Geta nu-i fitecine. Nu numai că are bani – și ăsta nu-i un aspect de neglijat –, dar e fată cu carte, cu casă și cu gust. Și-a făcut școala și școala vieții pe bune, nu în umbra vreunui parvenit. Ea a ales întotdeauna și ziua de mîine, și pe cea de poimîine. Pe Geta nu o face nimeni din vorbe, imediat răspunde de-ți vine să intri în pămînt. Atunci, unde-i problema? La el. Îl chema Sandu, îl cheamă Alexandru, îi zice Sandi. Putea să-i zică și Sandu? Nu, nu putea. Sandu e pentru mitocani. Și uite că, de o jumătate de oră, el trilulește în baie. Of. Geta strînge tare pleoapele. Oftează pe mutește și o să facă riduri. De-ar putea să se urîțească numai pentru o zi, să-l alunge. Pentru că trebuie, mă-nțelegi?, trebuie să-l șteargă din listă. Orice despărțire e cu scîntei și cu regrete. Iar aici va fi despărțire! Dar Geta e sentimentală, urăște scandalul, lacrimile, urletele și regretele. Toate despărțirile ei, și au fost cîteva, s-au petrecut lin. Niciodată nu a păstrat picior și chilot de bărbat în casă.
Trebuie să spunem că Alexandru e mai mic decît ea cu cinci ani. Și stă aici de cîteva luni. L-a învățat tot ce știa. L-a frămîntat ca pe-o plastilină. A fost cel mai supus, mai maleabil, mai atent și de viitor iubit al ei. A ascultat-o orbește.
Dar ce mojic, ce ratat, ce bețiv, ce mitocan potențial fusese! Îl agățase-ntr-o discotecă. Beat, rîgîind, cu pantofi călcați pe ștaif, cu cămașa-n dungi, asudat și mirosind din greu a colonie și a țărănie, mitocanul i-a zis de-a dreptul: „Hai să ne futem”. Geta a orbit pe loc și așa a fost. Ce mai, dezastrul perfect. Au rîs de ea și Silvia, și Atena, și Sparta, adică Dora. Dora e cu adevărat o spartă, nici nu are rost să comentez. Dar recunoscuseră toate, trei luni mai tîrziu, ce energie de vis pulsa în carcasa ghiolbanească a masculului… Ce ai făcut, dragă? Strălucești! Te-ai operat? Uite, despre asta era vorba. Ce bărbătuș adorabil, ce mascul feroce era dacă înlăturai zgura! Trebuia doar să vezi ce se ascunde dincolo de coajă.
Geta a rînit din greu. L-a spălat, l-a dus la manichiuristă, l-a tuns la stilistul ei, i-a pus lingura, furculița și cuțitul în mînă, i-a șters din creier și de pe chip rînjetul și vorba lată și i-a furat, literalmente, inelul de oțel de la deștu’ mic, de care nu se despărțea nici în somn. L-a învățat să nu mai rîgîie, să nu se mai mire, să nu mai rîdă ca la comédie. I-a educat entuziasmul și ritmul haotic din pat.
Și acum? Acum nu-l mai scoate din baie, nu-l mai dezlipește de oglindă, nu-l mai rupe de la iPhone-ul pe care i l-a dăruit și nu-i mai adie mirosul originar, de mitocan. Și-a pierdut farmecul. Iar Getei îi vine să plîngă. Ea l-a adus în casă. Ea l-a crescut. Cum să rupi o parte din tine fără să suferi?
Cînd iese, în sfîrșit, din aburi, ras și pomădat, în halatul alb, moale, în care îl înfășase ea de la bun început, Alexandru rămîne interzis. Geta plînge de mamă focului.
— Ce-i, pisi? spune el și-i bagă mîna pe sub fustă.
Continuare maestre! !!