Am tot văzut zilele astea postări și anunțuri legate de cea mai lungă zi a anului (21 iunie). Pe Wikipedia zice: „În 21 (respectiv 20) iunie, în emisfera nordică soarele ajunge în zenit și nu mai apune la cercul polar. Această zi marchează solstițiu de vară în emisfera nordică și solstițiu de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, și cea mai scurtă în emisfera sudică”. Cu alte cuvinte, nu avem mai multe ore la dispoziție în ziua asta, ci mai multă lumină.

Mi s-a părut amuzantă, însă, ideea asta de a sărbători, sau măcar de a marca cumva, faptul că e o zi în care am avea ceva mai mult timp la dispoziție. Iar eu când aud expresii de gen „timp liber”, „mai mult timp”, „cea mai lungă zi”, mă gândesc automat că am mai mult timp pentru citit și, așadar, aș putea să mă apuc de una dintre „cărămizile” din bibliotecă. Le știți cu toții: cărțile alea mari care par interesante, te codești de zece ori dacă să le iei sau nu, le cumperi și apoi te uiți cu jind la ele, gândindu-te că vei găsi cândva timp suficient să te încumeți să le citești. În general, sunt cărți pe care le asociem vacanțelor de vară când stai la plajă sau celor de iarnă, când stăm înfofoliți la căldură și cu un ceai aburind alături. Sunt prea grele să le iei după tine în fiecare zi în metrou și nu poți să le „lungești” prea mult pentru că riști să uiți personaje, întâmplări sau alte detalii importante. Așa că e clar: pentru „cărămizile” din bibliotecă ai nevoie de un timp special, numai al lor.

M-am uitat în bibliotecă să văd cam câte astfel de „cărămizi” am și concluzia a fost evidentă: prea multe (mai ales necitite). Nu le-am mai pus la socoteală pe cele digitale, pe care le-am luat gândindu-mă că fi mai ușor să le citesc pe tabletă (not) și că așa mai câștig puțin spațiu în bibliotecă (asta, da).

Amprenta omului, Sebastian Faulks (832 p.)

Wolf Hall, Hilary Mantel (736 p.)

Cartea pierdută a vrăjitoarelor, Deborah Harkness (656 p.)

Detectivii sălbatici, Roberto Bolaño (768 p.)

Zei americani, Neil Gaiman (666 p.)

Stâlpii pământului, Ken Follett (1056 p.)

Binevoitoarele, Jonathan Littell (960 p.)

Orașul bântuit, Stephen King (1200 p.)

Cronicile vulpii, Paul Slayer Grigoriu (776 p.)

Ultimul imperiu, Brandon Sanderson (816 p.)

Harta cerului, Félix J. Palma (724 p.)

Harta timpului, Félix J. Palma (704 p.)

Sânge de cerneală, Cornelia Funke (638)

Inimă de cerneală, Cornelia Funke (491 p.)

Carnetul auriu, Doris Lessing (776 p.)

Copiii din miez de noapte, Salman Rushdie (648 p.)

Privește, înger, către casă, Thomas Wolfe (704 p.)

cea mai lunga zi

Dintre toate am citit doar Binevoitoarele, de Jonathan Littell (chiar într-o vacanță de Crăciun). Restul își așteaptă răbdătoare rândul. Întâmplător, fără să mă gândesc neapărat la „ziua cea mai lungă”, pentru week-endul ăsta am ales chiar o astfel de carte foarte mare, abia apărută: Cronicile vulpii: Amintiri din liceul anilor ’90, de Paul Slayer Grigoriu. Având în vedere că pe 21 iunie s-au anunțat ploi cât e ziua de lungă, tind să cred că a fost o alegere inspirată. Mai ales că m-a și prins.

Aveți și voi astfel de „cărămizi” în bibliotecă pentru care așteptați „cea mai lungă zi din an” ca să le începeți?

14 comentarii
  1. AvatarDen St

    Oau! Cât de multe sunt:D, te invidiez puţin.
    Am doar Stâlpii pământului de Ken Follett.

    Zile liniştite!

    Reply
    1. AvatarLaura Câlțea Post author

      Wow, tu ai și mai multe Ken Follett :)) Chiar sunt curioasă cum scrie. Adică pentru un om care scrie atât de mult, cred că nu e greșit să cred că scrie și cât de cât bine, altfel ce rost ar avea? 🙂 Eu nu am reușit să termin „Hoțul de cărți”. L-am cărat de vreo 2-3 ori de la bibliotecă (dus-întors), dar chiar nu m-a prins.

      Reply
  2. AvatarAnca Ciochina

    Eu am probleme cu coloana. Unul din motive e că nu mă pot abţine, când văd o carte-cărămidă trebuie să o citesc şi o car după mine peste tot, în geantă. Am citit aşa multe cărţi, inclusiv Urzeala tronurilor, ediţia hardcover. dar nu îmi pare rău, fiecare carte citită a meritat.

    Reply
    1. AvatarLaura Câlțea Post author

      Și eu car multe în geantă și mai ales cărți, dar „cărămizile” încerc să le citesc acasă. Deși nu tot timpul: „Cronicile vulpii” o car după mine de vineri încoace și are aproape 800 de pagini, dar parcă trăiesc mai mult în ea, decât în viața mea zilele astea. Cred că înțelegi 🙂

      Reply
  3. AvatarBookish

    “Carnetul auriu” se află şi pe lista mea de citit. E cam singura carte din bibliografia opţională din facultate pe care nu am citit-o şi care bineînţeles mi-a picat la examen :))
    Mai am pe lista şi alte cărămizi, “Jurnalul fericirii” al lui Steinhardt şi „Lanark” de Alasdair Gray.

    Reply
  4. AvatarIvona

    Eu cred ca ai uitat un titlu de pe lista… “Sticletele” Donnei Tart. Recenzia ta m-a convins sa o citesc iar acum pot spune ca mi-e tare draga cartea asta! 🙂

    Reply
    1. AvatarLaura Câlțea Post author

      :)) făcusem o listă cu cărțile lungi din bibliotecă pe care le-aș citi în cea mai lungă zi a anului. la vremea respectivă citisem deja „Sticletele”, d-aia nu e în listă. și, oricum, pe lângă celelalte „cărămizi”, „Sticletele” e un biet pui, ca să zic așa :)) mă bucur că te-am convins s-o citești, dar și mai mult mă bucur că ți-a plăcut 🙂

      Reply
  5. Avatarandreea

    Ce relevanta are ca spui ca ai citit “doar Binevoitoarele”, daca nu-i faci o cronica? Pe cine ajuta ca stie acest lucru ? 🙂

    Reply
    1. AvatarLaura Câlțea Post author

      Nu era un articol de recomandări, de asta nu am vorbit despre „Binevoitoarele”. Era pur și simplu o listă cu „cărămizile” din bibliotecă. Ca să fac o cronică ar trebui s-o recitesc pentru că au trecut câțiva ani de când am citit-o. Este o carte despre experiența de război a unui ofițer nazist homosexual. Cartea este destul de incomodă prin multe subiecte abordate: nazismul văzut din interior, atrocitățile comise împotriva evreilor văzute ca necesare, homosexualitate, incest, crimă… Înșiruite așa pare o carte abominabilă, însă este salvată prin scriitura desăvârșită și printr-o umanitate „în răspăr”, dar care tot umanitate este. Din punctul meu de vedere, a fost una dintre cele mai bune cărți citite vreodată. Însă, cum ziceam, ar trebui s-o recitesc ca să scriu despre ea și nu prea-mi vine pentru că, deși traducerea e foarte bună, redactarea e mizerabilă, cartea e plină de greșeli.

      Reply
  6. AvatarDumitru Ana-Felicia

    Doar ce am terminat o astfel de “caramida” Viata si destin de Vasili Grossman…doar 899 pagini, dar mi-a placut foarte mult! Nu-mi ocupa spatiul pt ca le imprumut de la biblioteca, dar pe asta as cumpara-o! Am luat acum Drumul- de acelasi scriitor, dar am inceput Razboiul nu are chip de femeie. Spor la citit !

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *