Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

„The Sick Bag Song”, de Nick Cave – un mix straniu și interesant de poezie, proză, delir și biografie

Ultima carte semnată de Nick Cave, „The Sick Bag Song”, s-a născut în timpul unui turneu muzical în America de Nord și, așa cum spune și titlul, e un cântec bolnav în stilul epic, scris pe o pungă specială pentru nefericiții cu rău de avion. Volumul este împărțit în capitole distincte și fiecare evocă un oraș în care a fost cazat autorul. În ele sunt transpuse, în mare parte, obsesiile și melancoliile futile ale creatorului, nevoia sa de confirmare și angoasa care-l cuprinde de cele mai multe ori când „his sorrowful wife” nu-i răspunde la telefon. Citeşte tot articolul


„The Patrick Melrose Novels” și un serial pe care l-am devorat

L-am descoperit pe Patrick Melrose într-o după-amiază nesuferită de duminică. „Iată un nou serial pe care să-l încep și să nu-l termin niciodată”, mi-am spus. Ei bine, nu numai că nu s-a întâmplat asta, dar am și devorat într-o săptămână toate cele cinci romane semnate de Edward St. Aubyn, care stau la baza aceste miniserii coproducție UK și SUA. Citeşte tot articolul


Primul Pamuk tradus în engleză: „Fortăreaţa albă”

Nu mă număr printre fanii înfocați ai lui Orhan Pamuk, dar recunosc că Muzeul Inocenței și Zăpada mi-au plăcut. Oricum, destul cât să mă determine să-i citesc şi prima carte tradusă în engleză, Fortăreaţa albă - publicată la noi inițial în 2007, apoi în 2012, în traducerea iscusită a Luminiței Munteanu. Din nefericire, pe mine acest roman de tinerețe al autorului turc distins cu Nobel a reuşit să mă adoarmă pe la jumătate. Deși plasat într-un, altfel, foarte bine recreat Istanbul de secol al XVII-lea, Fortăreaţa albă nu e deloc un roman istoric, aşa cum bănuiam, citind primele pagini (nu, nu prefaţa!). Poate, așa cum s-a mai spus, este o așa-zisă metaficţiune istoriografică, deși, cinstit vorbind, n-are prea multe din ingredientele-cheie ale acestui gen, așa cum a fost el teoretizat de Linda Hutcheon. E mai curând o parabolă despre identitate, cu o punte ficţională între lumea Vestului şi cea a Estului pe care păşesc, alternativ sau în sincron, doi eroi din tagma (hiperfolosită) a gemenilor. Despre dublu, oglindă, identitate (narativă, mai ales) şi conondrumul cu care-şi sparg capetele marii noştri prozatori, români și străini deopotrivă – realitate vs. ficţiune – e vorba în această carte. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Am nevoie de sentimente”, de Alda Merini

Alda Merini (1931-2009) a fost o prezență remarcabilă în literatura italiană, reușind, în ciuda biografiei zbuciumate, să se impună ca una dintre scriitoarele cele mai importante, cu un discurs inconfundabil. Publică primele poeme în adolescență, într-o perioadă destul de puțin prietenoasă cu poezia, dar mai ales cu poezia la feminin – sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Debutul precoce și consecvența cu care scrie și publică îi aduce, câțiva ani mai târziu, aprecierea din partea unor figuri importante ale vremii, precum Pier Paolo Pasolini, Giorgio Manganelli și Salvatore Quasimodo, care i-au devenit prieteni și mentori. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Casa transformată”, de Matthew Sweeney

Matthew Sweeney (n. 1952, Lifford) este, alături de Paul Muldoon, Paula Meehan sau Sean O’Brien, unul dintre cei mai cunoscuți și mai admirați poeți irlandezi aparținând celei de-a doua generații afirmate după al Doilea Război Mondial. Considerat unul dintre cei mai europeni poeți din Marea Britanie și Irlanda, cu afinități și influențe puternice din literatura germană, a impus o poezie deopotrivă narativă și onirică - în vecinătatea realismului magic (deși formula preferată de Sweeney este „realism alternativ”). După debutul cu Dream Maps (1981), a publicat peste douăzeci de volume și antologii, printre care A Round House (1983), Cacti (1992), A Smell of Fish (2000), Black Moon (2007), The Night Post: A New Selection (2010), Inquisition Lane (2015). A trăit la Londra, Berlin și Timișoara (unde i-a și apărut în 2003 volumul bilingv A Picnic on Ice/Picnic pe gheață), iar în prezent locuiește în Cork. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „O zi obișnuită de război”, de Adisa Bašić

Adisa Bašić (n. 1979, Sarajevo) a studiat Literatura Comparată şi Biblioteconomia şi a obţinut un master în Drepturile omului şi democraţie. A publicat volumele de poezie Havine rečenice (1999), Trauma Market (2004), Promotivni spot za moju domovinu (2011) şi Motel neznanih junaka (2014). În 2003, şi-a petrecut patru luni călătorind prin Statele Unite, alături de alţi tineri scriitori proveniţi din ţări afectate de război şi a susţinut lecturi, din San Fransisco până în Boston. Ani la rând a colaborat cu texte de critică literară la săptămînalul cultural Slobodna Bosna. În prezent, predă poezie şi scriere creativă la Departamentul de Literatură Comparată al Facultăţii de Filosofie din Sarajevo. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „MOARTEA TA”, de Mark Strand

Mark Strand (1934-2014) a fost unul dintre cei mai importanți poeți americani ai generației sale, precum și editorul mai multor antologii răsunătoare și un reputat traducător, profesor și critic de artă. Născut în cea mai mică provincie canadiană, Insula Prince Edward, Strand și-a petrecut copilăria și o mare parte din adolescență în mai multe orașe din Statele Unite ale Americii, Columbia și Peru. A studiat pictura la Universitatea Yale, pe care a absolvit-o în 1959. După debutul cu volumul Sleeping with One Eye Open (1964), Mark Strand a publicat cărți care aveau să-l aducă în prim-planul poeziei americane din ultima jumătate de secol: Reasons for Moving (1968), The Story of Our Lives (1973), Elegy for My Father (1978), Dark Harbor (1993), Blizzard of One (1998, Premiul Pulitzer pentru poezie), Almost Invisible (2012), iar ultima sa carte, Collected Poems (2014), a fost nominalizată la National Book Award. A primit numeroase premii și distincții, printre care aceea de Poet Laureat al Statelor Unite (1990-1991). Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „PARADOX”, de Tara Skurtu

Tara Skurtu (n. 1982) s-a născut în Key West, Florida, și a absolvit studii de creative writing la Universitatea din Boston. Deținătoare a premiului pentru poezie Robert Pinsky Global Fellowship, a ajuns pentru prima dată în România în 2013, stabilindu-se ulterior în București. După chapbook-ul „Skurtu, Romania” (2016), tradus în românește și publicat în același an, i-a apărut volumul „The Amoeba Game” (2017), a cărui versiune românească va apărea anul acesta în colecția „Vorpal” a Editurii Nemira, coordonată de Svetlana Cârstean, în traducerea lui Radu Vancu și a lui Tiberiu Neacșu. Înainte de a veni în România, a predat la Universitatea din Boston; a fost lector în creație literară, a predat compoziție și literatură pentru studenții încarcerați, prin Programul de Educație a Penitenciarelor BU, și a fost în echipa de planificare și predare pentru cursul online, „The Art of Poetry”, al lui Robert Pinsky, în 2014. În prezent, ține cursuri de corporate creative writing și participă la numeroase conferințe de public speaking. Citeşte tot articolul


Împăratul tuturor bolilor – cartea RMN a cancerului

Dacă v-aș spune că povestea cancerului este povestea omului, v-aș atrage atenția cu prețul unei exagerări voite. Să spunem că e mai degrabă o radiografie, un RMN. Cancerul este durere și moarte și speranță și viață. Povestea cancerului este biologie la nivel celular și chimie teribil de complicată. Cancerul este știință și cunoaștere dar și homeopatie, prostie și credulitate. Cancerul este despre oameni care au inovat salvând vieți dar și despre măcelari fără suflet. Cancerul e o privire transversală asupra societății pentru că, în bătălia cu celule scăpate de sub control, contează enorm dacă ești bogat sau sărac.   Citeşte tot articolul

Interviu cu scriitorul Vasile Ernu: „Am sunat-o pe mama să-mi spună exact reţeta. Ştiu reţeta secretă. Mori. Dar mori de plăcere”

Lui Vasile Ernu i-am luat primul interviu acum mulți ani, în Time Out, tocmai debutase cu Născut în URSS, care-mi plăcuse mult, și am simțit nevoia să-l întreb despre una-alta, bănuiesc eu cam despre ce, dar, ca să fiu sinceră până la capăt, nu-mi aduc aminte precis cum sunau întrebările. Au trecut zece ani de-atunci, l-am urmărit constant și în cărți (Ultimii eretici ai imperiului, Polirom, 2009; Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, Polirom, 2010; Intelighenția rusă azi, Cartier, 2012; Sunt un om de stânga, Cartier, 2013; Sectanții. Mică trilogie a marginalilor, Polirom, 2015; Intelighenția basarabeană azi. Interviuri, discuții, polemici despre Barabia de ieri și de azi, Cartier, 2016; Bandiții. Mică trilogie a marginalilor, Polirom, 2016), și în aparițiile publice (fie ele conferințe sau postări pe Facebook), dar de întrebat n-am mai îndrăznit să-l mai întreb nimic. Până într-o zi, când, văzând – pe Facebook – ce vrăji culinare a mai făcut, mi-am zis că e musai să vorbim despre mâncare. Fiindcă mâncarea nu e doar ce pui pe masă, ci atmosfera care se creează în jurul bucatelor, plăcerea și bucuria comuniunii. Și un basarabean știe cum stă treaba cu ospățul, dovadă că peste Prut se zice încă – și e foarte frumos – „a merge în ospeție”. Între timp, măritându-mă cu un basarabean, am aflat și eu ce-nseamnă să stai minimum cinci ore la masă (o masă plină ochi cu de toate, pe modelul à la française) și să vorbești câte-n lună și în stele, fără să te plictisești vreodată. Scriitorul Vasile Ernu ne povestește, și o face cu farmecu-i caracteristic, ce înseamnă pentru el masa, ce-l definește gastronomic și care-i mâncarea copilăriei lui. Și multe altele, o să vedeți. Poftă bună... la lectură! Citeşte tot articolul


„Păienjenel”, de Patrick McGrath: Metamorfoza reloaded sau despre patologie

Întunericul e mai intrigant decât lumina, un degenerat – mai interesant decât un ins așa-zis normal –, o crimă – mai ofertantă ficţional decât o zi cenușie în care nu se întâmplă nimic. Iată premisa de la care porneşte prozatorul britanic Patrick McGrath, şi nu e singurul. Autor de adevărate studii de patologie, mai curând decât de thrillere psihologice, McGrath e etichetat şi ca fiind un scriitor de „gothic fiction”, fapt care-i asigură și un considerabil succes de piață. E limpede că prozatorului care trăiește între Londra și New York îi plac adrenalina și teroarea sublime ascunse în cotloanele cele mai întunecate ale minții omenești, dovadă că romanele sale – dintre care cele mai cunoscute sunt, probabil, The Grotesque (1989), Spider (1990), Asylum (1996) și Martha Peak: a Novel of the Revolution (2000) – ating teme puternice, dificile, de la afecțiuni psihiatrice și homosexualitate reprimată, la crime stranii și relații adulterine. În mod surprinzător, singurul său titlu tradus în românește până acum e Spider (1990), adică Păienjenel, la Editura Art, în 2007, și de atunci se pare că rafinatul stil gotic-calofil al prozatorului britanic nu și-a mai găsit cititori la noi. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Viața secretă”, de István Kemény

István Kemény (n. 1961, Budapesta) este un reper important în literatura maghiară contemporană în care s-a impus nu doar ca poet, ci și ca prozator și dramaturg. Deși inițial a urmat cursurile Facultății de Drept, Kemény s-a reorientat ulterior către literatură maghiară și istorie, subiecte pe care le-a studiat până în 1993, când a absolvit. A debutat în 1984 cu volumul Csigalépcső az elfelejtett tanszékekhez, urmat de Játék méreggel és ellenméreggel (1987), care l-au propulsat imediat în plan literar, dar a publicat și romanul experimental Az ellenség művészete (1989), piese de teatru, eseuri și alte câteva cărți de poezie distinse cu premii importante (Premiul Jósef Attila, Premiul Republicii Ungare). Trăiește și lucrează la Budapesta. Citeşte tot articolul


10 cărți sub 10 lei

Cine nu se bucură atunci când găsește cărți apărute acum ceva timp, care nu se prea mai găsesc în librării, mai ales la prețuri mici? Să-și ia un pachet de 10 cărți, să zicem, cu 70-80 lei, deci cam cu cât ar da pe 2-3 apariții noi? Mai ales că, sinceri să fim, nu le-am citit pe toate la timpul apariției lor. Sau le-am împrumutat unor prieteni care au uitat să ni le dea înapoi. Întotdeauna se întâmplă. Toți facem asta. Sau am uitat noi că am vrut să le citim la un moment dat și apoi ne-am luat cu alte apariții editoriale. Motive pot fi multe. Citeşte tot articolul

Femeia la carte: cărți scrise de femei la prețuri reduse pe Cărturești online

Nu mi-a plăcut niciodată sintagma de "literatură feminină". Mi se pare că lipește o etichetă ciudată cărților scrise de femei. De literatura masculină vorbește cineva? Dar da, despre cărțile bărbaților s-a vorbit mereu mai mult. Într-o societate ca a noastră, plină de prejudecăți de gen și unde discriminarea e la ea acasă, iar rolul femeii încă e privit ca fiind la cratiță sau, oricum, bine trasat în universul domestic, în linia "frumosului", dar și a "supunerii" (să nu uităm că în România una din patru femei declară că a fost agresată de partenerul ei iar peste jumătate dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații), literatura poate fi o cale de a schimba mentalitățile, prin perspective feminine. Adică acea trecere de la "femeia la cratiță" la "femeia la carte", pe care o propune Cărturești, prin campania de martie. Găsiți deci, în librăria Cărturești online, o selecție de cărți scrise de femei la prețuri reduse cu 30%. Citeşte tot articolul

György Dragomán: „Relația mea cu limba română a devenit cumva alta, după ce mi s-au tradus cărțile în limba română” (interviu)

Niciodată nu mi-a plăcut și nu mi-am dorit să-i cunosc pe autorii cărților care m-au dat gata. Mi-a fost teamă, de fiecare dată, că întâlnirea pe viu o să fie o dezamăgire, și de multe ori chiar a fost. Regele alb (Polirom, 2008) și, mai apoi, Rugul (Polirom, 2015) au fost două dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimii ani, și am găsit ecouri din literatura lui György Dragomán și în atmosfera prozei sud-americane, dar și în cărțile Hertei Müller, bunăoară. Însă întâlnirea cu prozatorul maghiar născut în Târgu Mureș, cu siguranță una dintre vocile marcante ale literaturii europene actuale, petrecută toamna trecută la Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași (ediția a V-a, 2017), a fost cu adevărat specială. Dialogul nostru – despre scris și traduceri, despre cărțile lui, dar și cărțile altora, despre singurătatea care îți deschide o întreagă lume – a fost mai mult decât fermecător. M-a odihnit cu adevărat, ca o discuție despre literatură între prieteni, și m-am gândit că, până la urmă, între autorul viu și cel de hârtie nu e chiar așa o prăpastie de netrecut. Citeşte tot articolul