Cred că, atunci când vine vorba despre citit, înţelegerea conform căreia cititul este egal cu urmăritul literelor pe hârtie e incorectă. Cred că adulţii care se plâng că tinerii din ziua de azi nu mai citesc pierd din vedere faptul că cititul in sine este la fel de interesant ca tabla înmulţirii: un efort care nu generează, în sine, nici o bucurie. Cred ca importante pentru copii, importante pentru toată lumea, de fapt, sunt poveştile. Şi cred că poveştile pot fi urmărite pe un ecran, spuse la gura sobei sau ascultate într-o cască, la fel de bine ca atunci când sunt citite într-o carte.
Sunt abonată de multă vreme la Audible. În cazul în care nu v-aţi întâlnit cu serviciul de livrat audio-book-uri pe telefon, poate e bine să fac o pauză şi să mă justific. Am ajuns un consumator avid de cărţi audio pentru că, acum vreo cinci ani, am început să alerg. Poate pentru unii alergatul e uşor. Poate pentru alţii natura e suficient de interesantă pentru a le ocupa mintea în timp ce fac jogging prin parc. Sau natura umană – când fac jogging pe bandă. Pentru mine alergatul e lung şi plictisitor şi suficient de dificil ca să ceară o distracţie, ceva care să mă ajute să uit de efortul implicat în a pune un picior în faţa celuilalt, din nou şi din nou, pentru kilometri întregi. Şi am început prin a citi cărţi sprijinite pe display-ul benzilor de alergare. Dupa care am trecut la cărţile electronice – la care dimensiunea literelor se putea modifica în aşa fel încât să poată fi citite şi de la distanţă mai mare, în condiţii de tropăială. După care am descoperit audio-book-urile şi viaţa mea s-a schimbat. Puteam alerga în parc, puteam alerga pe stradă, pe drumuri de munte, şi în tot timpul ăsta cineva îmi spunea poveşti. Unele dintre ele erau poliţiste, altele erau despre știință, uneori citeam chiar literatură contemporană. Ajunsesem chiar să vreau să merg la alergat, pentru că era şansa mea să văd ce s-a mai întâmplat în cartea pe care o citeam. Cărţile bune, mai ales spre final, aveau un efect excelent asupra performanţelor mele – nu viteză, ci anduranţă.
Iniţial am fost atrasă la Audible de oferta (atât de frecventă online, încât e greu să separi escrocheriile de propunerile cu adevărat interesante) de a primi o carte gratis, cu condiţia abonării, care poate fi apoi contramandată fără nici un cost. Culmea e că prima încercare a fost una de profitoare profesionistă. Am descărcat o carte şi imediat după aceea am contramandat abonamentul, pentru că oricum nu aveam un telefon de pe care să ascult cărţi, iar mp3 playerele de pe vremea aia… Am primit nenumărate emailuri de la Audible si chiar şi un telefon în care mi se cerea să justific decizia mea de a renunţa la abonament. Foarte enervant. Dar memorabil, aşa că, dupa câţiva ani, cand mi-am dat seama că asta îmi trebuie, mi-am reamintit de Audible şi m-am abonat pe bune de data asta. În continuare reclamele inteligente ale lui Audible mă urmăresc: pentru că le vizitez des site-ul lor, oferta de a primi o carte gratis îmi apare mai tot timpul pe ecran. Poate că, dacă erau cu adevărat inteligente, reclamele astea ar fi ştiut că sunt abonată şi nu mai pot primi niciodată o carte pe gratis. Dar, dacă reclama veche şi probabil foarte eficientă care îţi permite să testezi produsul înainte de a te abona nu mi-a plăcut niciodată, noua campanie m-a cucerit (din nou, dacă mai era nevoie).
Nu cred că sunt singura persoană care urmăreşte diferite canale de youtube şi nu cred că doar canelele de ştiinţă, educație și pop culture pe care le urmăresc eu au fost implicate. Probabil că pe unii vloggeri i-aţi văzut şi voi în ultimele luni spunând, la finalul posturilor lor, un text de promovare a lui Audible. De exemplu, pe canalul Veritasium, la finalul unui episod despre „convingeri greşite despre Univers”, Derek Muller: „Acest episod vă este oferit de Audible, cel mai important furnizor de audiobook-uri, cu peste 150.000 de titluri din toate domeniile, de la ficţiune la non-ficţiune şi reviste. Săptămâna asta eu vreau să vă recomand „Ghidul autostopistului galactic”, una dintre cărţile mele preferate şi un titlu de referiţă din domeniul SF. Oamenii mă întreabă uneori de unde vine numărul 42 de pe logo-ul canalului Veritasium. Este răspunsul la întrebarea supremă despre viaţă, univers şi orice altceva. Dacă n-aţi citit cartea, trebuie să o faceţi! Şi puteţi să o descărcaţi pe gratis, pe ea sau oricare alt titlu, dacă vă abonaţi la Audible. Multumesc Audible pentru susţinere şi vă mulţumesc vouă pentru atenţie.” Acum, dacă subiectul şi gazda unui canal de Youtube vă interesează, un asemenea tip de recomandare are o greutate pe care puţine reclame online o au. De fapt, foarte puţine reclame de orice fel o au. Prin relaţia pe care vloggerii şi-au făcut-o cu fanii lor, o recomandare făcută de ei e echivalentă cu o recomandare făcută de un prieten, unul cu care ştii deja că ai multe gusturi în comun.
Şi singurul motiv pentru care v-am povestit campania lui Audible este că mă încearcă o invidie neagră pentru că mi-aş fi dorit să pot să fac si eu parte din campania asta. Nu am canal de Youtube, nu sunt blogger, cu atât mai puţin vlogger, dar tot vreau să închei cu o recomandare de carte audio. Uneori cărţile audio sunt citite competent dar nu reprezintă în nici un fel o experienţă deosebită. Uneori, mai rar, sunt prost citite şi cartea suferă în varianta audio. Dar sunt câteva ocazii când o carte devine, în versiunea citită, o experienţă în sine, o plăcere intelectuală şi auditivă complexă. Şi când s-a lansat noul roman al lui Robert Galbraith*, „Silkworm”, în lectura lui Robert Glenister, n-am avut nici o ezitare. Citisem „Cuckoo s Calling” tot în format audio şi ştiam că lumea personajelor londoneze ciudate cu vieţi care se intersectează puţin pe parcursul cărţii, dar pe care le ghiceşti complexe şi în afara ei, capătă o realitate aproape palpabilă prin intermediul interpretării llui Robert Glennister. Nu spun să vă abonați la Audible, nu stiu dacă e o experiență care să merite toți banii pentru toată lumea. Dar dacă sunteți cumva abonați deja, încercați Silkworm în versiune audio. Poate vă apucați de alergat!
*Robert Galbraith s-a dovedit a fi, în cea mai interesantă știre a lumii literare în 2013, pseudonimul lui JK Rowling. Ca să știți!
