Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Ralph Waldo Emerson Sfaturi iubire

7 sfaturi despre iubire de la Ralph Waldo Emerson

Dacă cineva ne-ar putea convinge, încă de tineri, de adevărurile pe care ajungem să le înţelegem abia la maturitate... Ralph Waldo Emerson (1803-1882, Massachusetts) este un exemplu de eseist şi poet peste care trecem rapid cu vederea, fie din grabă, fie din simpla lipsă de interes. Însă tocmai lucrurile care cer de la noi cea mai mare cantitate de atenţie şi concentrare sunt cele care ne vor învăţa şi cele mai importante lecţii. Citeşte tot articolul


O carte de vacanță: „La marginea apei”, de Sara Gruen

Am câteva prietene, cititoare extrem de selective, care, odată cu venirea verii, mă întreabă ce „cărți de vacanță” le-aș recomanda. Și stau serios pe gânduri, că nu e deloc ușor să alegi după un astfel de criteriu, păstrând standardul calității. Oricât de suspectă (ori depreciativă) le-ar părea unora sintagma asta - „cărți de vacanță” -, cred că e firesc ori chiar terapeutic să rupem uneori ritmul, să echivalăm lectura cu relaxarea, căci de obicei, cărțile „serioase” (improprie și această etichetare, desigur) implică de cele mai multe ori un grad ridicat de ambiguitate, de tensiune a ideilor, de efort participativ. Dicolo de subiectivitatea gusturilor, nu e tocmai ușor să găsești o carte care să ofere o plăcere destinsă a lecturii, fără a fi vorba de patetisme, de dulcegării ori de emfaze telenovelistice. Citeşte tot articolul


Free spirit. Viața – dincolo de inerție, frică și clișee, Catherine Poulain, „Marele marinar”

Catherine Poulain (n. 1960), scriitoare franceză recent tradusă la Polirom, a avut o viață senzațională, devenind unul dintre rarii și fascinanții călători-scriitori. Fiică de pastor, la 18 ani hotărăște că nu vrea să fie un intelectual, ci un muncitor. Își întrerupe studiile pentru bac și se înscrie la mecanică. Și începe să cutreiere lumea, muncind din greu: a sortat pește într-o fabrică de conserve din Islanda, a muncit pe un șantier naval în America, a fost barmaniță în Hong-Kong, a cules mere în Canada, 10 ani a pescuit în Alaska (a fost expulzată în 2003 de serviciile de imigrări americane pentru muncă ilegală). A mai fost și ciobăniță, și culegătoare de struguri, de lavandă ori de măsline. Prin Sri Lanka, India și Nepal. Citeşte tot articolul


Iugo-nostalgia: timp și/sau spațiu nostalgic?

Străin printre străini, exilatul trăiește, după cum afirmă Vladimir Jankélévitch, o viață dublă, în așa fel încât „a doua lui viață, care a fost cândva prima, este ca supraimprimată pe grosolana viață banală și tumultoasă a acțiunii cotidiene” (1). Dubla existență a exilatului se configurează sub forma unui joc al prezenței și absenței. Odată plecat din țară, acesta este „în același timp aici și acolo, nici aici, nici acolo, prezent și absent, de două ori prezent și de două ori absent” (2). Mai mult, plecarea, dimpreună cu păstrarea în memorie a unui anumit timp și spațiu, reprezintă declicul nostalgiei, înțelegându-se prin aceasta, într-o primă instanță, „atașamentul de un spațiu familiar, un acasă (nostos) și suferința (algia) declanșată de ieșirea din acest spațiu” (3). Firul dedublării nu se oprește însă aici, nostalgia presupunând totodată o ramificare cronotopică: vorbim, pe de o parte, de un timp nostalgic, și, pe de altă parte, de un spațiu nostalgic. Ajungem astfel la dublarea binomului aici-acolo cu binomul prezent-trecut. Citeşte tot articolul


Tiparul femeii flapper și spargerea lui prin intermediul nebuniei în romanele „Blândețea nopții” și „Acordă-mi acest vals”

Dacă până la începutul Primului Război Mondial, idealul feminin l-a reprezentat the Gibson Girl (fata Gibson), cu talia ei în formă de clepsidră, modelată de corset, și părul buclat, strâns într-un coc (1), războiul și, apoi, perioada postbelică au creat condițiile socio-economice și culturale favorabile unui nou model feminin, ilustrat de imaginea femeii flapper. Potrivit lui Kelly Boyer Sagert, care redă această trecere de la Gibson Girl la Flapper prin intermediul modificărilor tendințelor în modă, noua femeie a secolului XX nu mai poartă corset, ci rochii cu topul asemănător cămășilor bărbătești, care oferă o mai mare mobilitate, sunt mai confortabile pentru noile munci ale femeilor și a căror lungime se tot scurtează, până când, în 1928, ajung să expună genunchii. Totodată, cârlionții prinși în coc sunt înlocuiți de bobul asortat cu o pălărie cloș, care e asortată la rândul ei cu un lung șirag de perle. (2) Cu înfățișarea sa de tomboy, noua femeie frecventează cluburi de noapte, dansează, consumă alcool și fumează (gesturi care până în secolul XX erau masculine par excellence), iar comportamentul ei nu se mai încadrează în tiparul eleganței și supunerii față de bărbat din perioada premodernă. (3) Toate aceste modificări vin pe fondul mobilizării bărbaților la război, care a făcut loc femeilor în sfera forței de muncă, foarte multe dintre ele ajungând să ocupe meserii în spații văzute până atunci ca exclusiv masculine, precum biroul, fabrica, magazinul sau agenția guvernamentală. (4) Citeşte tot articolul


Mândria de a iubi – „Muzeul inocenței”, de Orhan Pamuk

Muzeul inocenței e una dintre cele mai frumoase povești de iubire din literatură, pe rafturile din mintea mea așezându-se alături de cărți precum Laur al lui Evgheni Vodolazkin sau de Scrisorarul lui Mihail Șișkin, căci au în comun o anumită seninătate care străbate viziunea asupra iubirii. O iubire desăvărșită, care trece dincolo de timp, de nefericire și chiar de moarte. Măsura ei nu este cantitatea de fericire pe metru pătrat, ci felul în care transformă definitiv sufletul unei ființe umane, salvându-l de la rătăcire, de la dezechilibru, de la pierderea de sine. Citeşte tot articolul


Cum se recunoaște iubirea – „Scris pe trup”, de Jeanette Winterson

Scris pe trup, de Jeanette Winterson, e un roman al salvării sufletului prin iubirea care spulberă până și cel mai aprig cinism sau scepticism, dezvăluind niște adevăruri simple, fundamentale, inexistente însă în lipsa ei. Cartea e o meditație pe alocuri poetică și cu substrat filosofic asupra sensului iubirii și asupra adevărurilor ascunse în căptușeala senzualității. Amestec de frumusețe și de durere, de speranță și teamă, lipsită de patetisme ieftine, povestea explorează esența iubirii dincolo de prejudecăți, una dintre ideile cu valoare de laitmotiv fiind aceea a răului provocat de clișee. Citeşte tot articolul


Descoperiţi poezia lui Fernando Pessoa în noul volum „Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935”

Săptămâna trecută la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc lansarea volumului Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935 de Fernando Pessoa. Invitaţi la acest eveniment au fost Dinu Flămând, poet şi traducătorul acestui volum, Ioan Stanomir, scriitor, şi actriţa Oana Pellea, invitata specială a întâlnirii. Evenimentul a fost moderat de către Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul


Cele mai bine vândute cărți la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017

Duminică, 28 mai, s-a încheiat cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde Suedia a fost țara invitată de onoare (și a avut un program consistent, coerent și fain de evenimente). Conform catalogului disponibil pe site-ul Bookfest, anul acesta au fost 75 de expozanți, care au venit cu peste 1 milion de volume la Romexpo, cărți noi, pregătite special pentru târg, sau cărți mai vechi, cu reduceri de până la 80% (în fuga mea prin târg, n-am văzut reduceri atât de mari, dar, cine știe?, poate n-am nimerit eu pe unde trebuia). Mi s-a părut inspirat că s-a păstrat Bookfestul Junior, sper că cei mici s-au bucurat de cărțile și activitățile pregătite pentru ei. Altfel, în toată tevatura specifică târgului (sute de lansări, microfonie, revederi, boxe cu volum ridicat, terase cu mici ocupate în întregime, cozi la autografe și la toalete, dat din coate în standuri aglomerate, cafele peste cafele etc.), adevărata bucurie pe care a adus-o Bookfest 2017 a fost, din punctul meu de vedere, cărțile autorilor români. Ca niciodată, au apărut acum zeci de volume excelente de literatură română contemporană, atât pentru adulți, cât și pentru copii, volume de memorii, publicistică, științifice ș.a.m.d. Așa că da, chiar avem ce citi toată vara. Citeşte tot articolul


Ce cărţi frumoase poţi aşeza pe măsuţa de cafea. Scurt discurs privind utilitatea spaţiului

Cu mult timp în urmă, în oraşul natal, mergeam des la singurul anticariat din oraş - sau, cel puţin, singurul de a cărui existenţă aflasem eu. Acolo am descoperit pentru prima oară, prin clasa a şaptea, vinilurile şi albumele de artă. Acolo am întâlnit pentru prima dată un anticar-librar, un domn în etate care cunoştea toate cărţile din librăria sa fantastică şi pe care aveam să-l ţin la curent, an de an, cu notele luate la examenul de capacitate, la bacalaureat, intrarea la facultate, licenţa, masteratul şi, într-un final, îndrăzneala de a contracta primul credit pentru o casă. Asta da prietenie îndelungată cu librarul preferat! Citeşte tot articolul


„Amintirile unei nonagenare”, de Antoaneta Ralian – sau cronica unei colecţii de memorii fermecătoare

Nu ne naştem femei, ci devenim, scria Simone de Beauvoir acum multă vreme. Cuvintele, răspândite de la o ureche la alta, pagină cu pagină, continuă să ne amintească un adevăr profund: suntem ceea ce alegem să devenim sau ceea ce ne lăsăm să devenim. Ne construim prin experienţele pe care le alegem sau prin cele cărora le dăm voie să continue. Indiferent de hotărârile pe care le luăm, un lucru e cert: aproape tot ceea ce experimentăm ne formează, iar intersectările cu alţi oameni sunt, cel mai adesea, întâlniri marcante, semne de exclamaţie sau, după caz, de întrebare, răspunsuri sau, dimpotrivă, noi motive de drumeţie şi de aspră cercetare. Citeşte tot articolul


Despre forţa memoriei şi magia cuvintelor în „Leagănul respiraţiei”, de Herta Müller

Scriu rareori despre cărţi cu un entuziasm peste măsură. Inevitabil, o cronică după reguli bine împământenite va cere de la tine o doză obligatorie de obiectivitate. O pierd voit atunci când o carte continuă să mă entuziasmeze chiar şi la distanţă de săptămâni, chiar şi după ce am pus-o înapoi în raft, la finalul mai multor luni în care i-am schimbat doar locul pe birou. N-aş putea să scriu niciodată la fel despre toate cărţile. Aşa cum fiecare carte importantă ne schimbă în mod diferit, tot aşa nici eu n-aş reuşi vreodată să mă detaşez într-atât de tare încât să mă prefac, de dragul artei, că am rămas aceeaşi. Citeşte tot articolul


Povestea clubului de carte de la Penitenciarul Timișoara – interviu cu Patricia Popescu-Cevei

O știu pe Patricia Lidia Popescu-Cevei de vreo 6-7 ani, ne-am cunoscut la serviciu. Nu mai țin minte când am discutat prima oară despre chestiile extra-job, probabil într-o pauză, la cafea. Mi-a spus că a publicat câteva cărți de poezii. Mi-a mai spus că organizează activități pentru copii. Și că intenționează să facă o asociație (a făcut-o, între timp – Bastionul ArtLitTim). Și că, și că, și că. Băi, câtă energie, m-am gândit. De câțiva ani încoace, Patricia e mamă. Mamă de Greuceanu, cum îi place să spună. Cu toate astea, proiectele ei din zona educativ-culturală au continuat, iar entuziasmul ei e, parcă, din ce în ce mai mare. Citeşte tot articolul