Bookaholic

S-a petrecut în urmă cu mai puțin de o lună, mai exact, pe 27 mai, în ziua în care „La Mamá Grande” și „Șacalul” au admis că parcă și-ar cam da mîna. Sau, pentru cei care nu sunt atît de intimi cu nick-name-urile din lumea publishingului de carte internațional, întîmplarea s-a petrecut în ziua în care Carmen Balcells Literary Agency din Barcelona – cea mai importantă agenție pentru piața de de carte de limbă spaniolă, ce are în portofoliu autori precum Gabriel García Márquez, Mario Vargas Llosa, Camilo José Cela, Pablo Neruda, Miguel Ángel Asturias sau Isabel Allende – și Andrew Wylie International Agency – agenția-titan pentru piața anglo-saxonă, cu sedii la New York și Londra și un portofoliu impresionant, o listă care include nume precum Salman Rushdie, Philip Roth, Saul Bellow, Vladimir Nabokov, Orhan Pamuk, Amos Oz sau Mo Yan – comunicau oficial (la capătul unei perioade presărate cu nenumărate speculații) că au ales să fuzioneze, urmînd să devină Balcells-Wylie Agency.

Vestea n-a lăsat indiferentă nici o publicație străină importantă și, desigur, nici pe marile case editoriale ale momentului. În România, în buna noastră tradiție a ignorării știrilor internaționale, în general, și în lipsa unei reviste de publishing autohtone, vestea a trecut aproape neobservată – e drept că evenimentul avea loc fix cu o zi înainte de a debuta ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest…

Despre Andrew Wylie s-au tot spus povești, au apărut o serie de materiale, inclusiv în publicațiile românești. Despre Carmen Balcells, însă, în România, se știu foarte puține, motiv pentru care îmi îngădui să schițez eu un scurt parcurs profesional al ei.

Carmen Balcells este astăzi una dintre cele mai influente figuri din lumea publishingului de carte internațional, dar puțini știu, poate, că cea care l-a descoperit pe Gabriel García Márquez a învățat meserie, în primii ani, chiar de la Vintilă Horia, pentru care Balcells a lucrat în regim part-time la agenția literară ACER, pe care scriitorul de origine română o deținea în anii ’50. Cum Vintilă Horia s-a mutat ulterior la Paris, Balcells a decis, în 1956, să-și înființeze propria agenție, bucurîndu-se, în anii ’60-’70, de momentul providențial al boomului literaturii din spațiul Americii Latine. A devenit astfel un liant între Spania, America Latină și restul lumii, ajutînd în acest mod o întreagă generație de scriitori să-și găsească cititorii, în mod special pe cei de limbă engleză.

Primul scriitor pe care l-a reprezentat a fost spaniolul Luis Goytisolo, acestuia urmîndu-i o listă spectaculoasă de autori, nume precum Pablo Neruda, Gabriel García Márquez, Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Camilo José Cela, Juan Carlos Onetti, Alfredo Bryce Echenique, Juan Marsé, Eduardo Mendoza, Isabel Allende, Rosa Montero.

Balcells n-a fost niciodată doar o simplă agentă pentru autorii ei. Ea a reușit să schimbe nu numai regulile după care jucau editorii de limbă spaniolă în anii ’60-’70, negociind avansuri considerabil mai mari pentru ei, termene fixe de plată și ajutîndu-i pe scriitori să-și păstreze proprietatea în ceea ce privește drepturile de traducere, ci a modificat şi fragmente din vieţile personale ale propriilor autori, fiindu-le adesea confidentă, plătindu-le chiria sau facturile la dentist.

Una dintre mărturii vine chiar de la laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2010, peruanul Mario Vargas Llosa: „La sfîrșitul anilor ’60, predam literatura la King’s College, în Londra. La un moment dat, Carmen a aterizat în casa mea și mi-a ordonat: «Renunță imediat la predat! Tu trebuie să te dedici scrisului!». I-am răspuns că, avînd soție și doi copii, acestă decizie excentrică ar putea să ne facă să murim de foame. M-a întrebat cît încasez din predat. Cîștigam echivalentul a cinci sute de dolari. «Ți-i dau eu, începînd de la sfîrșitul acestei luni. Pleacă de la Londra și mută-te la Barcelona, e mai ieftin!» Am ascultat-o, deja descoperisem, ca mai toți editorii, că era inutil să încerci să reziști edictelor trasate de Carmen, și n-am regretat, pentru că, printre altele, cei cinci ani cît am trăit la Barcelona au fost cei mai fericiți ani din viață” (Mario Vargas Llosa, în El País, 2010).

În 2010, Guvernul spaniol a cumpărat mare parte din arhiva agenției, cam vreo 2000 de cutii imense, pentru suma de trei milioane de euro, pentru a pune materialele la dispoziția publicului, reușind astfel să valorifice o perioadă impresionantă din istoria publishingului de carte spaniol al secolului 20.

„N-am vrut niciodată să fiu musai importantă”, a mărturisit cîndva Balcells. „Pe timpul lui Franco, cînd femeile nu puteau deschide un cont în bancă fără semnătura tatălui sau a soțului, eu mi-am dorit să fiu independentă, să fiu propria mea stăpînă, într-o perioadă în care femeile fără o educație solidă, sau fără o familie bogată care să le susțină nu puteau decide în ceea ce privește viitorul lor”.

Cam aceasta este, așadar, Carmen Balcells, o figură mitică, despre care se spun legende pe ambele maluri ale Atlanticului, cea mai des invocată poveste fiind dialogul dintre ea și „Gabo” [Gabriel García Márquez], la telefon:

— Carmen, tu mă iubești?

— Cum să-ţi răspund la întrebarea asta cînd reprezinți o treime din încasările mele?

 Nașterea colosului Balcells-Wylie Agency se înscrie în logica marilor fuziuni care se poartă în acești ani și care își propun consolidarea poziției unor mari branduri pe piața de carte internațională (vezi Penguin, care s-a alăturat Random House, în 2012). O altă explicație pe care o iau în calcul toți cei ce încercă să înțeleagă rațiunea acestui joint-venture vine dinspre Carmen Balcells și teama ei privind viitorul agenției căreia i-a dedicat aproape 60 de ani din viață: cunoscuta agentă literară se apropie de 84 de ani, pare să nu aibă o soluție privind moștenirea, iar cîţiva dintre autorii ei importanți au început deja să migreze. Unul dintre ei e chiar Roberto Bolaño, ai cărui moştenitori au semnat acum cîțiva ani cu Wylie. Nu putem ignora, desigur, nici faptul că, din cauza crizei economice care a afectat atît de mult Europa și Statele Unite, Wylie și compania au înțeles că, astăzi, zona Americii Latine se simte cel mai bine financiar în ceea ce privește susținerea traducerilor.

Indiferent de explicații sau diversele scenarii privind viitorul acestei fuziuni, acordul Balcells-Wylie înseamnă, în acest moment, o sumă de date absolut impresionante: cele două agenții vor reprezenta împreună mai mult de 1.000 de scriitori, între care se află și 13 laureați ai Nobelului literar. Sînt cifre care pot înseamna o putere mai mare, inclusiv în negocierile cu Amazon, Google sau Apple.

Ce va urma celui mai spectaculos joint-venture din istoria agențiilor literare aşteptăm cu toţii să aflăm.