Rubrici

Rubrici ale redactorilor și colaboratorilor Bookaholic, toate conținut original, așa cum v-am obișnuit. Fie că vorbim de cărți „coup de coeur”, de cărți de legendă, biblioteci de scriitori, fie că suntem part-time printre oameni, articolele din aceste rubrici vă vor surprinde plăcut.

10 cărți de citit în mai 2019

În aprilie am avut multe recuperări atât la capitolul ficțiune (Dacă Strada Beale ar putea vorbi, de James Baldwin, Pelerinul vrăjit, de Nikolai Leskov, Iubirea nebună, de André Breton), cât și non-ficțiune (Sistemul periodic, de Primo Levi, Jurnalul unei scriitoare, de Virginia Woolf), o biografie romanțată a Marelui Will (Viața secretă a lui William Shakespeare, de Jude Morgan), o carte polițistă numai bună de luat în parc (Alb letal, de Robert Galbraith), două cărți despre misterele creierului uman (De neconceput, de Helen Thomson, Mintea distrată, de Adam Gazzaley, Larry D. Rosen) și una despre misterul și mai mare din genele noastre (Degetul mare al violonistului, de Sam Kean). Sau, mai bine zis, lecturi pentru toate gusturile. Timp să avem!

Citeşte tot articolul

10 cărți de citit în aprilie 2019

Mai mult toamnă decât primăvară, aprilie a venit și el cu noutăți literare interesante. Două romane chiar despre lumea literară (Misterul Henri Pick și Hemingway și cu mine), un nou roman rusesc (mare și profund, așa cum ne așteptăm să fie romanele rusești), o ediție splendid ilustrată a unui clasic (Frankenstein), și, ca de obicei, multe cărți de non-ficțiune extrem de interesante: povestea unui explorator pierdut în pădurea amazoniană, însemnările livrești ale celui mai fermecător cititor al timpurilor noastre, Alberto Manguel, două cărți despre creativitatea omului (una despre Homo fictus, omul povestitor, și cealaltă semnată de unul dintre cei mai populari biologi și oameni de știință contemporani, Edward O. Wilson), o carte despre însemnătatea educației și o istorie alternativă a medicinei ultimilor 100 și ceva de ani din perspectiva descoperirilor endocrinologiei. Citeşte tot articolul


10 cărți de citit în februarie 2019

Începutul de an n-a fost lipsit de apariții noi, deși, teoretic măcar, ianuarie ar fi o lună de pauză editorială. Una dintre cele mai importante apariții ale primei luni a lui 2019 a fost volumul final al seriei „Lupta mea”, de Karl Ove Knausgård - Sfârșit (și ce mai sfârșit: 1120 de pagini de analiză autobiografică à la Karl Ove). Citeşte tot articolul


10 cărți de citit în ianuarie 2019

Iată-ne trecuți și în noul an, cu grămezi de cărți restante de citit din anul care tocmai a trecut (și din alții, probabil) și cu o nouă provocare de lectură (Goodreads challenge, anyone?).

Ca să vă fac treaba mai „ușoară”, vă propun și luna asta 10 cărți de citit și vă dau un sfat: organizați-vă bine lecturile pe 2019, pentru că se anunță un an foarte bogat, cu multe cărți noi și interesante. Apropo, ați citit și voi articolul ăla care spune că, dacă petrecem mai puțin timp pe Facebook, putem citi chiar și 200 de cărți pe an, nu? Citeşte tot articolul


Negru și roz

Ochelarii negri îi acoperă jumătate de față, iar bărbații din local întorc capetele după ea. Fata e o apariție. Știe deja asta, ar putea fi măgulită, dar, azi, nu-i pasă. Se așază și tace. Cecilia o așteaptă în colț, răsucind o linguriță într-un frappé. E curioasă și, când își ridică privirea către cea mai bună prietenă ever, cască ochii și mai mari. Citeşte tot articolul


Din vorbe

Cînd nicio ieșire nu mai e posibilă, mintea încolțită e capabilă să lumineze întunericul.

Se întorcea acasă, vorbind singură și a sărit de trei coți. Cîinele nebun din curtea vecinilor se repezise prin gard, ca de obicei, cu botul deschis, hămăind cu bale, ca de obicei, doar că acum nu-l văzuse. În loc să tresară speriată, tot ca de obicei, s-a proptit pe picioare și a început să hămăie la cîine, turbată, și să-l scuipe. I s-a făcut brusc rușine, s-a speriat și a fugit. A ajuns acasă plîngînd în hohote, după ce se abținuse să strige în gura mare: „Vrea să mă fută! Pe mine, mă, m!”. Nu-i păsa că se scursese machiajul, că îi curgea nasul. Îi venea să moară de rușine. Moartea ar fi o scăpare – a oftat ea. S-a uitat în jur, căutînd un sprijin, dar n-a apărut nimeni. Marcel era încă la Baia Mare. Ce dracu' moșmondea acolo? De ce nu e aici, s-o apere, s-o ia și să fugă în lume? Ce o fi în mintea aia a lui, de bărbat nepăsător? Dar ea i-ar fi mărturisit? Cum să spui una ca asta? Se certaseră exact înainte să urce el în tren. Dacă măcar nu s-ar fi certat! Era prinsă în capcană. A deschis dulapul din bucătărie, s-a uitat în oglinda rotundă de deasupra chiuvetei, și-a îndreptat un cîrlionț pleoștit, a tras sertarele, apoi a deschis frigiderul ca să facă ceva, orice. A găsit o jumătate de vodcă, a dat pe gît o dușcă, a ars-o, dar i-a făcut bine. Citeşte tot articolul


[Portret] Anca Vieru: „Le dădeam apă la moară profesoarelor de română, uneori nu făceam temele”

În curtea unei ceainării din București, Anca Vieru își așază rucsacul mov pe spătarul scaunului. Apoi, povestește că, de obicei, preferă să-i asculte pe ceilalți și că nu vorbește cu ușurință despre viața ei personală. Poartă ochelari cu rame subțiri, are părul tuns bob și, când îi vine în gând vreo amintire care îi stârnește râsul, își dă bretonul la o parte cu inelarul. De pildă, când își aduce aminte că nu-i plăcea de nicio culoare să scrie comentarii literare pentru orele de limba română de la școală. În schimb, se pricepea la matematică. „Le dădeam apă la moară profesoarelor de română”, spune ea. „Nu le băgam în seamă, uneori nu făceam temele”. Pe una dintre ele a supărat-o pentru că a purtat în clasă cercei din bănuți de aur. „Abia îmi făcusem găuri în urechi și i-am spus că nu pot să-i scot, pentru că mi se astupă. Țineam o bentiță peste urechi, ca să nu se mai vadă cerceii”. Până când a făcut o infecție și a renunțat să-i mai ascundă. Citeşte tot articolul


Nasul

Marin tocmai ieșea de la subsol, cînd un zgomot gutural, intens și dens ca un tunet i s-a rostogolit în urechea dreaptă, apoi în cea stîngă și a făcut un gogoloi în cap. Dar pe cer nu era nici pic de nor. Marin s-a dus pîn’ la poartă, s-a uitat lung în stînga, în dreapta. Nimeni. Așadar, s-a întors pe loc, convins că i s-a părut. Citeşte tot articolul


Amazoane & farmazoane – Dănuț Ungureanu, „Conspirația femeilor”

Dănuț Ungureanu, unul dintre cei mai citiți autori de SF & fantasy de la noi, își revelează, de la debutul din cenaclurile optzeciste de gen până astăzi, fațetele unei personalități complexe: prozator, scenarist și textier al grupului de umor Vouă (o altă zonă a culturilor alternative din anii ’80), jurnalist, fondator de gazete, dramaturg și, mai nou, prof de creative writing. E un parcurs fertil, marcat de implicare în viața polisului, oarecum tipic pentru promoția de tineri intelectuali din vremea Revoluției (de comparat cu al lui Cristian Tudor Popescu, colegul de breaslă anticipativă cu care împărtășește până azi obiceiul de a semna editoriale pe teme actuale). Citeşte tot articolul


Ce-i, pisi?

Geta nu-i fitecine. Nu numai că are bani – și ăsta nu-i un aspect de neglijat –, dar e fată cu carte, cu casă și cu gust. Și-a făcut școala și școala vieții pe bune, nu în umbra vreunui parvenit. Ea a ales întotdeauna și ziua de mîine, și pe cea de poimîine. Pe Geta nu o face nimeni din vorbe, imediat răspunde de-ți vine să intri în pămînt. Atunci, unde-i problema? La el. Îl chema Sandu, îl cheamă Alexandru, îi zice Sandi. Putea să-i zică și Sandu? Nu, nu putea. Sandu e pentru mitocani. Și uite că, de o jumătate de oră, el trilulește în baie. Of. Geta strînge tare pleoapele. Oftează pe mutește și o să facă riduri. De-ar putea să se urîțească numai pentru o zi, să-l alunge. Pentru că trebuie, mă-nțelegi?, trebuie să-l șteargă din listă. Orice despărțire e cu scîntei și cu regrete. Iar aici va fi despărțire! Dar Geta e sentimentală, urăște scandalul, lacrimile, urletele și regretele. Toate despărțirile ei, și au fost cîteva, s-au petrecut lin. Niciodată nu a păstrat picior și chilot de bărbat în casă. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „prima casă”, de Robert Gabriel Elekes

Robert Gabriel Elekes (n. 1985, Brașov) este poet, performer și traducător, doctor în filologie cu o lucrare ce tratează opera scriitorilor germani din România anilor ʻ70-ʻ80. A publicat volumele: aici îmi iau dinții-n spinare și adio (Tracus Arte, 2015), pentru care a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” și Premiul „Iustin Panța” pentru debut, și o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (Casa de Editură Max Blecher, 2018). Din 2015, organizează în localul brașovean Tipografia seria de lecturi „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”, ajunsă în toamna lui 2018 la ediția 33.

Citeşte tot articolul

10 cărți de citit în noiembrie 2018

Mai este doar foarte puțin până la cel mai important eveniment literar al anului, Târgul de Carte Gaudeamus - cel mai important pentru că majoritatea editurilor își planifică cele mai importante apariții în funcție de cele două mari târguri de carte, iar la Gaudeamus, prin tradiție, ne așteptăm să găsim cele mai multe cărți de seamă.

Citeşte tot articolul