Dintre scriitori români apropiaţi de curentul cyberpunk, se distinge Sebastian A. Corn, în ale cărui cărţi găsim un mix de realitate, ficţiune, fantastic, mitologic, oniric, utopic şi absurd. Cel mai înalt turn din Baabylon, reprezentativ pentru imaginarul tehnologic manipulat  ficţional, adus de noile media, e genul de carte care poate fi citită atât de pasionaţii de SF cât şi de cei care nu au vreo sensibilitate anume pentru gen (ca mine).

Filip Canta, personajul principal al romanului, este reprezentantul perfect a ceea ce Baudrillard numea societatea de consum. Menirea lui este manipularea opiniei publice, copywriter fiind. Romanul începe în registru realist, prin problemele pe care le are personajul în legătura cu munca sa în publicitate, cu familia şi cu trecutul acesteia,  precum şi prin prezentarea unei grile proprii de percepere a lumii: văzduhul era mai limpede decât în reclamele pentru ciocolata Bounty. Consumismul, publicitatea privită ca ceva în plus (Baudrillard zicea) distorsionează percepţiile şi ne introduce într-o primă fază a simulacrului, în care el dublează realitatea şi o reflectă.

Reinterpretarea ironică a  istoriei, a tradiţiei există şi aici: Personajul biblic Moise este privit din prisma teoriilor publicităţii ca fiind tatăl reclamei, care i-a aburit pe evrei, ba cu stâlpul de foc, ba cu mana cerească, ba cu tablele legii sau se discută despre Carol Quintul în sensul unei metaficţiuni istoriografice, ca fiind de fapt creatorul Baabylonului, un oraş de fum şi cuvinte.

Lumea reală este dublată de o altă lume, imaginară, creată prin conectarea în reţea a calculatoarelor la un univers comun, o matrice ficţională în sens gibsonian care absoarbe conştiinţele.  Trecerea dintr-o lume în alta se face ca urmare a unui eveniment care distorsionează coerenţa realului. În cazul romanului Cel mai înalt turn din Baabylon, evenimentul care disclocă lumea reală este o furtună la munte care nu avea cum să apară, în locul unde se afla Filip Canta, anulând orice plan al acestuia şi făcând acţiunea să ia o traiectorie nepredictibilă.

Furtuna îl izolează pe personaj într-o casă stranie, fără posibilitatea unui contact cu exteriorul, iar în plan simbolic delimitează lumea reală de cea imaginară, constituită acolo, prin singura legătură posibilă, dar nu cu exteriorul, ci cu virtualul, reprezentată de un computer conectat în reţea, care, în mod paradoxal, nu poate trimite informaţie, ci doar primi. Dan, proprietarul cabanei, trăieşte la limita dintre real şi virtual, singurele informaţii pe care le primeşte sunt prin intermediul computerului. Lumea lui Dan este de fapt un spaţiu al simulacrelor, la început indirect, apoi din ce în ce mai pregnant.  Fantasticul nu se mulţumeşte să existe împreună cu realul, ci are tendinţa de a îl înlocui, de a îl submina din interior.

Romanul este o sumă de coincidenţe stranii, ceea ce ne poate duce spre interpretarea sa ca o structură fractalică, interconexă şi repetitivă. Acest model auto-reciclativ se observă atât la nivel tematic, prin motive recurente, cât şi la nivel structural. De exemplu, Dan îşi dă seama că îl cunoaşte pe fratele lui Filip Canta, regizor de film, pe care îl întâlnise într-un metrou. Această scenă este reluată de mai multe ori pe parcursul romanului, din diverse perspective.

Autorul romanului, Sebastian A. Corn, apare în text, deconspirându-şi statutul de regizor textual prin faptul că el regizează, în oraşul imaginar, un film numit… Cel mai înalt turn din Baabylon. El deţine un site numit Dilute Nation Alt, locuit de persoane reale, moarte sau în viaţă, care este de fapt punctul focar al romanului. Se joacă Sebastian, are chef de joacă, spune un personaj.

Tema romanului este, de fapt, realitatea virtuală şi mutaţiile identitare pe care aceasta le implică, calitatea de substitut pe care o are şi baza tehnologică pe care se construieşte. Lumea imaginară este o lume povestită, care se reconstuie dintr-un bombardament informaţional trimis în reţea de o anume Fatima, despre situaţia de criză a inexistentului oraş Baabylon.

Romanul evoluează pe două direcţii pararele, una reale ce are loc în cabana lui Dan şi a Gloriei, şi una virtuală, constituită din poveştile Fatimei. Ritmul romanului devine din ce în ce mai alert. Legături diverse încep să se lege între cele două lumi comunicante: se petrec incidente variate, care influenţează ambele lumi (conflicte între Fuggeri si Welseri), apar identificări între personaje din cele două realităţi presupus independente, personajele virtuale începând şi ele să acceseze Internetul, într-o expresie paradoxală a unui simulacru al unui simulacru.

Ce este Baabylon până la urmă?

Un simulacru de oraş! Un imperiu informaţional… Bulevarde întinse pe nu ştiu câţi terrabiţi, parcuri proiectate în Adobe Illustrator şi magazine rătăcite prin circuite integrate. Săli de teatru aglomerate în fişiere, blocuri construite cu mouse-ul şi oameni care merg, vorbesc, palpează şi miros digitizat! Totul transferat în chimic şi apoi transmis în mintea unor operatori, conştienţi sau nu, dupa cum o dictau interesele celor care tot scriu experimentul ăsta!

Baabylon are un statut incert şi conflictual, încadrându-se în ceea ce Paul Virilio, unul dintre principalii teoreticieni şi critici ai noilor media, numea crash cognitiv: distorsiunea realităţii prin aşa zisele tehnologii ale cunoaşterii, care duc în final la o strivire a perspectivei. Folosind tot termenii lui Virilio, Baabylon este de fapt o limită, a cărei ultimă transformare este interfaţa, care a încetat să mai fie un obstacol fizic sau temporal.

Oraşul imaginar este reconstituit la intervale neregulate de timp de mesajele Fatimei, considerate la început un simplu happening electronic, o provocare informaţională, într-o perioadă când Reţeaua era încă fragilă, rezervată unor membri care alcătuiau un club select de utilizatori ai informaţiei, asemenea artiştilor de avantgardă, pentru a vorbi apoi de bătrânii creatori ai ARPANET-ului.

Avem aici o sintetizare a începuturilor Internetului şi prin multiplele referinţe istorice, culturale, găsim sugestia spaţiului virtual ca o consecinţă firească a modernităţii. Baabylon este o metaforă a virtualităţii, făcând apel la un imaginar tehno-mitologic: este o patrie? Este o limbă? Sau o amintire netrăită, precum o tradiţie asimilată cine ştie cum?, un uriaş pachet informaţional, fragmentat postmodern, secvenţial şi discontinuu, răspândit prin diverse adrese de internet.

Obsesia informaţiei, o altă mare caracteristică a spaţiului cybercultural, nu lipseşte din romanul lui Sebastian A. Corn: căutarea unui anume subiect te face ţăndări. Ne lasă foarte puţin timp să reflectăm la informaţie, ca să nu mai vorbesc că o contemplare estetică, fără scop, a informaţiei, e considerată semn sigur că omul cu pricina e virusat. Două lucruri se pot observa aici: omul preia caracterisiticile computerului, este virusat, delimitarea uman-tehnologic nu mai este strictă, în timp ce vârtejul informaţional ascunde de fapt un gol, lipsa unei profunzimi şi a unei atitudini analitice. Viteza comprimă tot, nelăsând loc unei structuri de profunzime.

Un alt aspect al culturii media, asimilat de ştiinţa digitală, este tehnica cinematografică, atât la nivel de construcţie secvenţială, cât şi la nivelulul unor motive recurente. În spiritul aceluiaşi textualism mediatic, autorul notează: Clişeu: bărbat străduindu-se să se ridice din nămeţi. De fapt, tot romanul este asimilat unui mare film, regizat de Sebastian A. Corn, care se dovedeşte a se identifica, cel puţin parţial, cu Filip Canta şi cu Cyrus, personaj central în lumea prarelă a Baabylonului. Lumea de aici este populată de Oni, strigoii sfârşitului de mileniu, care bântuie reţeaua sub forma unor date şi comenzi. Romanul atenţionează şi asupra pericolului anunţat de atâtea ori de „fatalişti”: alienarea produsă de lumea computerelor, singurătatea virtuală, deformarea percepţiilor asupra realităţii: Dacă nu scoatem dracului computerele din priză, o să înnebunim cu toţii! Şi dacă n-o să înnebunim, o să devenim noi computere!

Roman complex care absoarbe aproape teoriile cyberculturale, uneori prea didactic şi explicativ, tendinţă explicabilă prin apariţia sa într-un spaţiu cultural nefamiliarizat cu noile media, Cel mai înalt turn din Baabylon rămâne un reper în înţelegerea imaginarului tehnologic manipulat ficţional, un fel de basm tehnologic unde se păstrează, pe mai multe niveluri, opoziţia dintre bine şi rău, dar actorii poartă alte măşti, tehnologizate, un roman unde Sebastian A. Corn îşi propune să ilustreze coerent lumea virtuală.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


2 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *