“Termometrul spune la umbră 33° Celsius…” îşi începe I.L. Caragiale schiţa “Căldură mare”. După o primăvară suficient de capricioasă cât să ne dea bătăi de cap, începutul de iunie ne-a adus vara, cu zile călduroase şi temperaturi ridicate, vorba meteorologilor. În aceste condiţii, nimic mai potrivit decât să ne petrecem timpul în aer liber, în parc, la iarbă verde, de preferat la umbră, cu prietenii şi cu cărţile noastre dragi. Şi nu întîmplător l-am pomenit pe nenea Iancu. Anul acesta comemorăm 100 de ani de la moartea scriitorului. Cu ocazia Centenarului Caragiale, vreme de 3 luni, începând de pe 9 iunie, şi până pe 20 septembrie, în Centrul Vechi din Capitală va avea loc prima ediţie a Festivalului “Bucureştii lui Caragiale”.
Mai mult, în weekendul trecut, după patru zile în care statuile vivante fie s-au preumblat nestingherite printre oamenii din Parcul Herăstrău, fie au stat la locul lor, aşteptând răbdătoare să fie admirate şi fotografiate, Festivalul “Living Statues”, organizat de Teatrul Masca din Bucureşti, s-a încheiat – deloc întâmplător – cu piesa O noapte furtunoasă.
Mihai Mălaimare în rolul lui Caragiale
O noapte furtunoasă – I.L. Caragiale (regia: Mihai Mălaimare)
O noapte furtunoasă – I.L. Caragiale (regia: Mihai Mălaimare)
http://www.youtube.com/watch?v=aNfwpkJHpFE
Şi dacă tot stăm de vorbă aşa, ca-ntre bookaholici, şi pentru că nenea Iancu este patronul spiritual al Dilemei vechi (doar “Sînt vechi, domnule!”) şi pentru că, nu ştiu cum (se) face, dar rămâne dureros de actual, de “înţepător”, de percutant, vă recomand “călduros” (ca să ne păstrăm în ton cu vremea, dar şi cu… vremurile) să (re)citiţi orice text de Caragiale. Iar apoi, dacă v-a plăcut, poate aruncaţi un ochi şi peste cartea Ioanei Pârvulescu – Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale.
Deschisă de motto-ul caragialian “…sub soarele totdeauna vesel al acestei adesea mâhnite patrii”, cartea – ale cărei personaje principale sunt, după cum precizează şi autoarea, “Presa şi Caragiale” – luminează, pe de o parte, viaţa din Bucureştiul secolului al XIX-lea, prin prisma scriitorului şi gazetarului Caragiale, şi, pe de altă parte, motivele pentru care textele comice ale dramaturgului îşi păstrează vitalitatea şi actualitatea până în zilele noastre zbuciumate.
Formula lui Caragiale, arta lui poetică este ziarul. Opera sa comică este scrisă pe hârtie de ziar, alcătuieşte o mare gazetă cu toate defectele presei vremii, adunate laolaltă. Aşadar: exista o realitate care era deformată în bună măsură de gazetele epocii. Aceste gazete sunt deformate încă o dată, artistic, de Caragiale. Răspunsul la cele două întrebări de plecare, despre rezistenţa operei comice a lui Caragiale şi despre lumea reală contemporană lui, este unul singur: ziarul. Aşa se explică totul.
