Am auzit prima oară de Irina Georgescu Groza atunci când a avut loc lansarea volumului ei de proză scurtă, Dincolo de ferestre, apărut recent la Editura Casa de Pariuri Literare. Irina a acceptat imediat invitația de a lua parte la rubrica Bibliotecă de scriitor, și, astfel, am ajuns într-un apartament nou, amenajat cu mult bun gust, unde cele trei biblioteci, fiecare cu personalitatea sa, aveau rafturile pline cu cărți și obiecte înțesate de povești. Este o bibliotecă relativ tânără, căci Irina a lăsat în urmă cărțile citite în liceu și în studenție, însă este una de care tânăra scriitoare este foarte mândră.

Am fost uimită să întâlnesc un om atât de fain, de deschis și de primitor, care m-a făcut să mă simt în largul meu de cum am trecut pragul casei sale. Am petrecut împreună aproape cinci ore, timp în care am vorbit câte-n lună și-n stele: despre temele din povestirile ei, despre faptul că preferă să citească pe hârtie, despre bucătăria moldovenească și cea ardelenească, despre 2666, romanul lui Bolaño, pe care îl citise recent, despre faptul că s-a îndrăgostit de proza scurtă și intră un pic mai greu în atmosfera unui roman, despre părul permanent, despre povestirile lui Raymond Carver, editate de Gordon Lish, despre cursul de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu, organizat de Revista de Povestiri. Am băut cafea în grădină, am admirat cărțile de pe rafturi și m-am jucat cu motanul Prico, al cărui loc preferat este la înălțime, pe una dintre cele trei biblioteci ale Irinei.

irina-georgescu_carte

Ai idee câte cărți sunt în bibliotecă?

Noi ne-am mutat de patru ori în ultimii cinci ani și la ultima numărătoare, când am plecat din țară, în ideea că ne stabilim în Belgia, aveam vreo șase sute și ceva de volume. Știu asta pentru că, întotdeauna când mă mut, încep cu cărțile, le număr și le împachetez după cum sunt aranjate în bibliotecă, sperând că la destinație le voi ordona la fel cum au fost, dar nu se întâmplă niciodată așa. Am plecat doar cu valizele. Cărțile și alte lucruri au rămas la niște prieteni, și am așteptat trei luni până au pornit spre noi. Primul lucru pe care l-am verificat când a ajuns camionul au fost sacii. Notasem numărul lor, câte cărți erau în fiecare sac. Apoi, mama și sora mea veneau la noi de vreo trei, patru ori pe an, și ne aduceau pachete cu cărțile pe care le comandam online.

Ții o evidență a cărților? Ai cont de Goodreads?

Da, am cont de Goodreads, pe care-l folosesc de un an și ceva, de când l-am descoperit. Îmi notez acolo cărțile pe care le citesc și le punctez. În casă nu mai am o evidență a cărților din bibliotecă, cred că mai am pe undeva listele de la ultima mutare. Totdeauna mi-a fost milă de cărțile astea, pe care le-am plimbat de atâtea ori, mi-a fost teamă să nu se deterioreze, dar am avut noroc și nu s-a întâmplat nimic cu ele.

motanul Prico pe biblioteca

Motanul Prico la locul lui preferat de pe bibliotecă

Cărțile sunt ordonate după un sistem anume? 

În afara principiului de a lăsa grupate critica literară, dicționarele, albumele de artă, cărțile de limba engleză sau franceză, de fiecare dată când umplu rafturile, caut un fel nou de a rearanja beletristica. De exemplu, într-o vreme țineam volumele în ordinea autorilor. Pe măsură ce s-au acumulat, am început să ordonez cărțile după criterii estetice, în funcție de colecțiile de la edituri. În ultimii doi ani, lucrez cel mai mult cu unul dintre corpurile de bibliotecă, unde am două rafturi aproape numai cu proză scurtă, dar printre ele sunt și câteva romane. Mi-e foarte ușor să merg acolo și să caut ce am citit recent.

carti din biblioteca

Raftul cu cărțile citite anul trecut și, dedesubt, raftul cărților de citit anul acesta

Așadar, ai aranjat separat ceea ce ai citit și ceea ce urmează să citești?

Da. De exemplu, am un raft doar cu cărțile citite anul trecut. Alt raft are cărți citite anul acesta și un șir paralel cu cele pe care urmează să le citesc. Nu m-am putut abține și am mai comandat, că așa fac, comand la trei, patru luni de pe un site, și cărțile se tot adună. Iar eu mă străduiesc să diminuez volumul de pe raftul de citit și, de fapt, să citesc tot mai mult. Reușesc să-mi ocup orele amiezii citind, citesc și seara, înainte de a adormi, și oricând merg cu mijloace de transport în comun.

Care este cea mai veche carte din bibliotecă?

Este o carte din 1963, la care țin foarte mult – o ediție bilingvă, în română și în franceză, cu operele lui CreangăAmintiri din copilărie și poveștile lui. A cumpărat-o mama când era studentă la Litere în Iași, și am citit-o de trei ori. Mi-e atât de dragă, încât nici n-o țin la vedere, pentru că, având hârtia atât de fină, mi-e teamă să nu se rupă paginile. Altfel, cărțile mele sunt destul de recente. Le-am lăsat în urmă pe cele citite în liceu și în studenție, care au rămas în biblioteca mamei. Din 2006, de când m-am mutat la casa mea, mi-am creat propria bibliotecă.

Ion Creanga editie bilingva

Cea mai veche carte din bibliotecă, o ediție bilingvă a „Operelor” lui Creangă

Așadar, nu se poate spune că ești o colecționară…

Mi-ar plăcea să colecționez, dacă aș avea resurse financiare. De curând, am vrut să fac cuiva un dar, și am găsit pe internet pe cineva care vinde cărți vechi cu autografe. Mi-a fost foarte greu să decid ce să cumpăr, până la urmă am ales Cartea cu jucării a lui Tudor Arghezi, un exemplar din 1936, cu semnătura autorului. A stat o săptămână la mine până am dăruit-o. Am citit-o, am mirosit-o, m-am minunat că a supraviețuit unui război și a ajuns la noi în condiții așa de bune. Dac-aș putea, mi-aș face un colțișor cu cărți deosebite, mai ales că multe dintre ele nu s-au reeditat, sunt exemplare pe care nu le mai găsești în alte ediții.

Am găsit de vânzare și Povestiri scurte de Eugen Lovinescu, o ediție din 1934, și greu mi-a fost s-o las din mână. Astfel de cărți rare sunt niște bijuterii. Nu le-aș lua pentru autograf, ci pentru că au un trecut, un miros special, ca de frunză de tutun, pentru că s-au păstrat foarte bine, deși cine știe prin câte mâini și biblioteci au trecut.

Care este cea mai recentă carte pe care ai cumpărat-o?

Am cumpărat mai multe cărți la Bookfest: Dino Buzzati, Monstrul Colombre și alte cincizeci de povestiri, pentru că îmi plac foarte mult povestirile lui Buzzati, deja am citit de două ori Cele mai frumoase povestiri, pline de fantezie și de surprize. Am mai luat volumul Vremurile bune de altădată de Bohumil Hrabal, recomandat de Bogdan Munteanu, și Acum ne despărțim. Povestiri inedite de Truman Capote, pentru că mi-a plăcut foarte mult Integrala prozei scurte. Radu Niciporuc mi-a dăruit cartea lui McGregor, Așa ceva nu ți s-ar putea întâmpla niciodată, tot proză scurtă.

Mă apuc de mai multe cărți în același timp, acum am două începute – una stă pe noptieră, alta în geantă. Când merg cu metroul, o iau pe cea mai mică, cealaltă rămâne în dormitor. Citesc în paralel, m-am obișnuit așa și îmi place.

Carti cumparate recent

Cărțile cumpărate recent de la Bookfest

Și nu încurci personajele sau subiectele?

Nu, chiar mă ajută la scris, pentru că mă influențează mai puțin un anumit stil. Într-o vreme, am avut o obsesie pentru Julio Cortázar, am citit tot ce s-a tradus în limba română, și am simțit că penița mea începuse să danseze pe muzica lui. Citind în paralel literatură americană (Cheever, Carver, Capote), m-am detașat de o obsesie și m-am simțit mai liberă în scris.

Cum achiziționezi cărțile? Mergi des prin librării și anticariate?

Merg destul de rar prin librării, în primul rând pentru că nu m-aș putea abține și aș cumpăra mai mult decât mi-am propus. În al doilea rând, pentru că mi s-a întâmplat să nu găsesc ce căutam. Și apoi, sunt atâtea cărți, încât e greu să te decizi într-o librărie către ce să te orientezi, așa că prefer să merg pe recomandări. Aflu de cărțile bune de pe Facebook – urmăresc scriitori și critici literari și, pentru a merge la sigur, îmi iau cărți care au fost lăudate de alții, sau care-mi stârnesc curiozitatea. Le notez și, o dată la trei luni, fac o comandă la o librărie online.

Spui că preferi recomandările. Nu te avânți niciodată în necunoscut, cumpărând cărți despre care nu știi mare lucru?

Profesoara de limba română din liceu ne spunea să citim orice, și cărți bune, și mai puțin bune, dar în ultimii ani am strâns volume care mă așteaptă pe raft, și sunt mai conștientă că timpul pe care îl am e prețios și merită petrecut cu ce îmi face plăcere. În trecut cumpăram orice, mai mult literatură universală, dar, între timp, am devenit mai pretențioasă, pentru că am luat cărți care nu mi-au plăcut, iar eu am o mare problemă: îmi vine greu să las o carte neterminată. Simt că eșuez cumva, că nu o înțeleg, și tot aștept să intru în miezul ei, să ajung undeva.

Cum prefer proza scurtă, uneori intru pe librăriile online și caut volumele apărute recent, îmi aleg câteva titluri, apoi mă uit pe Goodreads la părerile celor care le-au citit, să văd ce-au spus despre ele. Când vine vorba de proza românească, nu ezit când apare ceva nou de Răzvan Petrescu, Veronica D. Niculescu, Marin Mălaicu Hondrari, Dan Coman, Cezar Paul-Bădescu, Cristian Teodorescu, și nu în ultimul rând, de Florin Iaru și Marius Chivu, de la care am învățat multe.

Irina Georgescu Groza

Și, pentru că vorbim de mers la sigur, când fac un dar – iar cel mai frumos dar, după mine, e o carte – ofer ceva ce mi-a plăcut. Asta îmi amintește de un cadou primit în ’92, de ziua mea, de la un băiat care alesese să-mi aducă un roman de Sandra Brown, poate nici nu știa ce îmi oferea. Eu nu auzisem de autoare. M-am dus la plajă cu cartea, m-am întins pe prosop, am început să citesc și, dintr-o dată, cred că m-am înroșit toată. M-am ridicat și am intrat în mare.

Ai făcut vreodată ceva ieșit din comun pentru a intra în posesia unei cărți?

O să fac o confesiune: acum un an și jumătate, am aflat de la o prietenă că are un volum de Cortázar, apărut prin anii ’90, care cuprindea un roman, Câștigătorii, și proze scurte, Fețele medaliei. Abia recent s-a reeditat Câștigătorii, la Editura Art. Prietena mi-a dat cartea cu împrumut, dar mi-a plăcut atât de mult, încât nu mi-a mai venit s-o restitui. Am căutat volumul pe la anticariate și pe la tarabele cu cărți, și, în cele din urmă, l-am găsit pe internet. Așa că i-am dat prietenei exemplarul cumpărat, chiar dacă avea o copertă diferită, pentru că al meu era plin de notițe. Acum nu mai lipesc post-it-uri pe pagini, prind cleme în dreptul pasajelor care-mi plac.

Castigatorii, Fetele medaliei - Cortazar

Fotografie trimisă de Irina, pentru că eu am uitat să fotografiez cartea 🙂

Nu subliniezi niciodată cărțile pe care le citești?

Am făcut-o la ultima carte pe care am citit-o, Misterul regelui, de Stephen King, care mi-a plăcut atât de mult, încât nu m-am putut abține și am subliniat câteva pasaje. Dar, în general, mă feresc să mâzgălesc cărțile și prefer să le marchez într-un fel pe care pot să-l corectez ulterior. Cu clame sau post-it.

Care este relația ta cu cărțile din bibliotecă? Ești o proprietară posesivă sau te poți despărți de ele cu ușurință?

Sunt destul de posesivă, nu împrumut decât prietenilor foarte apropiați, țin minte ce și cui am dat, sufăr dacă trec câteva luni și nu zice nimeni nimic. Țin foarte mult la cărțile mele, mai ales că unele dintre ele nu se mai găsesc. Tata marca prima pagină cu o ștampilă – Georgescu Aristotel, biblioteca personală – nu pentru că ar fi putut să-și recupereze cărțile în acest fel, ci pentru a se ști legat de ele. Mi-e drag când îi descopăr marca pe o carte, atunci simt că e o moștenire de la el.

carti ordonate dupa colectii

Cărțile citite, ordonate în funcție de colecțiile editurilor

Care este cartea (sau cărțile) la care ții cel mai mult? 

Am plecat în ’92 în Statele Unite, la un schimb de experiență sponsorizat de Rotary Club. Aveam 18 ani. Am luat o singură valiză, în care trebuia să-mi intre hainele, încălțămintea, jurnalul și două cărți pe care le-am ales din bibliotecă – Patul lui Procust și Poeziile lui Lucian Blaga. Am stat la trei familii, câte trei-patru luni, într-un orășel din Kansas, iar cărțile astea s-au mutat cu mine și mi-au fost aproape. Când mă simțeam singură, citeam poeziile lui Blaga și îmi aminteam de străzile și de iubirile mele din Constanța.

La un moment dat, un profesor de la liceul unde studiam mi-a spus că tatăl lui se întâlnea cu Regele Mihai în fiecare an – o dată mergea el în vizită în Elveția, altă dată venea Regele în Statele Unite, pentru că erau colecționari de piese de aeronave din al Doilea Război Mondial. Șansa mea a fost că, în acel an, era rândul Majestății Sale să vină în Statele Unite, la doar câteva mile de unde locuiam. Vorbiseră deja înainte să-mi spună mie și era de acord să mă întâlnească. Am mers cu cartea de poezii și l-am rugat să-mi dea un autograf pe prima pagină. Am petrecut opt ore împreună, am luat masa, mi-a povestit foarte multe, despre cum a trebuit să părăsească România, despre ultimul dialog cu Antonescu și cum a fost constrâns să semneze decretul de abdicare. Mi-am notat totul în jurnal, pentru ca ziua aceea minunată să nu se piardă în uitare. Părinții mă sunaseră emoționați cu o seară înainte, să nu uit să mă adresez cu „Majestatea Voastră”, dar el a fost foarte cald, deloc protocolar. După ce s-a întors în Elveția, mi-a trimis o carte publicată la Humanitas, Nimic fără Dumnezeu, cu autograful lui și cu o fotografie în care apărea alături de nepoții săi.

Camil Petrescu, Lucian Blaga

Cărțile cele mai dragi din bibliotecă, purtate peste ocean, la 18 ani

Țin foarte mult la aceste trei cărți pentru că e și tinerețea mea în ele, și multă emoție. Le păstrez pe ultimul raft, unde nu ajung nici mâțul, nici copiii. Le-am purtat cu mine peste ocean și, simțindu-le aproape, n-am mai fost așa de singură. Acolo nu aveam cu cine vorbi românește, nu aveam nici măcar îndeajuns de mulți bani să sun acasă. De exemplu, cadoul de Crăciun al colegilor americani, din anul petrecut în Kansas, a fost plata convorbirii telefonice cu prietenul meu de atunci, din Constanța.

Dar dacă tot vorbim de cărți dragi, trebuie să aduc aminte și de un dicționar de rime, care mi-a fost aproape în perioada liceului, când scriam poezie. Îl deschideam la nevoie, numai atunci când mă găseam în încurcătură.

dictionar de rime

Cartea pe care ai scris-o are un loc anume în bibliotecă?

În primele ei zile am pus-o la vedere, dar apoi am așezat-o între cărțile prietenilor, pentru că vreau cumva să fie prinsă la mijloc, între alte cărți tinere. Stă alături de volumele publicate recent de Bogdan Munteanu, Radu Niciporuc, Crenguța Sandu, Lili Crăciun, Cezar Pârlog, și tot pe aproape e și Anca Vieru – sunt prieteni care au publicat în ultimul an. Din când în când, mă duc la volumul meu, Dincolo de ferestre – pentru că am și momente de nesiguranță: Ce-am scris eu acolo? – îl scot de pe raft, îl răsfoiesc un pic, mă bucur de desenele făcute de sora mea, Kiki Georgescu, mai recitesc din povestiri, și răsuflu ușurată.

motanul Prico

Motanul Prico a vrut neapărat să se fotografieze alături de volumul Irinei, „Dincolo de ferestre”.

Contează și piesa de mobilier în sine sau mai degrabă ceea ce conține?

Contează, desigur. Nu voiam o bibliotecă masivă, care să domine încăperea, mi-am dorit să fie albă și să înveselească sufrageria. În casa părintească aveam o bibliotecă multifuncțională, o mobilă masivă, ce ocupa un perete întreg, cu bar, cu vitrină, cu multe dulapuri suspendate, de care mi-e dor, îi țin minte mirosul și ce conțineau dulăpioarele și sertarele ei, pick-up-ul așezat sub televizor, cu plăcile sprijinite oblic.

Irina Georgescu Groza

Ce înseamnă pentru tine biblioteca personală?

În casa noastră, biblioteca nu e doar un suport pentru cărți. De-ar vorbi, poate mi-ar spune că am încărcat-o cu tot felul de lucruri: fotografii ale copiilor, ceasurile rămase de la bunicul meu, care a fost ceasornicar (avem un ceas care se întoarce la 26 de zile și o pendulă care a stat zeci de ani în casa bunicilor), bilețele de dragoste scrise de copii, obiecte din lut, făcute de ei, care dau culoare și viață rafturilor, chiar și mărțișoare. Aș putea să pun cărțile pe două rânduri, dar mi se pare mult mai frumos așa.

obiecte din biblioteca

Unul dintre ceasurile rămase de la bunicul Irinei

Obiectele facute de copii

Obiecte din lut meșterite de băieții Irinei

Rafturile de jos au funcții practice: într-unul dintre corpuri, pe ultima etajeră, sunt pensulele, acuarelele, hârtia glasată, foarfeca și tubul de lipici, la îndemână pentru copii, în alt corp de bibliotecă țin imprimanta și hârtia. A treia bibliotecă, care este și cea mai tânără, aparține băieților mei: acolo își țin cărțile de povești, ordonate după mărime, jocurile, filmele de desene animate, albumele cu fotografii. Până și mâncarea mâțului stă sus pe bibliotecă, pentru că e singurul loc unde nu ajunge. Am o ascunzătoare, în spatele Amorului conjugal de Alberto Moravia, unde mai pitesc țigări, pentru zilele când mă trezesc cu pachetul gol.

Biblioteca te ajută în vreun fel la scris?

Sigur că da. Felul în care am ordonat cărțile mă ajută. Îmi place să scriu dimineața, după ce pleacă copiii la școală și soțul la serviciu. Când e liniște și mâțul adoarme, mă așez pe canapea și încep să scriu. Apoi fac o pauză de masă, după care îmi iau cartea pe terasă și stau acolo cu o cană de cafea. Uneori îmi place să recitesc, pentru că, dacă scriu o proză scurtă cu suspans, să zicem, mi-e de ajuns să citesc câteva povestiri ca să intru mai bine în atmosferă.

Irina Georgescu Groza si motanul

Ce carte din bibliotecă ai fi vrut să fie scrisă de tine?

Sunt prea multe să încapă aici. Mă încumet și zic de povestirile lui Truman Capote, Nouă povestiri, de Salinger, sau Cele mai frumoase povestiri, de Dino Buzzati. În general, proză scurtă.

Dacă biblioteca ar fi un personaj, ce crezi că ar gândi despre tine?

Cred că, în primul rând, mi-ar zice să o lăsăm mai moale cu gătitul, să nu mai facem aburi în încăperea asta deschisă și unită cu bucătăria. Apoi, cred că ar fi foarte vorbăreață, pentru că știe foarte multe povești și mi-ar zice: Ia-o și pe-asta, Vezi că pe cealaltă s-a pus praful, sau mi-ar spune ce să-i mai cumpăr, cum s-o mai îmbrac. Oricum, bibliotecile mele au o viață aparte – ele sunt trei surori, dar, cum nu am avut loc să le așezăm una lângă alta, le-am despărțit. Acum sunt entități separate și le privesc ca pe niște personaje diferite: prima duce tot ce am citit, a doua conține proza scurtă și noutățile – ultimele cărți citite, dar și ceea ce vreau să citesc -, iar a treia este a copiilor.

biblioteca copiilor

Biblioteca copiilor

Ești mulțumită de biblioteca ta sau încă visezi la o bibliotecă ideală?

Citind articolele anterioare din rubrica „Bibliotecă de scriitor”, am văzut că dimensiunile bibliotecii mele sunt mai mici, dar eu sunt mândră de ea așa cum este, pentru că eu și soțul meu am crescut-o. În timp, când cele trei corpuri se vor umple, voi continua să extind pe hol spațiul destinat cărților.

Dar cred că e important să citim, nu neapărat să acumulăm cărți. Când eram studentă, aveam abonament la bibliotecă și luam cu împrumut. Iar în liceu, cărțile bune circulau pe sub mână și se împrumutau.

Irina Georgescu si motanul Prico

Ai o poveste amuzantă legată de bibliotecă?

Într-o sâmbătă, am fost plecată câteva ore și, la întoarcerea acasă, am crezut că leșin – pe covorul din sufragerie era o cazemată înaltă de aproape un metru, construită din cărți. Cei mici le luaseră de pe rafturi la întâmplare, și se dusese tot sistemul meu de aranjare. Volumele erau blocuri de lego, care se ridicau sau cădeau, spre amuzamentul copiilor. Abia după ce au adormit, am desființat fortăreața și am pus cărțile în bibliotecă.

Dar am și o poveste tristă legată de o carte. Când a murit tata, am așezat la căpătâiul său cartea pe care nu apucase să o citească până la capăt, un jurnal al lui Paul Goma. Nu-și mai avea rostul, singură și cu semn la mijloc, pe noptiera lui.

5 comentarii
  1. AvatarSimona

    Sunt fericita ca sunt prietena ta!Te iubesc si abea astept sa-ti citesc cartile!!!Foarte frumos scris interviul, asa ca o poveste, povestea ta si a cartilor tale minunate!Esti o bogata!

    Reply
  2. AvatarIstván Baroti-Gheorghe

    Un articol deosebit de frumos, m-am uitat cu lupa la fiecare poză cu rafturile de cărți, am recunoscut Moartea unui Președinte, Insula din Ziua de Ieri, mi*a plăcut mult că erau Volume de Bohumil Hrabal și Nostalgia lui Cărtărescu! PS Și Pisica pare un pic ireal de frumoasă și sălbatică.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *