Tot ce puteam să spun și să gândesc la întâlnirea cu Patti Smith din cadrul unui festival de literatură din Brooklyn/New York era o exclamație emoțională de genul: omgomgomgomg cum e Patti Smith, omgomgomg cât de tare e Patti Smith!

Patti Smith e senzațională. Știam asta, o iubeam pentru cărțile, pentru muzica ei, pentru viața ei de artist, pentru cum iubește poezia, pentru cum trăiește nonconformismul și pentru cum respiră artă (de unde și recenzia super entuziastă la Pe când eram doar niște puști). Acum, după aproape două ore la o întâlnire cu câteva sute de oameni care o priveau fascinați, o iubesc și mai mult pentru autenticitatea, naturalețea și căldura ei. Pentru că Patti este exact așa cum scrie: umană, caldă, sensibilă, puternică, de un firesc care-ți trezește cele mai ascunse emoții. Vorbește cu aceeași naturalețe despre moartea prietenului ei, Lou Reed, despre perechea de Crocși care a făcut-o să renunțe temporar la cizmele atât de cunoscute, despre serialele preferate, pisici, alegerile din SUA, dragoste sau creație. Pentru că vibrează, pentru că nu-i e frică să-și arate vulnerabilitățile și pentru că tocmai prin asta e puternică. Pentru că ține ochii închiși atunci când cântă și pentru că se oprește din citit să povestească sau să glumească.

patti3

Aseară, Patti Smith a alternat lectura unor fragmente din M-Train (traducerea a apărut la Polirom, un fragment avem aici) cu muzica. Totul presărat cu povești pentru că, așa cum glumea singură pe seama ei, îi place să divagheze. A citit și a povestit despre casa din Rockaway Beach, cumpărată cu o săptămână înainte și distrusă de Uraganul Sandy și despre cum atunci a aflat de moartea lui Lou Reed,. pentru ca apoi să cânte chiar Pale blue eyes a lui, cu ochii închiși și cu un public ce mai avea un pic și plângea la unison.

patti2

Am aflat și despre pisicile ei, despre moartea lui Cairo, un motan la care a plâns ca la cineva foarte drag sau despre faptul că este un dezastru când vine vorba de întreținerea casei – când se apucă să facă ordine, petrece minute în șir amintindu-și de unde a luat un lucru sau altul și se apucă de scris. Despre cum titlul melodiei sale, People have the power, i-a fost sugerat de soțul ei, care a dat buzna în bucătărie în timp ce ea curăța cartofi. 🙂 Am râs un pic când, întrebată ce sfat i-ar da lui Patti cea tânără acum, a răspuns că nu prea asculta de sfaturi dar că i-a rămas în minte ce i-a spus William Burroughs – keep clean, adică să nu își strice reputația, să nu facă compromisuri, mai ales în ceea ce privește munca ei. Venind de la Burroughs care n-a fost chiar cumințenia pământului, e și mai interesant. 🙂

patti1

Vorbește despre poezie, despre Genet și Rimbaud, despre cum a fost de mai multe ori la mormântul Sylviei Plath decât la cel al mamei sale sau despre cum și-a crescut copiii. Râde de ideile de a scoate “pasajele periculoase” din cărțile studiate la colegiu, de parcă asta ar rezolva problemele reale. Dada, acum totul este sigur, spune ea, nu mai există violență, discriminare sau probleme sociale dacă scoatem pasaje din cărți.

Întrebată despre alegerile din SUA, nu vrea să dezbată prea mult subiectul pentru că o scoate din minți, spune doar că i se pare incredibil și dezgustător cum cineva ca Trump a ajuns candidat într-o țară care, teoretic, a făcut pași importanți – a ales un președinte de culoare și are o femeie candidat. Vorbește apoi, cu aceeași voce plină de pasiune a activismului care a făcut-o cunoscută atâția ani, despre importanța unității, despre cât de ușor e acum să ne unim la nivel mondial pentru cauze comune, despre cum împreună putem schimba lucrurile.

patti4

Patti are și serialele ei preferate, “atât de preferate” încât povestește cum s-a bucurat ca un copil când s-au împăcat personajele sau cum le scrie actorilor sau regizorilor. S-a bucurat mult când a apărut în Law and order și povestește cu un umor nebun despre emoția de a avea o apariție cameo în The Killing sau despre cum a plecat de pe platou cu o costum care a apărut în film.

Deși împlinește în decembrie 70 ani, Patti dă impresia unui om atemporal, tânăr, plin de viață, care trăiește la fel de intens și care își cunoaște și trăiește în totalitate emoțiile și experiențele. Te uiți la ea cum cântă Dancing barefoot și simți toată nebunia și toată rebeliunea anilor 70-80 și îți dau lacrimile la Because the night belongs to lovers, cu tot publicul în picioare, dansând cuprinși de emoție.

S-a scuzat că nu dă autografe pentru că, de la atâta semnat cărți, are probleme la mâna dreaptă și i-a interzis medicul, dar a spus că, dacă o vedem pe stradă, să o oprim pentru autograf sau doar pentru a sta de vorbă. Presimt c-o să-mi petrec mult timp prin West Village/Greenwich pe unde stă ea cu cartea în geantă, doar să am o scuză să intru în vorbă cu ea dacă o întâlnesc în vreuna din cafenelele unde scrie. 🙂

Închei cu o veste minunată: Patti lucrează la mai multe cărți acum, dintre care una “soră” cu Pe când eram doar niște puști, unde vorbește cam de aceeași perioadă, dar din altă perspectivă, punând accentul mai mult pe căsătoria ei sau pe muzică.

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *