Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Editura Cartea Românească, 2012) este volumul cu care Bogdan-Alexandru Stănescu debutează ca poet. Cu siguranţă despre carte se va vorbi mult în 2013, aşa că ne-am grăbit să-i punem autorului primele întrebări.

Poezia ta abundă în referinţe la  cultura clasică, la antichitate. Pentru mulţi această opţiune poate fi o surpriză, venind din partea cuiva cunoscut în primul rînd ca editor al unei colecţii de literatură contemporană. Poţi să detaliezi puţin relaţia ta cu anticii?

E o relație melancolică, venită în faza ei recentă pe filiera unei pasiuni pentru istoria antică. Dacă mă gândesc bine, cred că obsesia pentru istorie s-a născut chiar ca recul în fața contactului zilnic cu această literatură contemporană: am simțit nevoia unui refugiu din calea avalanșei de actualitate, pentru a descoperi că principala diferență este lipsa totală – în cazul celei din urmă – a contactului cu sacrul. De aici au urmat câteva luni de interogări, de anamneze, de puneri la zid… în final mi-am dat seama că asta caut, atunci când scriu: caut urmele mitului, îmi caut zeii și eroii atât în traseele zilnice, cât și în ceea ce scriu.

Sursa

Bătălia nu e orice bătălie, chiar şi cînd e plasată în derizoriu tot Iliada o are în fundal. Cu riscul de a repeta ceva din prima întrebare, cum de ţi-ai luat ca punct de fugă, să zicem, tocmai Iliada?

Totul a ieșit dintr-un sentiment pregnant al sfârșitului, the sense of an ending, ca să-l citez pe Barnes. Vizual, am pornit de la un vis care mi-a rămas întipărit pe retină: eram în mijlocul unui grup de femei care spală rufe în apele Scamandrului, exact în clipa când la orizont se ivesc armatele aheilor. Apoi mi-am dat seama că întreg acest interval de 10 ani în care am scris poezie a fost o foarte lungă bătălie cu demonii personali și că, din fericire, am depășit acea perioadă. Coexistă aici sfârșitul unei perioade personale foarte grele și începutul uneia noi, un soi de renaștere, în deplină maturitate, cred. Dat fiind că Iliada semnalează sfârșitul unei ere și începutul istoriei, alegoria s-a construit pe parcurs.

Spuneai că în vara lui 2012 ai distrus tot ce scriseseşi şi ţi-ai „reclădit zidurile de apărare“. Ai salvat ceva, ai luat-o de la capăt? Cu alte cuvinte, cît de nou e volumul ăsta?

Eu m-am apucat serios de scrierea tezei mele doctorale abia prin februarie 2012, cu senzația criminală că nu voi termina niciodată. Așa cum ni se întâmplă tuturor, fiecare rând scris, fiecare trimitere bibliografică mă aruncau în zone cu totul neașteptate, mă agățam de orice pentru a amâna redactarea. Adică am reluat lecturi vechi, am citit lucruri noi, mi-am construit refugii în calea zonei aride a cercetării. Poezia a venit de la sine, a fost ca o eliberare care mergea mână în mână cu inspirația pe care o transmitea cercetătorului. Existau două poeme destul de ermetice, din 2011, care constituie nucleul volumului, și care au în centru doi eroi, pe Hector și pe Diomede, poeme de la care a pornit construcția concentrică, într-o mișcare de maelstrom inversat, a întregului volum. Apoi, nu am putut arunca un poem foarte vechi, din 2000, numit Tataie, tocmai pentru că de la el pornind am scris încă unul. În afară de acestea trei, toate poemele au fost scrise în 2012.

Sursa

La FILB, în seara poeţilor, una dintre întrebări se referea la criza poeziei. În ce relaţie eşti cu subiectul?

Într-una critică… Nu, nu cred într-o criză a poeziei, mai ales în România. Nu cred în poezia occidentală ieșită din laboratoarele de creative writing pentru că rezultatele seamănă cumplit între ele. Ce a început însă să mă scoată din pepeni este poezia construită exclusiv în jurul eului, fără nimic altceva dedesubt, alături sau în plan superior.

Un orgoliu al celui care scrie străbate volumul tău ca un fir roşu, uneori deosebit de bine ascuns, alteori asumat, la vedere. Ce-ţi dă ţie poezia şi numai poezia?

Îmi dă tot, așa cum a făcut-o de când am început să scriu. Diferența e că acum îmi place ce scriu. Acum zece ani îmi plăcea doar în timpul scrisului, pentru ca apoi să-mi fie rușine de rezultat. Cred că am făcut foarte bine să amân debutul atâția ani, altfel aș fi avut acum un volum bine ascuns într-un geamantan vechi, ferit de ochii lumii. Între 1998, când scrisesem un poem extrem de prost, Vernil se numea (eram bacovian până-n vârful unghiilor, cu niște tușeuri baudelairiene), și 2012, am citit câteva tone de cărți. Fiind un poet livresc, pe un fond expresionist, experiența lecturii mi-a prins foarte bine.

Îţi trece prin mînă mai tot ce se publică în materie de poezie la noi. Cum şi cît de variat se scrie poezie în Ro? (O comparaţie cu alte spaţii care-ţi sînt familiare e bine venită)

Sincer, nu-mi trece tot. Mi-aș dori să am acces la mai multe edituri, mai ales că, începând de un an, doi, se publică mult mai mult în materie de poezie. Cred că în România s-a scris și se scrie o super-poezie, că fiecare an aduce 3-4 volume excepționale, ceea ce e foarte bine. În comparație cu spațiul britanic, eu zic că stăm bine, tocmai datorită unei varietăți pe care nu o nivelează creative writingul. La festivalul de la Norwich de anul acesta, am ascultat poezie timp de șase zile, iar singurii mei remarcați au fost George Szirtes, un poet britanic de origine maghiară și Kei Miller, un poet jamaican. Sunt doi poeți care nu se rezumă la a descrie mișcările zilnice ale eului, ci caută căi alternative de a poetiza: unul se îndreaptă spre zona livrescă, practică iconologia, celălalt coboară în istoria unui tărâm care l-a dat pe Bob Marley și nu se ferește să privească cu mare atenție ceva ce a dispărut cu totul din poem în ziua de azi: natura.

Pentru ce-ţi admiri poeţii preferaţi?

Pentru capacitatea de a evita facilul, pentru truda de a ascunde eul sub faldurile textului, pentru urechea ce captează sunete, ochiul care prinde nuanțe, pentru ritmul interior care îi desparte de simpla notație.

Sursa

Crezi că există o vîrstă mai fertilă pentru poezie sau te poţi apuca oricînd, de oriunde? Cineva spunea că dacă n-ai scris poezie pînă la 25 de ani, n-are rost să începi. Ce zici?

Nu știu ce să spun. Am scris poezie până la 25 de ani, însă era proastă. Acum, la 33 îmi place cum scriu. T.S. Eliot a publicat The waste land la 34 de ani…

Am citit şi cîteva proze scurte scrise de tine. Lucrezi la un volum, ai în sertar vreun roman sau măcar disponibilitate pentru proza de cursă mai lungă?

Din când în când scriu proză. O fac din aceleași motive pentru care scriu poezie: pentru a-mi aminti și pentru a pune mâna pe fragmente din mine care altfel s-ar pierde într-o memorie destul de firavă. Dar, mai mult decât atât, scriu pentru a înțelege: mor să înțeleg de ce s-a întâmplat tot ce mi s-a întâmplat și pentru a pune mâna pe niște mici miracole, momente de magie (numite coincidențe în viața de zi cu zi) care mi-au schimbat viața de pe o zi pe alta. Da, am câteva proze (la vreo 80.000 de semne), pornind de la care aș vrea să construiesc. Dar nu roman: romanul înseamnă muncă așezată, înseamnă perseverență, coate tari, coloană dreaptă, nu încovoiată de sărăcie și alergătură. Deocamdată nu văd nici o șansă pentru un eventual roman.

Ai scris o teză de doctorat despre Emil Botta. Ce alt poet român subestimat ar merita, după părerea ta, o repunere în circuit?

Acum mă gândesc la Dimitrie Stelaru. Și, despre prozatori, mi-ar plăcea foarte mult să scriu un studiu despre Paul Georgescu și unul despre Radu Petrescu.

 

 

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


2 comentarii
  1. Avatartraiansuteanu

    Incă de pe când era elev un oarecare Bogdan Stănescu, pe atunci elev la liceul Marin Sorescu din capitală, m-a uimit cu poemul “Limba română”…IAm făcut rost de prima sa plachetă de versuri, redactată prin xerox şi am sperat că Nichita va avea un urmaş care, dacă nu să-l depăşească, cel puţin să-l egaleze…I-am pierdut druimul şi acum îl caut cu disperare. Să fie acesta?…Vreu răspuns onest şi adevărat.
    Cu respect,
    prof. Tr. Bădulescu-Şuţeanu, fost coleg de clasă cu Nichita Stănescu la liceul Caragiale din Ploieşti. telefon 0727667311 email traiansuteanu@yahoo.com

    Reply
  2. AvatarAlexandru Valentin Craciun

    Bogdan Alexandru Stanescu a facut Liceul Spiru Haret din Bucuresti, am fost colegi de an. E posibil totusi sa fi facut primul an la liceul Marin Sorescu, insa daca a facut acolo 4 ani, e clar ca nu e cel in cauza…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *