Nu știu câți dintre noi s-ar fi gândit să folosească ca suport de cărți niște cărămizi, dar iată că germanul Wolfgang Schinkel ne dovedește că ideea nu e atât de nebunescă pe cât ar părea. Vă dați seama că nu este vorba despre niște simple materiale de construcție de formă paralelipipedică aruncate aiurea prin bibliotecă, căci Wolfgang, designer grafic la origini, are grijă să le dea o față nouă, cât se poate de atrăgătoare. Mai exact, le pictează în culori acrilice, în modele ce amintesc de curentul pop art, dând naștere unor suporturi de cărți inedite, cu imagini retro asemănătoare benzilor desenate.

Partea interesantă nu se oprește aici, proveniența cărămizilor are și ea farmecul ei: demolarea unor hambare din niște ferme vechi. Vom găsi astfel printre aceste frumoase opritoare pentru cărți și cărămizi cu o vechime de 150 de ani, pe care timpul și expunerea în aer liber și-au lăsat amprenta, dându-le unicitate.

Îmi plac tare mult aceste suporturi care pe mine mă duc cu gândul la lucrările lui Roy Lichtenstein și cărora le-aș găsi imediat un loc printre albume de artă sau cărți care amintesc într-un fel sau altul de anii ’50 – ’60. Dacă și voi vă doriți o schimbare de decor pe rafturile voastre și obiectele create de Wolfgang Schinkel vă încântă, le puteți găsi în magazinul lui online de pe etsy.com, numit Fancy Brick (sursa imaginilor).

Sursa imagine principală: facebook.com

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *