E banal. Pe 1 iunie ne apuca nostalgiile. Rasfoim oracolele din scoala, ne amintim de vechii prieteni de plus si de cei imaginari, ne gandim ca acum nu mai avem conditie fizica atat de buna pentru Ratele si Vanatorii si ne reintalnim cu drag cu personajele prea iubite din carti. Uf, unde-s ciresarii de alta data, ne intrebam de fiecare 1 iunie, unde sunt muschetarii si de ce nu sunt eu Lorelai, asa cum trebuia?

Nu trebuie sa intru decat in sondajul pe care l-am facut pe Facebook cu Bookaholic si sa imi amintesc de toate personajele care mi-au populat camera de copil, jurnalele si, daca e sa fim patetici pana la capat, visele. Ce putem sa le luam copiilor de acum cadou de 1 iunie stim, dar ce citeam noi?

Pe locul 1 sta mereu Ciresarii, in orice top al oricarei copilarii. Am mai recunoscut, am avut o pasiune nebuna pentru Victor, mult timp dupa aceea imi alegeam baietii de care ma indragosteam dupa modelul Victor. 🙂  Nimic nu ma poate convinge sa ii dau jos de acolo pe Victor, Tic, Lucia, Ursu, Maria si ceilalti.

Recunosc ca Legendele Olimpului nu am citit-o chiar de atatea ori ca altele. Mai amuzant era sa o joci pe roluri. Imi erau simpatici zeii, dar parca mai aproape imi erau Olguta si Danut din La Medeleni. Stiu ca ai mei imi dadusera voie sa citesc doar volumul 1, pe restul le-am sustras. Mai stiti de Potemkim si Kami Mura? Nici eu prea bine, dar sonoritatea mi-a ramas undeva adanc in minte.

Ca tot veni vorba de carti sustrase, cum puteam eu sa le explic parintilor ca o inteleg perfect pe Lorelei si sufar alaturi de ea? Partea amuzanta e ca printr-a sasea Lorelei devenise un fel de sursa primordiala de citate de dragoste numai bune de strecurat prin biletele.

Nici cu Ana Karenina nu mi-a fost usor. O citeam pe ascuns, si ea pe lista de: “esti prea mica, intreaba-ma peste trei ani de ea”. Hm, uite ca Madame Bovary nu-mi amintesc la ce varsta am citit-o, dar parca n-a protestat nimeni.

Picanta era mai ales 1001 de nopti. Vai cate chestii “interzise” aflai de acolo! Cred ca la toata lumea volumele se deschid la anumite pagini. 🙂

Sa ne revenim din visare, totusi. Cei trei muschetari te apara mereu cand esti copil si te invata ce e aia onoare. Apropos, pe Fausta o mai stiti? Si Cavalerii Pardaillan erau cei mai buni prieteni ai mei, alaturi de toti ceilalti, bineinteles. 🙂 Winnetou nu m-a prea impresionat, nu era genul meu (parca era si caseta?).

Pe Tom Sawyer l-am citit de l-am rupt, la propriu. Si pe Huck la fel. Ce-mi mai placea sa merg cu pluta! Daaa, si David Copperfield! Eram alaturi de el cand se revolta si munceam alaturi de el in fabrica. Asa e cu prietneii.

Era si Apolodor in universul copilariei, simpatic cum il stiti. Imi placea si Cuore, inima de copil. Dar si mai mult am suferit cu Singur pe lume. Cred ca de atunci visez sa am o maimuta.

Mai sunt, bineinteles, si cartile lui Jules Verne. Din ce biblioteca respectabila lipsea sirul cu coperte alb-galbui? Preferatele mele erau Doi ani de vacanta, Capitan la 15 ani si 20.000 de leghe sub mari. Capitanul Nemo forever! (si Captain Planet, dar cu el e alta poveste)

Habar n-am ce mai fac Habarnam si prietenii sai de cand am crescut noi mari. I-or mai citi copiii de azi? Micul Print recunosc ca l-am citit ceva mai tarziu si ca m-a emotionat foarte tare. Asta da carte nemuritoare!

Revenind la dulcegariile feminine, nu lipseau de pe lista Elevul Dima dintr-a Saptea si Invitatie la Vals. Nu mai stiu exact ce se intampla in ele, dar sigur era trist.

Cumva, in paralel cu lecturile de mai sus se insinuau altele. Langa Jules Verne aparea Cioran. Langa Tom Sawyer aparea Romanul adolescentului miop, cu toate provocarile lui (cine n-a incercat sa doarma doua ore pe noapte?).

Era perioada de tranzitie cand toti convietuiau fericiti. Apoi s-au asezat incet la locul lor, scotand capul de cate un 1 iunie, un Craciun sau o vizita acasa, in podul bunicilor.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


6 comentarii
  1. Diana Alzner

    În copilărie mi s-a tot recomandat să citesc “Micul Prinţ” şi, oricât aş fi încercat, o găseam mereu indigestă. De fapt este o carte pentru “oameni mari”, o carte nemuritoare, aşa cum spui.

    Reply
  2. cristinacristina Post author

    Da, asa e, Micul Print se citeste ceva mai tarziu. Nici eu nu am citit-o chiar in copilarie, ci in adolescenta. E foarte frumoasa.

    Reply
  3. deidra

    Puţine sentimente sunt aşa plăcute ca nostalgia. Aş adăuga pe listă “Cocoşatul” lui Paul Feval si “Comoara din insulă” a lui Stevenson, cu menţiunea că “Cei trei muschetari” rămân pentru mine Cartea – eu nu m-am născut în Bucureşti, ci în Franţa lui Dumas.
    Mulţumesc autoarei articolului pentru că mi-a amintit de atâtea lucruri frumoase.:)

    Reply
  4. Gianina

    Pe lista mea au mai fost “Copiii căpitanului Grant”, “Prinț și cerșetor”, “Toate pânzele sus” și multe altele. Ce vremuri…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *