A trecut ceva timp de când nu ne-am mai plimbat la fel de mult prin blogosferă, aşa că am zis să recuperăm. Şi pentru că azi e marţi, şi poate că unii dintre voi au deja bilete astă seară la recentul premiat Almodovar La Piel que habito sau oricum plănuiesc să-l vadă în cadrul Filmes des Cannes, să vorbim un pic şi despre cartea care l-a produs.

Cartea care i-a picat cu tronc lui Almodovar este un roman poliţist pe nume “Mygale” (titlul franțuzesc al cărții “Tarantula/The Skin I Live In“) şi a apărut în 1995. Autorul ei, Thierry Jonquet, a murit în 2009. Octavian a citit-o şi tocmai a scris despre ea pe joacadeamine, trecând peste “recomandările” celor de la L’Express să lase jos cartea şi să vadă doar filmul. Concluzia:

Carte care, desigur, poate fi citită și fără experiența filmului, până la urmă a existat deja 15 ani fără el; iar lectura unui roman polițist în care pânza de păianjen a furiei, nebuniei și răzbunării țesute de personaje pendulează între psihiatrie și chirurgie nu e chiar pentru toată lumea plăcută, dar interesantă nu are cum să nu fie.”

Într-un guest post pe Ce am mai citit, Dragoş C. de la Chestii Livreşti vorbeşte despre Corecţii: “un roman greu, pe care l-am abandonat în concediu, dar l-am reluat – şi bine-am făcut”. Încă nu a citit Libertate, dar îl citează pe Leo Şerban, fan Franzen, care spunea că nu e la fel de mişto. În curând ne vom da şi noi cu părerea.

Pe Ginger Group am dat peste o carte mai puţin cunoscută a lui Faulkner, As I Lay Dying: “nu e o carte uşor de digerat şi poate îţi rămâne înfiptă în gând tocmai din cauza simplităţii şi brutalităţii cu care îşi descrie povestea”, scrie Alexandra Cărămidaru.

Am citit şi despre un Pulitzer de anul ăsta, de data asta medical, despre care am tot auzit vorbindu-se, cu un titlu foarte apropiat de As I Lay Dying, ca efect: Împăratul tuturor bolilor: o biografie a cancerului. O carte sinistră, aş spune, dar reală, nu cred că subiectul poate fi ignorat şi nici nu trebuie:

Asadar, m-am inarmat cu rabdare si am inceput sa citesc cele aproape 600 de pagini de informatii, pareri si idei despre cancerCaci intradevar cartea este o biografie. Firul povestii incepe cu mii de ani in urma, la primele sale atestari documentare si se continua prin toate epocile ce ne-au adus in prezent. Uneori este cutremurator de-a dreptul… gandul ca o boala atat de urata ne urmareste de atata amar de vreme si inca nu avem cine stie ce arme impotriva ei.”, scrie Diana în Ţara mea inventată.

De la cărţi grele, apăsătoare, trecem la cele mai plăcute. Rontziki a scris despre Cea mai frumoasă carte din lume şi alte poveşti, al cărei titlu e destul de convingător în a-ţi petrece cu ea o zi ploioasă, o după-amiază însorită, o seară liniştită:

Dar titlul colecţiei este dat de una dintre povestiri, despre cea mai frumoasă carte din lume, scrisă într-un lagăr de femei din Siberia a căror dorinţă este să lase moştenire fiicelor ceva din experienţa lor, ceva care să le amintească acestora ce au trăit mamele lor. În lagăr era interzisă comunicarea cu cei de afară, aşa încât nu aveau nici creion, nici hârtie. Printr-o minune fac rost de creion şi cea mai frumoasă carte din lume va fi scrisă pe foiţe de ţigări lipite între ele. Cea mai emoţionantă dintre poveşti, după părerea mea.”

Un alt post simpatic, despre Muzica din Enigma Otiliei, despre preferinţele şi performanţele muzicale ale lui Felix şi Otiliei, am găsit la Micawber, pe Ce am mai citit. Detalii foarte interesante despre apropierea de muzică şi cum definea asta personajele lui Călinescu:

Deşi limitaţi, prin educaţie, în gusturile lor muzicale, tinerii sunt oneşti, fac muzică cu plăcere şi o iubesc cu sinceritate. În contrast, membrii clanului Tulea nu au nicio aplecare înspre acest domeniu şi nu pot depăşi nivelul axiologic al mahalalei. Titi manifestă şi în materie muzicală acelaşi mimetism steril ca în artele plastice.”

Ionuca, de la Rainbow Books, a citit Insomnia, iar acum se gândeşte să aleagă o altă carte din Strada Ficţiunii, “mai potrivită pentru ea”.

Iar Dragoş, Chestii Livreşti, se lasă de Serghei Dovlatov, pentru că Geamantanul nu i-a plăcut la fel de mult pe cât Compromisul. Apropo, recenzia la Compromisul începe bestial 😉

Vestea cea mai bună am păstrat-o la sfârşit: luciat va scrie din nou despre cărţi. De fapt, scrie deja pe Ora de Cluj.

Spor la recuperat 🙂

 

3 comentarii
  1. AvatarRontziki

    Tocmai am văzut La piel que habito şi m-am bucurat să citesc şi despre carte la linkul indicat 🙂 Având în vedere cum am trăit filmul, cred că este printre puţinele situaţii în care mă bucur că am văzut întâi filmul, de regulă preferând să citesc întâi cartea…Oricum, am trecut-o pe listă, o s-o caut şi abia aştept s-o citesc 😀
    Mulţam şi pentru recomandare 😉

    Reply
  2. Mădălina GeorgescuMădălina Georgescu Post author

    cu placere si… curiozitate 🙂 abia astept sa ne spui cum va fi cartea, dupa film 😉

    Reply
  3. Pingback: Cărţi de citit atunci când plouă « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *