Borderline (2017), apărut la editura Charmides, este un volum tensionat în care, gradual, prinde contur și e dusă la extrem o poetică a anxietăților. Ana Dragu construiește, pe doar șaptezeci și șase de pagini, un jurnal al zonelor crepusculare pe care le traversează. Ce îi reușește de minune poetei e să mențină până la capăt un ton de o neutralitate care, nu de puține ori, deconcertează: o poezie în care biograficul irizează din toate părțile e scrisă cu o totală (și asumată) neangajare.
Totuși, n-aș merge până la capăt vorbind despre acest ton neutru care traversează poezia Anei Dragu, ci l-aș adăuga strategiei de fond a volumului. Poemele sunt, așa zicând, niște răspunsuri aproape mecanice date marilor teme din volum: boala, îmbătrânirea, moartea, incertitudinea viitorului.
Acest ton al răspunsurilor mecanice este responsabil inclusiv de muzica versurilor. O muzică sacadată, metalizată, de ariston.
Un poem ca în sânul. originea bolilor surprinde la perfecție tonul poeziei scrise de Ana Dragu. Nu vorbesc acum numai de calapodul tematic, ci de un suflu general care traversează volumul și care face ca notația biografică să treacă, într-o manieră cât se poate de coerentă, în registrul poeziei.
mă enervează viitorul
sora simulează atacuri de panică
e din ce în ce mai eficientă
așteaptă calmă să aduc la repezeală o pungă și la final
mâna pe umăr mâna aia pe umăr
mă enervează viitorul pentru că nu e sora noastră
e de la casa de copii
dar a intrat în jocul falșilor bolnavi mintali pe care îl rulăm de
generații
tot mai fatal pe măsură ce apar noi dovezi ale fragilității genetice
a copilăriei.
familia noastră se împarte în două tabere: traumatizații și
cardiacii
adevărații bolnavi mor primii dar uneori se întâmplă
excepții și de-aici confuzia
dacă nu ești bolnav e de datoria ta să fii măcar ipohondru dar
dacă ești un spirit liber
mai bine mincinos patologic altfel mori
primul. mă enervează viitorul
și toate minciunile cu corpul care știe mai bine
și se vindecă singur
corpul nostru nu știe nimic.
De cele mai multe ori, poezille din Borderline iau forma unor posibile note de jurnal. Simptomatic este îndemnul din Non bucurie: „despică-ți capul o dată pe zi/ extrage o amintire care să-ți taie răsuflarea”. Această senzație a notei de jurnal devine și mai pregnantă în poezii care au drept titlu 6.01.2014 21:42 sau 2014-02-07 00:21 GMT+02:00. Da, avem de-a face cu o determinare temporală, redată, însă, în maniera cea mai impersonal cu putință.
Un poem excelent este nazi beech resort. Aici, Ana Dragu face o introspecție a îmbătrânirii corporale, a feminității perisabile. Dacă ar fi ilustrăm un poem ca acesta, nimic nu ar fi mai nimerit ca acel bine-cunoscut tablou semnat de Remedios Varo, Encuentro (Întâlnirea) . E aceeași tensiune a descoperirii de sine și a totalei stranietăți ca în tabloul în care o femeie așezată într-un cadru obscur deschide capacul unui cufăr unde nu se află altceva decât propriul ei cap. Cele două capete ale aceleiași femei se privesc și se contemplă. Putem presupune cu destulă certitudine că tabloul reprezintă o revizitare a propriei vieți. În jur sunt alte cufere, conținând, probabil, alte frânturi din biografia femeii. La fel se întâmplă cu fiecare poem al Anei Dragu – o nouă frântură biografică:
când încep să se lase sânii
e duminică seara și mâine mergi la serviciu
de câteva luni toate atacurile autoerotice au eșuat
acum se lasă și încep și ei să aibă tot mai puțin sens
practic nu i-ai folosit niciodată îndeajuns
cu sânii ăștia ai fi putut alăpta după majorat 19 copii, unul pe an
fără să numeri perechile de gemeni
ai fi putut încălzi măcar un bărbat pe semestru ca să-ți păstrezi
disciplina intactă
și mângâierile pe care le-ar fi putut tolera fără prea mari
complicații le vezi doar acum
când se lasă
e duminică seara
ești aproape îndrăgostită de un logician elegant
și mâine mergi la serviciu.
Nu trebuie să trecem cu vederea nici modul în care Ana Dragu inserează în poezie jargonul medical. În nu-mi mai place muzica pe care o ascultam cu tine, de pildă, se face apologia acestui mod de a scrie: „studiul bolilor genetice/ e de o sută de ori mai fascinant decât sexul./ arvo part face neuroștiințe/ houellebecq face neuroștiințe/ eu fac potecă din cameră în bucătărie/ din bucătărie în cameră din cameră în bucătărie/ cu un manual gros în brațe n-am timp nici să respir”.
Borderline este un volum complex, gândit de așa manieră încât stările de tensiune despre care vorbeam la început se acumulează progresiv, cumulându-se în jurul unor puncte nodale. E vorba despre acele teme centrale pe care Ana Dragu le exploatează și le potențează la maximum, făcând din volumul ei o pledoarie pentru umanitatea și umanizarea poeziei.
