Mai e puțin până la mult-așteptata mini-vacanță de dinaintea vacanței de Crăciun. În sfârșit, astrele s-au așezat cum trebuie și, în loc să pice în week-end, zilele libere au picat în timpul săptămânii. Și nu numai atât, au picat chiar în mijlocul săptămânii, ceea ce ne-a bucurat și mai mult. Cum nu se poate vacanță fără listă de cărți, am făcut și eu o listă cu 10 recomandări de citit. Nu de citit toate 10, nu degeaba îi spunem mini-vacanță, ci de ales una sau două dintre ele.
Am selectat dintre cărțile nou-apărute în ultima vreme și dintre cele ceva mai măricele, pentru care avem nevoie de un timp îndelungat de lectură și pe care nu le putem termina într-o singură seară. Lista conține și cărți de ficțiune și de non-ficțiune, și cărți ușurele, dar și lecturi mai profunde și solicitante.
Imago, de Ludmila Ulițkaia
Imago este ultimul stadiu în metamorfoza unei insecte, în care aceasta atinge maturitatea, fiind aptă de a se reproduce. Pentru Ludmila Ulițkaia, termenul devine o metaforă care străbate întregul roman și sugerează maturizarea morală a ființei umane. O construcție epică impresionantă, în care tragedia e mereu subminată de elementele comice, un mare roman despre iubire, destine și caractere, Imago acoperă peste o jumătate de secol de istorie, de la funeraliile faraonice ale lui Stalin până la moartea poetului exilat Iosif Brodski.
Ludmila Ulițkaia propune o frescă a Rusiei într-o epocă în care teroarea se îmblânzise doar întru câtva, dăinuind în diverse forme: un dezgheț pervers în cultură, o acceptare de fațadă a libertății de opinie, sancționată drastic apoi cu procese și condamnări. Pe acest fundal apar portretele câtorva tineri care aderă la noile tendințe artistice, pendulând totodată între idealism și cinism, curaj și lașitate, dragoste și trădare. Destinele lor sunt urmărite cu adânca înțelegere și pătrunderea psihologică ale marii romanciere, obsedată de condiția oamenilor într-o lume strâmb croită: „oameni reali, azi dispăruți, care au stat în spatele personajelor mele, al celor care s-au purtat ireproșabil și al celor care au călcat greșit, striviți în mașina de tocat a vremurilor, al celor care au rezistat și al celor care au cedat, martori, și eroi, și victime, a căror amintire va rămâne în veci”. (©Editura Humanitas Fiction) Traducere: Gabriela Russo.
Cenușa Angelei. O copilărie irlandeză, de Frank McCourt
Volum distins cu Premiul Pulitzer, National Book Critics Circle Award şi premiul pentru cea mai bună biografie acordat de Los Angeles Times.
„Când îmi aduc aminte de copilăria mea, mă întreb cum de am supravieţuit. A fost, desigur, o copilărie nefericită – o copilărie fericită abia dacă merită pomenită. Mai rea decât copilăria nefericită obişnuită este copilăria irlandeză nefericită, iar şi mai rea este copilăria irlandeză catolică nefericită.” Aşa îşi începe Frank McCourt autobiografia. Născut în Brooklyn în timpul Marii Crize Economice din irlandezi emigranţi, Francis are patru ani când părinţii lui hotărăsc să se întoarcă în ţară. Cu pantofii peticiţi cu bucăţi de cauciuc dintr-o veche anvelopă de bicicletă, culegând cărbune pentru foc de pe marginea drumului, mâncând infamul cap de porc la masa de Crăciun, el îndură copilăria mizerabilă din mahalalele jilavului Limerick şi supravieţuieşte să-şi spună povestea cu multă expresivitate, umor şi, surprinzător, fără pic de ranchiună. Cenuşa Angelei este o veritabilă capodoperă a genului. (©Editura Art) Traducere: Iulia Gorzo.
Privighetoarea, de Kristin Hannah
Franța, 1939. În liniștitul orășel Carriveau, Vianne Mauriac își ia rămas-bun de la soțul ei, Antoine, întrucât acesta pleacă pe front. Ea nu crede că naziștii vor invada Franța… și totuși, soldații își fac apariția, mărșăluind în număr mare, în convoaie de camioane și tancuri, în avioane care înnegresc văzduhul și bombardează ținuturile locuite de oameni nevinovați. Când un căpitan neamț își stabilește cartierul general în casa lui Vianne, ea și fiica sa au două opțiuni: fie să locuiască sub același acoperiș cu dușmanul, fie să piardă totul. Fără hrană și bani, deznădăjduită în timp ce pericolul pândește după fiecare colț, tot mai amenințător, Vianne e silită să facă alegeri imposibil de îndurat pentru a-și ține familia în viață. Sora sa, Isabelle, este o puștoaică rebelă de optsprezece ani, aflată în căutarea unui țel în viață cu toată pasiunea necugetată specifică tinereții. Pe când mii de parizieni se retrag din capitală, trecând prin ororile războiului, ea îl întâlnește pe Gaëtan, un partizan care crede că Franța poate lupta cu naziștii, și se îndrăgostește nebunește de el. Dar când el o trădează, Isabelle se alătură Rezistenței fără a se uita în urmă, și, riscându-și viața zilnic, o salvează pe a altora.
Un roman declarat Cartea anului pe Amazon și vândut în peste 2 milioane de exemplare. (©Editura Litera) Traducere: Ruxandra Târcă și Gabriel Tudor.
Istoria megalomaniei, de Pedro Arturo Aguirre
„«Mă plictisesc. Tu nu?» l-a întrebat președintele Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, pe tovarășul sau din Gabon, Omar Bongo. «La ce te referi?» a întrebat conducătorul gabonez. «La faptul că puterea, așa cum este ea, plictisește. Suntem de mulți ani președinți și plictiseală mă consumă. Pe tine nu?» «Pai, nu.» «Serios? Știi? O să fac ceva măreț. O să-i pun pe toți pe roate, o să vezi. O să devin Napoleon al Africii!» «Măi să fie, Jean-Bédel! Ia-o ușor! Vino în Gabon și-ți fac rost de o soție nouă, ca data trecută. Sau cere-i lui Ceaușescu să-ți trimită o altă româncă, dacă tot îți plac atât de mult europencele.» «Nu, prietene. O să vezi ce-am pregătit!»”. Pedro Arturo Aguirre ne prezintă cu mult umor faptele și vorbele mărețe „pregătite” de-a lungul istoriei de mințile cuprinse de febra cultului personalității. Nero, Napoleon, Hitler, Stalin, Kim Ir-șen, Ceaușescu și mulți alții constituie un inepuizabil material de studiu și o bună provocare de a face haz de necaz. (©Editura Nemira) Traducere: Elena Anca Coman.
Scurtă istorie a șapte crime, de Marlon James
Jamaica, 1976. Șapte oameni înarmați pătrund în casa lui Bob Marley, trăgând cu mitralierele la foc automat. Superstarul reggae supraviețuiește, dar atacatorii nu sunt prinși. În Scurtă istorie a șapte crime, Marlon James prezintă cu măiestrie acest eveniment aproape mitic. Derulându-se pe trei decenii și întinzându-se pe mai multe continente, romanul este cronica vieții unor personaje memorabile – copii de mahala, lorzi ai drogurilor, jurnaliști, prostituate, asasini profesioniști și chiar agenți CIA. Palpitant și inventiv, ambițios și fascinant, Scurtă istorie a șapte crime este unul dintre cele mai remarcabile și extraordinare romane ale secolului XXI. Romanul a câștigat în 2015 Premiul Man Booker. (©Editura Litera) Traducere: Ciprian Șiulea.
Amintiri în dialog, de Matei Călinescu și Ion Vianu
„Bântuiam ca o stafie melancolică locuri pe care le cunoscusem îndeaproape într-o viaţă anterioară şi mă simţeam esenţial vulnerabil, deşi mă ştiam protejat, dacă nu de acea invizibilitate sau transparenţă pe care şi-o pot alege spectrele, de faptul că devenisem irecognoscibil. După două decenii de absenţă eram într-un fel deghizat în propriul meu trup, în propria mea vârstă. Revenisem în România pentru câteva zile, dar adevărata întoarcere, mi-am dat seama, avusese loc pe alt plan, acela al scrisului, mai demult. Cartea noastră era nu numai, cum credeam, un nostos imaginar; era chiar întoarcerea în Itaca” (Matei Călinescu).
„Fusesem eu, fuseserăm noi doi, care ne întorceam în ţară după un lung sau mai puţin lung exil, aidoma unor Ulise, Telemah? Pentru a fi pe deplin înţeleşi ar trebui, înainte de «post-Odiseea» care se desfăşoară chiar în timp ce scriem aceste rânduri, să pomenim şi să încercăm să înţelegem întâmplările circumnavigaţiei noastre, înainte de prima sosire la Itaca şi, mai ales, jalea care ne-a cuprins atunci când, odată depăşită prima euforie a libertăţii, am înţeles că s-ar putea să nu mai revedem niciodată insula copilăriei” (Ion Vianu) (©Editura Humanitas).
Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov
Scrisorile marelui scriitor către Vera, soția sa, pentru prima oară în volum, în limba română – cronica unei povești de dragoste de-o viață.
„Pentru Nabokov proza este totul, ea este profunzimea, energia divină.” (The New York Times)
„Aceste scrisori cuprind cele mai emoționante pasaje pe care le va scrie vreodată Nabokov, pline de viziuni când impresioniste, când extrem de detaliate asupra lumii înconjurătoare, pe care o zugrăvește că fiind dureros de frumoasă. Nabokov cel din acest volum e un scriitor care își face o misiune din a-și convinge cititoarea să coboare de pe terasa de la ultimul etaj arătându-i splendoarea lumii care a încetat cumva să mai fie o sursă de încântare.” (The Times Literary Supplement)
„Nuanțate de o imediatețe senzuală a detaliului, Scrisorile sunt mărturia extazului… Ele dezvăluie un Nabokov de o inteligență sclipitoare, cu un dar aparte pentru critica la obiect și o fascinație pentru ceea ce se situa în afară culturii sale – fie că era vorba de autobuzele Greyhound din Massachusetts sau de metroul din New York. Acum, probabil pentru prima oară, autorul rus se ivește limpede din umbrele biografilor săi.” (The Observer) (©Editura Polirom) Traducere: Veronica D. Niculescu.
Inocenții, de Ioana Pârvulescu
Părerea editorului: Poate că inocenţa e vârsta la care ar fi trebuit să rămânem pentru a da un dram de decenţă speciei umane. Cartea aceasta, frumoasă ca un basm adevărat, este povestea unei lumi de copii în care „căderea” n-a avut încă loc. Citind-o, ne legănăm cu gândul că am fi putut fi altfel. E o bunătate în aceste pagini, care trezeşte în noi nostalgia unei lumi pierdute.
Părerea redactorului: Un oraş plin de istorie, o stradă plină de evenimente, o casă cu personalitate, o fetiţă care află că totul poate să devină spectaculos pe lume. Şi o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenţă.
Părerea autoarei: Un roman despre cum se poate înota în timp şi în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Şi fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!
Părerea lui Vlad: Inocenţa e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.
Părerea neoficială a PR-ului: Se citeşte cu încordare. Aş fi vrut să nu se mai termine.
Părerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin în viaţă.
Părerea bizară a anticarului, personaj secundar: Câştigă cine ajunge ultimul la linia de sosire.
Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetiţe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua.
Casa de pe strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântul Ioan) din Braşov devine un surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă. Inocenţii e al treilea roman publicat de Ioana Pârvulescu, după Viaţa începe vineri (2009) şi Viitorul începe luni (2012). Viaţa începe vineri a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; romanul este tradus în peste zece limbi europene. (©Editura Humanitas)
Freeman’s: cele mai bune texte noi despre familie, ed. John Freeman
Freeman’s: cele mai bune texte noi despre Familie este a doua antologie literară din seria numită de recenzori „curajoasă” (Minneapolis Star-Tribune) şi „proaspătă” (Chicago Literati). După primul număr, Freeman’s: Arrival, Freeman orbitează în jurul unei teme recurente în textele celor mai buni scriitori: familia.
Printre autorii acestui volum se numără: Mo Yan, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2012, Marlon James, câștigătorul Man Booker Prize 2015, Aleksandar Hemon, Sandra Cisneros, Athena Farrokhzad, Valeria Luiselli, Claire Vaye Watkins, Claire Messud și Garnette Cadogan.
Cu texte de ficțiune, eseu şi poezie extraordinare şi publicate în premieră, Freeman’s: despre Familie strânge cele mai amuzante, sfâşietoare şi exploratoare poveşti despre viaţa de familie de la giganţi şi de la cele mai noi voci ale literaturii mondiale în egală măsură.
Autor premiat şi binecunoscut critic de carte, John Freeman a fost preşedintele National Book Critics Circle şi, până în 2013, coordonatorul antologiilor Granta.
„În Freeman’s citim familia nelocalizat, din Sri Lanka până în Jamaica, China şi Bosnia, cu felurile de mâncare şi tunsorile ei, cu îmbrăţişări şi pierderi, cu membri noi şi cei aproape uitaţi, cu frontiere şi moşteniri, cu nume şi porecle, cu trecut şi viitor, cu umor şi nostalgie. Citim familia conjugată peste continente şi secole, familiaritate şi inedit fără a avea vreo clipă senzaţia a ceva străin.” (©Editura Black Button) Traducere: Radu Șorop.
Arta interviului, de Lawrence Grobel
În Arta interviului, Lawrence Grobel povestește cele mai interesante întâmplări din cariera sa, dar și cele mai savuroase momente din lista sa lungă de interviuri cu actori care au primit Premiul Oscar, cu scriitori laureați ai Premiului Pulitzer sau cu sportivi celebri. Grobel explică pas cu pas ce presupune un interviu – de la munca de documentare, la retușurile finale –, astfel că Arta interviului va fi un răsfăț atât pentru jurnaliști, cât și pentru devoratorii de cultură.
„Astă noapte am avut un vis – se făcea că interviul pe care îl facem acum avea atât de mult succes încât mi s-a propus să mă las de actorie și să fac interviuri. Și m-am gândit la cum o să călătorim noi în jurul lumii pentru a face interviuri – ne aștepta un periplu de șase săptămâni, cu câte trei interviuri pe zi.” (Al Pacino, într-un interviu cu Lawrence Grobel)
Larry Grobel, celebru în rândul jurnaliștilor și numit „intervievatorul intervievatorilor”, a scris nenumărate biografii – printre care Truman Capote, Marlon Brando, James Michener și familia Houston – și articole pentru Rolling Stone, Playboy și New York Times. Și-a petrecut cei 30 de ani de carieră încercând să convingă persoane dificile să vorbească deschis.
În Arta interviului, autorul oferă tot felul de sfaturi despre cum poate fi obținut un interviu bun și le oferă cititorilor o imagine de culise din timpul interviurilor sale, în cadrul cărora a primit răspunsuri savuroase. (©Editura Publica) Traducere: Corina Negrea şi Cristina Rusu.
Eu mi-aș dori să citesc în mini-vacanța asta o carte care nu a mai încăput în lista de 10 (și parcă nu e așa de interesant un titlu cu „11 recomandări”, nu?), așa că trișez puțin și o adaug aici, la final. Este vorba despre În noaptea timpului, de Antonio Muñoz Molina, pe care mi se pare că toți prietenii mei au citit-o pentru că nu mai încetează cu recomandările, cică așa de bună e. 🙂
