Ionel îl privește pe doctor cu neîncredere. În vârful instrumentului strălucește cu muci boaba de fasole, proaspăt scoasă din nas. Acum o săptămână fusese o mazăre, extrasă cu aceeași dibăcie din ureche. În urmă cu o lună, îi dăduse purgativ, pentru cheița de la sipetul bunicii. Bunica s-a cam strîmbat, dar a primit înapoi prețioasa sculă. Apoi doctorul s-a întors către părinții resemnați:

– Băgați-i mințile-n cap. Într-o zi n-am să fiu prin preajmă și o să se termine rău!

Și a aruncat boaba de fasole la gunoi. Părinții au oftat. Dar, spre marea lor nedumerire, care avea să crească în timp, Ionel i-a înțeles din priviri. S-a cumințit și numai ochii i se învîrteau în cap. Vremurile erau grele, așa că a promis tot ce i s-a cerut. Un timp, n-a mai intrat și n-a mai ieșit nimic în și din orificiile darnice. Se părea că se înțelepțise. Dar trebuie spus că, fericiți de cum li s-a cumințit odrasla, părinții au pierdut din vedere lucrul principal: Ionel începuse să colecționeze tot felul de lucrușoare inutile. O pipetă de la farmacia familiei, o pensetă din trusa de ceasornicar a tatălui, un ac din papiota aceleiași bunici, un sfredel de la bunicul și o pâlnie din fundul curții. N-au văzut toate astea pentru simplul motiv că Ionel le ascundea în cutia de lemn de cireș a verișoarei Olguța. Iar cutiuța s-a rătăcit într-o bună zi, spre disperarea fetiței. Olguța a răcnit și nu s-a liniștit decît atunci când, straniu, i s-au umflat fălcile ca la hamster. Înghițise ghips. Așa că s-au dus cu ea glonț la același doctor atoateștiutor. De unde să știe ei că Ionel o păcălise, că e zahăr vanilat?

Rămas singur, băiatul și-a luat comoara și a șters-o prin gard, pe câmp. A ajuns la nucul bătrîn și răcoros. Acolo odihnea străinul, sprijinit cu spatele de trunchi, cu bărbia în piept, cu mâinile descheiate în jurul corpului și cu vestonul larg deschis. Avea o gaură-n tâmplă, iar pe sub ureche se scursese creier și sânge. Tacticos, băiatul și-a scos uneltele. A strîns, a sortat, a măsurat, a îndesat. I-a băgat, ca în joacă, mințile-n cap. Apoi a lipit cu clei toate oasele. Iar când Ionel s-a retras să-şi admire opera, străinul a întors capul spre el, a deschis ochii și i-a zâmbit: „Mulțumesc, puiule!”.

Florin Iaru

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani, Florin Iaru a fost membru al Cenaclului de Luni, a debutat în 1981 cu Cântece de trecut strada și a fost co-autor al volumului colectiv Aer cu Diamante. Florin Iaru lucrează în presă, atât print cât și televiziune și ține cursuri de scriere creativă. Cea mai recentă carte este volumul de proză scurtă "Povestiri cu final schimbat".


Un comentariu
  1. Pingback: Bagă-ți mințile-n cap – floriniaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *