E greu să nu-ți placă ceea ce vezi în filmul Blue is the Warmest Color (La vie d’Adèle – titlul original), al lui Abdellatif Kechiche, un regizor de origine tunisiană, care oferă ceva mai mult decât spectacol erotic (scene fierbinți de sex între două femei) și anume: tandrețe în cea mai pură formă, iubire autentică, stări bipolare, dezamăgire în dragoste.

Adele în filmul Blue Is the Warmest Color

Adaptat după romanul grafic al scriitoarei Julie Maroh, filmul – care a luat Palm D’Or-ul la Festivalul de la Cannes din 2013, devenind prima peliculă cu un un astfel de premiu atribuit deopotrivă regizorului și actrițelor principale – radiografiază seismele sufletești ale unei adolescente care ajunge să aibă o relație de dragoste electrizantă cu o altă fată.

De la carte la film

Filmul lui Kechiche (care semnează scenariul, regia și producția) păstrează, în mare, firul narativ al romanului Juliei Maroh – numit la origine “Blue Angel”, publicat în 2010 și premiat un an mai târziu la Festivalul internațional de benzi desenate de la Angoulême (Franța) – însă surprinde, pe alocuri, altfel accentele poveștii de bază.

Și în carte și în film, acțiunea este plasată în Franța la sfârșitul anilor ’90 și e focusată pe relația de dragoste dintre două tinere – Emma și Clémentine (Adèle, în film). În schimb, dacă în carte, Clémentine este moartă – povestea ei și a Emmei reînviind în momentul în care Emma îi citește acesteia jurnalul personal -, în film, Adèle trăiește, acțiunea petrecându-se așadar aici și acum și nefiind rememorată. În rest, detalii precum fata cu păr albastru (Emma) de care Clémentine/Adèle se îndrăgostește la prima vedere; îndoielile pe care la are Adèle despre propria sexualitate; prietenul ei gay, Valentin, singurul căruia i se confesează; frecventarea barurilor gay/lesbi etc. – se regăsesc atât în carte, cât și în film.

Sinopsis

Adèle, interpretată de o actriță în vârstă de 21 de ani pe nume Adèle Exarchopoulos – cea mai tânără de altfel care a fost premiată vreodată cu acest premiu la Cannes -, este o adolescentă introvertită căreia îi place să citească. Citește cu plăcere aproape orice, chiar și cărțile mari precum ”La vie de Marianne” de Marivaux, carte pe care o studiază de altfel la clasă împreună cu profesorul de literatură – primele scene din film se desfășoară în acest context, în care elevii citesc, la îndemnul profesorului, pagini întregi despre ambiguități sentimentale, despre mister și goluri sufletești. Stări pe care le ghicești de altfel de la bun început la micuța Adèle – care atrage bărbați și femei deopotrivă prin aerul misterios și tristețea ei sexi – și pe care i le confirmi imediat ce realizezi că personajul rămâne la fel de trist și după prima relație sexuală pe care o are cu un băiat.

Scenă din Albastrul e cea mai caldă culoareAdèle este timida care nu știe ce se petrece cu ea, cu stările ei, care caută, asemenea personajelor lui Marlaux, ceva nedefinit. Caută printre colegii de clasă – pare că se îndrăgostește de o colegă care a sărutat-o în joacă pe buze -; caută în visele ei erotice – visează că face dragoste cu o fată cu părul albastru pe care o văzuse întămplător pe stradă -; caută în cluburile de noapte frecventate de lesbiene. Și găsește. Fata cu părul albastru de pe stradă, din vis, din club, Emma (Léa Seydoux), devine iubita, confidenta ei, drumul spre sine. O relație care durează câțiva ani, timp în care cele două se iubesc nebunește – scenele de sex sunt destul de convingătoare deși mulți au spus că nu sunt realiste – și evoluează fiecare în direcția ei: Emma, absolventă de arte, începe să-și facă loc printre artiști, Adèle termină liceul și devine ceea ce și-a dorit dintotdeauna: educatoare.

Filmul Albastrul e cea mai caldă culoare

Antagonisme

Ceva lipsește însă din acest cuplu ars de pasiune, ceva le separă pe cele două tinere cu trupuri și chipuri frumoase iar asta pare a fi, pe de-o parte, condiția socială, pe de altă parte, gradul de maturitate la care a ajuns fiecare dintre ele. Emma provine dintr-o familie cu idei liberale care acceptă că fata lor e lesbiană, Adèle are niște păriți simpli care habar n-au ce se petrece cu copilul lor (și dacă ar ști, probabil că ar lua-o razna).

Emma e artistă, spirit liber, mereu în transformare, Adèle nu vrea să fie nimic altceva decât educatoare, chiar dacă are talent literar și ar putea, deci, scrie. Emma vrea o relație pe deplin acceptată în fața lumii, nu trăită în spatele draperiilor, Adèle se rușinează cu faptul de a fi lesbi, momentele ei de afecțiune față de Emma sunt stângace atunci când se află în public, iar uneori pare că nici de statutul de lesbiană nu e chiar atât de sigură, aceasta înșelându-și partenera, într-un moment de slăbiciune și singurătate, cu un bărbat. Acesta este și motivul pentru care se destramă relația lor.

Adele si Emma Iar din acel punct, Adèle o ia de la capăt, fără să știe ce vrea și ce-i trebuie cu adevărat. Acesta mi se pare a fi și accentul cel mai puternic al acestei povești de dragoste – pretext, după părerea mea, folosit de regizor în încercarea de a defini ambiguitatea stărilor, dificultatea cu care ajungi să-ți cunoși sentimentele și să-ți accepți nevoile, oricât de ciudate ar părea ele.

Adele dormind

Mai mult decât o poveste de dragoste lesbiană

Evident, scenele de sex pe care camera de filmat insistă mult și pe care cele două le interpretează al naibii de bine (la un moment dat ești tentat să te întrebi dacă nu cumva și actrițele sunt lesbi), sunt sarea și piperul, însă esența filmului nu este dată de acestea, ci de transformările sufletești prin care trec personajele, de lentoarea chinuitoare cu care se manifestă acestea, de rănile cu care, cel puțin Adèle, nu mai știe ce să facă, de sinele pe care nu mai știe cum să-l împace.

“Blue is the Warmest Color” nu este povestea unor lesbiene, ci a unor suflete care tânjesc după iubire și libertate; un ochi de apă în care se arată, pentru fiecare dintre noi, idealurile adolescentine, împlinirile și decepțiile unei vârste frumoase și dificile. Dar “Blue is the Warmest Color” este mai ales un film care-ți arată că oricâte ai încasa de la viață, că oricât de des ți-ai îngropa sufletul, trebuie să mergi mai departe. E lupta pe care trebuie s-o duci cu orice preț: zburând, alergând sau târându-te.

Surse foto: thenerdsuncanny.wordpress.comwaytooindie.com, sneakpeek.ca, guerrillafem.com,

grindmyreels.com, criterion.com

 

3 comentarii
  1. AvatarCatalina Ghemes

    Cine e “Marlaux” asta? Exista un scriitor numit Andre Malraux si exista o carte numita “La vie de Marianne”, scrisa de un domn pe nume Pierre de Marivaux. Deci, Marlaux… ? Sau e vorba despre unul din cei doi?…

    Reply
  2. Avatarjudi bola terbesar indonesia

    What I Have Constantly Told Folks Is That When Evaluating A Good On The Net Electronics Retail Store, There Are A Few Aspects That You Have To Take Into Account. First And Foremost, You Would Like To Make Sure To Get A Reputable As Well As Reliable Retail Store That Has Enjoyed Great Evaluations And Ratings From Other People And Market Sector Analysts. This Will Make Certain You Are Handling A Well-known Store To Provide Good Service And Assistance To Their Patrons. Thank You For Sharing Your Opinions On This Site.
    judi bola terbesar Indonesia

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *