Am mai vorbit despre cărțile neterminate. Spuneam atunci că, dacă nu-mi place o carte, dacă nu-mi spune nimic, nu am chef să-mi pierd timpul cu ea și o abandonez fără regrete. Sunt mulți însă care spun că nu lasă cărțile neterminate, că le citesc până la capăt și că se așteaptă mereu la surprize. Voi cum faceți?
Avem mai jos un mic sondaj în care vă întrebăm exact acest lucru.
Tocmai am abandonat cartea lui Joel Dicker „Adevărul despre cazul Harry Quebert” . Era prea puerila si semana cu VERONICA MARS ,un serial american pentru adolescenti .
N-are rost sa-mi pierd timpul cu 650 pagini de scriere mediocra .
O citesc până la capăt, după care îi scriu recenzia.
O pun deoparte si aleg alta.
Neaparat aleg alta,ca sa uit de dezamagire.Dar trebuie sa fiu foarte sigur ca nu-mi place, inainte.Ultimul caz a fost ARHIVELE NORDULUI de Duras:eram gata s-o las dupa 50 de pagini dar n-am gresit c-am insistat…
99% nu renunț!Pentru că, de obicei eu sunt cea care cumpăr & citesc cartea, după ce fac un mic research. Adică citesc de toți banii, cum ar fi….
La final constat ori că ar fi trebuit să ma prind încă de la recenzie că nu ar fi trebuit să cumpăr cartea, ori că am înțeles complet greșit recenzia….
1% renunt fără nicio problemă, dacă citesc o carte recomandată de altcineva ”pentru că i-a plăcut” si constat că mie nu-mi place…. Dar practic sportul asta, rar…am o problemă reală în a nu împrumuta cărți de la alții ci de a cumpăra, cărțile mele…
Un sondaj binevenit. Dar s-ar cuveni, după părerea mea, și o altă întrebare: ce faci când o carte celebră e tradusă execrabil? Mi-am sacrificat două zile, încercând să citesc „Du-te și pune un străjer”, Harper Lee (Polirom, traducere și note de Ariadna Ponta). De mult n-am mai citit o carte atât de prost tradusă. Dialoguri penibile, inadecvate, neconcordanțe între acțiuni, narator care „povestește” doar la… perfectul compus (cu subiect antepus, ca în traducerile de clasa a VI-a). Câteva mostre: „Henry a râs”/Atticus a fornăit”/„Jean Louise a spus”/„Jem a răspuns”/„Și ea a spus”/„Alexandra a zis:”/Alexandra s-a așezat pe pat”/ „Dill a spus că se poate”, etc. Îngrozitoare, plictisitoare de moarte! Normal că am abandonat-o. Vă rog să mă iertați, dar trebuia să-mi vărs undeva năduful 🙂