Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Imagine publică și viață privată în autobiografie. Intimitate. Rușinea și rememorarea

„Ce n’est pas ce qui est criminel qui coute le plus a dire, c’est ce qui est ridicule et honteux”. (1) Rousseau, Confessions

Eseu de Maria Ioana Oancea

Una dintre principalele probleme pe care le pune autobiografia este raportarea la adevăr - nu neapărat la un adevăr absolut, dar cel puțin la adevărul subiectiv, ceea ce consideră adevărat cel care scrie. Rousseau promite cititorului său că va încerca să spună mereu adevărul și, dacă se va întâmpla să spună un neadevăr, cu siguranță nu va fi unul despre care el știe că nu e adevărat. Totodată, ceea ce este chiar mai semnificativ, Rousseau se angajează să nu treacă nimic cu vederea.

Citeşte tot articolul

Doppelgänger-ul și Geamănul Parazit. Ipostazele dublului gotic în „Frankenstein sau Prometeul modern” și „Portretul lui Dorian Gray”

Prin intermediul lucrării de față propun o explorare a motivului dublului și a manifestării acestuia în literatura gotică a secolului al XIX-lea. Decodarea în plan simbolic a binarității urmărește două direcții distincte – cea a unui dublu activ și anihilator, completată de cea a unuia pasiv și asimilator. Prin urmare, aceste ipostaze configurează un cuplu arhetipal format din Doppelgänger și din geamănul parazit, manifestări care își stabilesc reperele proprii de evoluție pe seama unui fond comun. Coabitarea acestora în contextul aceluiași secol aduce cu sine și multiple puncte de intersecție, transferuri accidentale de trăsături. Cele două manifestări descriu o relație caracterizată de o dimensiune fraternă, a doi embrioni dezvoltați în același pântec. Atât Doppelgänger-ul, cât și geamănul parazit ar putea fi interpretați prin ceea ce Sebastian Vlad-Popa descrie drept cuplu de „gemeni vitregi” (1), care „își joacă jocul lor de violență și nedespărțire, de libertate și de supunere” (2), incubați de aceeași figură maternă - identificată, contextual, cu goticul și rezultați din figuri paterne distincte. Acest simbol al gemenilor vitregi este plasat sub semnul mitologic al dioscurilor, al lui Castor și al lui Pollux, cei care, odată despărțiți, se recuperează unitar.

Eseu de Cristina Șuică Citeşte tot articolul


De la Dublinul fără ieșire la teatrul absurdului – condiția incapacității de la James Joyce la Eugen Ionesco

În ceea ce privește paradigma spațializării în literatura secolului al XX-lea, în ansamblul ei - implicit literatura modernă și postmodernă -, s-au constatat două fenomene radicale care au influențat evoluția acesteia: fie de încercare a înlăturării acestor spații prin ambiguizarea așa-numitelor „granițe” (fenomen remarcat ceva mai accentuat în postmodernismul de sorginte central-europeană), fie o influență concretă și acută asupra artei, profund influențată de spațiul în care se manifestă. De la pictură la sculptură, cinematografie și, cu precădere, literatură, operele unor scriitori precum Franz Kafka, Charles Baudelaire, Gabriel Garcia Marquez, William Faulkner sau Milan Kundera, doar ca să îi numesc pe câțiva, au „depins” - în mod categoric voit - de o anume localizare geografică. În timp, aceasta a servit nu doar ca spațiu pentru desfășurare în sensul propriu al termenului, ci, mai mult, ca o conjunctură de factură identitară, menită să ilustreze o anume relație existențială care se stabilește între condiția umană și „limitarea” geografică, raport în urma căruia spațialitatea ajunge să devină nu doar un dat al determinării, ci, în majoritatea cazurilor, să acapareze individul pe de-a-ntregul.

Eseu de Raul Săran

Citeşte tot articolul


Nimicul lui Kureishi

"Într‐o noapte în care mă simt bătrân, bolnav, complet stors de sămânță și chiar n‐am nevoie să meargă ceva mai rău de‐atât, aud zgomotele iar." Hanif Kureishi are un talent aproape obraznic de a-ți atrage atenția încă de la primele rânduri ale unei cărți. Bine, e el ireverențios cu totul, cu un stil departe de a-și menaja cititorul, personajele, ba chiar și rudele pe care le transformă în ficțiune și care, firesc, se enervează (sora lui, de exemplu, era tare supărată pe el). Citeşte tot articolul

Un ceas de după-amiază cât o viață. Interviu cu scriitoarea libaneză Hoda Barakat

„Împărăția pământului” – publicat în original în 2010, tradus în România la editura Pandora M în 2018 – nu este primul scris de Hoda Barakat. Autoarea libaneză, născută în 1952, scrisese deja „Piatra râsului” (traducere liberă după „The Stone of Laughter” – 1990), „Discipolii pasiunii” (idem după „Disciples of Passion” – 1999), „Cârmaciul apelor” (idem după „The Tiller of Waters” – 2001) și „Stăpânul meu, dragostea mea” (idem după „Mon maitre, mon amour” – 2007*). Citeşte tot articolul


Umbrele socio-psihologice ale lui Orlando. Androginie versus acceptare de sine

Textul de față analizează felul în care ființa umană are capacitatea de a rezona lăuntric atât cu psihologia feminină, cât și cu psihologia masculină. Doresc să arăt, în cele din urmă, importanța acceptării atât interpersonale, cât și intrapersonale a acestei dualități, pornind de la romanul Orlando al Virginiei Woolf, care este o biografie autoficțională bazată pe relația pe care autoarea a avut-o cu aristocrata Vita Sackville-West între 1925 și 1928.

Eseu de Bogdan-Constantin Negrei Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitorul Juan Gabriel Vásquez, realizat de Luca Dragu, elev în clasa a X-a, la FILTM VII

Prin intermediul organizatorilor Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM), a ajuns din nou la noi un interviu realizat de Luca Dragu, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara (mai multe despre el puteți citi aici), de data aceasta cu scriitorul Juan Gabriel Vásquez, unul dintre invitații celei de-a VII-a ediții a FILTM, care a avut loc între 23 și 27 octombrie 2018.  Citeşte tot articolul


Spectacol gastronomic pe patul morții. „O delicatesă”, un roman de Muriel Barbery

Ce moment mai bun să citești o carte eminamente senzorială, un spectacol gastronomic, presărat cu gusturi și mirosuri, decât o răceală zdravănă, în care până și banalul ceai cu lămâie seamănă la gust cu o zeamă sălcie, uitată-n soare? Moment cât se poate de potrivit, zic, fiindcă, lipsit de celelalte simțuri, adică cumva izolat sub un clopot de sticlă, îți mai rămâne doar văzul (mă rog, și auzul, dar el nu ne interesează atât de tare) cu care să explorezi nu doar ce ai în farfurie (bleah!), ci și, firește, ceea ce citești. Și, nu întâmplător, limba (limbile, fiindcă nu e vorba doar de-a noastră) a marcat legătura puternică dintre aceste două simțuri - văzul și gustul - inventând o frazeologie pe măsură: „a mânca din ochi”, „a mânca cu ochii”, „mânca-ți-aș ochii” (conform DEX, se spune pentru a exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutând să-i câștige bunăvoința) etc. Citeşte tot articolul


Interviu cu Ivan Stankov: „Literaturii bulgare îi place să schimbe locurile vieții și morții”

L-am întânit pe Ivan Stankov la librăria Humanitas Cișmigiu într-o dimineață friguroasă de noiembrie. Am vorbit mult, în limba română, pe care o iubește atât de mult, despre literatură și muzică, Bulgaria și România, trecut și prezent. Poate puțin și despre viitor. Ivan Stankov se afla de data aceasta în România pentru a-și lansa volumul Amintiri despre apă, re minor, tradus de Mariana Mangiulea Japot, și apărut la editura Humanitas anul acesta.  Dincolo de o carte cu inflexiuni fantastice despre propria copilărie, satul natal și Dunărea cea impetuoasă, volumul a fost gândit și ca o avertizare pentru compatrioții săi. Alături de celelalte două volume, alcătuind împreună o trilogie, Amintiri despre apă e gândit ca o avertizare privind riscul iminent al morții Bulgariei, a satelor și orașelor sale, în urma comunismului și a intensei emigrări din ultimele trei decenii. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „O fereastră”, de Forugh Farrokhzād

Forugh Farrokhzād (1935-1967) a fost o poetă și regizoare născută la Teheran. De numele său se leagă schimbări majore survenite în tradiția poetică persană, precum și primele atitudini feministe care au zguduit codurile sociale din Iran înainte ca acesta să devină republică islamică. La doar 16 ani, refuzând aranjamentele făcute de familie, adolescenta Farrokhzād se căsătorește cu un bărbat cu 12 ani mai mare decât ea, gest aproape scandalos pentru comunitatea iraniană în care femeile nu își alegeau niciodată soţul. Căsătoria nu va dura prea mult, întrucât poeta resimte convenţia conjugală ca pe un factor ce îi îngrădește libertatea și care o privează de implicarea activă în viaţa culturală, astfel încât divorţează, pierzând în acest fel și dreptul de a-și mai vedea singurul fiu. Poziţia ofensivă faţă de establishment-ul literar, care îi desconsideră poezia și îi respinge primele volume de poezie, precum și combaterea patriarhatului în societate o plasează pe F.F. în atenţia marelui public. Peste puțin timp pleacă în Anglia, unde urmează studii de film și începe să colaboreze cu regizorul Ebrāhim Golestān, realizând documentarul The House is Black, cel mai important film regizat de Farrokhzād, premiat la Festivalul de Film Documentar de la Oberhausen. Citeşte tot articolul


Visul italian – „Acolo unde curg râuri de lapte și miere”, de Vladimir Lorcenkov

Migrația – fie ea politică, economică, religioasă etc. – este mai mult decât o realitate socială. În spațiul est-european ea cunoaște o gamă variată de reprezentări literare. Într-un astfel de peisaj literar orientat înspre socialul problematic și extrem de prolific la nivelul dislocărilor de populație, s-au făcut auzite voci distincte ale literaturilor (post)naționale de aici. Fosta Iugoslavie și exilul declanșat de războaiele interetnice au devenit nuclee tematice în proza unor scriitori cum sunt Aleksandar Hemon și Dubravka Ugrešić. Migrația economică începută în anii 1990 și 2000 în România e reprodusă la nivel literar în romane precum Noapte bună, copii! al lui Radu Pavel Gheo. Lista poate, desigur, continua, dar nu aceasta contează acum. Ce se poate spune însă, fără alte ocolișuri, e că la oricare areal est-european ne-am referi, putem semnala următoarea preocupare social-mentalitară: de a căuta soluții pentru problemele interne undeva în afară. Varianta adoptată e aproape mereu cea ultimă, și anume plecarea. Dar este dorința îndeajuns ca să pleci? E suficient doar să vrei? Și până unde pot merge proiecțiile unui popor despre o țară unde curge doar lapte și miere? Citeşte tot articolul


Yasunari Kawabata, „Povestiri de ținut în palmă” – un risipitor al nenumitului

Mici și rotunde. 103. Scrise între 1920 și 1970. De rostogolit în căușul minții. De citit pe nerăsuflate, efectele dizolvându-se însă molcom. Așa sunt povestirile lui Kawabata.

Eram obișnuită cu un Kawabata care scrie pe spații ample, aceste proze scurte și extrem de scurte din volumul Povestiri de ținut în palmă surprinzându-mă nu doar prin dimensiune, ci mai ales prin capacitatea de concentrare, adesea poetică, și de tăiere a intrigii, de suspendare abruptă a epicului. Citeşte tot articolul


Frumusețea, bătrânețea, moartea – „Frumoasele adormite”, de Yasunari Kawabata

Și în Frumoasele adormite, Yasunari Kawabata face de nedespărțit frumusețea și întristarea. Scriitorul japonez își însufleţește protagonistul cu o uimitoare putere de observare și de transpunere lăuntrică a frumuseţii în stare pură. Doar că trăirile asociate contemplării sunt apăsătoare, căci plăcerea bătrânilor de a simți alături un trup cald de femeie frumoasă implică deopotrivă conștientizarea bătrâneții trupești și a morții. Senzualitate, candoare și amărăciune iremediabilă. Citeşte tot articolul