Unul dintre evenimentele importante ale acestei veri, mai ales pentru publicul tânăr, a fost Festivalul Internațional Studențesc „Zona nouă” de la Sibiu. Organizat de redactorii revistei cu același nume și susținut de Universitatea „Lucian Blaga”, festivalul, ajuns la a treia ediție, își propune să promoveze tineri poeți, atât din România, cât și din afară. Lecturile și dezbaterile incluse în program au reușit și anul acesta să creeze un dialog intercultural între invitați și public, dar și o atmosferă atașantă, dovedind că poezia încă poate fi, și nu pentru puțini oameni, un mod de a trăi.
Printre invitați, s-a numărat și Anna Axfors, care s-a născut în 1990 și a intrat în atenția publicului în vara anului 2015, când a inițiat o dezbatere în ziarul suedez Aftonbladet despre situația în care se găsesc tinerii poeți care așteaptă să își facă debutul. Volumul de poezie Veckaninnan (Săptămâna de dinainte) a fost publicat în Norvegia, în 2015, iar textele ei a apărut în reviste literare precum 10TAL și Floret. Axfors deține, alături de poetul Elis Burrau, blogul de poezie Vi somaldrigskrevprosa (Noi care n-am scris niciodată proză) și micro-editura Fame Factor. În iulie 2016, Axfors a fost desemnată de către ziarul SvenskaDagbladet ca fiind una dintre cei mai importanți 20 de poeți suedezi sub 40 de ani. Citiți, mai jos, un interviu cu autoarea.
For the English version of the interview, please click here.
Cum decurge o zi pentru Anna Axfors? Unde se află scrisul în viața ta de zi cu zi?
Nu încep să scriu imediat ce mă trezesc, în schimb fac o grămadă de alte lucruri. Dar, cu toate astea, scrisul se află mereu undeva în mintea mea. Cred că ceea ce devine în cele din urmă poezie a existat acolo în tot acest timp, maturându-se.
Te ocupi, împreună cu poetul Elis Burrau, de blogul „Vi som aldrig skrev prosa” („Noi cei care n-am scris niciodată proză”). Ce anume te-a făcut să alegi poezia, când și cum ai început să scrii?
Blogul nu mai este activ, dar când a fost se numea așa mai mult în glumă, fiind o referință la o carte suedeză, „Noi cei care nu am spus niciodată «curvă»”. Cu toate astea, nu se poate spune că am ales poezia, pentru că scriu la fel de multă proză. Am scos un roman de mici dimensiuni care se numește „Scrisoare de dragoste”. Dar am început să scriu poezie încă din adolescență, când făceam parte din diferite comunități de poezie sau de scriere de pe internet. După care am fost tot mai inspirată de alți amatori de vârsta mea, mai puțin de poeții „adevărați”. A fost o intrare destul de bună în lumea poeziei, m-a făcut să înțeleg că nu e ceva așa spectaculos să scrii un poem.
Care e cea mai mare frică a Annei? Dar cea mai mare bucurie?
Cea mai mare frică a mea e probabil moartea, dar nici secretele întunecate nu sunt mai prejos. Am lucrat cu tema morții în „Scrisoare de dragoste” și în unele poeme. E îngrozitor să te gândești că într-o zi vom dispărea cu toții, cu toate că înțeleg că nici dacă am avea de ales nu ar fi mai bine. Cred că cele mai mari bucurii ale mele sunt acele momente de armonie când pare să existe un echilibru în viață, iar lumea nu mai este o enigmă insolubilă. Dar în aceeași măsură și momentele de euforie când nu pare să existe niciun fel de echilibru în viață și tocmai de-asta ajungi să te bucuri din tot sufletul.
Te-ai ocupat de promovarea tinerilor poeți nedebutați, ai încercat să convingi că există voci tinere care merită să fie auzite. Cât de greu e să-ți faci un nume în Suedia și cum o duce poezia, are un public sau este, ca gen literar, „Cenușăreasa” literaturii?
Lumea culturală suedeză e destul de închisă și poate că așa sunt toate lumile culturale, dar mi se pare că Suedia e extraordinar de rigidă. Trebuie să ai cărți publicate la cele mai mari edituri și cu asta basta. Și majoritatea cărților care apar se aseamănă între ele, nu se întâmplă prea multe lucruri. Dar regret puțin dezbaterea pe care am avut-o, oamenii au părut să creadă că ceea ce am vrut să transmit e că oricine scrie trebuie să aibă cărțile promovate sau publicate de edituri mari. Însă, în acea vreme, critica suedeză îi lăuda pe tinerii poeți danezi și am vrut să ofer o explicație pentru faptul că un asemenea val de poezie tânără nu există și în Suedia.
Dacă ai putea să-ți petreci o zi cu unul dintre scriitorii tăi preferați din toate timpurile, care ar fi acela și ce ați face?
O, habar n-am. Am petrecut destul de multe ore cu autori care îmi plac și e dureros să vezi că nu seamănă cu ceea ce scriu, cu textele lor. Dacă ar fi să-mi petrec o zi cu un scriitor, nu aș alege pe cineva care îmi place, ci pe cineva care mi se pare amuzant și cu care ar fi plăcut să-mi petrec timpul. Cineva căruia să-i placă să arunce cu bani în stânga și-n dreapta și căruia să-i placă să meagă la restaurant. Cine ar putea fi? Poate Zelda și Scott Fitzgerald pe vremea când trăiau.
Povestește-mi un vis care te-a marcat.
Vis pe care îl ai când dormi sau când visezi cu ochii deschiși la ceva? Visez foarte mult când dorm, dar în momentul ăsta nu-mi aduc aminte niciunul care să mă fi impresionat, le uit destul de repede. Dar în ceea ce privește ceva la ce visez eu, mereu l-am avut pe cel de a deveni scriitoare și mă bucur că s-a împlinit. Nu e nimic mai plăcut decât un vis care devine realitate, cu toate că e important să ai pregătit un alt vis imediat, altfel simți un gol lăuntric.
De ce crezi că lumea mai are nevoie de poezie? Ce loc ocupă o carte de poezie, în formatul tipărit, într-o vreme a Facebook-ului, a Twitter-ului și a altor rețele de socializare sau, mai general spus, a internetului?
De ce mai avem nevoie să mâncăm, când avem internet? Pentru că internetul nu ne poate astâmpăra foamea și nici nu ne poate stinge dorința de a ține o carte în mâini și de a-i întoarce paginile. Internetul e grozav și o mare parte din viețile noastre se petrec pe el, dar imediat devine și mai important să faci lucruri și altundeva decât în fața ecranului. Pentru că e stresant să ai acces la informațiile lumii întregi când, de fapt, ai avea nevoie să te concentrezi sau să te relaxezi.
Într-unul dintre poeme spui „Singurătatea poate să vină brusc, dar nu trebuie să o folosești ca să îți faci viața și mai plictisitoare sau tristă decât e deja”. Care ar fi cele 5 instrucțiuni de utilizare a singurătății pentru tine?
Scrie, citește, uită-te pe youtube cum să faci mâncare la fel de bună ca la restaurant, dormi, privește înainte.
Textele tale sunt mai degrabă poeme de atmosferă, prin care intri ca cititor în intimitatea unei tinere femei, o cunoști cu fricile, bucuriile, frământările ei și micile evenimente ce țin de cotidian. Crezi în poezie mai degrabă ca într-o activitate programatică, ceva ce trebuie cultivat și întreținut, sau mai degrabă ca formă de terapie?
Cred că mai degrabă ca activitate programatică. Nu scriu ca formă de terapie sau, poate, într-o oarecare măsură, da, dar nu mai mult decât cineva care nu scrie despre viața de zi cu zi.
Ce alte proiecte mai ai plan pentru viitor? În ceea ce privește poezia, ce se întâmplă la momentul de față în Suedia? Cum reacționează lumea la ceea ce propui tu?
Acum scriu o carte care sper să fie un best seller…haha. Să vedem ce-o să iasă. Are în ea și ceva crimă și nu e așa poetică. Nu am mai scris până acum un roman polițist și vreau să-mi dau noi provocări tot timpul. Am scris până acum un roman scurt și liric și probabil că aș mai putea scrie încă o sută, ceea ce ar putea fi un lucru bun pentru alții, pentru aceia care mă consideră o autoare dificilă. Dar pe mine m-ar plictisi!
Credit imagine principală: Gabriela Cuzepan
