Bookaholic

M-am apucat să citesc Fetele din Shanghai impulsiv: era una din acele zile cînd singurul lucru pentru care simţeam o oareşce dispoziţie de lectură era o carte care să nu vrea nimic altceva decît să înşire episoade dintr-o poveste reconfortantă, ruptă total de orice mi-ar fi putut părea familiar. Nimic sofisticat, nimic cu pretenţii, nimic prea căutat. Voiam să simt gustul unui bestseller New York Times la fel cum, să spunem, într-o sîmbătă după-amiază, o dispoziţie foarte popcorn şi foarte light m-ar mîna către prima tarabă de hotdogi, într-un parc însorit.

După doar cîteva pagini, mi-a fost clar că de fapt ţin în mîini un roman solid, documentat, anocorat cum trebuie într-un decor istoric credibil. În plus, unul care tratează treburi importante, chiar dacă ele sînt porţionate, după sfintele reguli responsabile cu relansarea acţiunii, într-un story fluid, citibil fără hopuri şi poticneli. E una din acele cărţi (la care mulţi strîmbă din nas) în care important e conflictul, problematica de rezolvat, şi nu turnura frazei, aceasta din urmă păstrîndu-se în acea zonă pe care atît de mult le-o doresc uneori multor scriitori români: limpede, nepretenţioasă, cursivă şi atît.

Eroine sînt două surori, pe care le cunoaştem în Shanghaiul cosmopolit şi glam dintre războaie, cel de dinaintea invaziei japoneze, de Al Doilea război Mondial, de Mao și de restul nenorocirilor. Fetele, Pearl cea responsabilă şi pragmatică şi May cea şarmantă şi aeriană, sînt modele şi pozează pentru niște calendare, destul de populare la acea vreme, chiar dacă un pic prea îndrăzneţe pentru o societate profund tradiţionalistă. Vin dintr-o familie care ţine la blazon, deşi în scurt timp se dovedeşte că ştaiful e doar aparent şi că problemele sînt grave. Atît de grave încît zvăpăiatele surori – care se simţeau şi se purtau mai degrabă ca nişte flappers cu toată viaţa înainte, decît ca nişte chinezoaice care îşi venerează strămoșii – află, îngrozite că, pentru a scoate familia din datorii, trebuie să accepte căsătorii aranjate. Mirii sînt chinezi americanizaţi, iar proaspetele mirese ar trebui să-i urmeze în L.A.

Din acest moment, aventurile celor două intră într-o fază accelerată, care parcă nu-şi mai atinge limitele. Drama de a fi măritate cu forţa e nimic faţă de calvarul prin care trebuie să treacă într-un Shanghai invadat de japonezi, unde, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, creditorii tatălui le mai şi hărţuiesc zi-lumină. Povestea care urmează este despre fuga lor către State, despre umilinţele suferite de imigranţi la intrarea într-o ţară care s-a autoproclamat cămin al tuturor celor care caută libertatea, despre viaţa într-o familie rigidă, cu reguli dure, patriarhale (importate și în America), şi despre atmosfera, greutăţile şi consolările din Cartierul Chinezesc din L.A, în preajma celui de Al Doilea Război Mondial, dar şi după.

E o poveste în care încercările prin care trec cele două surori – feţe complementare ale unei monede cu greutate aparte, complicat de cîntărit – se înşiră ca mărgelele pe aţă, încît te întrebi ce ar mai putea urma. Ce vrea Lisa See să discute printre rînduri sînt însă lucruri care au în primul rînd de-a face cu un anumit tip de solidaritate feminină, care poate nedumeri cititorul obişnuit cu valorile individualismului. O interesează modul în care, chiar în conflict, chiar prin diferenţe greu de adus la un numitor gestionabil, femeile pot (poate şi pentru că sînt nevoite s-o facă) să-şi întindă mîna. O mai interesează mecanica acestor relații mai ales în contextul unei paradigme patriarhale opresive, dublate de un context marcat de xenofobie, rasism şi prejudecăţi de tot felul.

Pentru cine e interesat de o poveste despre situații limită, care te obligă să-ți revizuiești profund valorile și să te apropii de oameni pe lîngă care altă dată ai fi trecut ca prin umbre, Fetele din Shanghai e o variantă mai mult decît eligibilă. Ca acțiune, e dinam aproape supraturat: etapele din viețile celor două se succed cu noi probleme și cu noi protagoniști, ca-ntr-un soap-opera, diferența fiind că ținta nu vizează entertainmentul și atît. De la un punct în colo am simțit c-ar fi totuși prea mult: că am citit cartea adolescenței, am văzut cum s-au maturizat, ce-au suferit  și că viața urmașilor ar putea avea lejer propriul roman. Finalul cărții rezolvă, însă, genul ăsta de rezerve, și rotunjeşte just lucrurile. Sigur, ca în orice roman care, indiferent de miză, vrea focuri de artificii, lacrimi şi emoţii, sînt şi scene mai trase de păr, dar ar fi păcat să vă stric plăcerea deconspirîndu-le!

De Lisa See s-a mai tradus la noi un roman, Floare de zăpadă şi evantaiul secret, carte care a făcut-o celebră și care a și fost ecranizată, şi Dragostea florii de bujor . Lisa See pare  genul de autor onest, pentru care literatura înseamnă și un bun mod de a comunica lucruri extrem de specifice despre cultura pe care o moștenește, și un cîmp în care se pot problematiza chestiuni încă sensibile, și un spațiu al plăcerii de dragul plăcerii. Clar e că, cel puțin în America, această combinație e cel mai adesea cîștigătoare. Dacă ne interesează și pe noi ceva din formula asta  (care, nu întîmplător, și vinde foarte bine)  sau doar strîmbăm din nas că e comercială, deci facilă, rămîne, ca întotdeauna,  de văzut.