Cristina Andrei

Cum citim?

cristina andreiCitim pentru că ni s-a spus la şcoală. Citim pentru că i-am văzut pe alţii citind. Citim pentru că am văzut acasă. Citim cum am văzut acasă. Tata lucra în trei schimburi: trei zile dimineaţă, două după-amiază, două de noapte. Avea timp puţin, aşa că citea în tramvaie, în autobuze, citea în staţii şi citea chiar mergând. Mama citea între o supă şi o musaca ori cât dura programul maşinii de spălat. Ăsta e cititul ca necesitate. Ca mâncatul, băutul, somnul. Se înscrie, cumva, în şirul nevoilor de bază din piramida lui Maslow.

Citim pentru că trebuie: bibliografii impuse (repezit, pe diagonală, hămesit), must read-uri ale iernii, ale primăverii, semnate de cutare autor sau cutare critic, etc. (cu atenţie la detaliile care dau identitate opiniei noastre şi savoare conversaţiilor). Citim cărţile prietenilor, pe ale cunoscuţilor (cu grabă, pentru că ne sunt aşteptate părerile), cărţi de specialitate (psihologie, sociologie, politologie, life-coaching) pentru a fi în trend, în orice trend, cărţile pe care le primim cadou (pentru că trebuie să fim recunoscători).

Există şi un alt fel de lectură. Sunt cărţi pentru care ne pregătim îndelung. Tot copil fiind, existau autori sau titluri pe care le căutam sau le pândeam îndelung la biblioteca şcolii, a liceului şi, mai târziu, a facultăţii (Eliade, Dostoievsky, Cioran). Când izbuteam să le iau cu mine acasă începea pregătirea. Un disc, un compozitor, o piesă anume. Lumina trebuia să cadă în unghi optim, o pernă şi încă o pernă. O cană cu ceai. Izolare. Atmosferă. Ăsta era şi a rămas cititul ritualic.
Citim pe net, citim pe tabletă, citim cărţi ale căror pagini foşnesc uşor, miros a cerneală, pot fi subliniate, îndoite, răsfoite.

Citim să ne informăm, să ne documentăm, să învăţăm, să ne bucurăm. Citim cu foame, cu furie, cu nerăbdare, temeinic, superficial, citim cu drag, de nevoie, cu voluptate, cu sete, curioşi, obosiţi, relaxaţi.

(Să) citim oricum, numai să citim.

Asta vor vedea copiii noştri şi vor citi, pentru că au văzut acasă.

(Cartea de debut: Abonatul nu poate fi contactat, Editura Nemira, 2014.)

Florin Irimia

interviu cu Florin Irimia Cateva lucruri despre tine„Acest roman își va modifica înțelesul în funcție de contextul în care este citit. Sfatul meu este să-l citiți măcar de zece ori. Creați diferite atmosfere. Citiți-l:

La lumina electrică

La lumina lumînării

Pe întuneric

La lumina lunii.

Astfel, veți experimenta o serie de stări psihologice care vă vor conduce la exprimarea următoarelor afirmații:

Textul este fără îndoială un tratat științific, dar nu vă puteți da seama ce anume tratează;

Textul ar putea fi un tratat științific cu condiția să trateze o anumită problemă științifică;

Cu siguranță textul nu este un tratat științific, dar atunci ce este?

Textul este o lucrare de doctorat!

Un autor a scris acest Text!

Textul s-a scris singur!

Textul este modern!

Textul este postmodern!

Textul este holograma adevăratului Text;

Textul este o pictură de Jackson Pollock!

Treci la masă! Acum!

Mamă, Textul m-a mușcat de mînă!

Pe măsură ce veți citi acest Text, autorul se va retrage din paginile lui, dar, atenție, acest lucru nu va fi observabil cu ochiul liber. Nu m-am hotărît încă cum voi proceda, dar dispariția sa este inevitabilă.

Odată cu retragerea autorului, voi lua cu mine și interiorul cuvintelor, lăsîndu-vă doar conturul acestora, un lucru de altfel nevinovat care totuși ar putea în anumite contexte să afecteze înțelegerea Textului.

În speranța unei colaborări fructuoase,

Al dumneavoastră,

Nimeni”

Mi s-a părut amuzant să încep cu acest fragment dintr-un roman la care începusem să scriu acum vreo zece ani și pe care, ulterior, l-am abandonat. Dar iată, încă de pe atunci mă preocupa întrebarea „Cum (să) citim?”. Azi, după îndelungi meditații, pot să ofer un răspuns.

Să citim pe îndelete, la ore fixe, ca și cum am lua o masă de cuvinte, foarte consistentă în nutrimente pentru minte și suflet, sau să citim ori de câte ori apucăm, în metrou, în autobuz, așteptând avionul sau în avion. Să citim ca să înțelegem și să ne înțelegem mai bine.

Să citim pentru noi, în gând, dar să citim și cu glas tare, să le citim și altora ce ne-a plăcut nouă, să citim copiilor noștri, dar și părinților noștri, să citim prietenilor și iubiților, soțiilor și iubitelor, să citim tuturor celor care vor să ne asculte.

Să citim în pat, înainte de culcare și imediat după ce ne-am trezit, ca niște dependenți, ca niște ahtiați, să nu putem începe ziua dacă nu ne-am luat porția de lectură, măcar zece pagini, dacă nu mai mult. Să citim cu televizorul închis și cu lumina stinsă, să vină lumina numai de la Kindle sau de la tabletă sau de la veiozuța aceea portabilă pe care ne-am cumpărat-o din Cărturești ca să fim cool.

Să citim cu atenție, să ne concentrăm, să citim nu ca să treacă timpul, ci ca să călătorim în timp, în trecut sau în viitor, pe o altă planetă sau pe una ca asta, în anii 1940 sau în secolul al XIX-lea. Să fiți convinși că se poate.

Să citim ca și cum am învăța o limbă străină. Să citim cu creionul în mână. Să citim și să luăm notițe. Să citim și când dăm peste cuvintele acelea pe care le-am căutat toată viața, să le decupăm (metaforic) și să le lipim undeva pe sufletul nostru. Sau undeva de unde sufletul nostru să le poată citi ori de câte ori simte nevoia.

Să citim și apoi să recitim. Să citim și să băgăm la cap. Să citim avizat.

Dar uneori să citim numai și numai din pură plăcere. Să citim ca să ne lăsăm duși de poveste. Să citim și cu cât citim, să simțim cum ne dematerializăm din lumea asta și ne rematerializăm în cea din carte.

Să citim ce ne place, dar, dacă se poate, să nu ne placă numai un gen sau un singur autor, să citim cât mai variat, și poezie și proză, și roman și proză scurtă, și uneori, de ce nu, și câte o piesă de teatru. Să citim și autori români și autori străini, și contemporani și clasici. Slavă-domnului, avem de unde alege! Apoi să citim pe Kindle, pe tabletă, pe telefonul mobil, dar să nu ne despărțim niciodată de cartea tipărită, că e cea mai faină dintre toate! Până la urmă Kindle-ul nu miroase nici a tipar, nici a cerneală, nici a hârtie. Deocamdată, cel puțin. 🙂

Să cumpărăm cărțile pe care le citim. Să împrumutăm, desigur, decât să nu citim deloc, dar să cumpărăm ori de câte ori e posibil căci cumpărând, e ca și cum am adopta un autor. Mai ales dacă vorbim de un autor de-al nostru.

Să citim, pentru că, dacă nu citim, e ca și cum am trăi degeaba.

Să citim, pentru că, dacă nu citim, nu vom ști nici cum să trăim.

Să citim, pentru că, dacă nu citim, nu vom putea scrie niciodată.

Să citim în timp ce de undeva se aude o muzică în surdină. Să citim cu un pahar de vin roșu alături sau cu un ceai de ghimbir cu lămâie. Să citim cu o cafea lângă noi sau cu un pahar de coniac armenesc. Sau la o cafea în care am picurat un strop de coniac armenesc. Să citim fumând, sau să citim o carte despre cum să te lași de fumat. Să citim acasă, sau într-o librărie, într-un pub, sau într-o cafenea, să citim în timp ce mergem pe stradă. Să citim oricum, numai să citim.

(Cea mai recentă carte publicată: Câteva lucruri despre tine, Editura Polirom, 2014.)

Miruna Vlada

miruna vladaEu i-aş sfătui pe toţi să încerce să citească în tihnă, dar cu toate organele. Eu sunt senzorială, ca să înţeleg nu trebuie doar să îmi las imaginaţia să explodeze, dar şi să simt pe piele. Acestea sunt instrumentele de bază, aş zice – să fii dispus să te joci pe bune, adică să te bagi cu totul acolo în jocul acela de dincolo de pagină. Să laşi cartea să „ţi se întâmple”, să te ducă de colo colo. Eu cel puţin aşa fac, nu e programatic, dar aşa îmi iese. De aceea citesc mai mult şi mai cu patos decât văd filme. O fi şi ceva orgolios la mijloc, dar vreau să am controlul propriei răvăşiri dintr-o carte. Să mă doară ficatul, să am senzaţie de vomă, să mă regăsesc printre ruinele lecturii şi apoi mai ales să fiu fericită când totul iese bine. De multe ori am învăţat să-mi reconstruiesc speranţa din cărţile unde lucrurile merg bine, unde se rezolvă drama, unde cei pierduţi se regăsesc. Evident acesta e un tip de lectură. Cea în care trăieşti, nu doar citeşti. Şi ca să trăieşti trebuie să-ţi foloseşti toate organele, sub imperiul de teroare al propriei imaginaţii. Dar mai sunt şi lecturile de relaxare, şi de ele avem nevoie, hai să nu fim scorţoşi. Eu chiar simt nevoia ca după un roman-două din astea de trăit, să mai pun o pauză şi cu ceva mai soft, un roman poliţist sau ceva uşurel, eseuri folosofice, de exemplu. Gândirea abstractă odihneşte imaginaţia. Ne face bine să zburdăm un pic pe câmpiile ontologice, și, după aia, să ne întoarcem cu muşchii antrenaţi la lecturile alea de făcut părul măciucă. Eu aşa citesc – ca să mă îndrăgostesc, ca să fac transfer emoţional terapeutic către personajele care mă enervează, ca să-mi provoc clişeele, ca să mă simt neputincioasă şi suverană. Şi de-aia am nevoie de un set amplu de organe cu care să citesc, nu doar cu spiritul „intelectualist” al dorinţei de cunoaştere. Şi mai e ceva – să nu pleci la drum fără provizii şi cu aşteptări nerealiste. Că eşti alpinist acolo în carte, trebuie să faci faţă pe cont propriu căderii în gol. Dacă pleci nepregătit nu ajungi unde trebuie şi dacă porneşti deja cu nişte opinii formate despre cum va fi vârful îţi tai singur craca. Trebuie să fii liber când citeşti, asta cred că e cheia. Să te rupi de lume şi să citeşti cu limitele libertăţii tale în joc.

(Cea mai recentă carte publicată: Bosnia. Partaj, Editura Cartea Românească, 2014.)

Bogdan Munteanu

Bogdan MunteanuCum să citim. Enter. Țac-pac.

* Cum să citim rapid și inteligent;

* 6 strategii care te vor ajuta să citești o carte mai repede;

* Învață cum să citești mai mult, mai repede;

* Cum să citim o carte pe oră;

* Vrei să poți citi trei cărți pe zi?

Măi, să fie! Repede, repede și mult, bagă viteză, dă-i înainte, Google te pune pe fast-forward!

Recunosc, sunt un tip comod. În loc să pun la punct strategii tari de tot, pe care să le urmez și – mai mult – să le împărtășesc, așadar, în loc să pun la punct strategii, m-am obișnuit să pierd vremea într-un mare fel. Uite, chiar acum sunt într-o cafenea, sorb și pufăi în draci. În fața mea, un laptop. O pagină word – șaptesutedouășopt de caractere scrise. Le recitesc. E și Google prin preajmă, cu rețetele lui. Le citesc și p-alea. Facebook, pac și el cu news-feed-ul. Arunc o privire, nu mă pot abține. Așa, mai departe, telefonul mobil. Șmecher și el, bâzâie din când în când. SMS-uri. Citesc, citesc, citesc, și uite că am rămas ancorat în cafenea, cu gadget-urile în jurul meu. Treabă-i asta? De când am început să scriu despre cum să citim, îmi tot fac cu ochiul de pe pervaz câțiva oameni de zăpadă, un Moș Crăciun zâmbăreț și o cutie cu… cărți. Trei într-o barcă, Magicianul, Captiva, Orașul și câinii, Luna și doi bani jumate, Deșertul tătarilor. Ho-ho-ho! Să mă distrez oleacă cu zăpăciții lui Jerome K. Jerome? Să dau o tură prin America de Sud, cu Llosa? Sau prin Grecia, cu Fowles? Eiii, dar aș putea s-aștept o veșnicie alături de Giovanni Drogo! Sau să o iau pe coclauri cu lunaticul de Charles Strickland. Greu de ales! Încă o cafea, vă rog. Shutdown, v-am pupat și-am plecat la colindat!

(Cea mai recentă carte publicată: Bine te-am rătăcit, Incognito!, Editura Limes, 2011.)

Corina Sabău

Corina SabauCitim cum suntem, în cazul meu, haotic, nesistematic, emoţional, fără fişe, trăind câte un an întreg cu o singură carte, fericită că patru cuvinte pot chema după ele atâta viaţă ,„Caddy smelled like trees”, propunându-mi să nu fiu ridicolă şi să vorbesc peste tot despre cartea pe care o citesc, ca și când ar fi singurul subiect de pe lume, dar surprinzându-mă că vorbesc despre ea în cele mai nepotrivite locuri și conjuncturi, pe treptele radio-ului, la nunţi, botezuri sau cununii, gândindu-mă, în timp ce vorbesc, nu eşti decât o egoistă nenorocită. Dacă totuşi aş încerca o clasificare – ce caraghios sună cuvântul „clasificare” scris de mine – citesc cărţi de capă şi spadă când fac boli contagioase (când m-am îmbolnăvit de vărsat de vânt, prin clasa a-X-a, n-am putut citi decât Michel Zevaco), citesc literatură feministă când simt că mă îndrăgostesc, citesc „oh salvie levanţică iasomie trandafir” când vreau să citesc „oh salvie levanţică iasomie trandafir”, citesc despre apusurile Micului Prinţ când mă simt singură şi neînţeleasă, citesc Madame Bovary când mă simt ataşată, chiar mândră (citându-l pe Llosa) de „incurabilul” meu materialism, citesc Evangheliile când, dimporivă, „incurabilul” meu materialism mă scoate din sărite, mă întorc mai mereu la Nastassia Filipovna pentru că nu există nici un alt personaj care să-mi ofere mai puternic (folosind expresia lui Kundera) „beția căderii”, citesc cărţi de istorie sau despre drepturile omului când mă simt deşteaptă şi îmi ofer iluzia că pot înţelege ceva din lumea asta.

(Cea mai recentă carte publicată: Dragostea, chiar ea, Editura Polirom, 2012.)

Jean-Lorin Sterian

Jean-Lorin SterianSînt un cititor haotic. Dacă Lenin a spus, „Învățați, învățați și iar învățați”, eu sînt pentru „Citiți, citiți, numai citiți”. În ultimele trei luni am început șase-șapte cărți, unele pentru școală (m-am înscris la alt master și cînd zic că „merg la școală” sau „am cursuri” lumea mă întreabă adesea: „predai?”), altele pentru propria-mi veșnică plăcere. Acum le închid, mai am două. Mi-e foarte greu să abandonez o carte începută, simt trădarea plutind printre foi. Știu că greșesc, anumite cărți nu sînt pur și simplu scrise pentru mine/ tine.

Nu mi-a fost niciodată de ajuns o singură poveste. Nu sînt persoana potrivită să dea sfaturi pentru că, așa cum națiunile își merită conducătorii, cred că oamenii citesc cărțile pe care le merită. Sînt bune listele de lectură, dar mi se pare trist să fii robul lor. De la 17-18 ani am început să-mi notez titlurile cărților citite și după niște ani am descoperit că sînt robul acestei liste. Uneori îmi pare că am ajuns să citesc doar ca să notez titlurile. Întotdeauna va apărea o persoană care îți va spune: „Cum, n-ai citit cartea asta?”, așa că nu-mi pasă de ce va rămîne necitit. Citesc cărți de la prieteni, cumpăr din anticariate, îmi comand de pe Amazon. Mi-am făcut recent testamentul (ca parte a unui performance) și mi-am lăsat drept moștenire cărțile spectatorilor. Să le aleagă și să le citească cum vor ei. Am o bibliotecă suficient de mare încît să-mi ajungă toată viața. Acum doi ani am început ciclul „Sfârșit de mileniu” al lui Radu Tudoran, din care citesc cam două romane pe an. Nu mă grăbesc, cele 7 volume îmi vor ajunge multă vreme. Nu poți să înveți peștele să înoate. Cîtă vreme cartea va avea un început și un sfîrșit, orice recomandare e inutilă.

(Cea mai recentă carte publicată: Teatrul din sufragerie, 2012.)

 

Sursă imagine principală

3 comentarii
  1. Pingback: cum sa citesti? | lorgean

  2. Pingback: De ce citim şi cum citim | The land of books

  3. Avatarvasile popescu

    Ritmul de citit îl impune scriitorul:nu poţi citi ŞCOALĂ PENTRU PROŞTI şi OPUS PISTORUM în feluri identice.Eu nu sar nici un cuvânt,mi s-ar părea că înşel pe cineva,revin asupra unor fraze,ca să mă conving pe mine că nu pierd timpul.
    O problemă mai spinoasă mi se pare a fi alegerea cărţilor.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *