Eseu

Everybody lies. Nu doar despre sex

Toată lumea minte. Ne minţim partenerul, familia, prietenii, minţim la psiholog, minţim în sondaje, ne minţim pe noi înşine. Să ilustrez cu un exemplu inocent: cât de des facem sex? Dacă vrem să calculăm câte prezervative se folosesc în Statele Unite într-un an, putem folosi mai multe metode: Le întrebăm pe femei de câte ori fac sex pe săptămână (cu un bărbat) şi de câte ori e cu prezervativ, iar apoi înmulţim cu populaţia activă. În cazul ăsta ne dă un număr de 1,1 miliarde de prezervative folosite anual. Dacă îi întrebăm pe bărbaţi acelaşi lucru (e vorba doar de sex heterosexual, ca să putem verifica încrucişat), ne dă un număr zdravăn mai mare: 1,6 miliarde de prezervative. Evident, cele două numere ar trebui să fie egale, nu? OK, cine minte? Probabil bărbaţii, care exagerează, nu? Dar mai e o metodă, mult mai precisă, de a estima numărul de prezervative: Nielsen (compania de cercetare de piaţă) ştie exact câte prezervative se vând în SUA într-un an. Şi sunt doar 600 de milioane. În concluzie, despre frecvenţa relaţiilor sexuale toată lumea minte gogonat, bărbaţii mai gogonat decât doamnele. Citeşte tot articolul

Redefinirea feminității prin violență. Angela Marinescu

Timp de mai bine de jumătate de secol, idealul teoriilor feministe a fost configurarea progresivă a unei perspective anti-establishment, care să poată mitralia prejudecățile legate de femeie, implementate în mentalul uman mai ales prin scrierile lui Lacan, Derrida sau Freud. Punctul de convergență al celor trei gânditori îl constituie privilegierea instanței masculine – a phallus-ului – în toate domeniile cunoașterii. Ceea ce a prezidat la instituirea unui sistem falocratic a fost viziunea asupra femeii, speculațiiile din jurul dorințelor ei și al intenționalităților ei pe baza construcției sale fizice și psihice. În studiul Feminism și filosofie. Perspective asupra diferenței și egalității, Moira Gatens observă că femeile „au fost definite nu atât în termenii unor calități pozitive pe care le-ar avea, ci mai degrabă în termenii calităților masculine care le lipsesc”. Inconștient, ea se asociază, la nivel ideatic, cu Luce Irigaray când aceasta, pornind de afirmația lui Freud, că „anatomia înseamnă destin” și, analizându-i teoria, remarcă: Citeşte tot articolul


Iugo-nostalgia: timp și/sau spațiu nostalgic?

Străin printre străini, exilatul trăiește, după cum afirmă Vladimir Jankélévitch, o viață dublă, în așa fel încât „a doua lui viață, care a fost cândva prima, este ca supraimprimată pe grosolana viață banală și tumultoasă a acțiunii cotidiene” (1). Dubla existență a exilatului se configurează sub forma unui joc al prezenței și absenței. Odată plecat din țară, acesta este „în același timp aici și acolo, nici aici, nici acolo, prezent și absent, de două ori prezent și de două ori absent” (2). Mai mult, plecarea, dimpreună cu păstrarea în memorie a unui anumit timp și spațiu, reprezintă declicul nostalgiei, înțelegându-se prin aceasta, într-o primă instanță, „atașamentul de un spațiu familiar, un acasă (nostos) și suferința (algia) declanșată de ieșirea din acest spațiu” (3). Firul dedublării nu se oprește însă aici, nostalgia presupunând totodată o ramificare cronotopică: vorbim, pe de o parte, de un timp nostalgic, și, pe de altă parte, de un spațiu nostalgic. Ajungem astfel la dublarea binomului aici-acolo cu binomul prezent-trecut. Citeşte tot articolul


Tiparul femeii flapper și spargerea lui prin intermediul nebuniei în romanele „Blândețea nopții” și „Acordă-mi acest vals”

Dacă până la începutul Primului Război Mondial, idealul feminin l-a reprezentat the Gibson Girl (fata Gibson), cu talia ei în formă de clepsidră, modelată de corset, și părul buclat, strâns într-un coc (1), războiul și, apoi, perioada postbelică au creat condițiile socio-economice și culturale favorabile unui nou model feminin, ilustrat de imaginea femeii flapper. Potrivit lui Kelly Boyer Sagert, care redă această trecere de la Gibson Girl la Flapper prin intermediul modificărilor tendințelor în modă, noua femeie a secolului XX nu mai poartă corset, ci rochii cu topul asemănător cămășilor bărbătești, care oferă o mai mare mobilitate, sunt mai confortabile pentru noile munci ale femeilor și a căror lungime se tot scurtează, până când, în 1928, ajung să expună genunchii. Totodată, cârlionții prinși în coc sunt înlocuiți de bobul asortat cu o pălărie cloș, care e asortată la rândul ei cu un lung șirag de perle. (2) Cu înfățișarea sa de tomboy, noua femeie frecventează cluburi de noapte, dansează, consumă alcool și fumează (gesturi care până în secolul XX erau masculine par excellence), iar comportamentul ei nu se mai încadrează în tiparul eleganței și supunerii față de bărbat din perioada premodernă. (3) Toate aceste modificări vin pe fondul mobilizării bărbaților la război, care a făcut loc femeilor în sfera forței de muncă, foarte multe dintre ele ajungând să ocupe meserii în spații văzute până atunci ca exclusiv masculine, precum biroul, fabrica, magazinul sau agenția guvernamentală. (4) Citeşte tot articolul


The Subtle Art of Not Giving a F*ck – o carte ca o palmă

Nu prea citesc cărţi de self-developing, dar Amazon mi-a recomandat cartea asta prin toate metodele, aşa că până la urmă am cedat şi am luat-o. Şi mă bucur foarte tare. Ca să nu vă sperie prea tare limbajul din titlu, să ştiţi că, imediat ce-am terminat-o, am recomandat-o fetelor mele (sunt mari, au mai auzit cuvinte de patru litere, nici o grijă). Şi aş vrea să fi citit şi eu cartea asta la vârsta lor. Citeşte tot articolul


Un nou Eminescu apăru

Proza contemporană oferă nu numai o diversitate de tendințe, dar și o serie de valori aflate în mișcare. Prin urmare, o cartografiere reprezintă un gest de reală dificultate. Este cu atât mai greu cu cât principiul valoric ar trebui să prevaleze, iar nu cel cantitativ, care se limitează la înregistrarea unor tendințe. Fie ele formale sau mentalitare. Uneori, însă, înregistrarea de tendințe literare devine metodă de lucru. E cazul lui Franco Moretti care, în Grafice, hărți, arbori (1), analizează evoluția romanului ca gen literar. Modelul teoretic configurat de Moretti e fertil, și, dincolo de negocierile de verdict, el ar putea da rezultate interesante în spațiul românesc. Citeşte tot articolul


„Pre-suasion”, de Robert Cialdini. Sau cum poţi să te joci cu atenţia oamenilor ca să-i faci să spună da

Cum ar fi să vă rog pe voi, toţi cititorii Bookaholic, să îmi trimiteţi adresele de email ca să primiţi de la mine recomandări de cărţi? Sunt sigur că, în afară de câţiva new-agers întârziaţi care mi-ar da, dacă le cer, şi cămaşa de pe ei, precum şi de vreo doi-trei pe care vă cunosc personal (şi, oricum, nu îmi trebuie adresele voastre de email, pentru că le am deja), marea majoritate aţi zice că m-am scrântit şi, evident, nu mi-aţi trimite nimic. OK! Şi dacă, totuşi, înainte să vă cer adresele, v-aş fi întrebat dacă vă consideraţi intelectuali? Sau aventuroşi? Sau dacă aveţi încredere în oameni? Şi abia apoi v-aş fi cerut mailul? Credeţi că aş fi avut mai mult succes? Păi nu, normal! De ce să fi avut?! Una-i una, alta-i alta! Citeşte tot articolul


Algorithms to Live By sau ce ne învață computerele

Nu înţeleg ce au occidentalii ăştia cu imigranţii. Imigranţii sunt floare la ureche. De fapt slujbele ne sunt furate de roboţi şi calculatoare.Spre exemplu, în Franţa, Benoît Hamon, proaspătul candidat socialist la preşedinţie, este convins că locurile de muncă vor fi din ce în ce mai puţine din cauza automatizării, aşa că propune un venit universal – 750 de euro pentru orice cetăţean francez, precum şi o taxă pe roboţi. Citeşte tot articolul

O mitologie a originilor – Sectanții, de Vasile Ernu

Cartea lui Vasile Ernu, „Sectanții” (Polirom, 2015) e un soi de ficțiune autobiografică. Nu avem de unde ști dacă istoria relatată a fost realmente trăită de autor, dacă e deci conformă cu realitatea, cert este că ea respectă convenția autenticității, prin scrierea la persoana I și abordarea unei formule confesive. E greu de spus, așadar, cât e istorie și cât e literatură aici, dar a le departaja e simplist și inutil. Naratorul-protagonist își asumă rolul de portavoce a comunității religioase căreia i-a aparținut și încă îi mai aparține, dacă nu prin altceva, atunci măcar prin fervoarea cu care își proclamă convingerile. Nu e fără însemnătate că pretextul narativ al cărții e tocmai moartea tatălui, așadar bilanțul comunității se face într-un moment de cumpănă, în care adevăruri mocnite ies la iveală, sfidător. Cartea poate fi citită și ca un manifest, ca o revanșă a unei comunități de năpăstuiți pentru care izbăvirea vine din chiar anatema aruncată asupra lor. Citeşte tot articolul

Susan Sontag Jurnal

Susan Sontag sau arta de a te îndrăgosti de jurnal

Inconfundabil stilul lui Susan Sontag de a scrie în jurnal! Notele, ideile prescurtate şi aruncate parcă la întâmplare (multe pentru a fi continuate mai târziu), fragmente dintr-o zi pe care nu ne-o putem imagina decât parţial, toate întrerupte de concluzii adânci, care ne fac adesea să privim înspre noi înşine. Aşa arată Jurnalul şi notele lui Susan Sontag, culese în perioada 1964-1980, sub titlul As Consciousness Is Harnessed to Flesh. Citeşte tot articolul

Realitatea fantastică a căutării de sine – despre „Insula la amiază” de Julio Cortázar

Insula la amiază, una dintre povestirile lui Cortázar reunite în volumul Toate focurile, focul, este paradigmatică pentru ambiguitatea semnificației (în special a finalurilor) prin care scriitorul argentinian își aruncă cititorul în arena sfâșierilor hamletiene ori de câte ori se pune problema interpretării. Imaginația și logica sunt poftite să intre într-un altfel de joc. Citeşte tot articolul

La un secol după împlinirea viselor lui Einstein

Pentru conştiinţa greacă veche, visele aparţin periferiilor spaţio-temporale, fiind aşezate mai degrabă dincolo de spaţiu şi timp, în jurul acestora, după cum Okeanos e (b)râul ce strânge singura lume posibilă. Mai târziu, în secolul II, Artemidor din Efes ne-a sistematizat primul o viziune tipică, pentru care visele puteau fi mai ales premonitorii, cu alte cuvinte oniromanţia. După 1700 de ani, cât visul a fost cenzurat fără milă de cenzura teologică şi raţională, sau dimpotrivă, revalorizat în baroc, apoi romantism ori decadentism, pentru Sigmund Freud, visele s-au dovedit a fi nişte profeţii despre trecut. Ele (pro)vin de acolo, din acea zonă ceţoasă, demascând mai mereu o traumă infantilă. La fel, într-o genială conferinţă din 1901, Henri Bergson declara că visul nu e nimic altceva decât o înviere a trecutului. Citeşte tot articolul

Un veac de la metamorfoza lui Franz Kafka în cel mai important scriitor mittle-european

Deși nu e vorba despre debutul său editorial, când autorul care exercită poate cea mai vie – cu toate că uneori nerecunoscută – influență în literatura secolului XX trimite spre publicare nuvela sa intitulată sălbatic Metamorfoza, vorbim de un text care, dacă Max Brod, prietenul dorit la fel după moarte, ar fi ascultat îndemnul lui Kafka – de a-i arunca în foc toate manuscrisele, printre care se numărau cele ale Procesului ori Castelului – putea să rămână efectiv unica lui capodoperă. Citeşte tot articolul

Scrisul și viața – Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Ernesto Sábato, Gheorghe Crăciun și Paweł Huelle

În paginile lui Mario Vargas Llosa (fie că e vorba de proză, eseuri sau interviuri) găsim unele dintre cele mai frumoase, profunde și clare idei despre originile, menirea, frumusețea și puterea subversivă a ficțiunii. Din punctul său de vedere, rădăcinile ficțiunii se află în experiența umană din care derivă și pe care o susține, o hrănește. Citeşte tot articolul

Un sceptic citește Eseurile de îndrăgostit ale lui Botton

Am descoperit că nu ştiu o mulţime de lucruri despre mine. Încă nu m-am hotărât dacă asta e de bine sau de foarte rău. Te-ai aştepta ca până la o vârstă să găseşti răspunsuri, să fi rezolvat măcar jumătate din misterele care-ţi guvernau Universul. Pe unele le rezolvi, numai că din spatele lor apar imediat alte zece capete, ca-n poveştile cu balauri. Şi aşa o iei de la început, nehotărât, neobosit. Cine sunt eu? La întrebarea asta, Alain de Botton nu face decât să vină cu un nou strat de ceaţă pe care-l întinde frumuşel peste toate certitudinile tale de până în clipa de faţă, ca dulceaţa pe felia de pâine, într-o dimineaţă în care te-ai înhămat la dat în cap tuturor nelămuririlor din lumea asta. Citeşte tot articolul