Bookaholic

Ionel îl privește pe doctor cu neîncredere. În vârful instrumentului strălucește cu muci boaba de fasole, proaspăt scoasă din nas. Acum o săptămână fusese o mazăre, extrasă cu aceeași dibăcie din ureche. În urmă cu o lună, îi dăduse purgativ, pentru cheița de la sipetul bunicii. Bunica s-a cam strîmbat, dar a primit înapoi prețioasa sculă. Apoi doctorul s-a întors către părinții resemnați:

– Băgați-i mințile-n cap. Într-o zi n-am să fiu prin preajmă și o să se termine rău!

Și a aruncat boaba de fasole la gunoi. Părinții au oftat. Dar, spre marea lor nedumerire, care avea să crească în timp, Ionel i-a înțeles din priviri. S-a cumințit și numai ochii i se învîrteau în cap. Vremurile erau grele, așa că a promis tot ce i s-a cerut. Un timp, n-a mai intrat și n-a mai ieșit nimic în și din orificiile darnice. Se părea că se înțelepțise. Dar trebuie spus că, fericiți de cum li s-a cumințit odrasla, părinții au pierdut din vedere lucrul principal: Ionel începuse să colecționeze tot felul de lucrușoare inutile. O pipetă de la farmacia familiei, o pensetă din trusa de ceasornicar a tatălui, un ac din papiota aceleiași bunici, un sfredel de la bunicul și o pâlnie din fundul curții. N-au văzut toate astea pentru simplul motiv că Ionel le ascundea în cutia de lemn de cireș a verișoarei Olguța. Iar cutiuța s-a rătăcit într-o bună zi, spre disperarea fetiței. Olguța a răcnit și nu s-a liniștit decît atunci când, straniu, i s-au umflat fălcile ca la hamster. Înghițise ghips. Așa că s-au dus cu ea glonț la același doctor atoateștiutor. De unde să știe ei că Ionel o păcălise, că e zahăr vanilat?

Rămas singur, băiatul și-a luat comoara și a șters-o prin gard, pe câmp. A ajuns la nucul bătrîn și răcoros. Acolo odihnea străinul, sprijinit cu spatele de trunchi, cu bărbia în piept, cu mâinile descheiate în jurul corpului și cu vestonul larg deschis. Avea o gaură-n tâmplă, iar pe sub ureche se scursese creier și sânge. Tacticos, băiatul și-a scos uneltele. A strîns, a sortat, a măsurat, a îndesat. I-a băgat, ca în joacă, mințile-n cap. Apoi a lipit cu clei toate oasele. Iar când Ionel s-a retras să-şi admire opera, străinul a întors capul spre el, a deschis ochii și i-a zâmbit: „Mulțumesc, puiule!”.