Rubrici

Rubrici ale redactorilor și colaboratorilor Bookaholic, toate conținut original, așa cum v-am obișnuit. Fie că vorbim de cărți „coup de coeur”, de cărți de legendă, biblioteci de scriitori, fie că suntem part-time printre oameni, articolele din aceste rubrici vă vor surprinde plăcut.

Amazoane & farmazoane – Dănuț Ungureanu, „Conspirația femeilor”

Dănuț Ungureanu, unul dintre cei mai citiți autori de SF & fantasy de la noi, își revelează, de la debutul din cenaclurile optzeciste de gen până astăzi, fațetele unei personalități complexe: prozator, scenarist și textier al grupului de umor Vouă (o altă zonă a culturilor alternative din anii ’80), jurnalist, fondator de gazete, dramaturg și, mai nou, prof de creative writing. E un parcurs fertil, marcat de implicare în viața polisului, oarecum tipic pentru promoția de tineri intelectuali din vremea Revoluției (de comparat cu al lui Cristian Tudor Popescu, colegul de breaslă anticipativă cu care împărtășește până azi obiceiul de a semna editoriale pe teme actuale). Citeşte tot articolul


Ce-i, pisi?

Geta nu-i fitecine. Nu numai că are bani – și ăsta nu-i un aspect de neglijat –, dar e fată cu carte, cu casă și cu gust. Și-a făcut școala și școala vieții pe bune, nu în umbra vreunui parvenit. Ea a ales întotdeauna și ziua de mîine, și pe cea de poimîine. Pe Geta nu o face nimeni din vorbe, imediat răspunde de-ți vine să intri în pămînt. Atunci, unde-i problema? La el. Îl chema Sandu, îl cheamă Alexandru, îi zice Sandi. Putea să-i zică și Sandu? Nu, nu putea. Sandu e pentru mitocani. Și uite că, de o jumătate de oră, el trilulește în baie. Of. Geta strînge tare pleoapele. Oftează pe mutește și o să facă riduri. De-ar putea să se urîțească numai pentru o zi, să-l alunge. Pentru că trebuie, mă-nțelegi?, trebuie să-l șteargă din listă. Orice despărțire e cu scîntei și cu regrete. Iar aici va fi despărțire! Dar Geta e sentimentală, urăște scandalul, lacrimile, urletele și regretele. Toate despărțirile ei, și au fost cîteva, s-au petrecut lin. Niciodată nu a păstrat picior și chilot de bărbat în casă. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „prima casă”, de Robert Gabriel Elekes

Robert Gabriel Elekes (n. 1985, Brașov) este poet, performer și traducător, doctor în filologie cu o lucrare ce tratează opera scriitorilor germani din România anilor ʻ70-ʻ80. A publicat volumele: aici îmi iau dinții-n spinare și adio (Tracus Arte, 2015), pentru care a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” și Premiul „Iustin Panța” pentru debut, și o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (Casa de Editură Max Blecher, 2018). Din 2015, organizează în localul brașovean Tipografia seria de lecturi „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”, ajunsă în toamna lui 2018 la ediția 33.

Citeşte tot articolul

10 cărți de citit în noiembrie 2018

Mai este doar foarte puțin până la cel mai important eveniment literar al anului, Târgul de Carte Gaudeamus - cel mai important pentru că majoritatea editurilor își planifică cele mai importante apariții în funcție de cele două mari târguri de carte, iar la Gaudeamus, prin tradiție, ne așteptăm să găsim cele mai multe cărți de seamă.

Citeşte tot articolul


Ascunzătoarea

Poți sa dispari de-adevăratelea numai dacă ești uitat. Nici măcar eu nu îi știu numele. Și nici înfățișarea. O fi scund, roșcat, tînăr sau bătrîn? Nimeni nu știe. Tot ce pot să spun e că învățase să se ascundă de când se știa. Și învățase pentru că avea talent. Numărul unu la „v-ați ascunselea“, la disimulare, erou al regimentului la spionaj pe echipe. Colonelul Gheorghe Adăscăliței, om altminteri serios, a spus în fața trupei: Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „O fereastră”, de Forugh Farrokhzād

Forugh Farrokhzād (1935-1967) a fost o poetă și regizoare născută la Teheran. De numele său se leagă schimbări majore survenite în tradiția poetică persană, precum și primele atitudini feministe care au zguduit codurile sociale din Iran înainte ca acesta să devină republică islamică. La doar 16 ani, refuzând aranjamentele făcute de familie, adolescenta Farrokhzād se căsătorește cu un bărbat cu 12 ani mai mare decât ea, gest aproape scandalos pentru comunitatea iraniană în care femeile nu își alegeau niciodată soţul. Căsătoria nu va dura prea mult, întrucât poeta resimte convenţia conjugală ca pe un factor ce îi îngrădește libertatea și care o privează de implicarea activă în viaţa culturală, astfel încât divorţează, pierzând în acest fel și dreptul de a-și mai vedea singurul fiu. Poziţia ofensivă faţă de establishment-ul literar, care îi desconsideră poezia și îi respinge primele volume de poezie, precum și combaterea patriarhatului în societate o plasează pe F.F. în atenţia marelui public. Peste puțin timp pleacă în Anglia, unde urmează studii de film și începe să colaboreze cu regizorul Ebrāhim Golestān, realizând documentarul The House is Black, cel mai important film regizat de Farrokhzād, premiat la Festivalul de Film Documentar de la Oberhausen. Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Nora Iuga: „Nu e nevoie să ai casa plină de cărți pentru a-ți face o cultură solidă”

Am ajuns acasă la Nora Iuga cu un buchet de narcise galbene, pentru a afla chiar din prag că aceasta este culoarea ei preferată. Mă pregătisem pentru o întâlnire scurtă, căci, la cei 86 de ani împliniți, mă așteptam ca scriitoarea să obosească destul de repede. Da’ de unde! După cinci ore de discuții și fotografii, eu mă simțeam deja epuizată, dar Nora Iuga nu dădea semne că ar fi obosit – mereu se mai găsea ceva de povestit, o amintire care ieșea la suprafață, un subiect pe care nu-l abordasem. M-au uimit memoria, luciditatea și energia de care dă dovadă, dar și căldura, sinceritatea și interesul cu care își tratează interlocutorii. M-am despărțit de Nora cu părere de rău, căci e practic imposibil să n-o îndrăgești pe scriitoare după câteva ore petrecute în compania ei. Citeşte tot articolul


Giuvaerul familiei

O dată m-am pomenit sub pernă cu andrelele ei, de era să mă înțep în cap. Noroc că erau înfipte într-un ghem și țepele nu ieșeau prea mult în afară. Ghemul era din cîrpe roșii. Pfui, și ce m-am speriat cînd am găsit în ghiozdan alt bulgăre, de smoală și cu dungi tot roșii ca sîngele. Cînd am dat cu degetul pe ele, s-au luat. Eu cred că era sînge de-adevăratelea. Știau toți că bunica e-ntr-o ureche. Și eu știam. Mama tot spunea că mama soacră avea s-o mierlească în curînd, prea era dusă cu capul. Care mamă soacră? Tata dădea din cap: „Taci, nu vorbi așa în fața copilului”. Cine era mama asta a doua nu știu, deși mama mea vorbea deseori la telefon despre ea cu prietena ei cea mai bună, tanti Marcela. Eu am căutat-o în camera lu’ mamaie, dar nu era nimeni, pe cuvînt de onoare. Săraca, nu era nimeni acolo, în camera ei. Era numai ea, singură singurică. Citeşte tot articolul


În direct

Bunicul s-a ținut tare.

— Tu vrei placă și eu ți-o cumpăr, da’ mergem împreună să văd cu ochii mei ce prostie ți-ai ales. Bani nu-ți dau pe mînă.

Am coborît la Unirea, apoi am luat-o în sus, pe lîngă Manuc și am ajuns în Lipscani. Bunicul se uita disprețuitor la magazinele cu sclipici. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „ex tunc”, de Rodica Draghincescu

Rodica Draghincescu (n. 1962, Buziaș, județul Timiș) este o poetă, prozatoare, eseistă și traducătoare stabilită în Franța. După încheierea studiilor de filologie la Universitatea de Vest din Timișoara și publicarea unor volume de poezie importante, care au reliefat prezența femininului în literatura generației ’90, precum Fiecare avem sub pat niște fotografii de care ne este rușine (1995), Obiect de lux ascuțit pe ambele părți (1997), Ah! (1998) și EU-genía (2000), Rodica Draghincescu devine scriitoare de limbă franceză. Îi apar în Franța volume de poezie (La poussière du soir, 2001; La lune n'est pas un simple mouchoir, 2003; Ra(ts), 2012; Rienne, 2015), romane, eseuri și interviuri cu personalități ale literaturii europene, reunite în Entretiens avec Rodica Draghincescu (2004). A fondat în 2010 revista Levure littéraire și a funcționat ca liant între mai multe culturi, traducând poeți polonezi, luxemburghezi, belgieni, italieni și francezi. Citeşte tot articolul


Arhipelagul Garaz – „Territoria”, de Oleg Garaz

Până acum obișnuiam - și nu doar eu, cel care scrie - să îi percepem pe scriitorii români de origine Basa ca pe un cor de voci viguroase, debordând de franchețe; neevitând nici patosul, nici angajarea socială. Mi-i închipuiam ca un vector impetuos care fecundează literatura română (cultura română în general, dacă e să lărgim panorama). O etichetă lesne transformabilă în prejudecată. Mi-am revizuit serios impresiile de când acestui cor al marilor energii de la Răsărit i s-a alăturat vocea aparte a lui Oleg Garaz, un tremolo în aparență suav și nuanțat, care însă rezervă surpriza unor profunzimi dramatice. Citeşte tot articolul


10 cărți de citit în octombrie 2018

Nu știu alții cum sunt, dar eu simt că e imposibil să ții pasul cu evenimentele toamnei literare. Lansări, cluburi de carte, conferințe, festivaluri literare, apariții noi, în septembrie s-a simțit că e tot mai greu să te decizi unde să mergi seara sau în weekend. În ceea ce privește cărțile noi, toamna literară a început timid, dar hotărât, numai bine să ne adaptăm (din nou) la ritmul rapid al lansărilor. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Laudă acțiunii concrete a mâinii”, de Gökçenur Ç.

Gökçenur Ç. (pseudonimul lui Gökçenur Çelebioğlu) s-a născut în 1971 și a absolvit Universitatea Tehnică din Istanbul, fiind inginer în domeniul electric, cu un masterat în Administrarea afacerilor. Poet și traducător emerit, a publicat, începând din 1990, în numeroase reviste turcești, debutând la 35 de ani cu volumul Her Kitabın El Kitabı (Manualul fiecărei cărți, 2006). În anii scurși de atunci, au urmat Söze Mezar (Mormântul cuvântului, 2010), Sırtında Bunca Sözcükle (Împovărat de atâtea cuvinte, 2012), Doğanın Ölümü (Moartea naturii, 2014) și recenta Issız İncir Ağacı (Smochinul gol, 2016). Poezia sa a apărut în traducere în italiană (L'unico modo per vedere 13 merli tutti assieme, 2011), în sârbă (U svetu smo mi, u svetu su reči, ovde je sve tako savršeno, 2012) și în bulgară (Паметник на неизразимото, 2016). A tradus în limba turcă numeroși poeți și prozatori, de la Wallace Stevens și Paul Auster la Igor Isakovski și Ivan Hristov. În 2016, Casa de Editură Max Blecher a publicat volumul Enciclopedia lucrurilor uitate, o antologie bilingvă din poezia lui Gökçenur Ç., în traducerea lui Claudiu Komartin. Citeşte tot articolul


[Portret] Iulian Tănase: „Aș vrea să trăiesc într-o țară în care să nu fie cazul să protestăm”

La început de august, într-o joi, Iulian Tănase îi salută pe ascultătorii emisiunii „Guerilla de dimineață”. E 07:27 și tocmai s-a încheiat „Whiskey in The Jar”, de pe un album al formației Metallica, lansat în ’99. Din vorbă în vorbă, Mitoș Micleușanu – realizează împreună „Războiul sfârșitului săptămânii”, dar astăzi sunt pe baricade în locul altor colegi – îl întreabă: Citeşte tot articolul