Luana Stroe

Luana Stroe

Luana Stroe

Luana Stroe a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București cu o lucrare despre audiobook-uri pe piața de carte românească. În prezent, e masterandă în anul I, specialitatea Studii literare.


T.O. Bobe: „Am încercat să-mi fac portretul și să-mi răspund la întrebarea de ce nu pot să scriu”

După Bucla (1999), Darul lui Moș Crăciun (2003), Cum mi-am petrecut vacanța de vară (2004) și Contorsionista (2011), T.O. Bobe revine cu un nou roman. În puține cuvinte, în Cartea neisprăvirii „domnul Teo scrie un roman”. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate de atât, așa încât mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu T.O. Bobe despre dedesubturile și legăturile subtile din cartea lui. Citeşte tot articolul


Mircea Anghelescu: „Literatura, arta în genere, este un fapt de cultură”

Istoria descriptivă a literaturii române, proaspăt ieșită din tipar, propune o schimbare de direcție în istoria literară, o schimbare necesară care merita o discuție ceva mai amplă decât simpla dare de seamă cronicărească. De aceea m-am bucurat că profesorul Mircea Anghelescu a acceptat să  punem sub lupă mizele și deschiderile acestei ingenioase istorii a literaturii. În ce mă privește, a fost o plăcere să discut cu profesorul Anghelescu despre acest bildungsroman al literaturii premoderne, pus în pagină cu efervescența și eleganța unui critic literar de primă clasă. Citeşte tot articolul


Barbu Cioculescu: „Înaintez vesel către centenar” (interviu)

A fost o plăcere să discut cu Barbu Cioculescu despre promoții literare și povești din culisele vieții culturale din anii '40, de la prietenia lui cu cei din așa-numita „generație a războiului”, până la strânsa prietenie dintre Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu.

Am pornind de la cărțile de memorii scrise de Barbu Cioculescu, așa ca Povestind despre atunci sau Amintirile unui uituc, ajungând să închegăm o discuție cât se poate de liberă și degajată, tema centrală rămânând, desigur, literatura.

Citeşte tot articolul


„Detaliile luminoase” ale paradisului – „Două eseuri despre paradis și o încheiere”, de Horia-Roman Patapievici

Apărut la finalul anului trecut, volumul Două eseuri despre paradis și o încheiere semnat de Horia-Roman Patapievici aduce în prim-plan o temă pe care modernitatea o trecuse în rândul celor fanate. La urma urmei, o obișnuință culturală ne-a făcut ca de la prima întâlnire cu Divina commedia a lui Dante să intrăm într-un soi de partizanat estetic cu Infernul, în defavoarea Purgatoriului și a Paradisului. Trebuie spus din capul locului că nu avem de-a face cu un volum de investigație teologică, ci cu unul care vede în paradis un principiu de construcție estetică. Citeşte tot articolul


Cecilia Mizrahy: „Dan Mizrahy putea explica de ce interpretează un Concert Brandenburgic într-o anume manieră. Dar, la Gershwin, nu putea da asemenea explicații”

Numele pianistul Dan Mizrahy rămâne, pentru cunoscătorii de muzică clasică, legat de cel al lui George Gershwin. La 9 ani, cu dispensă de vârstă, a fost admis la clasa Aureliei Cionca, din cadrul Academiei de Muzică din București, dar în ’41, din cauza legilor rasiale, a fost nevoit să se refugieze în Palestina. Totuși, printr-o suită de conjuncturi favorabile, a reușit să-și continue studiile la Conservatorul din Ierusalim. Întors, după câțiva ani, în România, va deveni elevul lui Mihail Jora, cu care studiază, pe rând, armonia, formele, orchestrația, contrapunctul și compoziția. Cariera solistică s-a conjugat apoi cu cea didactică, iar numele lui va fi adesea pronunțat în continuarea celui al lui Gershwin. Citeşte tot articolul


Cronică de carte: „Alchimistul. Amintiri cu și despre Dinu Lipatti”, ed. Fabian Anton

Odată cu centenarul Dinu Lipatti din 2017, au apărut mai multe volume care recuperează, într-o formă sau alta, bucăți din viața privată sau cea concertistică a lui Lipatti. Volumul îngrijit de Fabian Anton, Alchimistul. Amintiri cu și despre Dinu Lipatti, vine, cu siguranță, în continuarea acestor apariții editoriale. Ideea unui volum care să reunească cronicile muzicale și mărturiile celor care l-au ascultat pe Dinu Lipatti concertând e, în sine, cum nu se poate mai nimerită. Totuși, unele neajunsuri există. Citeşte tot articolul


În răspăr – „Alături cu drumu”, de Nora Iuga

Când Lucian Raicu recenza debutul Norei Iuga în poezie, începea cu frica inerentă a criticului de întâmpinare: teama unui „diagnostic” greșit. La momentul respectiv, el găsea acoperirea perfectă apelând tocmai la fibra de poet, atât de evidentă în cazul Norei Iuga încă de la început: „Singurul temei de liniștire a conștiinței l-ar constitui vocația lirică a autoarei, poetă și atunci când nu are aerul, când face totul pentru a se apăra de poezie ca de o calamitate naturală, ca de o nenorocire venită din senin”. Citeşte tot articolul


Antidot pentru o cascadă a prejudecăților – „Sârmă ghimpată”, de Claudiu Komartin

Felul demotivant și fugitiv în care s-a scris despre așa-numita „generație a războiului” sau „generația pierdută” a degenerat într-un soi de „cascadă a prejudecăților”, preluând, de dragul sonorităților, titlul unei rubrici semnate de Camil Petrescu prin ’45-’46. Vorbim despre acei poeți care debutează în jurul anilor ʼ39-ʼ47 și care sunt de două ori reduși la tăcere: o dată de venirea celui de-Al II-lea Război Mondial, iar apoi de instaurarea comunismului. Citeşte tot articolul


Radicalismele amfibii – „Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice”, de Paul Cernat

Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice, cel mai recent volum semnat de Paul Cernat, îmbină la perfecție acribia istoricului literar cu jovialitatea cronicarului de întâmpinare. Sigur că, într-o oarecare măsură, se simt ecouri din Avangarda românească și complexul periferiei. Primul „val” , volumul din 2007 al lui Paul Cernat, însă aceste ecouri țin mai degrabă de eșafodajul istoric și nu de miza critică a volumului, cu totul alta acum decât în precedentul studiu. După cum o spune și autorul în Cuvânt introductiv, volumul acesta nu panoramează avangarda istorică de la noi și nici nu se vrea a fi o analiză la rece a modernismului literar și cultural. Altfel spus, nu e o lucrare de sinteză. Este, în schimb, o excelentă demonstrație a caracterului amfibiu pe care literatura de avangardă o are. De aici și titlul pascalian. Citeşte tot articolul


Lumile cristaline – „Transparența”, de Radu Vancu

Transparența, primul roman semnat de Radu Vancu, este, pe cât de organic, pe atât de eteric. Faptul poate fi demonstrat pe mai multe căi, însă aleg să o fac într-o manieră ocolită: pornind de la poetul mistic San Juan de la Cruz, un caz atipic (și de aceea extraordinar) al literaturii renascentiste spaniole. Să luăm probabil cea mai cunoscută poezie a lui de la Cruz: Noche oscura (Noapte întunecată), care descrie, de fapt, uniunea mistică dintre suflet și Dumnezeu. La o expertiză atentă, putem vedea că scenografia e aceeași din Egloga a II-a a lui Garcilaso (contemporan al lui de la Cruz), însă aceea era o poezie despre dragostea profană a unui păstor, Albanio. Există un mediator între profanul Garcilaso și misticul de la Cruz: în 1575 apare un volum semnat de Sebastián de Córdoba, intitulat Obras de Boscán y Garcilaso trasladadas a materias cristianas y religiosas, adică niște versificări (puțin izbutite, ce-i drept) care căptușeau poezia de dragoste a lui Garcilaso într-un înveliș mistic. Așa se scrie, de fapt, Noche oscura, poem care resemantizează o poveste de dragoste în termenii misticii. Citeşte tot articolul