Alexandru Vlad, prozatorul optzecist de cursă lungă, despre care am mai scris aici (despre romanul său, Ploile amare, Charmides, 2011), a mai publicat recent un volum de „proze asortate”, cum le numeşte el în subtitlu: Măsline aproape gratis (Editura Eikon, 2012).

http://bookaholic.ro/?attachment_id=20950

Dacă Ploile amare era un roman amplu, construit, cu fraze cizelate, de rafinament, Măsline aproape gratis reprezintă un soi de instantanee prozastice, aşa cum erau în fotografie instantaneele lui Henri-Cartier Bresson. Proze foarte scurte (de două-trei pagini) care arată că virtuozitatea autorului merge şi în celălalt sens: al notaţiei succinte.

Alexandru Vlad notează aici – de regulă la persoana I, căci punctul de plecare e adesea biografic – mici anecdote, incidente, dialoguri, evocări, tot ce îi pune în mişcare instinctul de scriitor, tot ce îi animă impulsul de a scrie. Exerciţii de prestidigitaţie – prozatorul mărturisea, în cadrul lansării de la Târgul de carte Gaudeamus, că le-a scris pentru a-şi păstra în formă mâna de scriitor –, instantaneele poartă la griffe (cum spun francezii), marca stilistică inconfundabilă a autorului. Frazele nu mai sunt, în schimb, ample, se sfârşesc repede, fără să fie însă nervoase, ci pline de linişte: fiindcă amprenta stilistică a prozatorului ardelean, de care vorbeam mai sus, este una care ţine de acel ritm (cel puţin în aparenţă) lent, copleşitor al vieţii, de aşa-numita durată reală a existenţei.

Şi ce mai aduc nou aceste proze scurte, după Ploile amare? Aduc umorul (deşi el nu era absent din roman, ci doar în cantităţi moderate într-o carte gravă în ansamblu), un umor lipsit de ironie, aşa cum fraza e lipsită de nervozitate. Chiar dacă unele proze scurte (prozele de tip dialog la crâşma din sat, de pildă) sfârşesc cu o poantă, aceasta din urmă nu are niciodată tăişul ascuţit al ironiei aşa-zise munteneşti, de dincoace de Carpaţi.

Mă opresc aici asupra povestirii care dă titlul cărţii, Măsline aproape gratis. Despre ce e vorba? E mica „odisee” a căutării măslinelor în anii comunismului, dat fiind că naratorul-personaj primise din partea unui medic naturist sfatul de a-şi trata ulcerul cu sâmburi de măsline.

Alexandru Vlad evocă, în debutul povestirii, cazul nostalgicilor comunismului, care îşi aduc aminte că o pâine costa pe-atunci 3 lei, iar măslinele se dădeau… „aproape gratis”. Or, memoria se pare că ne joacă destule feste, conchide naratorul-personaj, căci, pe de o parte, pentru a cumpăra două pâini (ce costau, e drept, 6 lei), trebuia să stai de două ori la coadă, iar pe de altă parte, povestea măslinelor e cu totul alta… Cu umor retrospectiv, căptuşit de amărăciune, ni se povesteşte cum, tot întrebând de măsline, naratorul-personaj a început să fie luat la ochi de vânzătoare, dar şi de indivizi misterioşi, prin alimentare; produsul cu pricina nu se găsea, evident, aşa că, îmbrăcat „ca la nuntă” cu costum şi cravată, el îşi împinge căutările o treaptă mai sus, la cei de la Partid şi, apoi, la cei din Armată. În cele din urmă, plăteşte „gras” un kilogram de măsline cumpărat de la popota Armatei, pentru a descoperi cu stupoare, întors acasă, că cele două borcane conţineau măsline verzi… fără sâmbure, în locul căruia rânjea „diabolic” un ochi roşu de gogoşar…

Drept urmare, căutarea devine acum în mod explicit căutare de măsline cu sâmbure! Întâmplarea se sfârşeşte cu un gust amar: naratorul-personaj se întâlneşte cu un fost coleg de şcoală mai „împlinit”, pare-se, în viaţă, căci ocupând o funcţie în ierarhia comunistă, care-i propune, generos, să-i ofere toţi sâmburii măslinelor consumate la el în casă de către soţie şi soacră, mare amatoare, de altfel, de asemenea delicatese…

Textele lui Alexandru Vlad sunt, într-adevăr, un fel de „proze asortate”, un soi de „aperitiv” alcătuit din ingrediente diverse, de la cele picante până la cele melancolice, un caleidoscop de notaţii şi stări de spirit (vezi, de pildă, cele două pagini intitulate „Cafea”) pe care le citeşti cu mare plăcere, la rând ori la întâmplare (orientându-te pur şi simplu după titlu). Evident că, după aceea, o să ţi se facă o foame şi mai mare de lectură (pentru care recomand Ploile amare).

Alexandru Vlad, Măsline aproape gratis (proze asortate), Editura Eikon, Cluj, 2012, 196 p.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *