Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Poemul săptămânii: „MOARTEA TA”, de Mark Strand

Mark Strand (1934-2014) a fost unul dintre cei mai importanți poeți americani ai generației sale, precum și editorul mai multor antologii răsunătoare și un reputat traducător, profesor și critic de artă. Născut în cea mai mică provincie canadiană, Insula Prince Edward, Strand și-a petrecut copilăria și o mare parte din adolescență în mai multe orașe din Statele Unite ale Americii, Columbia și Peru. A studiat pictura la Universitatea Yale, pe care a absolvit-o în 1959. După debutul cu volumul Sleeping with One Eye Open (1964), Mark Strand a publicat cărți care aveau să-l aducă în prim-planul poeziei americane din ultima jumătate de secol: Reasons for Moving (1968), The Story of Our Lives (1973), Elegy for My Father (1978), Dark Harbor (1993), Blizzard of One (1998, Premiul Pulitzer pentru poezie), Almost Invisible (2012), iar ultima sa carte, Collected Poems (2014), a fost nominalizată la National Book Award. A primit numeroase premii și distincții, printre care aceea de Poet Laureat al Statelor Unite (1990-1991). Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „PARADOX”, de Tara Skurtu

Tara Skurtu (n. 1982) s-a născut în Key West, Florida, și a absolvit studii de creative writing la Universitatea din Boston. Deținătoare a premiului pentru poezie Robert Pinsky Global Fellowship, a ajuns pentru prima dată în România în 2013, stabilindu-se ulterior în București. După chapbook-ul „Skurtu, Romania” (2016), tradus în românește și publicat în același an, i-a apărut volumul „The Amoeba Game” (2017), a cărui versiune românească va apărea anul acesta în colecția „Vorpal” a Editurii Nemira, coordonată de Svetlana Cârstean, în traducerea lui Radu Vancu și a lui Tiberiu Neacșu. Înainte de a veni în România, a predat la Universitatea din Boston; a fost lector în creație literară, a predat compoziție și literatură pentru studenții încarcerați, prin Programul de Educație a Penitenciarelor BU, și a fost în echipa de planificare și predare pentru cursul online, „The Art of Poetry”, al lui Robert Pinsky, în 2014. În prezent, ține cursuri de corporate creative writing și participă la numeroase conferințe de public speaking. Citeşte tot articolul


Împăratul tuturor bolilor – cartea RMN a cancerului

Dacă v-aș spune că povestea cancerului este povestea omului, v-aș atrage atenția cu prețul unei exagerări voite. Să spunem că e mai degrabă o radiografie, un RMN. Cancerul este durere și moarte și speranță și viață. Povestea cancerului este biologie la nivel celular și chimie teribil de complicată. Cancerul este știință și cunoaștere dar și homeopatie, prostie și credulitate. Cancerul este despre oameni care au inovat salvând vieți dar și despre măcelari fără suflet. Cancerul e o privire transversală asupra societății pentru că, în bătălia cu celule scăpate de sub control, contează enorm dacă ești bogat sau sărac.   Citeşte tot articolul

Interviu cu scriitorul Vasile Ernu: „Am sunat-o pe mama să-mi spună exact reţeta. Ştiu reţeta secretă. Mori. Dar mori de plăcere”

Lui Vasile Ernu i-am luat primul interviu acum mulți ani, în Time Out, tocmai debutase cu Născut în URSS, care-mi plăcuse mult, și am simțit nevoia să-l întreb despre una-alta, bănuiesc eu cam despre ce, dar, ca să fiu sinceră până la capăt, nu-mi aduc aminte precis cum sunau întrebările. Au trecut zece ani de-atunci, l-am urmărit constant și în cărți (Ultimii eretici ai imperiului, Polirom, 2009; Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, Polirom, 2010; Intelighenția rusă azi, Cartier, 2012; Sunt un om de stânga, Cartier, 2013; Sectanții. Mică trilogie a marginalilor, Polirom, 2015; Intelighenția basarabeană azi. Interviuri, discuții, polemici despre Barabia de ieri și de azi, Cartier, 2016; Bandiții. Mică trilogie a marginalilor, Polirom, 2016), și în aparițiile publice (fie ele conferințe sau postări pe Facebook), dar de întrebat n-am mai îndrăznit să-l mai întreb nimic. Până într-o zi, când, văzând – pe Facebook – ce vrăji culinare a mai făcut, mi-am zis că e musai să vorbim despre mâncare. Fiindcă mâncarea nu e doar ce pui pe masă, ci atmosfera care se creează în jurul bucatelor, plăcerea și bucuria comuniunii. Și un basarabean știe cum stă treaba cu ospățul, dovadă că peste Prut se zice încă – și e foarte frumos – „a merge în ospeție”. Între timp, măritându-mă cu un basarabean, am aflat și eu ce-nseamnă să stai minimum cinci ore la masă (o masă plină ochi cu de toate, pe modelul à la française) și să vorbești câte-n lună și în stele, fără să te plictisești vreodată. Scriitorul Vasile Ernu ne povestește, și o face cu farmecu-i caracteristic, ce înseamnă pentru el masa, ce-l definește gastronomic și care-i mâncarea copilăriei lui. Și multe altele, o să vedeți. Poftă bună... la lectură! Citeşte tot articolul


„Păienjenel”, de Patrick McGrath: Metamorfoza reloaded sau despre patologie

Întunericul e mai intrigant decât lumina, un degenerat – mai interesant decât un ins așa-zis normal –, o crimă – mai ofertantă ficţional decât o zi cenușie în care nu se întâmplă nimic. Iată premisa de la care porneşte prozatorul britanic Patrick McGrath, şi nu e singurul. Autor de adevărate studii de patologie, mai curând decât de thrillere psihologice, McGrath e etichetat şi ca fiind un scriitor de „gothic fiction”, fapt care-i asigură și un considerabil succes de piață. E limpede că prozatorului care trăiește între Londra și New York îi plac adrenalina și teroarea sublime ascunse în cotloanele cele mai întunecate ale minții omenești, dovadă că romanele sale – dintre care cele mai cunoscute sunt, probabil, The Grotesque (1989), Spider (1990), Asylum (1996) și Martha Peak: a Novel of the Revolution (2000) – ating teme puternice, dificile, de la afecțiuni psihiatrice și homosexualitate reprimată, la crime stranii și relații adulterine. În mod surprinzător, singurul său titlu tradus în românește până acum e Spider (1990), adică Păienjenel, la Editura Art, în 2007, și de atunci se pare că rafinatul stil gotic-calofil al prozatorului britanic nu și-a mai găsit cititori la noi. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Viața secretă”, de István Kemény

István Kemény (n. 1961, Budapesta) este un reper important în literatura maghiară contemporană în care s-a impus nu doar ca poet, ci și ca prozator și dramaturg. Deși inițial a urmat cursurile Facultății de Drept, Kemény s-a reorientat ulterior către literatură maghiară și istorie, subiecte pe care le-a studiat până în 1993, când a absolvit. A debutat în 1984 cu volumul Csigalépcső az elfelejtett tanszékekhez, urmat de Játék méreggel és ellenméreggel (1987), care l-au propulsat imediat în plan literar, dar a publicat și romanul experimental Az ellenség művészete (1989), piese de teatru, eseuri și alte câteva cărți de poezie distinse cu premii importante (Premiul Jósef Attila, Premiul Republicii Ungare). Trăiește și lucrează la Budapesta. Citeşte tot articolul


10 cărți sub 10 lei

Cine nu se bucură atunci când găsește cărți apărute acum ceva timp, care nu se prea mai găsesc în librării, mai ales la prețuri mici? Să-și ia un pachet de 10 cărți, să zicem, cu 70-80 lei, deci cam cu cât ar da pe 2-3 apariții noi? Mai ales că, sinceri să fim, nu le-am citit pe toate la timpul apariției lor. Sau le-am împrumutat unor prieteni care au uitat să ni le dea înapoi. Întotdeauna se întâmplă. Toți facem asta. Sau am uitat noi că am vrut să le citim la un moment dat și apoi ne-am luat cu alte apariții editoriale. Motive pot fi multe.Citeşte tot articolul

Femeia la carte: cărți scrise de femei la prețuri reduse pe Cărturești online

Nu mi-a plăcut niciodată sintagma de "literatură feminină". Mi se pare că lipește o etichetă ciudată cărților scrise de femei. De literatura masculină vorbește cineva? Dar da, despre cărțile bărbaților s-a vorbit mereu mai mult.Într-o societate ca a noastră, plină de prejudecăți de gen și unde discriminarea e la ea acasă, iar rolul femeii încă e privit ca fiind la cratiță sau, oricum, bine trasat în universul domestic, în linia "frumosului", dar și a "supunerii" (să nu uităm că în România una din patru femei declară că a fost agresată de partenerul ei iar peste jumătate dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații), literatura poate fi o cale de a schimba mentalitățile, prin perspective feminine. Adică acea trecere de la "femeia la cratiță" la "femeia la carte", pe care o propune Cărturești, prin campania de martie. Găsiți deci, în librăria Cărturești online, o selecție de cărți scrise de femei la prețuri reduse cu 30%.Citeşte tot articolul

György Dragomán: „Relația mea cu limba română a devenit cumva alta, după ce mi s-au tradus cărțile în limba română” (interviu)

Niciodată nu mi-a plăcut și nu mi-am dorit să-i cunosc pe autorii cărților care m-au dat gata. Mi-a fost teamă, de fiecare dată, că întâlnirea pe viu o să fie o dezamăgire, și de multe ori chiar a fost. Regele alb (Polirom, 2008) și, mai apoi, Rugul (Polirom, 2015) au fost două dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimii ani, și am găsit ecouri din literatura lui György Dragomán și în atmosfera prozei sud-americane, dar și în cărțile Hertei Müller, bunăoară. Însă întâlnirea cu prozatorul maghiar născut în Târgu Mureș, cu siguranță una dintre vocile marcante ale literaturii europene actuale, petrecută toamna trecută la Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași (ediția a V-a, 2017), a fost cu adevărat specială. Dialogul nostru – despre scris și traduceri, despre cărțile lui, dar și cărțile altora, despre singurătatea care îți deschide o întreagă lume – a fost mai mult decât fermecător. M-a odihnit cu adevărat, ca o discuție despre literatură între prieteni, și m-am gândit că, până la urmă, între autorul viu și cel de hârtie nu e chiar așa o prăpastie de netrecut. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „poem despre a privi cerul nopţii şi a gândi lucruri (ii)”, de Berta García Faet

Berta García Faet (n. 1988, Valencia) este poetă, eseistă și traducătoare, remarcându-se ca una dintre personalitățile cele mai active, mai angajate și mai efervescente din literatura spaniolă de azi. A studiat Ştiinţele Politice şi Economice în Valencia, după care a urmat două masterate, unul de filosofie politică și altul de literatură spaniolă și latinoamericană, iar în prezent urmează studiile doctorale la Brown University, în Providence, Rhode Island. A publicat volumele de poezie Manojo de abominaciones (2008), Night club para alumnas aplicadas (2009), Fresa y herida (2011), Introducción a todo (2011) și La edad de merecer (2015), pentru care a primit mai multe premii importante, iar poezia sa a apărut recent într-o ediție americană, The Eligible Age (2018). Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Conversație imaginară”, de Efe Duyan

Efe Duyan (n. 1981, Istanbul) a absolvit Arhitectură și Filosofie la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu și a urmat apoi studii de masterat în Istoria și Teoria Arhitecturii. Este doctor în Istoria Arhitecturii la Universitatea de Arte Frumoase „Mimar Sinan” din Istanbul, unde predă în prezent. A debutat cu volumul de poezie Takas (2006), scris împreună cu Kemal Özer, căruia i-au urmat un eseu despre opera lui Nazim Hikmet (2008), editarea unei antologii de poezie contemporană (2010) și volumele de poezie Tek Șiirlik Așklar (2012) și Sıkça Sorulan Sorular (2016). În urma participării la numeroase evenimente literare internaționale, printre care și Edinburgh Book Festival, Word Express Project, Riga Poetry Days, selecții din poezia sa au fost traduse în bulgară, cehă, chineză, daneză, engleză, estoniană, franceză, greacă, germană, ebraică, maghiară, română, croată, occitană. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Ești dator să fii fericit”, de Teodozia Zarivna

Teodozia Zarivna (n. 1951) este poetă, prozatoare, scenaristă și eseistă de limbă ucraineană. Este absolventă a Universității de Stat din Lvov și a Institutului de Teatru din Kiev. A publicat câteva romane, piese de teatru, nuvele, dar și cinci cărți de poezie: Acţiune în cerc (1991), Paznicul raiului părăsit (1997), Cu Patria în stemă (2004), Meditaţii provinciale (2009) și Din cenușă și metal (2011). A condus mai mulți ani departamentul Programe Literare din cadrul televiziunii ucrainene. A tradus din limbile polonă, bulgară și bielorusă. În prezent, locuiește în Kiev. Citeşte tot articolul


Ultimul Vonnegut: „Un om fără de țară”, cu desenele originale ale scriitorului

Nu știm dacă Vonnegut și-a propus să facă din A Man Without a Country (subintitulat A Memoir of Life in George W. Bush’s America, păcat că editorul român a ales să omită acest detaliu, altfel, destul de important) testamentul său literar. Citindu-i cărțile anterioare și remarcând umorul foarte special, care a devenit un fel de marcă înregistrată Vonnegut, cred că mai curând nu. Nu era genul sentimental - cel puțin, nu în sensul clasic al cuvântului - și nici nu agrea clișeele decât, cel mult, ca ținte în care să-și arunce bine ticluitele sale săgeți ironice. Un om fără de țară a apărut în 2005, când marele prozator american avea 82 de ani, cu doi ani înainte ca el să se mute într-o lume (cu siguranță) mai bună; în 2008, a fost tradusă și în limba română, la Editura Rao, editorul păstrând – din fericire! – desenele originale semnate de autor. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Frumos e”, de Marko Pogačar

Marko Pogačar (n.1984, Split, Croația) a studiat literatură comparată și istorie la Universitatea din Zagreb. A fost editor al revistelor Zarez și Quorum, coordonator al antologiei Poezia Tânără Croată (2014), baterist în trupa underground Death Disco și a publicat nouă cărți de poezie, eseuri și proză, pentru care a primit numeroase premii naționale și internaționale. Citeşte tot articolul