Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Claritate în secolul dezinformării și al epidemiei de stres – Yuval Noah Harari, „21 de lecții pentru secolul XXI”

Trăim vremuri în care schimbările sunt mai numeroase și mai rapide decât în oricare perioadă din istoria omenirii. Iar cantitatea de stres e proporțională cu schimbările. În plină „epidemie de stres” a societăților de azi, în miezul feluritelor campanii de dezinformare și distragere a atenției, Yuval Noah Harari – celebrul istoric și filosof israelian, binecunoscut prin volumele Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (2014) și Homo Deus (2016), traduse în peste 50 de limbi, a publicat în 2018 un nou volum – 21 de lecții pentru secolul XXI – în care își propune să ne ofere, înainte de toate, claritate asupra chestiunilor concrete din prezentul omenirii și asupra viitorului imediat. Citeşte tot articolul


Efectele imediate ale fragilității. „Șapte octombrie”, de Vlad Zografi

La un moment dat, l-am ascultat pe Vlad Zografi vorbind, pasionant, despre Bruckner. Încheind lectura celui mai recent roman al lui, Șapte octombrie, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la Simfonia a VIII-a a aceluiași Bruckner. Acolo, în ultima parte, se aglomerează simultan temele din întreaga partitură. E și efectul pe care Vlad Zografi îl imprimă cărții sale, odată ce ajungi la capitolul final. Poate părea, la prima vedere, o simplă chestiune de stil. Însă, cred eu, tocmai aici găsim centrul de greutate al romanului. Citeşte tot articolul


Spectacol gastronomic pe patul morții. „O delicatesă”, un roman de Muriel Barbery

Ce moment mai bun să citești o carte eminamente senzorială, un spectacol gastronomic, presărat cu gusturi și mirosuri, decât o răceală zdravănă, în care până și banalul ceai cu lămâie seamănă la gust cu o zeamă sălcie, uitată-n soare? Moment cât se poate de potrivit, zic, fiindcă, lipsit de celelalte simțuri, adică cumva izolat sub un clopot de sticlă, îți mai rămâne doar văzul (mă rog, și auzul, dar el nu ne interesează atât de tare) cu care să explorezi nu doar ce ai în farfurie (bleah!), ci și, firește, ceea ce citești. Și, nu întâmplător, limba (limbile, fiindcă nu e vorba doar de-a noastră) a marcat legătura puternică dintre aceste două simțuri - văzul și gustul - inventând o frazeologie pe măsură: „a mânca din ochi”, „a mânca cu ochii”, „mânca-ți-aș ochii” (conform DEX, se spune pentru a exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutând să-i câștige bunăvoința) etc. Citeşte tot articolul


Amazoane & farmazoane – Dănuț Ungureanu, „Conspirația femeilor”

Dănuț Ungureanu, unul dintre cei mai citiți autori de SF & fantasy de la noi, își revelează, de la debutul din cenaclurile optzeciste de gen până astăzi, fațetele unei personalități complexe: prozator, scenarist și textier al grupului de umor Vouă (o altă zonă a culturilor alternative din anii ’80), jurnalist, fondator de gazete, dramaturg și, mai nou, prof de creative writing. E un parcurs fertil, marcat de implicare în viața polisului, oarecum tipic pentru promoția de tineri intelectuali din vremea Revoluției (de comparat cu al lui Cristian Tudor Popescu, colegul de breaslă anticipativă cu care împărtășește până azi obiceiul de a semna editoriale pe teme actuale). Citeşte tot articolul


Visul italian – „Acolo unde curg râuri de lapte și miere”, de Vladimir Lorcenkov

Migrația – fie ea politică, economică, religioasă etc. – este mai mult decât o realitate socială. În spațiul est-european ea cunoaște o gamă variată de reprezentări literare. Într-un astfel de peisaj literar orientat înspre socialul problematic și extrem de prolific la nivelul dislocărilor de populație, s-au făcut auzite voci distincte ale literaturilor (post)naționale de aici. Fosta Iugoslavie și exilul declanșat de războaiele interetnice au devenit nuclee tematice în proza unor scriitori cum sunt Aleksandar Hemon și Dubravka Ugrešić. Migrația economică începută în anii 1990 și 2000 în România e reprodusă la nivel literar în romane precum Noapte bună, copii! al lui Radu Pavel Gheo. Lista poate, desigur, continua, dar nu aceasta contează acum. Ce se poate spune însă, fără alte ocolișuri, e că la oricare areal est-european ne-am referi, putem semnala următoarea preocupare social-mentalitară: de a căuta soluții pentru problemele interne undeva în afară. Varianta adoptată e aproape mereu cea ultimă, și anume plecarea. Dar este dorința îndeajuns ca să pleci? E suficient doar să vrei? Și până unde pot merge proiecțiile unui popor despre o țară unde curge doar lapte și miere? Citeşte tot articolul


Yasunari Kawabata, „Povestiri de ținut în palmă” – un risipitor al nenumitului

Mici și rotunde. 103. Scrise între 1920 și 1970. De rostogolit în căușul minții. De citit pe nerăsuflate, efectele dizolvându-se însă molcom. Așa sunt povestirile lui Kawabata.

Eram obișnuită cu un Kawabata care scrie pe spații ample, aceste proze scurte și extrem de scurte din volumul Povestiri de ținut în palmă surprinzându-mă nu doar prin dimensiune, ci mai ales prin capacitatea de concentrare, adesea poetică, și de tăiere a intrigii, de suspendare abruptă a epicului. Citeşte tot articolul


Arhipelagul Garaz – „Territoria”, de Oleg Garaz

Până acum obișnuiam - și nu doar eu, cel care scrie - să îi percepem pe scriitorii români de origine Basa ca pe un cor de voci viguroase, debordând de franchețe; neevitând nici patosul, nici angajarea socială. Mi-i închipuiam ca un vector impetuos care fecundează literatura română (cultura română în general, dacă e să lărgim panorama). O etichetă lesne transformabilă în prejudecată. Mi-am revizuit serios impresiile de când acestui cor al marilor energii de la Răsărit i s-a alăturat vocea aparte a lui Oleg Garaz, un tremolo în aparență suav și nuanțat, care însă rezervă surpriza unor profunzimi dramatice. Citeşte tot articolul


Frumusețea, bătrânețea, moartea – „Frumoasele adormite”, de Yasunari Kawabata

Și în Frumoasele adormite, Yasunari Kawabata face de nedespărțit frumusețea și întristarea. Scriitorul japonez își însufleţește protagonistul cu o uimitoare putere de observare și de transpunere lăuntrică a frumuseţii în stare pură. Doar că trăirile asociate contemplării sunt apăsătoare, căci plăcerea bătrânilor de a simți alături un trup cald de femeie frumoasă implică deopotrivă conștientizarea bătrâneții trupești și a morții. Senzualitate, candoare și amărăciune iremediabilă. Citeşte tot articolul


Despre „Poporul contra democrației. De ce libertatea ne este în pericol și cum o salvăm”, de Yascha Mounk

Democrația modernă a intrat, pentru prima dată în istoria sa, într-o etapă necunoscută până acum. Se deconsolidează. Secolul XX este presărat cu istoria unor țări care au alunecat pe suișurile și coborâșurile democrației, însă după al Doilea Război Mondial a existat o clasă de democrații (SUA, UK, Germania, Franța etc.) pe care le consideram consolidate și care nu păreau că vor putea coborî vreodată de pe acest piedestal. E ceea ce l-a și mânat pe Fukuyama, printre altele, să observe – nu chiar în forma în care a devenit populară – defunctul sfârșit al istoriei și triumful democrației liberale. Citeşte tot articolul


How to change your mind. Cu psihedelice

380 BC. Platon scrie alegoria peşterii. Un prizonier care şi-a petrecut toată viaţa înlănţuit într-o peşteră, văzând doar umbrele proiectate de un foc din spatele său pe un perete, va crede că aşa arată realitatea. Filosoful este prizonierul care, eliberat, iese din peşteră şi înţelege adevărata înfăţişare a lucrurilor. Citeşte tot articolul


Povestea cifrelor seci și lumea pe care refuzăm să o vedem: „Factfulness”, de Hans Rosling

Cei care au încă aplecare să evadeze din cotidian și să arunce un ochi pe marile dezbateri intelectuale ale Occidentului, nu vor fi ratat ultimele revelații ale științei cognitive și vor fi auzit cu siguranță de Tversky, Kahneman, Thaler, Slovic și alții. Mai toate științele umaniste trec astăzi printr-un proces de recalibrare pentru că psihologia și sociologia experimentală au demonstrat convingător că oamenii gândesc și acționează altfel decât credeam. Citeşte tot articolul


Și iubirea se învață – Alain de Botton, „Ce se întâmplă în iubire”

Născut în 1969 în Elveţia, dar stabilit la Londra, Alain de Botton este unul dintre cei mai populari scriitori. Operele absolventului de istorie şi filozofie de la Cambridge sunt traduse în peste douăzeci de limbi, bucurându-se de o faimă internaţională, deşi nu unanimă, în America fiindu-i contestată maniera de a „coborî în stradă”, de a populariza filozofia. După romanele eseistice de la începutul carierei sale de scriitor (Essays in Love – 1993, The Romantic Movement - 1994, Kiss & Tell -1995), A. de Botton şi-a găsit vocaţia în genul eseistic, impunându-se atenţiei internaţionale cu lucrarea How Proust can Change your Life - 1997, urmată de The consolation of Philosophy - 2000, The Art of Travel - 2002, Status Anxiety - 2004 şi The Arhitecture of Happiness – 2006, The Pleasure and Sorrows of Work – 2009, Religion for Atheist – 2011, How to Think More About Sex – 2012, Art as Therapy – 2013, The News: A user's Manual – 2014. Citeşte tot articolul


Cum distrugi o democrație. O anti-lectură a lui Tocqueville. [1]

Dacă Tocqueville ar fi scris o carte despre cum să subminezi democrația, cum ar fi arătat ea? Între noi fie vorba probabil că acest anti-Tocqueville există și ia din când în când masa la Kremlin. Dar să nu mă abat de la subiectul principal. Subjugarea presei. Descurajarea asocierii și a organizațiilor neguvernamentale. Lipsirea cetățenilor de capacitatea de a influența decizii ale comunității în care trăiesc (guvernarea locală). Distrugerea educației. Inegalitate de șanse. Retragerea celor competenți din lumea politică. Centralizarea administrației. Renunțarea la judecata cu jurați. Partidele politice, în special cele cu obiective mărunte. Iată rețeta. Citeşte tot articolul

Un cadou neașteptat: niște trucuri de magie de la un neurochirurg american – despre „În atelierul de magie”, de James R. Doty

James Doty este un băiețel isteț care trăiește, în anii 70, într-un orășel american obscur din California, Lancaster, în sânul unei familii cu probleme: un tată alcoolic și mai mult absent și o mamă depresivă, cu mai multe tentative de suicid la activ. Sărăcia agravează și mai mult situația acestei familii, dar – cum se întâmplă de multe ori – ea funcționează și ca un motor care pune în mișcare ambiția și dorința de a reuși în viață. În vacanța de vară de dinaintea clasei a VIII-a, James se plimbă cu bicicleta prin oraș și observă pe marginea drumului un magazin de accesorii pentru magie (Iepurele-Cactus, pe numele lui), în care, firește, e nerăbdător să intre, ca orice mare pasionat de trucuri și prestidigitație. Până aici, nimic neobișnuit, veți zice, o poveste banală despre un puști căruia îi plăcea să facă tot felul de scamatorii, ca să mai uite de scandalurile și de atmosfera apăsătoare din casă. Corect, doar că povestea nu se oprește aici. În magazin, micul James o cunoaște pe Ruth, o doamnă care intuiește potențialul încă nedescoperit al băiatului („știu să transform o flamă într-o flacără”) și care îi propune o aventură de o vară: să fie ucenicul ei în cel mai important fel de magie, o magie care-i va schimba viața pentru totdeauna. Puștiul, curios din fire, dar și temător în fața necunoscutului, acceptă provocarea și vreme de șase săptămâni învață de la Ruth niște trucuri (să le zicem, totuși, tehnici!) care-l ajută să-și depășească condiția și, da, să fie eroul visului american. Citeşte tot articolul