După un Gaudeamus aglomerat şi plin de noi apariţii despre care sunt sigură că vom citi mult timp de acum încolo pe bloguri şi, dacă avem noroc, poate şi-n presă, să vedem ce cărţi s-au aflat însă pe noptierele cititorilor din online în ultimul timp.
Octavian de la Joaca de-a mine scrie clar şi extrem de convingător de ce i-a plăcut foarte mult 1Q84, deşi până atunci nu avusese experienţe tocmai fericite cu Murakami. Şi nu, nu pentru că e hip şi cool să-ţi placă Haruki.
“1Q84” este unul din cele mai frumoase romane de dragoste pe care le-am citit. O poveste de dragoste care are ceva din savoarea iubirilor medievale, dar care se poate termina modern la un etaj superior al unui hotel dintr-o aglomerație urbană, un fel de ultim minut de “Fight Club” în care dezastrul invizibil celorlalți se propagă în fibra personajelor.
Despre Suflete Cenuşii scrie Rontziki, o carte intensă, pe care a devorat-o cu senzaţia că a trăit o viaţă între prima şi ultima pagină. Asta înseamnă că e o carte bună.
Povestea sau, mai bine zis, poveştile, pentru că sub ochii cititorului se ţese o adevărată pânză de păianjen, în care fiecare fir duce undeva, altundeva şi, totuşi, toate firele se întâlnesc, se desfăşoară în timpul primului război mondial.
Micawber a mai citit Povestea Romei Antice, o carte ce sperie la prima vedere. E clar, dacă sunteţi interesaţi de Roma antică, aveţi aici două volume numai bune.
Romanul creionează apoi cele mai importante momente ale Romei, perspectiva fiind de fiecare dată oferită de membri ai celor două familii pomenite mai sus, patricieni din cei mai vechi şi oficianţi ai cultului lui Hercules, dar cu un rol mai degrabă marginal în istoria„mare”.
Zum are o poveste cu Marfa reîncărcată, volumul unde s-au reîntâlnit cei cinci poeţii ai Mărfii Cenaclului de Marţi. 🙂 Povestea lui Zum e cu Salut, revista, dacă vă vine să credeţi.
“Salut” era prin anii ’90 o revista pentru adolescenti (nu stiu foarte bine sa explic, n-am citit prea multe ca nu prea se gaseau la mine in oras) care la un moment dat avea si o pagina de poezie – Sub teiul lui Eminescu era titlul si acolo se povesteau intamplari de la Cenaclul de Marti (care se petrecea la Bucuresti, in Club Martin, in ultima marti a fiecarei luni – asa scrie in revista, doar nu credeti ca tineam minte) si se publicau si poezii.
Că tot veni vorba. Sper că aţi văzut cu toţii blogul cu Marfă Reîncărcată. Sunt întâmplările din spatele literaturii, chipurile din spatele unui volum foarte fain şi povestea unei reîncărcări poetice.
Când te apropii, memorialistic, de o întâmplare din urmă cu 15 ani, amănuntele care par importante, relevante, se multiplică pentru tine, cel care ai făcut parte din întâmplare. (Dan Pleşa)
Dacă vreţi să “vă distraţi” un picuţ prin subsolurile culturii române, citiţi un dialog între criticii literari Daniel Cristea Enache şi Mihai Iovănel. Pretextul e critica angajată – dacă un angajat al unei edituri poate scrie despre cărţi în presa culturală. Instructivă lectură. 🙂
Mihai, Mihai, eşti acelaşi băiat deştept, care mimează neconvingător naivitatea. Acum, mutaşi tu primul, dar printr-un hocus-pocus mutaşi şi tabla de joc. (Daniel Cristea Enache)
A Reader a pus pe Raftul de Cărţi Muzici şi Faze a lui Verdeş. Nu putem fi decât de acord, încă o dată, că e o carte excelentă.
E viata de zi cu zi a un adolescent de 15 ani din Bucurestiul anului ’78 – ultimele zile de scoala, primele de vacanta – povestita de el insusi pe tonul cel mai firesc, oral, spontan, colocvial, cu multa verva, de multe ori cu haz, cu unele expresii argotice, totusi fara prea multe “4 letter words”.
Trebuie să citiţi cronica lui Capricorn la Particule elementare. Să fiu sinceră, nu i-ar strica nici domnului Michel Houellebecq s-o citească înainte de viitoarele dumisale cărţi.
Prieteni, asta e cel mult filozofie de baracă, de curtea şcolii. În “Particulele elementare” sunt doi boi în loc de unul, ca în “Insulă”, care o freacă aiurea prin viaţă – unul se face mare om de ştiinţă inventând probabil tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte pen-că, mă-nţelegi ţaţo, n-avea sentimente şi atunci judeca omenirea cinic, iar celălalt e frati-su, un obsedat sexual dus cu capul, care, pasămite, îi oferă material de gândire. Ăsta e subectu.
