Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Anchetă: 31 de scriitori români invitați la FILIT 2017 ne spun ce (re)citesc acum și ce autori vor să întâlnească la Iași

O săptămână și-un pic mai avem de așteptat până la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), care anunță o ediție grandioasă (aruncați un ochi pe acest program și veți înțelege pe dată despre ce vorbesc). Eu, una, abia aștept să ajung la Iași, să fug de la un eveniment la altul, ca în fiecare an, să ascult (și întâlnesc) numeroși scriitori (deopotrivă români și străini), să scriu despre festival și să iau interviuri.  Citeşte tot articolul


Micul prinţ, în varianta mai puţin cunoscută marelui public. 20 de gânduri ale lui Antoine de Saint-Exupèry

Interviuri, însemnări, mărturii şi, mai ales, mărturisiri. Sunt toate căi prin care scriitorul Antoine de Saint- Exupèry şi-a clădit viitorul nemuritor, consolidând constant temelia prezentului. Poate că ni-l imaginăm aşezat la birou, scriind rândurile pentru Micul Prinţ. Însă adevărul e că în vreme ce cartea intra în librării, autorul său se îndrepta spre Africa alături de trupele aliate, făcând parte din armata franceză. Citeşte tot articolul


Viața încă nu e ceva ireversibil sau despre „Periferii”, de Pablo García Casado

Pentru mine, invitatul superstar dintre poeții străini la poezia e la bistrița a fost, și în 2015, și anul acesta, Pablo García Casado, căruia i-a apărut vara aceasta o traducere de Marin Mălaicu-Hondrari, la Charmides: Periferii, luând titlul volumului de debut al autorului. Și asta pentru poezia minimalistă, directă, cu care Casado vine și reușește să intre sub piele fără să fie nevoie să se folosească de comparații, metafore sau alte trucuri de seducție a cititorului. O poezie ce poate fi urmărită de-a lungul mai multor etape, astfel încât Marin a ales să lucreze la o antologie și nu la un volum omogen, Periferii adunând texte din patru cărți ale autorului: Las afueras (1997), El mapa de América (2001), Dinero (2007) și García (2015), care urmăresc un poet crescând, modificându-și stilul, temele, chiar tipul de poezie pe care îl scrie, dar care, în același timp, poartă un fir roșu, o constantă. Citeşte tot articolul


Anna Axfors: „Singurătatea poate să vină brusc, dar nu trebuie să o folosești ca să îți faci viața și mai plictisitoare sau tristă decât e deja”

Unul dintre evenimentele importante ale acestei veri, mai ales pentru publicul tânăr, a fost Festivalul Internațional Studențesc „Zona nouă” de la Sibiu. Organizat de redactorii revistei cu același nume și susținut de Universitatea „Lucian Blaga”, festivalul, ajuns la a treia ediție, își propune să promoveze tineri poeți, atât din România, cât și din afară. Lecturile și dezbaterile incluse în program au reușit și anul acesta să creeze un dialog intercultural între invitați și public, dar și o atmosferă atașantă, dovedind că poezia încă poate fi, și nu pentru puțini oameni, un mod de a trăi. Citeşte tot articolul


În amintirea viitorului sau despre „Un an de studiu”, de Anne Wiazemsky

Anna Karina nu a scris niciodată un roman despre relația ei cu Godard. Sunt câteva interviuri în care vorbește despre el, dar mereu cu aceeași discreție, repetând aceleași povești, cu inocența și timiditatea pe care le au și Veronica Dreyer sau Odile, personajele ei. Anna Karina l-a cunoscut pe Godard când acesta i-a propus un rol figurant în Á bout de souffle, pe care l-a refuzat, pentru că era un rol nud. Apoi Godard a revenit și i-a oferit rolul principal în Le petit soldat. Citeşte tot articolul


Ralph Waldo Emerson Sfaturi iubire

7 sfaturi despre iubire de la Ralph Waldo Emerson

Dacă cineva ne-ar putea convinge, încă de tineri, de adevărurile pe care ajungem să le înţelegem abia la maturitate... Ralph Waldo Emerson (1803-1882, Massachusetts) este un exemplu de eseist şi poet peste care trecem rapid cu vederea, fie din grabă, fie din simpla lipsă de interes. Însă tocmai lucrurile care cer de la noi cea mai mare cantitate de atenţie şi concentrare sunt cele care ne vor învăţa şi cele mai importante lecţii. Citeşte tot articolul


O carte de vacanță: „La marginea apei”, de Sara Gruen

Am câteva prietene, cititoare extrem de selective, care, odată cu venirea verii, mă întreabă ce „cărți de vacanță” le-aș recomanda. Și stau serios pe gânduri, că nu e deloc ușor să alegi după un astfel de criteriu, păstrând standardul calității. Oricât de suspectă (ori depreciativă) le-ar părea unora sintagma asta - „cărți de vacanță” -, cred că e firesc ori chiar terapeutic să rupem uneori ritmul, să echivalăm lectura cu relaxarea, căci de obicei, cărțile „serioase” (improprie și această etichetare, desigur) implică de cele mai multe ori un grad ridicat de ambiguitate, de tensiune a ideilor, de efort participativ. Dicolo de subiectivitatea gusturilor, nu e tocmai ușor să găsești o carte care să ofere o plăcere destinsă a lecturii, fără a fi vorba de patetisme, de dulcegării ori de emfaze telenovelistice. Citeşte tot articolul


Free spirit. Viața – dincolo de inerție, frică și clișee, Catherine Poulain, „Marele marinar”

Catherine Poulain (n. 1960), scriitoare franceză recent tradusă la Polirom, a avut o viață senzațională, devenind unul dintre rarii și fascinanții călători-scriitori. Fiică de pastor, la 18 ani hotărăște că nu vrea să fie un intelectual, ci un muncitor. Își întrerupe studiile pentru bac și se înscrie la mecanică. Și începe să cutreiere lumea, muncind din greu: a sortat pește într-o fabrică de conserve din Islanda, a muncit pe un șantier naval în America, a fost barmaniță în Hong-Kong, a cules mere în Canada, 10 ani a pescuit în Alaska (a fost expulzată în 2003 de serviciile de imigrări americane pentru muncă ilegală). A mai fost și ciobăniță, și culegătoare de struguri, de lavandă ori de măsline. Prin Sri Lanka, India și Nepal. Citeşte tot articolul


Iugo-nostalgia: timp și/sau spațiu nostalgic?

Străin printre străini, exilatul trăiește, după cum afirmă Vladimir Jankélévitch, o viață dublă, în așa fel încât „a doua lui viață, care a fost cândva prima, este ca supraimprimată pe grosolana viață banală și tumultoasă a acțiunii cotidiene” (1). Dubla existență a exilatului se configurează sub forma unui joc al prezenței și absenței. Odată plecat din țară, acesta este „în același timp aici și acolo, nici aici, nici acolo, prezent și absent, de două ori prezent și de două ori absent” (2). Mai mult, plecarea, dimpreună cu păstrarea în memorie a unui anumit timp și spațiu, reprezintă declicul nostalgiei, înțelegându-se prin aceasta, într-o primă instanță, „atașamentul de un spațiu familiar, un acasă (nostos) și suferința (algia) declanșată de ieșirea din acest spațiu” (3). Firul dedublării nu se oprește însă aici, nostalgia presupunând totodată o ramificare cronotopică: vorbim, pe de o parte, de un timp nostalgic, și, pe de altă parte, de un spațiu nostalgic. Ajungem astfel la dublarea binomului aici-acolo cu binomul prezent-trecut. Citeşte tot articolul


Tiparul femeii flapper și spargerea lui prin intermediul nebuniei în romanele „Blândețea nopții” și „Acordă-mi acest vals”

Dacă până la începutul Primului Război Mondial, idealul feminin l-a reprezentat the Gibson Girl (fata Gibson), cu talia ei în formă de clepsidră, modelată de corset, și părul buclat, strâns într-un coc (1), războiul și, apoi, perioada postbelică au creat condițiile socio-economice și culturale favorabile unui nou model feminin, ilustrat de imaginea femeii flapper. Potrivit lui Kelly Boyer Sagert, care redă această trecere de la Gibson Girl la Flapper prin intermediul modificărilor tendințelor în modă, noua femeie a secolului XX nu mai poartă corset, ci rochii cu topul asemănător cămășilor bărbătești, care oferă o mai mare mobilitate, sunt mai confortabile pentru noile munci ale femeilor și a căror lungime se tot scurtează, până când, în 1928, ajung să expună genunchii. Totodată, cârlionții prinși în coc sunt înlocuiți de bobul asortat cu o pălărie cloș, care e asortată la rândul ei cu un lung șirag de perle. (2) Cu înfățișarea sa de tomboy, noua femeie frecventează cluburi de noapte, dansează, consumă alcool și fumează (gesturi care până în secolul XX erau masculine par excellence), iar comportamentul ei nu se mai încadrează în tiparul eleganței și supunerii față de bărbat din perioada premodernă. (3) Toate aceste modificări vin pe fondul mobilizării bărbaților la război, care a făcut loc femeilor în sfera forței de muncă, foarte multe dintre ele ajungând să ocupe meserii în spații văzute până atunci ca exclusiv masculine, precum biroul, fabrica, magazinul sau agenția guvernamentală. (4) Citeşte tot articolul


Mândria de a iubi – „Muzeul inocenței”, de Orhan Pamuk

Muzeul inocenței e una dintre cele mai frumoase povești de iubire din literatură, pe rafturile din mintea mea așezându-se alături de cărți precum Laur al lui Evgheni Vodolazkin sau de Scrisorarul lui Mihail Șișkin, căci au în comun o anumită seninătate care străbate viziunea asupra iubirii. O iubire desăvărșită, care trece dincolo de timp, de nefericire și chiar de moarte. Măsura ei nu este cantitatea de fericire pe metru pătrat, ci felul în care transformă definitiv sufletul unei ființe umane, salvându-l de la rătăcire, de la dezechilibru, de la pierderea de sine. Citeşte tot articolul


Cum se recunoaște iubirea – „Scris pe trup”, de Jeanette Winterson

Scris pe trup, de Jeanette Winterson, e un roman al salvării sufletului prin iubirea care spulberă până și cel mai aprig cinism sau scepticism, dezvăluind niște adevăruri simple, fundamentale, inexistente însă în lipsa ei. Cartea e o meditație pe alocuri poetică și cu substrat filosofic asupra sensului iubirii și asupra adevărurilor ascunse în căptușeala senzualității. Amestec de frumusețe și de durere, de speranță și teamă, lipsită de patetisme ieftine, povestea explorează esența iubirii dincolo de prejudecăți, una dintre ideile cu valoare de laitmotiv fiind aceea a răului provocat de clișee. Citeşte tot articolul


Descoperiţi poezia lui Fernando Pessoa în noul volum „Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935”

Săptămâna trecută la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc lansarea volumului Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935 de Fernando Pessoa. Invitaţi la acest eveniment au fost Dinu Flămând, poet şi traducătorul acestui volum, Ioan Stanomir, scriitor, şi actriţa Oana Pellea, invitata specială a întâlnirii. Evenimentul a fost moderat de către Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul