Bookaholic

Două publicaţii berlineze au refuzat, în 1929, romanul Berlin Alexanderplatz – Povestea lui Frantz Biberkopf de Alfred Döblin, care a apărut, într-un final, sub formă de foileton în Frankfurter Zeitung. Romanul lui Döblin nu i-a impresionat nici pe critici, care s-au îndoit că va avea succes de public. Criticii s-au înşelat. Berlin Alexanderplatz s-a vândut într-un tiraj imens, adică în jur de 50.000 de exemplare, fiind reeditat şi tradus în numeroase ţări. Regimul nazist a interzis cartea, iar Döblin a fost nevoit să aleagă calea exilului. Mai întâi va încerca să se stabilească în Franţa, iar mai apoi, după ocuparea Franţei, în America. Se reîntoarce în Germania în 1945, dar nu se mai poate reintegra în peisajul literar al vremii, ceea ce l-a făcut să trăiască un acut sentiment al ratării, de care nu a mai putut scăpa până la moartea sa din 1957.

Berlin Alexanderplatz este un roman cu tentă experimentală, apropiat de expresionism şi futurism. Onomatopeele, prezenţa tramvaielor, a maşinilor – care fac din Berlin un mediu citadin modern –, inserţiile de ştiri locale, de sloganuri publicitare, trimiterile la textul biblic – povestea lui Iov este cea care serveşte de model poveştii lui Frantz Biberkopf – dau o notă eteroclită romanului şi fac din Alfred Döblin unul dintre precursorii postmodernismului.

De fapt, Berlin Alexanderplatz este, poate, primul roman care are în centru un oraş mare, căruia încearcă să-i surprindă viaţa tumultuoasă, gălăgioasă, este, altfel spus, un „Großstadtroman”, un roman al metropolei. În epocă, o asemenea tentativă mai poate fi întâlnită doar la un John Dos Passos, care, în 1925, publică Manhattan Transfer, tradus în germană în 1927. Berlinul nu scapă, de asemenea, nici de comparaţia cu vestitele (prin desfrânare) oraşe biblice Babilon şi Sodoma.

„Totul este povestit de către un om simplu, care stă ca vânzător ambulant în Piaţa Alexander. Bărbatul şi-a propus să fie cumsecade, dar viaţa îi pune multe piedici pe la spate. Este minţit şi atras într-o spargere. În final îi este luată mireasa şi ucisă cu viclenie, într-un mod crud. S-a terminat de tot cu bărbatul Franz Biberkopf” – aşa sună prezentarea pe coperta ediţiei din 1929 a romanului semnat de Alfred Döblin. Prezentarea este exactă, deşi concisă.

Povestea lui Frantz Biberkopf începe după ce acesta este eliberat din închisoare, unde a stat patru ani pentru că şi-a omorât, în urma unei altercaţii, iubita. Dorinţa de a se schimba în bine a personajului este una sinceră, dar el întâmpină tot felul de piedici, de tentaţii, cărora nu le poate rezista. Abia ieşit din închisoare, Frantz are ocazia să asculte din gura a doi evrei „povestea lui Zannovich”, povestea „omului care a cerut de la viaţă mai mult decât un codru de pâine”, o poveste sub al cărei semn stă şi destinul lui Frantz Biberkopf. Naiv, acesta este atras în tot felul de afaceri dubioase, care culminează cu un furt. Îşi pierde un braţ, dar nu disperă şi îşi ia viaţa de la capăt. Îşi găseşte o iubită, Mieze, o prostituată care îl întreţine. Fericirea nu ţine prea mult. Mieze este ucisă, ceea ce îl înnebuneşte pe Frantz, care va fi internat la ospiciul Buch – pe care autorul îl cunoştea, în calitate de medic psihiatru, destul de bine.

Succesul romanului s-a datorat, în mare parte, nu atât poveştii senzaţionale, cât personajului, naivul pierde-vară Franz Biberkopf. Acesta se asemăna cu mulţi pierde-vară ai acelei perioade de început de secol XX, perioadă numită, pe bună dreptate, şi Golden Twenties sau Happy Twenties, o perioadă a frumoaselor iluzii frânte de şomaj, de inflaţie şi, în cele din urmă, de război. Ei au avut curajul să ceară de la viaţă „mai mult decât un codru de pâine”, dar şi-au regretat îndrăzneala. Alfred Döblin a lucrat într-un cabinet medical în estul Berlinului, unde, ca medic psihiatru, a avut pacienţi din păturile sociale sărace, pacienţi care l-au inspirat mai apoi în construcţia personajului său. Heinrich Mann, într-un text scris pentru cea de-a 70-a aniversare a lui Döblin, scrie despre această perioadă:

Doctorul Döblin a lucrat multe decenii la rând în Berlin – în nici un caz ca medic în vest, o regiune la modă pe atunci. În Wedding, un centru al grijilor existenţiale, era el doctor. La el ajungeau muncitori, şomeri, muieri cu puii lor. Veneau în primul rând pentru că aici nu-i costa nimic: asigurarea plătea pentru ei. Dar tot aici găseau şi un prieten, căruia i se puteau destăinui.

Berlin Alexanderplatz a fost ecranizat cu succes în câteva rânduri. Prima ecranizare datează încă din 1931, lucru care a ajutat la succesul cărţii. În 1980, Reiner Werner Fassbinder regizează, la rându-i, o nouă variantă a romanului lui Döblin, de data asta sub forma unui serial de televiziune. Visul lui Fassbinder a fost acela ca, în paralel cu serialul, să realizeze şi un film cu Gérard Depardieu în rolul lui Frantz Biberkopf şi cu Isabelle Adjani în rolul lui Mieze. Rezultatul ar fi fost, probabil, unul demn de tot respectul, ca şi în cazul serialului TV.

Berlin Alexanderplatz este un roman atipic, îndrăzneţ, care mizează pe uman în ciuda poveştii senzaţionale, un uman însă aflat într-un permanent pericol de a fi strivit sub greutatea unei metropole nepăsătoare, dure.

Alfred Döblin, Berlin Alexanderplatz, traducere şi prefaţă de Ion Roman, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2005, 682 p.

http://www.youtube.com/watch?v=qTjFWAvJTvI