Vorbeam în prima parte a articolului despre cărți pe rețetă, despre recomandări și prescripții literare. Care ar fi diferența dintre ele? Mai jos veți găsi răspunsul la această întrebare precum și multe alte informații despre biblioterapie.

Cred că și voi apreciați uneori că suntem asaltați de mii de informații, că trebuie întruna să fim pe fază și să triem, să selectam, doar că uneori este atât de copleșitoare treaba asta încât a fost nevoie să ne vină în ajutor rețetele, instrucțiunile de lucru, recomandările. E mai simplu cu ele? Ca să fiu sinceră, pentru mine da. Dar uneori, cu tot acest ajutor, simt că nu mai am puterea să fac față ofertelor. Sunt atât de multe rețete care par a fi salutare, propuneri, liste, topuri încât sunt momente când am impresia că nu mai pot ține pasul, mă trezesc, practic, într-o inflație de modele și recomandări literare pe care habar n-am cum să o gestionez, respectiv corectez. Ei, și tocmai aici ne vine în ajutor biblioterapia, scopul final al acesteia fiind să putem alege noi singuri corect ce să citim, să fim proprii noștri biblioterapeuți, ne spune Cristina Drăgulin, psiholog clinician specialist și biblioterapeut (plus jurnalist și traducător).

Cristina este manager de proiect al site-ului de știri Psihologie.ro și al blogului de biblioterapie Stroke.ro.. Noi ne bucurăm că a avut bunăvoința să ne răspundă la câteva întrebări despre biblioterapie.

Povestindu-i cum am ajuns să scriu articolul plecând de la cartea celor două englezoaice, Cristina mi-a spus care este părerea ei despre carte (pe care, normal, o citise). 🙂

The Novel Cure : An A to Z of Literary Remedies nu e scrisă de psihologi, ci de absolvente de Literatură, care fac referiri la cărți de literatură care să te ajute să faci față anumitor probleme sau să găsești anumite răspunsuri la întrebări existențiale. E, practic, o selecție de recenzii grupate tematic. E ca și cum ai recomanda o pastilă cuiva pentru ulcer, însă habar n-ai că e o persoană sedentară, obeză și diabetică. Da, e posibil ca pastila să-i facă bine, dar nu știi dacă nu cumva celelalte probleme vor împiedica pastila să-și facă efectul sau dacă nu cumva, în aceste condiții, pastila îi poate face rău. Pentru a recomanda cu adevărat o carte, nu o poți face fără o anamneză a celui căruia îi faci recomandarea. Selecția lor de cărți e foarte interesantă și poate fi utilă, însă se limitează în a recomanda titlurile, fără să-i învețe pe cititori cum să găsească ei singuri ce au nevoie. Nu orice carte e potrivită pentru oricine. Trebuie să învățăm să găsim singuri ce ne este folositor.

Maria: Ce este de fapt bibiloterapia și de când datează ca ramură a psihoterapiei?

Cristina Drăgulin:  Biblioterapia nu este o ramură a psihologiei, este un ansamblu de tehnici care implică folosirea lecturii și a scrisului pentru a trata anumite probleme de viață și/sau pentru a ajuta la tratarea anumitor tulburări psihice (găsiți detalii despre originile folosirii termenului aici și aici); Aceste tehnici pot fi folosite de medici, psihiatri, asistenți sociali, psihologi, terapeuți, pedagogi etc.

Astăzi, biblioterapia este un ansamblu de tehnici folosite în special de specialiștii în sănătate mintală, care presupun recomandarea anumitor lecturi (ficțiune, non-ficțiune, benzi desenate, articole, poezie etc.) și vizionarea unor materiale audiovizuale, redactarea de texte, desfășurarea unor activități artistice, în special legate de lectură și scris, în funcție de preferințele unei persoane.

M: Cât de eficientă este bibiloterapia și cum este apreciată de public (pacienți)?

C: Biblioterapia s-a dovedit a fi eficientă în probleme de viață (insomnie, divorț, probleme în relațiile copii-părinți, dezvoltarea abilităților de comunicare, depășirea dificultăților de învățare etc. și în anumite tulburări psihice precum anxietatea, depresia, atacuri de panică) și mai puțin eficientă în tulburări grave psihice cum sunt psihozele.

M: Care e situația actuală a biblioterapiei în lume vs. România?

C: Biblioterapia s-a dezvoltat mult în America și în Occident mai ales după ce au apărut studii în neuroștiințe care dovedesc eficiența lecturii și a scrisului ca metode adiacente în rezolvarea unor probleme de viață sau în tratarea anumitor tulburări psihice. Fiecare terapeut decide dacă și când poate folosi acest ansamblu de tehnici cu un pacient sau altul. Cred că la noi în țară e folosită prea puțin, de aceea am inițiat blogul – pentru a populariza biblioterapia atât în rândul terapeuților, cât și pentru publicul larg. Multe dintre tehnicile biblioterapiei pot fi folosite fără probleme de oricine pentru a-și atinge scopurile. Oamenii cumpără multe cărți pe care în cele din urmă nu le vor citi deloc sau le vor abandona după câteva pagini. De ce? Nu le sunt „potrivite”. O rochie o poți proba când o cumperi, știi dacă ți se potrivește, dacă te avantajează croiala ei. Însă o carte? Cum îți dai seama că îți place, că te poate ajuta sau că îți va servi la un anume scop? Ce tehnici să folosești pentru a o alege tocmai pe aceea de care ai cu adevărat nevoie? Unul dintre beneficiile biblioterapiei este că îți oferă acces la aceste tehnici. Specialiștii le cunosc și îți pot recomanda ei cărți, dar scopul final este să ajungi să alegi tu, să fii propriul biblioterapeut.

M: Care ar fi rolul biblioterapiei și avantajele lecturii din această perspectivă?

C: Lectura are o mulțime de beneficii – dezvoltarea limbajului și a imaginației, stimularea gândirii, cizelarea empatiei și a abilităților sociale, oferă experiențe emoționale și cognitive omplexe, susține procesul de învățare în diverse domenii de activitate etc. Numai că lectura este doar un instrument, ea  trebuie să aibă un scop, altfel e ca și cum am pleca să navigăm pe mare fără destinație. Nu știi unde ajungi, nu știi dacă o să-ți placă unde ajungi, nu știi dacă ai resursele să ajungi undeva, nu       știi dacă nu cumva aventura asta o să te bucure sau nu. C.S. Lewis spunea că după ce ai citit o carte trebuie să te simți bucuros să te întorci la realitate și întărit în a înfrunta provocările vieții. Altfel, lectura devine, cum spune Muriel Barbery, un televizor care ne arată tot ce ratăm și ne întoarcem fără energie și fără resurse interioare la problemele cotidiene. Evadarea în lumile imaginare trebuie să fie o călătorie care să dea minții și sufletului nostru aripi pentru a ne dezvolta armonios și pentru a fi fericiți în viața reală. Biblioterapia oferă tehnici pentru a atinge aceste țeluri.

M: Care e povestea blogului tău și dacă din feedback-urile primite, simți că lucrurile încep să se miște?

C:  Blogul meu (stroke.ro) are o istorie scurtă, l-am inițiat în decembrie trecut, ca un cadou de ziua mea. Recomand de mult timp prietenilor și clienților cărți, mă ocup de o librărie online de psihologie de câțiva ani (psihoshop.ro) și sunt pasionată de psihologia culturii. Astfel, interesul pentru biblioterapie a venit natural și am decis să nu țin pentru mine ce descopăr. Până acum, au fost puține feedbackuri, dar au fost pozitive. În general, oamenii sunt curioși, dar reticenți. Ei cred că totul se rezumă la a le recomanda niște cărți și, gata, ei le vor citi și  își vor rezolva vreo problemă. Însă, nu e chiar așa. Ca să le pot recomanda cărți, trebuie făcută o anamneză și o radiografie a personalității, a intereselor și problemelor lor. De-abia apoi îi pot sfătui să citească anumite cărți. Și, desigur, scopul este să învețe să aplice ei înșiși tehnicile biblioterapiei pentru a se autoajuta ori de câte ori au nevoie. Lucrurilea astea cer însă răbdare, timp și nițel efort.

M: Sunt convinsă că termenul de prescripție literară a fost folosit mai mult pentru impact mediatic, până la urmă biblioterapetul doar recomandă cărți, nu le prescrie efectiv. Dar dacă ar fi să comparăm prescripția cu recomandarea, unde crezi că ar fi diferența? Te întreb pentru că bookaholic asta face: recomandă carți, evenimente culturale și experiențe personale inspiratoare. Și cred, fără falsă modestie, că o face foarte fain :). Mă gândesc că diferența e dată de scop și mijloc. Ce crezi?

C: Oricine, indiferent de vârstă, profesie etc., poate recomanda o carte. O poate face scriind despre ea sau doar vorbind despre ea prietenilor. O poate face în scop de reclamă sau doar din dorința de a împărtăși sentimente, trăiri, idei inspirate de respectiva carte citită. Indiferent de situație, face asta intuitiv și pentru publicul larg, nu doar pentru un individ anume. Practic împarte cu ceilalți propria experiență bookaholică. 🙂

Biblioterapeutul recomandă cărți unei anumite persoane, în funcție de particularitățile ei. El face o anamneză (personală, familială, socială, profesională), creionează trăsăturile de personalitate ale persoanei, descoperă interesele și abilitățile acesteia și identifică împreună cu ea problemele care o preocupă. De-abia apoi se pot face recomandări de lectură (sau nu!) și clientul e învățat să găsească singur, cu ajutorul unor tehnici, lecturile sau activitățile care să conducă la rezolvarea problemelor. Practic învață să-și folosească propriile resurse interioare ghidat de aceste tehnici. Biblioterapeutul se axează strict pe un individ, el poate sau nu să recomande cărți și, în funcție de problemele subiectului, îl ghidează în învățarea unor metode de a se autoajuta.

Iată un exemplu:

Tânără de 22 de ani, profesoară de matematică, pasionată de lectură și teatru, se îndrăgostește și este cerută în căsătorie. E măcinată de întrebarea: el este cel potrivit pentru ea? Îl cunoaște suficient pentru a face pasul de a se căsători cu el? Ea a citit până atunci multe cărți, multe dintre ele despre iubire, despre relații, despre familie. Nu e deci cazul să recomandăm citirea unor cărți. Știe deja că îl iubește și că au o relație frumoasă. Are totuși momente când se întreabă dacă se potrivesc, dacă nu cumva sunt prea diferiți, dacă nu cumva îl cunoaște totuși prea puțin. Trebuie să o ajutăm să-și folosească pasiunea pentru citit pentru a-și cunoaște mai bine partenerul (sau ca să se convingă că îl cunoaște). Iată, pe scurt, patru tehnici pe care le-ar putea folosi:

1. Să-l roage să-i recomande o carte pentru a o citi. Apoi, să discute cu el despre acea carte. Să-l întrebe de ce a ales tocmai acea carte, ce personaje i-au plăcut, cu care s-a identificat, ce personaje l-au intrigat, ce ar face el în anumite situații prezentate în carte, care ar fi versiunea lui pentru finalul cărții?

2. Să-l roage să-i povestească basmul lui preferat din copilărie. Să observe ce a reținut din poveste, ce personaje i-au rămas în minte mai clar, pe care le-a uitat sau le-a „transformat”, ce își aduce aminte din acțiune și cum simte că l-a influențat acel basm.

3. Să-i propună să meargă la o piesă de teatru despre familie. Să-l întrebe apoi ce personaj ar alege să fie în piesă (ar fi tatăl, amantul, copilul, prietenul de familie, bunicul etc.?) și de ce s-a simțit mai apropiat de acel personaj.

4. Să-i propună să citească amândoi o piesă de teatru despre un cuplu. Să învețe replicile dintr-o scenă și să le facă o surpriză prietenilor seara la o cină jucând acea scenă din piesa de teatru. Să observe ce discuții se iscă apoi între prieteni despre conversația cuplului din piesă și ce comentarii face el asupra personajului interpretat.

Toate acestea o pot ajuta pe tânără să descopere din perspective inedite personalitatea iubitului ei și să decidă dacă simte că el este cel potrivit pentru ea.

Trei puncte esențiale deci:

1. A recomanda cărți de citit unei persoane este doar una dintre metodele biblioterapiei și nu trebuie să confundăm biblioterapia doar cu această metodă.

2. A recomanda cărți fără a trece prin etapele de mai sus (anamneză, cunoașterea personalității, intereselor și abilităților, identificarea problemelor) nu este biblioterapie.

3. Biblioterapia nu are ca scop rezolvarea/tratarea unei probleme, ci oferirea de metode pentru ca individul să-și descopere resursele interioare de a defini o problemă și de a căuta soluții la ea. Biblioterapia nu oferă răspunsuri, ci oferă mijloace de a căuta răspunsuri. Nu citești o carte și, gata, ți s-a rezolvat problema. Deci, tehnicile biblioterapiei nu sunt medicamente care vindecă, ci îți oferă idei despre cum să-ți prepari singur medicamentul.

M: Acum că ai făcut această asociere cu medicamentele mi-a revenit în minte ideea de biblioterapie ca placebo sau panaceu. E cam trasă de păr?

C: E biblioterapia placebo? E ca și când i-aș spune unei persoane „citește cartea asta și problema ta se va rezolva” sau „cartea asta conține soluțiile problemei tale, aplică-le” (analog – „înghite pastila și te vei face bine”). M-ar crede cineva dacă eu însămi nu cred în afirmațiile astea? O carte nu îți rezolvă problemele, lectura în general nu-ți rezolvă problemele. Cărțile te pot motiva și te pot inspira să-ți găsești resursele să-ți rezolvi problemele. Există însă metode în biblioterapie ce utilizează fenomenul autosugestiei pentru a-l ajuta pe individ să găsească răspunsuri la unele întrebări sau să ia o decizie.

M: Cum vezi viitorul biblioterapiei?

C: În condițiile în care suntem bombardați cu mii de titluri și nu știm cum să facem alegerile corecte de lectură pentru noi înșine, cred că biblioterapia ne oferă metode-ghid în aceast ocean de posibile lecturi. În plus, biblioterapia ne ajută să facem pași importanți în cunoașterea de sine, să ne dezvoltăm abilitatea de a selecta lecturile și de a ne folosi de ele eficient pentru dezvoltarea personală. Deci, viitorul „sună bine”, zic eu. 🙂

Mulțumim Cristinei pentru lămuririle date și nu ezitați, dacă aveți nevoie de îndrumări, consiliere sau alte informații despre biblioterapie, să accesați site-ul http://stroke.ro/

În urma discuției cu Cristina Drăgulin am înțeles mai bine că deși suntem asaltați de mii de recomandări (literare, culturale), deși uneori ne sunt recomandate cărți din perspectiva biblioterapiei fără a exista tot ansamblul acesta de tehnici sau instrumente specifice și obligatoriu necesare, fără, hai să zicem, suportul științific, atât biblioterapia cât și alte surse de recomandare ar putea deveni inflaționiste doar dacă sunt  folosite abuziv, necorespunzător sau în scopuri reprobabile. Până la urmă, noi înșine prin capacitatea noastră de selecție și de apreciere a ceea ce e potrivit pentru noi, suntem în măsură să ne ajutăm sau nu, fiind practic principalii responsabili de sănătatea noastră de  bookaholici.

Maria Elisabeta Boamfă

Psiholog de profesie, a lucrat în domeniul dezvoltării şi trainingului. Momentan, expatriată în Germania, se ocupă de îmblânzirea limbii, iar în timpul rămas are grijă, cu neostoită pasiune, de cărţi şi de alte minuni. Adeptă a cultului "bucuria vieţii", e responsabilă cu colectarea de zâmbete şi poveşti.


Un comentariu
  1. Pingback: | Stroke

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *