Veronica

10 melodii cu personaje literare în titlu

În urmă cu aproape două luni vă povesteam cum De veghe în lanul de secară, romanul de debut al lui J.D. Salinger, a fost cartea preferată a unor psihopaţi/criminali, cel mai celebru dintre toţi fiind Mark David Chapman, cel care l-a împuşcat pe John Lennon. Căutând cât mai multe detalii despre subiect, la momentul respectiv ne-am pus problema câţi alţi oameni au fost oare inspiraţi de Holden Caulfield la bune sau la rele? Acestea fiind date, am dat peste melodia "Who Wrote Holden Caulfield?" de la Green Day. Şi pentru că numele personajului nu este însă întâlnit în versurile melodiei, ne-am gândit să căutăm şi altele care să aibă în titlu nume de personaj literar, însă nu musai să şi vorbească despre el. Citeşte tot articolul


9 guvernante din cărți

Guvernantele au reprezentat de-a lungul istoriei figuri importante în evoluţia femeii în societate. Înainte de Primul Razboi Mondial erau angajate de bază în familiile cu o anume condiţie materială, iar scopul lor, spre deosebire de dădace, era acela de a instrui copiii. Guvernantele populează din plin literatura secolului XIX, fiind, de altfel, personaje populare la momentul respectiv, ce au contribuit la emanciparea femeii. Surorile Bronte au fost printre primele care au descris condiţia guvernantelor la mijlocul secolului XIX, ele însele având experienţă în domeniu. Fiind mari fani ai lui Jane Eyre şi în copilărie visând la o Mary Poppins personală, am decis astăzi să facem o trecere în revistă a celor mai interesante guvernante din literatură. Citeşte tot articolul


Concursul de Debut Literar UniCredit: ediția V + o dezbatere

Concursurile de manuscrise au devenit o modă în ultimii 10 ani printre scriitorii nedebutați. Cele mai prolifice dintre toate au fost, până nu demult, concursul de debut de la Cartea Românească şi geamănul său karmic - concursul pentru tinerii până în 35 de ani de la USR (detalii aici). De 5 ani, însă, un alt concurs s-a ridicat în atenţia celor care vor să se lanseze în lumea literară - Concursul de Debut Literar UniCredit.  Citeşte tot articolul


Cu cine dăm nas în nas anul acesta la Bookfest

A început numărătoarea inversă pentru Bookfest, unul din târgurile de carte de la care ne-am obişnuit anual să avem aşteptări mari şi la care cu siguranţă vom da nas în nas cu scriitori români importanți, dar și cu critici, editori, jurnaliști. Bookfestul se va ţine în perioada 30 mai - 3 iunie, iar lansările romaneşti importante de anul acesta vor purta semnăturile Neagu Djuvara, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia și Gabriel Liiceanu. 5 zile, 250 de evenimente; lansări, sesiuni de autografe, discuţii şi dezbateri, jurnalişti, scriitori şi cititori - se anunţă un alt maraton literar care va strânge bookaholicii bucureşteni sub acoperişul imens al Romexpo. Citeşte tot articolul


La mulți ani de Ziua Internațională a Cărții!

Dacă 23 aprilie este ziua onomastică pentru mulţi Gheorghe, George, Georgiane şamd (la mulţi ani, pe această cale :) ), în lumea literară reprezintă, încă din 1923, Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Data de 23 aprilie nu a fost aleasă la întâmplare pentru un eveniment de gen. Această zi reprezintă, din coincidenţe mai mult sau mai puţin galactice, data la care mulţi scriitori de renume au murit. Mai exact, în 1616, pe 23 aprilie, au trecut în nefiinţă Miguel de Cervantes, William Shakespeare şi Inca Garcilaso de la Vega. Totodată, 23 aprilie a fost data naşterii sau a morţii pentru alţi scriitori importanţi precum Maurice Druon, Haldor K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo. Citeşte tot articolul


10 filme despre scriitori și cărți pe care le-au scris

Ideea unei astfel de liste a venit de curând, când TVR a difuzat Finding Neverland, un film despre cum J. M. Barrie şi-a găsit inspiraţia pentru a scrie aventurile lui Peter Pan. Apoi mi-am amintit toate filmele pe care le-am văzut în studenţie despre scriitori care scriu o carte şi drumul pe care îl parcurg până la publicare. A venit firesc să adun câteva din ele într-o listă şi să vi le recomand şi vouă, în cazul în care vreodată veţi avea curiozitatea să vedeţi una-alta despre frustrările lui James Joyce când a publicat Dubliners sau viaţa boemă a lui Truman Capote şi prieteniile dubioase pe care le-a dezvoltat cu criminalii din romanul său Cu sânge rece. Citeşte tot articolul


definitia scriitoarei J.K. Rowling

The Casual Vacancy de J.K. Rowling – drumul ficţiunii de la copii la adulţi

Suntem primii care să susţină că există dependență de cărţi şi o sprijinim până în pânzele albe. Dar cum se corelează aceasta cu fidelitatea cititorilor față de un scriitor?

În urmă cu o săptămână, autoarea care i-a dat viaţa pe hârtie lui Harry Potter, J.K. Rowling, a anunţat oficial, spre deliciul şi bucuria fanilor/dependenţilor, că în toamna acestui an va lansa o carte nouă, prima cu care scriitoarea britanică targeteaza publicul adult. Riscă ceva J.K. Rowling prin această schimbare dramatică? Îşi va pierde din cititori? Cât de mare va rămâne entuziasmul fanilor ei după 27 septembrie, când "The Casual Vacancy" va vedea lumina tiparului? Citeşte tot articolul


Pulitzerul pentru ficţiune… rămâne ficţiune, pentru prima dată în 35 de ani

"The Pulitzer Prize is our best chance as writers and readers and booksellers to celebrate fiction. This was the year we all lost." (Ann Patchett)

Un eveniment care nu s-a mai întâmplat de 35 de ani a luat cu asalt lumea literară americană în ultima săptămână: premiul Pulitzer pentru ficţiune nu s-a acordat. Conform juriului care a deliberat cele mai bune lucrări de ficţiune ale anului 2011, scrise de autori americani şi tratând viaţa şi cultura americană, nu există niciun text care să fi meritat premiul. Este a 11-a oară în istora de 95 de ani a Pulitzer-ului pentru ficţiune când acest lucru se întâmplă, ultima dată premiul nefiind acordat în 1977 (decada anilor '70 a fost cea mai austeră din punct de vedere literar în SUA, Pulitzer-ul acordându-se în doar 7 ani din 10). Citeşte tot articolul


Ce trebuie spus de Günter Grass sau punctul în care literatura întâlnește pacea mondială

În urmă cu o săptămână, ziarul german Süddeutsche Zeitung a publicat poemul "Ce trebuie spus" ("Was gesagt werden muss") al laureatului cu Nobel pentru Literatură, Günter Grass, creând o frenezie nu doar în Germania, țara de baştină a poetului, dar şi în Israel şi Iran, ajungând în scurt timp pe primele pagini ale publicaţiilor din întreaga lume. Scandalizat de acuzele lui Grass, guvernul israelian i-a interzis poetului să mai pună vreodată piciorul în statul evreiesc. Citeşte tot articolul


30 de scriitori celebri vorbind despre Dumnezeu (montaj video)

Criticii religioși descriu intelectualii ca oameni predispuşi la instabilitate mentală, marşând pe ideea că ar exista o legătură strânsă, în cazul lor, între geniu şi nebunie; aceştia s-ar deosebi de oamenii obişnuiţi prin ateismul lor asumat şi prin indecenţă, având în vedere obiceiurile lor sexuale, promiscuitatea sau celibatul. (sursa) Citeşte tot articolul


10 melodii + un album inspirate de George Orwell

George Orwell nu este adus pentru prima oară în discuţie pe Bookaholic. Nu demult am făcut chiar o comparaţie între romanul O mie nouă sute optzeci şi patru şi filmul realizat în 1984 după scriitura englezului, amintind și de Pink Floyd, care, în opinia noastră, constituie "gradinița" dinainte de "școala" Orwell. Cele mai influente romane scrise de acesta au rămas de-a lungul secolului XX O mie nouă sute optzeci şi patru (1948) şi Ferma animalelor (1945), care actualmente sunt lecturi universale obligatorii prin licee şi facultăţi, iar azi am ales să abordăm o altă perspectivă asupra acestor două texte, pentru a le face mai mult plăcute decât obligatorii. :) Citeşte tot articolul


Scriitori suferinzi de dislexie&co.

De foarte multe ori, a citi şi a scrie sunt două drepturi pe care le căpătăm prin învăţare, iar majoritatea considerăm că ni se cuvin. Ce se întâmplă însă când nu eşti psihic capabil să citeşti, să scrii sau să memorezi şi, pe deasupra, devii scriitor? Cel mai adesea ne gândim la dislexie când vorbim de astfel de incapacitaţi, dar mai există dispraxia, disgrafia, ADHD ș.a., care ar fi putut uşor împiedica mulţi scriitori să facă performanţă în literatură. Majoritatea tulburărilor de gen sunt descoperiri ale secolului XX şi, cu toate acestea, sunt autori care au trăit înainte de această perioadă şi au fost asociaţi cu probleme de învăţare, concetrare, citit sau scris. Astăzi ne-am propus să facem o trecere în revistă a câtorva din cele mai cunoscute nume, care, într-o formă sau alta, au avut un deficit. Citeşte tot articolul


Sfârşitul erei Britannice

În cazul în care nu ştiaţi încotro se îndreaptă revoluţia digitală, am aflat că destul încât să zguduie un brand de peste 200 de ani. Oficial, Encyclopedia Britannica va fi scoasă din print. Multele volume cu care ne-am obişnuit prin librării nu vor mai fi scoase pe piaţă, pentru prima dată în 244 de ani, miza rămânând, conform preşedintelui Britannicii, Jorge Cauz, să se concentreze exclusiv asupra enciclopediei digitale şi instrumentelor educaţionale. Citeşte tot articolul