Nu ai cea mai mare putere de concentrare şi infect e un palid adjectiv pentru halul în care te simţi. Să sperăm că eşti acasă şi nu obligat de şef să prestezi în comunitate şi la peste 38 de grade.
În acest fericit caz (în care eşti acasă) nu te arunca în Divina comedie doar pentru că ai cîteva zile de stat în pat, cu nimeni pe cap care să tragă de tine. Va fi zdrobitor. Încearcă ceva mai blînd în raport cu momentul: o carte prin care să mergi fără mult efort, nimic apăsător (un supliment de dileme morale nu merge cu suplimentul de paracetamol sinus), ceva familiar, confortabil, dar cu un strop de nou, totuşi. Cărţi bune de băgat sub plapumă, vreau să zic.
Un teanc de reviste mai vechi, pe jumătate citite. La mine a mers Decît o revistă, întotdeauna merge. Materialele sînt scrise curat, fără complicăreli inutile. Nu-mi plac fonturile puchinoase în general, cu atît mai puţin cînd am febră. Îmi place un layout smart, deschis, prietenos cu ochiul. Fotografii bune, bucăţele mici de informaţii din zone la care nu am acces la prima mînă, plus nişte poveşti mai împănate. Materialul cu Afrim din ultimul număr mi-a picat foarte bine, de exemplu. Şi am citit cu interes şi despre crowdfunding, nu se ştie niciodată de unde ar putea să pice nişte bănet pentru proiectele vieţii!
Cărţi de bucate glossy. Cum nu prea poţi să înghiţi nimic, măcar să fantazezi febril, cu ochii scurgîndu-se pe flan-uri lucioase, la cum ai găti (dacă eşti genul un bookaholic foodie!) ceva ce n-ai încercat niciodată. Ceva ce în poze arată în felul ăla care te-ar putea ridica din pat, doar să descînţi o crème brûlée. Dacă poate s-o facă altcineva pentru tine, eşti deja în raiul gripaţilor.
O carte despre un loc, eventual unul în care ţi-ai proiectat plecări sau vacanţe. Sau despre un loc în care ai fost, care a schimbat ceva în tine, care ţi-a rămas în cap. Eu am citit despre Irlanda, m-am uitat la poze cu peisaje care dau pe dinafară de verde şi am făcut mini-liste în capul meu cu chestii care-mi plac la ţara asta, inclusiv cu scriitori. Fără presiuni: un coffe-table book pentru astfel de momente a fost inventat.
Françoise Sagan. Nu citisem nimic de ea, nu mă atrăgea musai, plus că auzisem şi că ar fi pierdere de vreme. Am început cu ocazia ultimei răceli Patul răvăşit (tradus de Adina Diniţoiu, Editura Art) şi văd că merge. Ce m-a convins să pun mîna pe carte? Un fragment ca ăsta, gen carte poştală în care ai vrea să bagi toate chestiile frumose şi siropoase din Paris:
Era o dimineaţă gri şi albăstrie, o dimineaţă cu mirosuri, zgomote de stradă şi variaţii de lumină care păreau să fi fost armonizate în întregime de un singur om. De un Proust, de pildă. Cineva, afară, dirija această gigantică şi naivă maşinărie a lumii, orchestra norii, vînturile, claxoanele autobuzelor şi parfumul liliacului cu delicateţea, fervoarea şi măiestria unui mare artist.
Terapeutic aşa, ca un siropel de tuse!
Un policier vechi, unul pe lîngă care v-aţi învîrtit de mult, dar n-a fost timp. Să zicem Şoimul maltez (Dashiell Hammett) şi să-l deschidem la întîmplare:
Telefonul sună în întuneric. După ce sună de trei ori, arcurile patului scîrţîiră, degete moşmondiră pe noptieră, un obiect mic şi tare căzu cu zgomot înfundat pe covor, arcurile scîrţîiră din nou şi o voce bărbătească spuse: _Alo…Da, eu sânt la telefon…Mort?…Da…într-un sfer de oră. Mulţumesc.
Chestiile astea old school şi macho aşa, au un umor dement, nu ştiu dacă voluntar sau mai degrabă in.
O poveste. Din alea de-ale copilăriei, din Petre Ispirescu, sau o poveste chinezească, din seria Nemuritoarelor. Hai că scot forfecuţa pentru încă un fragment:
A fost o dată ca niciodată. A fost o dată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lîngă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atît de dragi îi erau florile acestui împărat, încît însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestri grădini crescu un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se afla un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lîngă dînsul şi se tot uita pe de toate părţile, de i se scurgeau ochii. Cînd, într-o zi, văzu pomul cum înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată.
Ce vreţi mai optimist de atît?
A şaptea variantă e un clasic. Un clasic din ce vă place: un SF, capă şi spadă, Balzac, Eliot (George, de data asta!), Agatha! Asta şi un ceai de tei, cu care povestea să curgă şi să ne facă bine. A, şi doar pentru că cititul e posibil şi plăcut chiar cînd eşti gripat, nu daţi, vă rog frumos fuga, să împrăştiaţi virusul. Oricine a prins microbul sezonul ăsta, ştie de ce insist.
SUNT!!! nu există varianta sânt. gosh!