Luana Stroe

Luana Stroe

Luana Stroe

Luana Stroe a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București cu o lucrare despre audiobook-uri pe piața de carte românească. În prezent, e masterandă în anul I, specialitatea Studii literare.


Arta zgomotului – „Glitch”, de Vlad Moldovan

Muzica Glitch este o subcategorie a muzicii electronice. Formula sonoră a acestui gen muzical e, aparent, simplă: înșiruiri de sunete (în sensul brut al termenului) ale unor erori de sistem, de la CD-uri zgâriate la erori de software. Această metodă (experimentală, de altfel) de a face muzică apare în anii ʼ90. Dar, desigur, „antecedente” există. Două dintre ele pot explica mai bine decât muzica Glitch însăși raționamentele muzicale pe care Vlad Moldovan le construiește în volumul său de poezie. Citeşte tot articolul


Audiție din Nicolae Steinhardt (II) – „Jurnal de autor”

Acum două săptămâni vorbisem despre lecturile cu voce tare făcute de Henriette Yvonne Stahl. Continuu acum acea discuție cu un alt audiobook, Jurnal de autor, care cuprinde 16 tablete radiofonice înregistrate de Nicolae Steinhardt între 1978 și 1984.

În privința „cărților vorbite” s-a scris mult. Există detractori și susținători. De multe ori, au fost văzute fie ca lectură neparticipativă, fie ca recidivă la mijloacele de lectură dintr-un trecut îndepărtat. Citeşte tot articolul


Viziuni colorate – „Și se făcu întuneric”, de Ciprian Măceșaru

Și se făcu întuneric, de Ciprian Măceșaru, este o colecție de opt proze scurte, exemplar scrise, în care fiecare text în parte reușește să atingă un punct nevralgic al lumii de azi.

Volumul se deschide cu un text despre defazări, pierderi de tempo și sincope conjugale. În Delay, acești timpi lipsă nu-i anulează personajului numai plăcerea de a nu anticipa scorurile la meciurile din campionatul de fotbal (televizorul lui Gherasim, veciunul de la etaj, este cu câteva secunde mai rapid), dar pune și punct căsniciei sale – în favoarea aceluiași Gherasim. Citeşte tot articolul


Audiție din Henriette Yvonne Stahl (I) – „Realitatea iluziei”

Realitatea iluziei este unul dintre cele mai recente audiobook-uri ale Editurii Casa Radio.  Înregistrările pe bandă magnetică făcute de Henriette Yvonne Stahl sunt un excelent prilej pentru pasionații de istorie literară să exulte. Autoarea înregistrează, între 1965 și 1978, pasaje din volume ca Voica, Mătușa Matilda, Între zi și noapte, Marea bucurie, Fratele meu, omul, Nu mă călca pe umbră, Pontiful și Drum de foc. Citeşte tot articolul


„Borderline”, de Ana Dragu – Tensiunile poeziei

Borderline (2017), apărut la editura Charmides, este un volum tensionat în care, gradual, prinde contur și e dusă la extrem o poetică a anxietăților. Ana Dragu construiește, pe doar șaptezeci și șase de pagini, un jurnal al zonelor crepusculare pe care le traversează. Ce îi reușește de minune poetei e să mențină până la capăt un ton de o neutralitate care, nu de puține ori, deconcertează: o poezie în care biograficul irizează din toate părțile e scrisă cu o totală (și asumată) neangajare. Citeşte tot articolul


Walkiria Martei Petreu – „Supa de la miezul nopții”

Cea mai recentă carte a Martei Petreu este entuziasmantă dintr-o mulțime de motive. Supa de la miezul nopții e un roman care duce, simultan, mai multe „bătălii” pe fronturi dintre cele mai diverse, iar Martei Petreu îi reușește de minune fiecare miză pe care și-o fixează.

Cartea reprezintă o rememorare a destinelor unor personaje care se intersectează și care, într-un fel sau altul, se destructurează reciproc ajungând, în cele din urmă, să se distrugă. Citeşte tot articolul


Din universul nostru enarmonic – „Cei frumoși și cei buni”, de Cristian Fulaș

Cea mai recentă carte a lui Cristian Fulaș, Cei frumoși și cei buni, e alcătuită din cinci nuvele care, la prima scrutare, nu par să se armonizeze în vreun fel. Lucrurile sunt, însă, ceva mai complicate.

În prima nuvelă, 50 de bani, Eva, prolifică profesional, dar cu o căsnicie falimentară, intră într-un soi de criză nervoasă după ce, aparent, soțul ei îi ia una dintre monedele de 50 de bani pe care ea le colecționa cu religiozitate. Iată debutul acestei crize: „Tu ai luat moneda, știu, tu! Numai tu puteai fi! Dă-mi-o înapoi, spune vocea cu o pasiune greu previzibilă în imaginea pe care o oferă. Că suferă, e mai mult decât evident, dar vocea ei e atât de suavă, imploră, iubește. Pe cine, Pavel nu-și dă seama. Ar vrea să creadă, fiind o zi minunată din viața lui,  că pe el. Dar: o cutie de farduri îi trece razant pe lângă cap, un cap care sigur nu e al lui se lovește cu putere de comoda cu farduri, apoi același cap spune: Dacă nu-mi dai banii mei înapoi te omor, nenorocitu dracu!”. Desigur că e greu să nu sesizezi absurdul situației. Dusă la spital, Eva moare în timp ce soțul ei începe o aventură cu o femeie ceva mai blândă, ceva mai iubitoare, iar moartea soției nu e altceva decât un simplu dat biografic. Citeşte tot articolul


Mihai Zamfir și romanul literaturii române: „O istorie stilistică a literaturii române nu s-a mai făcut” (interviu)

Întâlnirea cu profesorul Mihai Zamfir vine și definitivează un profil pe care cărțile lui îl promit ferm. Eleganța intelectuală, finețea argumentării nu sunt nici pe departe numai niște efecte de condei, ci aparțin personalității lui, simultan erudită și fermecătoare. Toate acestea au transformat interviul într-un dialog. Am preferat forma aceasta unei eventuale recenzii aride. Citeşte tot articolul


Figura literară a lui Don Juan și un proces just – Don Giovanni în regia lui Andrei Șerban

Cum ne putem explica și, mai ales, cum putem gusta o punere în scenă modernă a unei opere clasice? Cazul concret: Don Giovanni de Mozart în regia lui Andrei Șerban.

Părerile sunt împărțite, dar e imposibil să nu vedem cum balanța înclină (dramatic) de partea detractorilor. Desigur că motive de derută sunt, pornind de la acela că există un cod (al bunului simț?) care face ca operele intrate în canon să fie, așa-zicând, inviolabile. Așa cum este, am spune fără să clipim, și cazul lui Don Giovanni. Și totuși, afirmația e cât se poate de greșită. Da, există ceea ce am putea numi donjuanism, dar să fie oare acesta un mit imobil, fără nuanțe și repuneri în discuție? Bineînțeles că nu. Citeşte tot articolul


Afinități enesciene. Amintirile lui George Enescu

Recenta apariție a editurii Curtea Veche, Amintirile lui George Enescu / Les Souvenirs de Georges Enesco, este, din toate punctele de vedere, o reușită.

Cartea apărea în chiar anul morții lui Enescu, 1955, la Paris, și conținea convorbirile dintre Bernard Gavoty și George Enescu înregistrate și difuzate de radioul francez în 1951. Formula acestor convorbiri este cât se poate de fericit gândită: sacrificând spontaneitatea unui întâlniri frontale între critic și compozitor, Gavoty preferă să-i ofere lui Enescu spațiu de mișcare. Mai întâi scrise și abia apoi înregistrate pe bandă magnetică, aceste convorbiri (douăzeci la număr) își păstrează același farmec chit că sunt ascultate sau citite. De unde și caracterul pregnant memorialistic al acestor interviuri radiofonice. Despre toate acestea vorbește, cu finețe tehnică, Bernard Gavoty, în prefața volumului. Citeşte tot articolul