiliul USR?

Odată pus în mișcare un asemenea mecanism sinistru, chipurile legitimat de un Statut în esența lui cunoscut de membrii Uniunii Scriitorilor doar după ce a fost înregistrat la Tribunal, care este excesiv ca un regulament de suprimare a opiniei, ambiguu și nul din punct de vedere al legilor democratice, constituționale. Scriitorii nu stau să citească statutul pentru că au alte lucruri de făcut, consecințele fiind dezastruoase, la fel ca obediența ajunsă criteriu. Aparent incontestabil, și, iată, nici măcar posibil de a fi pus în discuție, cu consecințe fatale pentru apartenența comentatorilor la Uniune! În aceste condiții, orice este posibil, spre disperarea generală a scriitorilor interesați de ceea ce se întâmplă. Indirect, prin aceste excluderi, scriitorii sunt amenințați cu retragerea unor drepturi, acestea fiind acordate de către statul român, nu de către Uniunea Scriitorilor. Această hărțuire, ca un fel de ambuscadă, nu este doar ilegală, ci reprezintă o barbarie arătând fața unor reflexe ale trecutului și corupției românești generalizate, ajunsă și aici, în mod cumva surprinzător pentru mine. Dacă această situație, a excluderilor, venea pe fondul unor presiuni externe USR, ca înainte de 1989, vinovăția era, relativ, în altă parte. Așa, în această situație, există niște persoane care nu mai au nici o scuză față de cele întâmplate, al căror spirit colegial pare a lipsi cu desăvârșire în orbirea exercitată de avantajele pe care un sindicat nu le poate oferi în mod democratic și legal. Radicalizarea unor scriitori s-a întâmplat pe fondul derulării abuzurilor șocante și nu pe acela al unei presupuse lupte pentru putere în cadrul USR, așa cum caraghios afirmă vocile de serviciu. Toată structura, organizarea, Statutul USR au nevoie de o urgentă schimbare totală, conform democrației, fiind de dorit, cred, descentralizarea Uniunii pentru a scoate din scenă centralismul totalitar și anticultural ajuns sursă financiară și manipulare axiologică. Păstrarea structurii actuale sub pretextul conservării standardelor valorice reprezintă o aberație, dovedită de scandalurile ultimilor ani, de primirile în Uniune. O structură-conservă care se revendică de la legile Anei Pauker trebuie denunțată ca atare. Distanța față de actuala conducere a USR, compromisă iremediabil, este obligatorie pentru scriitorii care nu vor să fie asimilați prostituției instituționale. În legătură cu excluderea (și a celorlalți 16), a mea pentru a doua oară, aceasta nu este posibilă și nici utilă cuiva. Cu atât mai puțin celor care au plusat în acest caz la granița imaginarului fraudant. Nici demisiile din USR nu folosesc decât celor care le-au provocat. Scriitorii nu pot fi excluși din USR, iar dacă acest fapt se întâmplă și este tolerat, trebuie făcută observația că organizația se apropie de faliment.

Paul Vinicius

Este adevărat că acea Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere nu este vreo noutate, ci o „zestre” rămasă din perioade strălucitoare, de acută amintire, în alineatele vechiului Statut al USR, în vremea în care „șoriceilor” prea cutezători care aveau opinii diferite de cele ale politicii PCR în materie de literatură (de exemplu, Paul Goma) era nevoie să li se arate „pisica”. Pisica era de culoare roșie și nu prea avea ea timp să toarcă, fiind o pisică „model” de abnegație și hărnicie, mereu atentă la dibuirea dușmanului de clasă și anihilarea lui, la realizarea colectivizării în agricultură și îndeplinirea mărețelor idealuri trasate de Partid iar, în ultimul timp, la depășirea sarcinilor cincinale și în modestul ogor al literelor.

Faptul că, în ciuda evenimentelor din decembrie 1989, ea a fost păstrată atât în literele și în avântul dicționaristic revoluționar, inclusiv sub forma întregii ei denumiri pompieristice, ba, mai mult, a ajuns să fie extrem de activă, mai ales în ultimii doi ani, cred eu că spune suficient de multe despre despre mentalitatea celor care îi dau acum de lucru.

Faptul că am fost exclus din USR de această comisie mă binedispune în fiecare zi, fiind unul dintre bancurile cele mai bune și care-ți dau încrederea că ești încă viu și că n-ai apucat să mori. E ca și cum mi-ar fi învârtit cheița bioritmului și le mulțumesc „din inimă” fiindcă s-au opintit.