Iubitorii de carte vor găsi la standul Grupului Editorial Trei, organizat în cadrul Târgului Gaudeamus 2016, titluri captivante, bestselleruri mondiale şi reduceri substanţiale.
Vă aşteaptă peste 600 de titluri cu reducere de până la 50% şi peste 100 de volume cu preţ promoţional 10 lei.

Ne găsiţi la Romexpo, în Pavilionul Central, nivel 0.00, standul 17.

EDITURA TREI – FICȚIUNE

Fanii genurilor Crime, Thriller, Suspans vor găsi la standul editurii Trei cele mai importante titluri ale anului 2016, cu mare succes la nivel internațional. Cea mai norocoasă fată, romanul de debut al autoarei Jessica Knoll, este laureat al Premiului Edgar și unul dintre bestsellerurile absolute ale anului în Statele Unite. Un alt titlu captivant este Te las să pleci, de Clare Mackintosh, pe care cititorii cărților Fata din tren și Fata dispărută îl vor devora.

Camilla Lackberg revine cu un nou roman din seria FjallbackaÎmblânzitorul de lei, M.J. Arlidge continuă seria Helen Grace cu Casa păpușilor, iar Marc Levy ne propune o carte tulburătoare despre viață, iubire și moarte – Orizontul răsturnat. Am uitat să fim fericiți este o comedie romantică, amuzantă și provocatoare, scrisă de Liane Moriarty. În Viața e ușoară, nu-ți face griji aflăm deznodământ! ul poveștii din fenomenul internațional Oamenii fericiți citesc și beau cafea. În secțiunea ”Ecranizări de mare succes” avem Jack Reacher. Să nu te întorci niciodată și Fata din tren.

Adolescenții vor căuta standul Trei pentru noile apariții din seriile After, Mara Dyer, Half Life, Minți primejdioase, dar se vor bucura și de titlul stand-alone Misterul de la London Eye, de Siobhan Dowd, o capodoperă a genului young fiction, și de primul volum, Cu ochii minții, din noua trilogie Doctrina mortală, de James Dashner.

EDITURA TREI – PSIHOLOGIE

Anul acesta, Editura Trei aduce cititorilor săi 14 titluri noi din domeniul psihologiei, psihoterapiei și educației. Dintre acestea se remarcă volumul Confesiuni Psy, coordonat de Christophé Andre, o colecție de destăinuri surprinzătoare ale unor psihiatri, psihologi și psihoterapeuți. O carte ce dezvăluie cititorilor multe secrete din timpul orele de terapie. Tratatul de psihologie jungiană, editat de Renos K. Papadopoulos, este un volum mult așteptat de psihoterapeuții români. Este o sinteză adusă la zi a principalelor teme ale psihologiei analitice sau tangenţiale acesteia: arhetipurile, umbra, anima/animus, procesul de individuaţie, imaginaţia activă, alchimia sau religia.
Ghidul de lectură la Cartea Roșie de C.G. Jung, de Sanford L. Drob, este o lucrare de referinţă pentru toţi cei interesaţi să pătrundă tainele Cărţii Roşii. Lucrarea este o veritabilă călăuză pe un drum sinuos şi imprevizibil și plasează Cartea Roşie în contextul mai larg al operei jungiene şi al momentului istoric şi cultural în care a fost scrisă.

Pentru cei preocupați de crearea unei atmosfere armonioase în familie am pregătit câteva cărți extrem de utile. ÎnCum să-ți ajuți copilul la teme cu calm și fără stres, Noël Janis-Norton, învățătoare și psihopedagog cu peste 40 de ani experiență didactică, oferă părinților cele mai adecvate soluții pentru a-i ajuta pe copii să devină mai ordonați, mai implicați și mai autonomi în rezolvarea temelor.

Copilul și spiritualitatea, de Lisa Miller, răspunde întrebărilor: Ce rol are spiritualitatea în viaţa copiilor? Când şi cum devine un copil spiritual? A fi spiritual este totuna cu a fi religios?
Din seria ghidurilor Ce să faci…, publicate de Asociația Americană de Psihologie, recomandăm Ce să faci când mintea ți se blochează și Ce să faci când ai căpătat obiceiuri proaste.

EDITURA TREI – ISTORIE

Colecția de Istorie a editurii Trei se îmbogățește cu două titluri excepționale. Sceptrul și sângele. Regi și regine în tumultul celor două Războaie Mondiale, de Jean des Cars, este o incursiune istorică fascinantă, punctată de portrete, anecdote, momente-cheie, întâlniri decisive, jocuri de alianțe ale monarhilor europeni. Lawrence în Arabia, de Scott Anderson, este o relatare palpitantă și revelatoare a uneia dintre cele mai zbuciumate și legendare perioade din istoria secolului al XX-lea – Revolta Arabă și „marele joc“ secret de a controla Orientul Mijlociu.

EDITURA PANDORA M

Editura Pandora M lansează la Gaudeamus 2016 o serie excepțională de popularizare a unor concepte, teorii și idei științifice, destinată curioșilor cu vârste cuprinse între 8 și 99 de ani: Poveștiința, de Alex Doppelganger. Primul volum, Cum se face un Univers?, este ilustrat de celebrul artist plastic Andrei Gamarț.

Preșcolarii se vor bucura de noile aventuri ale lui Elmer în Elmer și Moș Roș și Elmer în zăpadă, dar și de năzbâtiile lui Mog din MOG și vulpile și MOG și Iepurilă. Cititorii de 8-12 ani vor lua parte la o incursiune extraordinară în lumea fizicii, alături de profesorul Astro Cat în Profesorul Astro Cat și Aventura atomică.

Fanii celebrei serii Spirite-Animale vor fi încântați de apariția celui de-al doilea volum, Vânații. Printre noutățile editoriale se numără și un roman tulburător despre puterea de a schimba lumea: Dă mai departe, de Catherine Ryan-Hyde.

Cel de-al treilea roman din Tetralogia napolitană, de Elena Ferrante, Cei care pleacă și cei ce rămân, continuă povestea celor două prietene, Lila și Elena, care au refuzat să se complacă într-o viață plină de nefericire, ignoranță și supunere. În colecția StArt apare volumul Viețile artiștilor, viețile arhitecților, de Hans Ulrich Obrist, o carte unică pentru cei interesaţi de arta modernă, care conţine interviuri de neuitat cu mari artişti precum David Hockney, Gilbert & George, Gerhard Richter, Louise Bourgeois etc.

EDITURA LIFESTYLE PUBLISHING

După bestsellerul Anatomia Yoga, editura Lifestyle Publishing publică, pentru cei preocupați de o formă fizică optimă, încă trei titluri de referință, care au schimbat viețile a milioane de oameni din toată lumea: Anatomia alergării, de Joe Puleo și dr. Patrick Milroy; Juiceman, de Andrew Cooper; În formă în 15 minute. Mâncăruri și exerciții fizice pentru un corp suplu și sănătos, de Joe Wicks.

Șarmul discret al intestinului, de Giulia Enders, ne arată cât de importantă este această parte, cam jenantă, a corpului și cum putem beneficia de pe urma cunoașterii funcționării noastre interne. Mesajul autoarei este simplu: dacă ne tratăm bine intestinele și ele ne vor trata la fel de bine.
Bazându-se pe teoria potrivit căreia Sfinxul din Egipt datează cu mult mai devreme decât 2500 î.Hr., geologul Robert Schoch apelează în Civilizația uitată la dovezi științifice pentru a confirma existența unei civilizații avansate care le precedă pe cele ale Egiptului, Sumerului și Greciei Antice.

Mai jos găsiţi detalii despre toate noutăţile editoriale cu care Grupul Editorial Trei îşi aşteaptă cititorii la cea de-a 23-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură!

 

Catalogul cu noutăți Trei Literatură este de găsit aici, Psihologie aici, iar Pandora M & PanDA aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *